Relaxaţi-vă
Cine îşi ridică picioarele pe un scăunel se răcoreşte mai bine
Faceţi mai puţină mişcare, purtaţi o îmbrăcăminte lejeră, comodă şi retrageţi-vă undeva la umbră - oamenii care sunt la ei acasă în regiunile calde ale globului ne exemplifică pe viu cum se poate rezista la temperaturi ridicate. E deosebit de plăcut să leneveşti şi să le îngădui şi picioarelor tale să ia o pauză: oferindu-le o baie rece, de pildă. Sau, pur şi simplu, sprijinindu-le la oarecare înălţime, pe un scăunel - remediul ideal pentru picioarele umflate şi grele. Şi, ca senzaţia de confort să fie deplină, mai aveţi nevoie şi de un gel răcoritor pentru picioare, de exemplu cu mentol sau lămâie. E de dorit ca gelul să lase pe piele un strat fin de pulbere, ce menţine pentru mult timp o prospeţime plăcută a picioarelor. Faceţi un scurt masaj la picioare, utilizând în acest scop un spray de corp, care vă alungă moleşeala cu parfumul lui înviorător şi, în plus, dă supleţe pielii. Un asemenea spray e perfect şi pentru a fi întrebuinţat peste zi, la birou, când eventual purtaţi dresuri.
Folosiţi parfumuri şi arome
Mentă, portocală, grepfrut sau lăcrămioare
Un parfum proaspăt, răcoros, te ajută să suporţi mai bine o zi caniculară. Când arşiţa apăsătoare vă răpeşte energia şi vă bruiază concentrarea, ajutaţi-vă cu aroma de mentă (ar fi minunat s-o găsiţi într-un deodorant cu bilă, mic şi practic, uşor de purtat în geantă). Deosebit de răcoritoare sunt aromele de citrice - ele vă binedispun atunci când, în pofida vremii frumoase de afară, trebuie să staţi în faţa calculatorului. Cele mai indicate sunt odorizantele pentru încăperi şi uleiurile eterice. Dar, atenţie: nu puneţi niciodată uleiuri eterice pe piele fără a le dilua, mai ales dacă apoi veţi sta la soare! Nici parfumurile ce conţin alcool nu se folosesc pe acele porţiuni ale corpului care sunt expuse la radiaţiile ultraviolete. Căci astfel, pot apărea pete maronii pe piele.
Alegeţi cremele potrivite
Hidratare şi protecţie pentru piele în lunile de vară
Şi în oraş, pielea are nevoie de protecţie solară pe timpul verii, chiar dacă nu petreceţi ziua întreagă în aer liber. Cine ştie, poate că un coleg vă va convinge să beţi astăzi cafeaua afară, ori trebuie să vă repeziţi până la poştă. În acest caz, o cremă de zi sau un fond de ten cu factor de protecţie 15 (sau mai mare) vă apără perfect de arsuri şi de îmbătrânirea prematură a pielii produsă de radiaţiile solare. Un lucru important de ştiut pentru femeile cu pielea uscată: în mod paradoxal, transpiraţia duce la o uscare şi mai accentuată a pielii. Deoarece, odată cu transpiraţia, pielea pierde prin evaporare şi umiditatea de care are absolută nevoie. În perioadele cu temperaturi ridicate n-ar trebui să folosiţi creme prea consistente, fiindcă sub ele pielea transpiră abundent şi se poate irita. Preferaţi emulsii uşoare, uleiuri amestecate cu apă, ce conţin şi uree, pentru că aceasta fixează umiditatea. Din când în când, aplicaţi câte o mască hidratantă, răcoritoare. Şi pentru îngrijirea de noapte e bine să alegeţi în plină vară o cremă ceva mai uşoară. Când e deosebit de cald, tenul gras începe foarte repede să lucească, un neajuns ce poate fi prevenit cu o cremă de zi sau un fond de ten ce păstrează aspectul mat al pielii.
Cu spray-uri cu apă termală
Asta dă o senzaţie extrem de plăcută: particulele fine de apă formează o ceaţă ce se aşterne pe toată faţa, răcorindu-vă imediat datorită evaporării. Spray-ul cu apă funcţionează şi când sunteţi machiate - fondul de ten nu se şterge, ci se împrospătează, arătând ca şi când ar fi fost aplicat chiar atunci: specialiştii în machiaj folosesc regulat astfel de spray-uri la prezentările de modă, pentru a retuşa feţele manechinelor şi a le reda strălucirea, între două defilări pe podium. Spray-urile cu apă termală sunt ideale pentru tenurile iritate şi sensibile.
Faceţi duş
Preferabil călduţ sau cu gelul ţinut la frigider
Ce poate fi mai frumos decât să te bagi sub duş, după o zi petrecută la soare, căldură lipicioasă şi praf? Potriviţi apa ca să fie călduţă, deoarece pe caniculă nu e recomandabil să vă stimulaţi suplimentar circulaţia sângelui, aşa cum ar face-o un duş foarte rece. Pentru un plus de prospeţime, va fi suficient să ţineţi în prealabil gelul de duş în frigider. E splendid, dacă el degajă şi o aromă de portocale sau grepfrut. Acum există şi şampoane cu parfum proaspăt de mentă şi efect de răcorire a pielii capului. După duş nu vă uscaţi pielea, frecând-o cu prosopul, ci ştergeţi-vă doar printr-o tamponare uşoară. Astfel, apa rămasă se va evapora lent, dând şi ea o senzaţie de răcoare. Cine doreşte poate aplica şi un gel de corp sau de faţă, care va prelungi mai mult prospeţimea de după duş.
Consumaţi lichide din belşug
Apă, sucuri de fructe sau ceaiuri
Cine transpiră mult trebuie să şi bea mult, altfel va avea dureri de cap, se va simţi moleşit şi va suporta şi mai greu căldura. Apa răcită are un gust mai proaspăt, dacă punem în ea câteva felii de portocală sau lămâie. Sucurile de fructe diluate cu apă sunt nişte răcoritoare foarte valoroase, căci ele restituie organismului mineralele pierdute prin transpiraţie. Prepararea e cât se poate de simplă: se amestecă o treime suc cu două treimi apă. Însă băutura clasică pe vreme de caniculă rămâne ceaiul de plante călduţ, întrucât lichidele la această temperatură sunt cel mai uşor şi mai repede asimilate de organism. Ce părere aveţi de un ceai din frunze proaspete de mentă ori salvie? Rupeţi o tulpină-două, spălaţi-le bine sub jet, puneţi-le într-un pahar frumos şi turnaţi peste ele apă clocotită. Nu numai că arată grozav, dar un asemenea ceai vă poate ajuta contra transpiraţiei excesive.