LAURA COSOI - "Sunt copleşită de fericirea de a îmi ţine fetiţa în braţe"

"Am frică doar de Dumnezeu"

- Laura, ne reîntâlnim într-un moment special pentru tine, anul în care Dumnezeu ţi-a împlinit dorinţa de a avea un copil. Aştepţi Crăciunul, Naş­terea Domnului, cu propriul tău prunc în braţe. Se poate măsura fericirea pe care o trăieşti?

- Sunt incredibil de fericită! Pe de o parte, re­a­lizez că venirea pe lume a unui prunc e un pas fi­resc în viaţa unui om, în viaţa unei femei şi în viaţa unei familii, dar, pe de altă parte, mă simt bine­cuvântată şi copleşită de fericirea de a îmi ţine în braţe fetiţa. Foarte curând, Rita o să împlinească şase luni. E un copil inteligent, receptiv şi foarte, foarte cuminte. Atât eu, cât şi Cosmin, soţul meu, abia aşteptăm să vedem cum o să des­copere primul ei Cră­ciun (a început deja să sesizeze schim­bările din casă!) (râde) Îmi dau seama că de-acum încolo începe cu-ade­vărat viaţa noas­tră cu ea, viaţa noastră îm­preună - o viaţă com­plet diferită pentru noi, pentru mama şi tata, dar pe care o sim­ţim şi o vedem atât de dulce: ni se pare ex­traor­dinar ca, în fie­care dimi­nea­ţă, să ne trezim pentru copilul nostru!

- Peste bucuria ta nu se abat, uneori, şi nelinişti? Nu trăim în cea mai senină dintre lumi...

- Probabil că dacă m-aş fi temut vreo secundă de ce ar putea să fie şi să se întâmple, n-aş mai fi adus pe lume un copil. În ge­neral, eu sunt un om care nu se teme de ni­mic - doar de Dum­nezeu am frică! Sunt o femeie echilibrată şi cu­rajoasă şi... am foarte mare în­credere în Rita. Nu ştiu cum să-ţi explic asta exact! Dar, sincer, am avut încredere în ea încă de când o purtam în pântec. Am simţit încă din primele zile că va fi o fetiţă pu­ternică şi descurcăreaţă, aşa că m-am bazat pe ea, in­clusiv în ceea ce a privit naş­terea, pe care am dorit-o naturală. Multă lume mă întreba: "Da' nu-ţi e frică?". Iar răspunsul meu era: "Nu, nu mi-e frică deloc, simt că pot să mă bazez pe Rita." Vezi, am tot folosit cuvântul "simt/am sim­ţit" pentru că, în­tr-adevăr, aşa a fost şi aşa e rela­ţia mea cu Rita: bazată, în primul rând, pe instinct, pe lucruri pe care le-am simţit şi le simt, pe lucruri aflate dincolo de raţiune şi de cuvinte... Dar e foarte bine aşa! (râde) Sunt convinsă că momentul pe care şi l-a ales Rita ca să vină pe lume, şi locul, şi familia în care a hotărât să ajungă nu sunt întâm­plătoare. Sunt sigu­ră că ea va face lucrurile bine, că îşi va "cons­trui" viaţa bine şi frumos. Ştii, înainte să rămân însărcinată, vedeam familii cu copii mari şi mă gândeam mereu "Vai de mine, da' cum o să mă descurc când o să fiu mamă... cu drogurile, cu an­­turajul... cu toate ne­­bu­niile astea din societatea mo­dernă...?". Mă gân­­deam la toate pericolele astea şi mă înspăi­mântam. Ei, după ce am rămas în­săr­ci­na­tă, am simţit şi acum sunt aproape sigură că eu n-o să am astfel de probleme cu fetiţa mea. Marea mea do­rinţă şi ma­rea do­rinţă a lui Cosmin este să nu cum­va s-o deza­mă­gim noi pe ea, ca părinţi: vrem din tot sufletul să devenim din ce în ce mai buni pentru ea.

"O voi învăţa să iubească viaţa"

- Fetiţa ta creşte precum o floare. Azi e boboc, dar foarte repede va înflori. Te gândeşti deja cum s-o pregăteşti pentru viaţă? Ce valori vrei să-i inculci?

- Nu vreau să fac nimic forţat în relaţie cu ea, nimic din ceea ce nu fac şi acum. Întot­dea­una, în ceea ce mă pri­veşte, am crezut în prin­cipalele valori ale vieţii: am fost şi sunt foarte aproape de familia mea şi de biserică. Sunt un om care merge la bi­serică din convingere şi din trăire, nu din obli­gaţie sau pentru că "aşa se face". Iar în privinţa asta, am o relaţie foarte bună cu Cosmin, bazată pe principii şi pe as­pi­raţii identice sau măcar asemănătoare... Deci, şi în ceea ce o priveşte pe Rita, voi urma ace­laşi "model" şi, mai pre­sus de orice, o voi în­văţa să iubească viaţa. Sigur că îmi doresc foar­te mult şi să fie să­nătoasă şi norocoasă, dar îmi mai doresc ce­va: ca Rita să fie bună! Îmi doresc enorm asta: ca fetiţa mea să fie un om bun. Fiindcă eu cred că dacă un om e bun, fundamental bun, atunci el şi atrage binele. Unui om fundamental bun nu poate să-i meargă rău, pentru că el face bine şi-atunci lângă el se adună alţi oameni buni, care fac bine. Şi, spre fe­ricirea mea, Rita deja dă semne că e un om bun: încă de la început, a fost foarte bună cu noi, cu ma­ma şi cu tata, dar şi cu "fraţii ei", cu Jazz şi cu Luna, că­ţeii noştri. Care au adoptat-o imediat şi sunt ne­despărţiţi de ea. Iar, în rest, voi merge pe instinct, mă voi mula pe personalitatea ei, voi respecta legea echi­librului şi n-am s-o cresc într-un cocon pro­tec­tiv, n-o s-o ţin departe de lume şi de oameni, o s-o las să interacţioneze cu tot ceea ce există în lumea din jurul ei, o să-i cultiv curiozitatea, o s-o las să testeze lucruri şi, dacă e nevoie, chiar să se dea singură cu capul de pragul de sus... Magia vieţii tocmai asta este: să guşti din tot ce are ea să-ţi ofere, nu să trăieşti absurd, cu drobul de sare deasupra capului, marcat de idei preconcepute şi de frici.

"O încununare a iubirii noastre"

- Laura, pe tine te-a schimbat maternitatea în vreun fel? Multe femei fac depresii post-natale, cuplurile sunt şi ele încercate, când bărbaţii se simt marginalizaţi, prin ivirea copilului. Tu te-ai gândit la căsnicia ta şi din perspectiva asta?

- Vorba lui Creangă, "Nu ştiu alţii cum sunt", dar... pentru noi, venirea pe lumea a Ritei a repre­zentat o încununare a iubirii noastre şi parcă abia acum ne-am aşezat cu-adevărat în matcă. Pe de altă parte, eu am şi noroc, întrucât Cosmin e un om şi deştept, şi înţelept. A fost alături de mine în fiecare clipă şi e în continuare, adică am noroc de un bărbat extrem de implicat, şi ca soţ, şi ca tată - ca tată, doar că nu alăptează, în rest le face pe toate pentru Rita, exact la fel cum le fac şi eu. Dacă n-aş alăpta, aş putea să plec de-acasă liniştită şi o săptămână, Cosmin s-ar ocupa de ea la fel ca mine! Cred că toate femeile îşi doresc astfel de bărbaţi şi cred că aşa şi-i şi aleg, în ideea de a avea un partener în ade­văratul sens al cuvântului. Atât doar că, din pă­cate, când vine momentul-cheie, când devin mă­mici, unele femei descoperă că, în realitate, bărbatul lor nu e deloc partenerul pe care şi l-au închipuit. De-asta zic că eu sunt norocoasă: s-a dovedit că nu m-am înşelat când am văzut în Cosmin perechea, partenerul meu, omul cu care să trec prin viaţă, umăr la umăr şi la bine şi la rău. Când urmează să devii mamă, te gândeşti la bărbatul tău, inclusiv din pers­pectiva lui "dacă - Doamne fereşte! - s-ar în­tâmpla ceva cu mine, aş putea să mă bazez pe omul de lângă mine, c-o să crească pruncul, fără să-i lip­sească atenţia şi iubirea?". Din fericire, aşa cum ţi-am spus, Cosmin e chiar mâna mea dreaptă! (râde) Între noi doi e o uniune de-a dreptul magică, o po­trivire în toate, "funcţionăm" excelent şi în cuplu, şi ca părinţi. Noi nu avem niciun fel de ajutor în ceea ce o priveşte pe Rita. Părinţii noştri sunt în Iaşi şi în Târgu Mureş, nu ne-am luat nicio bonă... de Rita ne ocupăm doar noi doi! În plus, Cosmin e şi un tip extraordinar de profund, cu o înţelegere a vie­ţii profundă. Îţi dau un exemplu: la nici o săptămână după ce am născut, m-a întrebat "Nu vrei să ieşi câ­teva ore din casă, să te duci la o cafenea, cu o prie­tenă, să iei aer, să te destinzi puţin...?". Nu sim­ţeam să fac asta şi nu m-am dus, dar faptul că el de la el m-a întrebat, că s-a gândit la starea mea psihică de du­pă naş­tere, a însemnat enorm pentru mine.

"Tot ce ţine de profesie îmi face bine"

- Se ştie că meseria de mamă e cea mai mi­nunată din lume. Pentru vechile tale preocupări mai ai timp? Mai joci, te mai ocupi de proiec­tele tale gastronomice?

- Bineînţeles! Chiar imediat după ce am născut am avut nişte proiecte punctuale pe blog (www. lauracosoi.ro), ulterior am reînceput să şi joc... Deocamdată joc în spec­ta­colele pe care le aveam deja şi des­pre care ţi-am vorbit la inter­viul precedent şi cărora, până să nasc, li s-a mai adăugat şi "Au­torul e în sală", o piesă a lui Ion Bă­ieşu, în regia lui Dan Tudor, montată la "Teatrul Dramaturgilor Români". Joc, deci, şi joc cu mare bucurie, cu mult ape­tit. În paralel, lucrez şi la o nouă carte de bucate, pe care intenţionez s-o scot la anu', în februarie. Şi mai pregătesc şi un serial dedicat mămicilor cu copii până în trei ani, un serial cu reţete de mâncare pe tema diversificării alimentaţiei. Am grijă să nu mă implic în prea multe proiecte si­multan, dar pe cele în care mă implic, chiar le fac bine. Nu m-am schimbat: con­tinui să nu agreez jumătăţile de mă­sură. (râde) În plus, sincer, toate lucrurile astea care ţin de profesie îmi fac bine, am nevoie de ele.

"Sunt adepta Crăciunului petrecut în familie, a Crăciunului tradiţional"

- Crăciunul soseşte peste doar câteva zile. Un­de v-aţi dat întâl­nire cu Moş Cră­ciun?

- Dacă în anii trecuţi, făceam na­veta între Iaşi şi Târgu Mureş, la părinţii noştri, a­nul ăsta ne-am ho­­tărât să săr­bă­torim Crăciunul în Bucureşti, aca­să la noi, şi să-i invităm pe părinţi să vină încoace. Vrem ca Rita să înceapă să simtă şi să înţeleagă că are "un loc al ei". Am aranjat casa frumos şi vrem să se bucure cât mai mult de atmosfera asta specială de sărbătoare. Ca în fiecare an, vom merge la slujba de Crăciun, vom face masa în familie, vom primi colindătorii... Eu sunt adepta Crăciunului petrecut în familie, a Crăciunului tradiţional, intim şi cald, care să te infuzeze şi cu semnificaţia profundă, creştină. a acestei sărbători. Nu-mi plac petrecerile de Crăciun zgomotoase, moderne, care anulează semnificaţia sfântă a sărbătorii. Între Crăciun şi Revelion o să rămânem tot acasă. Abia imediat după Revelion, când se mai potoleşte forfota lumii, o să plecăm în­tr-o vacanţă "la cald", în Maldive.

- Ţinând cont de pasiunea ta pentru gastro­nomie, nu pot să nu te întreb: cu ce bunătăţi o să împodobeşti masa de sărbători?

- Pentru seara de Crăciun, o să avem o salată de boeuf, o salată de vinete cu ardei copţi, o friptură la cuptor, pentru cei care sunt carnivori, şi peşte, pen­tru cei ca mine, care mănâncă puţină carne sau de­loc, o să avem şi harbuz murat, după care eu sunt to­pită, şi salată de varză murată, iar la desert, o să avem un tort de mere. (În fiecare an, Cosmin pre­găteşte un tort de mere delicios!) Plus că şi părinţii mei şi ai lui Cosmin vor veni, la rândul lor, încărcaţi cu tot felul de bunătăţi. Pentru a doua zi, o să fac o supă de pui cu tăieţei şi cu hrean, o salată de mor­covi cu puţin usturoi şi cu maioneză, o să pregătesc şi o pastă de ton şi o salată de fenicul - după care, din nou, eu mă topesc... Noi, în general, preferăm mân­cărurile uşoare şi nici cu cantităţile nu exa­gerăm: mai curând, gustăm din mai multe prepa­rate. Nu mergem pe ideea "să ne umplem burta". Nici nu e sănătos şi nici nu credem că e în spiritul sărbătorii: Crăciunul nu înseamnă să gâfâi mereu de preaplinul din stomac.

- Acum, pentru că interviul nostru se apropie de sfârşit, o să te rog să faci o recomandare gas­tro­nomică, de data asta apli­cată. Pro­pu­ne-le ci­ti­torilor noş­tri o re­ţetă cu care să o­no­răm sărbă­to­rile.

- Cu bucu­rie! Chiar mai multe! Uite, de pildă, şi pentru sărbători, mi se par foarte po­trivite urmă­toa­rele: * Tartine cu avocado şi ouă de prepeliţă. Sunt sănătoase, uşor de preparat şi au şi un aspect festiv. In­gre­dien­tele sunt: avo­cado, ouă de prepeliţă, felii sub­ţiri de pâine (even­tual focaccia), suc de lămâie, chives, ulei de măs­line, sare şi piper. Cantităţile le de­ter­mină fiecare, în funcţie de câte tartine vrea să ob­ţină. Cum se pro­cedează: fierbeţi ouăle 2 minute şi 30 de secunde, ca să obţineţi un gălbenuş puţin ze­mos. Tăiaţi avo­cado, îndepărtaţi sâmburele şi ex­trageţi pulpa, pe care apoi o pasaţi, împreună cu ule­iul de măsline, sarea, piperul şi sucul de lămâie - ase­zonarea se face după gustul fiecăruia. Pasta de avocado se în­tinde frumos pe feliile de pâine, apoi, pe fiecare fe­lie, se aşează câte un ou de prepeliţă decojit şi tăiat pe jumătate. Se decorează cu chives proaspăt tocat.

- Laura, oferta ta culinară îmi spune că ar fi bine ca restul re­ţetelor, la fel de pline de ademeniri, să le publicăm în rubrica noastră dedi­cată bucătăriei, "Coşul cu târ­gu­ieli". Îţi mulţumesc, în numele citi­torilor noştri, şi îţi urez "Cră­ciun fericit".

- Mulţumesc, şi eu, Ines, pentru în­­trevedere şi răspund cu aceeaşi ura­re: "Crăciun fe­ri­cit!". Să vă bucu­­raţi de reţetele mele, de săr­bă­torile iernii şi, mai a­les, să vă bucu­raţi de via­ţă. La mulţi ani să­nătoşi!