- Laura, ne reîntâlnim într-un moment special pentru tine, anul în care Dumnezeu ţi-a împlinit dorinţa de a avea un copil. Aştepţi Crăciunul, Naşterea Domnului, cu propriul tău prunc în braţe. Se poate măsura fericirea pe care o trăieşti?
- Sunt incredibil de fericită! Pe de o parte, realizez că venirea pe lume a unui prunc e un pas firesc în viaţa unui om, în viaţa unei femei şi în viaţa unei familii, dar, pe de altă parte, mă simt binecuvântată şi copleşită de fericirea de a îmi ţine în braţe fetiţa. Foarte curând, Rita o să împlinească şase luni. E un copil inteligent, receptiv şi foarte, foarte cuminte. Atât eu, cât şi Cosmin, soţul meu, abia aşteptăm să vedem cum o să descopere primul ei Crăciun (a început deja să sesizeze schimbările din casă!) (râde) Îmi dau seama că de-acum încolo începe cu-adevărat viaţa noastră cu ea, viaţa noastră împreună - o viaţă complet diferită pentru noi, pentru mama şi tata, dar pe care o simţim şi o vedem atât de dulce: ni se pare extraordinar ca, în fiecare dimineaţă, să ne trezim pentru copilul nostru!
- Peste bucuria ta nu se abat, uneori, şi nelinişti? Nu trăim în cea mai senină dintre lumi...
- Probabil că dacă m-aş fi temut vreo secundă de ce ar putea să fie şi să se întâmple, n-aş mai fi adus pe lume un copil. În general, eu sunt un om care nu se teme de nimic - doar de Dumnezeu am frică! Sunt o femeie echilibrată şi curajoasă şi... am foarte mare încredere în Rita. Nu ştiu cum să-ţi explic asta exact! Dar, sincer, am avut încredere în ea încă de când o purtam în pântec. Am simţit încă din primele zile că va fi o fetiţă puternică şi descurcăreaţă, aşa că m-am bazat pe ea, inclusiv în ceea ce a privit naşterea, pe care am dorit-o naturală. Multă lume mă întreba: "Da' nu-ţi e frică?". Iar răspunsul meu era: "Nu, nu mi-e frică deloc, simt că pot să mă bazez pe Rita." Vezi, am tot folosit cuvântul "simt/am simţit" pentru că, într-adevăr, aşa a fost şi aşa e relaţia mea cu Rita: bazată, în primul rând, pe instinct, pe lucruri pe care le-am simţit şi le simt, pe lucruri aflate dincolo de raţiune şi de cuvinte... Dar e foarte bine aşa! (râde) Sunt convinsă că momentul pe care şi l-a ales Rita ca să vină pe lume, şi locul, şi familia în care a hotărât să ajungă nu sunt întâmplătoare. Sunt sigură că ea va face lucrurile bine, că îşi va "construi" viaţa bine şi frumos. Ştii, înainte să rămân însărcinată, vedeam familii cu copii mari şi mă gândeam mereu "Vai de mine, da' cum o să mă descurc când o să fiu mamă... cu drogurile, cu anturajul... cu toate nebuniile astea din societatea modernă...?". Mă gândeam la toate pericolele astea şi mă înspăimântam. Ei, după ce am rămas însărcinată, am simţit şi acum sunt aproape sigură că eu n-o să am astfel de probleme cu fetiţa mea. Marea mea dorinţă şi marea dorinţă a lui Cosmin este să nu cumva s-o dezamăgim noi pe ea, ca părinţi: vrem din tot sufletul să devenim din ce în ce mai buni pentru ea.
"O voi învăţa să iubească viaţa"
- Fetiţa ta creşte precum o floare. Azi e boboc, dar foarte repede va înflori. Te gândeşti deja cum s-o pregăteşti pentru viaţă? Ce valori vrei să-i inculci?
- Nu vreau să fac nimic forţat în relaţie cu ea, nimic din ceea ce nu fac şi acum. Întotdeauna, în ceea ce mă priveşte, am crezut în principalele valori ale vieţii: am fost şi sunt foarte aproape de familia mea şi de biserică. Sunt un om care merge la biserică din convingere şi din trăire, nu din obligaţie sau pentru că "aşa se face". Iar în privinţa asta, am o relaţie foarte bună cu Cosmin, bazată pe principii şi pe aspiraţii identice sau măcar asemănătoare... Deci, şi în ceea ce o priveşte pe Rita, voi urma acelaşi "model" şi, mai presus de orice, o voi învăţa să iubească viaţa. Sigur că îmi doresc foarte mult şi să fie sănătoasă şi norocoasă, dar îmi mai doresc ceva: ca Rita să fie bună! Îmi doresc enorm asta: ca fetiţa mea să fie un om bun. Fiindcă eu cred că dacă un om e bun, fundamental bun, atunci el şi atrage binele. Unui om fundamental bun nu poate să-i meargă rău, pentru că el face bine şi-atunci lângă el se adună alţi oameni buni, care fac bine. Şi, spre fericirea mea, Rita deja dă semne că e un om bun: încă de la început, a fost foarte bună cu noi, cu mama şi cu tata, dar şi cu "fraţii ei", cu Jazz şi cu Luna, căţeii noştri. Care au adoptat-o imediat şi sunt nedespărţiţi de ea. Iar, în rest, voi merge pe instinct, mă voi mula pe personalitatea ei, voi respecta legea echilibrului şi n-am s-o cresc într-un cocon protectiv, n-o s-o ţin departe de lume şi de oameni, o s-o las să interacţioneze cu tot ceea ce există în lumea din jurul ei, o să-i cultiv curiozitatea, o s-o las să testeze lucruri şi, dacă e nevoie, chiar să se dea singură cu capul de pragul de sus... Magia vieţii tocmai asta este: să guşti din tot ce are ea să-ţi ofere, nu să trăieşti absurd, cu drobul de sare deasupra capului, marcat de idei preconcepute şi de frici.
"O încununare a iubirii noastre"
- Laura, pe tine te-a schimbat maternitatea în vreun fel? Multe femei fac depresii post-natale, cuplurile sunt şi ele încercate, când bărbaţii se simt marginalizaţi, prin ivirea copilului. Tu te-ai gândit la căsnicia ta şi din perspectiva asta?
"Tot ce ţine de profesie îmi face bine"
- Se ştie că meseria de mamă e cea mai minunată din lume. Pentru vechile tale preocupări mai ai timp? Mai joci, te mai ocupi de proiectele tale gastronomice?
- Bineînţeles! Chiar imediat după ce am născut am avut nişte proiecte punctuale pe blog (www. lauracosoi.ro), ulterior am reînceput să şi joc... Deocamdată joc în spectacolele pe care le aveam deja şi despre care ţi-am vorbit la interviul precedent şi cărora, până să nasc, li s-a mai adăugat şi "Autorul e în sală", o piesă a lui Ion Băieşu, în regia lui Dan Tudor, montată la "Teatrul Dramaturgilor Români". Joc, deci, şi joc cu mare bucurie, cu mult apetit. În paralel, lucrez şi la o nouă carte de bucate, pe care intenţionez s-o scot la anu', în februarie. Şi mai pregătesc şi un serial dedicat mămicilor cu copii până în trei ani, un serial cu reţete de mâncare pe tema diversificării alimentaţiei. Am grijă să nu mă implic în prea multe proiecte simultan, dar pe cele în care mă implic, chiar le fac bine. Nu m-am schimbat: continui să nu agreez jumătăţile de măsură. (râde) În plus, sincer, toate lucrurile astea care ţin de profesie îmi fac bine, am nevoie de ele.
"Sunt adepta Crăciunului petrecut în familie, a Crăciunului tradiţional"
- Crăciunul soseşte peste doar câteva zile. Unde v-aţi dat întâlnire cu Moş Crăciun?
- Dacă în anii trecuţi, făceam naveta între Iaşi şi Târgu Mureş, la părinţii noştri, anul ăsta ne-am hotărât să sărbătorim Crăciunul în Bucureşti, acasă la noi, şi să-i invităm pe părinţi să vină încoace. Vrem ca Rita să înceapă să simtă şi să înţeleagă că are "un loc al ei". Am aranjat casa frumos şi vrem să se bucure cât mai mult de atmosfera asta specială de sărbătoare. Ca în fiecare an, vom merge la slujba de Crăciun, vom face masa în familie, vom primi colindătorii... Eu sunt adepta Crăciunului petrecut în familie, a Crăciunului tradiţional, intim şi cald, care să te infuzeze şi cu semnificaţia profundă, creştină. a acestei sărbători. Nu-mi plac petrecerile de Crăciun zgomotoase, moderne, care anulează semnificaţia sfântă a sărbătorii. Între Crăciun şi Revelion o să rămânem tot acasă. Abia imediat după Revelion, când se mai potoleşte forfota lumii, o să plecăm într-o vacanţă "la cald", în Maldive.
- Ţinând cont de pasiunea ta pentru gastronomie, nu pot să nu te întreb: cu ce bunătăţi o să împodobeşti masa de sărbători?
- Pentru seara de Crăciun, o să avem o salată de boeuf, o salată de vinete cu ardei copţi, o friptură la cuptor, pentru cei care sunt carnivori, şi peşte, pentru cei ca mine, care mănâncă puţină carne sau deloc, o să avem şi harbuz murat, după care eu sunt topită, şi salată de varză murată, iar la desert, o să avem un tort de mere. (În fiecare an, Cosmin pregăteşte un tort de mere delicios!) Plus că şi părinţii mei şi ai lui Cosmin vor veni, la rândul lor, încărcaţi cu tot felul de bunătăţi. Pentru a doua zi, o să fac o supă de pui cu tăieţei şi cu hrean, o salată de morcovi cu puţin usturoi şi cu maioneză, o să pregătesc şi o pastă de ton şi o salată de fenicul - după care, din nou, eu mă topesc... Noi, în general, preferăm mâncărurile uşoare şi nici cu cantităţile nu exagerăm: mai curând, gustăm din mai multe preparate. Nu mergem pe ideea "să ne umplem burta". Nici nu e sănătos şi nici nu credem că e în spiritul sărbătorii: Crăciunul nu înseamnă să gâfâi mereu de preaplinul din stomac.
- Acum, pentru că interviul nostru se apropie de sfârşit, o să te rog să faci o recomandare gastronomică, de data asta aplicată. Propune-le cititorilor noştri o reţetă cu care să onorăm sărbătorile.
- Cu bucurie! Chiar mai multe! Uite, de pildă, şi pentru sărbători, mi se par foarte potrivite următoarele: * Tartine cu avocado şi ouă de prepeliţă. Sunt sănătoase, uşor de preparat şi au şi un aspect festiv. Ingredientele sunt: avocado, ouă de prepeliţă, felii subţiri de pâine (eventual focaccia), suc de lămâie, chives, ulei de măsline, sare şi piper. Cantităţile le determină fiecare, în funcţie de câte tartine vrea să obţină. Cum se procedează: fierbeţi ouăle 2 minute şi 30 de secunde, ca să obţineţi un gălbenuş puţin zemos. Tăiaţi avocado, îndepărtaţi sâmburele şi extrageţi pulpa, pe care apoi o pasaţi, împreună cu uleiul de măsline, sarea, piperul şi sucul de lămâie - asezonarea se face după gustul fiecăruia. Pasta de avocado se întinde frumos pe feliile de pâine, apoi, pe fiecare felie, se aşează câte un ou de prepeliţă decojit şi tăiat pe jumătate. Se decorează cu chives proaspăt tocat.
- Laura, oferta ta culinară îmi spune că ar fi bine ca restul reţetelor, la fel de pline de ademeniri, să le publicăm în rubrica noastră dedicată bucătăriei, "Coşul cu târguieli". Îţi mulţumesc, în numele cititorilor noştri, şi îţi urez "Crăciun fericit".
- Mulţumesc, şi eu, Ines, pentru întrevedere şi răspund cu aceeaşi urare: "Crăciun fericit!". Să vă bucuraţi de reţetele mele, de sărbătorile iernii şi, mai ales, să vă bucuraţi de viaţă. La mulţi ani sănătoşi!