LAURA COSOI - "Sunt copleșită de fericirea de a îmi ține fetița în brațe"

"Am frică doar de Dumnezeu"

- Laura, ne reîntâlnim într-un moment special pentru tine, anul în care Dumnezeu ți-a împlinit dorința de a avea un copil. Aștepți Crăciunul, Naș­terea Domnului, cu propriul tău prunc în brațe. Se poate măsura fericirea pe care o trăiești?

- Sunt incredibil de fericită! Pe de o parte, re­a­lizez că venirea pe lume a unui prunc e un pas fi­resc în viața unui om, în viața unei femei și în viața unei familii, dar, pe de altă parte, mă simt bine­cuvântată și copleșită de fericirea de a îmi ține în brațe fetița. Foarte curând, Rita o să împlinească șase luni. E un copil inteligent, receptiv și foarte, foarte cuminte. Atât eu, cât și Cosmin, soțul meu, abia așteptăm să vedem cum o să des­copere primul ei Cră­ciun (a început deja să sesizeze schim­bările din casă!) (râde) Îmi dau seama că de-acum încolo începe cu-ade­vărat viața noas­tră cu ea, viața noastră îm­preună - o viață com­plet diferită pentru noi, pentru mama și tata, dar pe care o sim­țim și o vedem atât de dulce: ni se pare ex­traor­dinar ca, în fie­care dimi­nea­ță, să ne trezim pentru copilul nostru!

- Peste bucuria ta nu se abat, uneori, și neliniști? Nu trăim în cea mai senină dintre lumi...

- Probabil că dacă m-aș fi temut vreo secundă de ce ar putea să fie și să se întâmple, n-aș mai fi adus pe lume un copil. În ge­neral, eu sunt un om care nu se teme de ni­mic - doar de Dum­nezeu am frică! Sunt o femeie echilibrată și cu­rajoasă și... am foarte mare în­credere în Rita. Nu știu cum să-ți explic asta exact! Dar, sincer, am avut încredere în ea încă de când o purtam în pântec. Am simțit încă din primele zile că va fi o fetiță pu­ternică și descurcăreață, așa că m-am bazat pe ea, in­clusiv în ceea ce a privit naș­terea, pe care am dorit-o naturală. Multă lume mă întreba: "Da' nu-ți e frică?". Iar răspunsul meu era: "Nu, nu mi-e frică deloc, simt că pot să mă bazez pe Rita." Vezi, am tot folosit cuvântul "simt/am sim­țit" pentru că, în­tr-adevăr, așa a fost și așa e rela­ția mea cu Rita: bazată, în primul rând, pe instinct, pe lucruri pe care le-am simțit și le simt, pe lucruri aflate dincolo de rațiune și de cuvinte... Dar e foarte bine așa! (râde) Sunt convinsă că momentul pe care și l-a ales Rita ca să vină pe lume, și locul, și familia în care a hotărât să ajungă nu sunt întâm­plătoare. Sunt sigu­ră că ea va face lucrurile bine, că își va "cons­trui" viața bine și frumos. Știi, înainte să rămân însărcinată, vedeam familii cu copii mari și mă gândeam mereu "Vai de mine, da' cum o să mă descurc când o să fiu mamă... cu drogurile, cu an­­turajul... cu toate ne­­bu­niile astea din societatea mo­dernă...?". Mă gân­­deam la toate pericolele astea și mă înspăi­mântam. Ei, după ce am rămas în­săr­ci­na­tă, am simțit și acum sunt aproape sigură că eu n-o să am astfel de probleme cu fetița mea. Marea mea do­rință și ma­rea do­rință a lui Cosmin este să nu cum­va s-o deza­mă­gim noi pe ea, ca părinți: vrem din tot sufletul să devenim din ce în ce mai buni pentru ea.

"O voi învăța să iubească viața"

- Fetița ta crește precum o floare. Azi e boboc, dar foarte repede va înflori. Te gândești deja cum s-o pregătești pentru viață? Ce valori vrei să-i inculci?

- Nu vreau să fac nimic forțat în relație cu ea, nimic din ceea ce nu fac și acum. Întot­dea­una, în ceea ce mă pri­vește, am crezut în prin­cipalele valori ale vieții: am fost și sunt foarte aproape de familia mea și de biserică. Sunt un om care merge la bi­serică din convingere și din trăire, nu din obli­gație sau pentru că "așa se face". Iar în privința asta, am o relație foarte bună cu Cosmin, bazată pe principii și pe as­pi­rații identice sau măcar asemănătoare... Deci, și în ceea ce o privește pe Rita, voi urma ace­lași "model" și, mai pre­sus de orice, o voi în­văța să iubească viața. Sigur că îmi doresc foar­te mult și să fie să­nătoasă și norocoasă, dar îmi mai doresc ce­va: ca Rita să fie bună! Îmi doresc enorm asta: ca fetița mea să fie un om bun. Fiindcă eu cred că dacă un om e bun, fundamental bun, atunci el și atrage binele. Unui om fundamental bun nu poate să-i meargă rău, pentru că el face bine și-atunci lângă el se adună alți oameni buni, care fac bine. Și, spre fe­ricirea mea, Rita deja dă semne că e un om bun: încă de la început, a fost foarte bună cu noi, cu ma­ma și cu tata, dar și cu "frații ei", cu Jazz și cu Luna, că­țeii noștri. Care au adoptat-o imediat și sunt ne­despărțiți de ea. Iar, în rest, voi merge pe instinct, mă voi mula pe personalitatea ei, voi respecta legea echi­librului și n-am s-o cresc într-un cocon pro­tec­tiv, n-o s-o țin departe de lume și de oameni, o s-o las să interacționeze cu tot ceea ce există în lumea din jurul ei, o să-i cultiv curiozitatea, o s-o las să testeze lucruri și, dacă e nevoie, chiar să se dea singură cu capul de pragul de sus... Magia vieții tocmai asta este: să guști din tot ce are ea să-ți ofere, nu să trăiești absurd, cu drobul de sare deasupra capului, marcat de idei preconcepute și de frici.

"O încununare a iubirii noastre"

- Laura, pe tine te-a schimbat maternitatea în vreun fel? Multe femei fac depresii post-natale, cuplurile sunt și ele încercate, când bărbații se simt marginalizați, prin ivirea copilului. Tu te-ai gândit la căsnicia ta și din perspectiva asta?

- Vorba lui Creangă, "Nu știu alții cum sunt", dar... pentru noi, venirea pe lumea a Ritei a repre­zentat o încununare a iubirii noastre și parcă abia acum ne-am așezat cu-adevărat în matcă. Pe de altă parte, eu am și noroc, întrucât Cosmin e un om și deștept, și înțelept. A fost alături de mine în fiecare clipă și e în continuare, adică am noroc de un bărbat extrem de implicat, și ca soț, și ca tată - ca tată, doar că nu alăptează, în rest le face pe toate pentru Rita, exact la fel cum le fac și eu. Dacă n-aș alăpta, aș putea să plec de-acasă liniștită și o săptămână, Cosmin s-ar ocupa de ea la fel ca mine! Cred că toate femeile își doresc astfel de bărbați și cred că așa și-i și aleg, în ideea de a avea un partener în ade­văratul sens al cuvântului. Atât doar că, din pă­cate, când vine momentul-cheie, când devin mă­mici, unele femei descoperă că, în realitate, bărbatul lor nu e deloc partenerul pe care și l-au închipuit. De-asta zic că eu sunt norocoasă: s-a dovedit că nu m-am înșelat când am văzut în Cosmin perechea, partenerul meu, omul cu care să trec prin viață, umăr la umăr și la bine și la rău. Când urmează să devii mamă, te gândești la bărbatul tău, inclusiv din pers­pectiva lui "dacă - Doamne ferește! - s-ar în­tâmpla ceva cu mine, aș putea să mă bazez pe omul de lângă mine, c-o să crească pruncul, fără să-i lip­sească atenția și iubirea?". Din fericire, așa cum ți-am spus, Cosmin e chiar mâna mea dreaptă! (râde) Între noi doi e o uniune de-a dreptul magică, o po­trivire în toate, "funcționăm" excelent și în cuplu, și ca părinți. Noi nu avem niciun fel de ajutor în ceea ce o privește pe Rita. Părinții noștri sunt în Iași și în Târgu Mureș, nu ne-am luat nicio bonă... de Rita ne ocupăm doar noi doi! În plus, Cosmin e și un tip extraordinar de profund, cu o înțelegere a vie­ții profundă. Îți dau un exemplu: la nici o săptămână după ce am născut, m-a întrebat "Nu vrei să ieși câ­teva ore din casă, să te duci la o cafenea, cu o prie­tenă, să iei aer, să te destinzi puțin...?". Nu sim­țeam să fac asta și nu m-am dus, dar faptul că el de la el m-a întrebat, că s-a gândit la starea mea psihică de du­pă naș­tere, a însemnat enorm pentru mine.

"Tot ce ține de profesie îmi face bine"

- Se știe că meseria de mamă e cea mai mi­nunată din lume. Pentru vechile tale preocupări mai ai timp? Mai joci, te mai ocupi de proiec­tele tale gastronomice?

- Bineînțeles! Chiar imediat după ce am născut am avut niște proiecte punctuale pe blog (www. lauracosoi.ro), ulterior am reînceput să și joc... Deocamdată joc în spec­ta­colele pe care le aveam deja și des­pre care ți-am vorbit la inter­viul precedent și cărora, până să nasc, li s-a mai adăugat și "Au­torul e în sală", o piesă a lui Ion Bă­ieșu, în regia lui Dan Tudor, montată la "Teatrul Dramaturgilor Români". Joc, deci, și joc cu mare bucurie, cu mult ape­tit. În paralel, lucrez și la o nouă carte de bucate, pe care intenționez s-o scot la anu', în februarie. Și mai pregătesc și un serial dedicat mămicilor cu copii până în trei ani, un serial cu rețete de mâncare pe tema diversificării alimentației. Am grijă să nu mă implic în prea multe proiecte si­multan, dar pe cele în care mă implic, chiar le fac bine. Nu m-am schimbat: con­tinui să nu agreez jumătățile de mă­sură. (râde) În plus, sincer, toate lucrurile astea care țin de profesie îmi fac bine, am nevoie de ele.

"Sunt adepta Crăciunului petrecut în familie, a Crăciunului tradițional"

- Crăciunul sosește peste doar câteva zile. Un­de v-ați dat întâl­nire cu Moș Cră­ciun?

- Dacă în anii trecuți, făceam na­veta între Iași și Târgu Mureș, la părinții noștri, a­nul ăsta ne-am ho­­tărât să săr­bă­torim Crăciunul în București, aca­să la noi, și să-i invităm pe părinți să vină încoace. Vrem ca Rita să înceapă să simtă și să înțeleagă că are "un loc al ei". Am aranjat casa frumos și vrem să se bucure cât mai mult de atmosfera asta specială de sărbătoare. Ca în fiecare an, vom merge la slujba de Crăciun, vom face masa în familie, vom primi colindătorii... Eu sunt adepta Crăciunului petrecut în familie, a Crăciunului tradițional, intim și cald, care să te infuzeze și cu semnificația profundă, creștină. a acestei sărbători. Nu-mi plac petrecerile de Crăciun zgomotoase, moderne, care anulează semnificația sfântă a sărbătorii. Între Crăciun și Revelion o să rămânem tot acasă. Abia imediat după Revelion, când se mai potolește forfota lumii, o să plecăm în­tr-o vacanță "la cald", în Maldive.

- Ținând cont de pasiunea ta pentru gastro­nomie, nu pot să nu te întreb: cu ce bunătăți o să împodobești masa de sărbători?

- Pentru seara de Crăciun, o să avem o salată de boeuf, o salată de vinete cu ardei copți, o friptură la cuptor, pentru cei care sunt carnivori, și pește, pen­tru cei ca mine, care mănâncă puțină carne sau de­loc, o să avem și harbuz murat, după care eu sunt to­pită, și salată de varză murată, iar la desert, o să avem un tort de mere. (În fiecare an, Cosmin pre­gătește un tort de mere delicios!) Plus că și părinții mei și ai lui Cosmin vor veni, la rândul lor, încărcați cu tot felul de bunătăți. Pentru a doua zi, o să fac o supă de pui cu tăieței și cu hrean, o salată de mor­covi cu puțin usturoi și cu maioneză, o să pregătesc și o pastă de ton și o salată de fenicul - după care, din nou, eu mă topesc... Noi, în general, preferăm mân­cărurile ușoare și nici cu cantitățile nu exa­gerăm: mai curând, gustăm din mai multe prepa­rate. Nu mergem pe ideea "să ne umplem burta". Nici nu e sănătos și nici nu credem că e în spiritul sărbătorii: Crăciunul nu înseamnă să gâfâi mereu de preaplinul din stomac.

- Acum, pentru că interviul nostru se apropie de sfârșit, o să te rog să faci o recomandare gas­tro­nomică, de data asta apli­cată. Pro­pu­ne-le ci­ti­torilor noș­tri o re­țetă cu care să o­no­răm sărbă­to­rile.

- Cu bucu­rie! Chiar mai multe! Uite, de pildă, și pentru sărbători, mi se par foarte po­trivite urmă­toa­rele: * Tartine cu avocado și ouă de prepeliță. Sunt sănătoase, ușor de preparat și au și un aspect festiv. In­gre­dien­tele sunt: avo­cado, ouă de prepeliță, felii sub­țiri de pâine (even­tual focaccia), suc de lămâie, chives, ulei de măs­line, sare și piper. Cantitățile le de­ter­mină fiecare, în funcție de câte tartine vrea să ob­țină. Cum se pro­cedează: fierbeți ouăle 2 minute și 30 de secunde, ca să obțineți un gălbenuș puțin ze­mos. Tăiați avo­cado, îndepărtați sâmburele și ex­trageți pulpa, pe care apoi o pasați, împreună cu ule­iul de măsline, sarea, piperul și sucul de lămâie - ase­zonarea se face după gustul fiecăruia. Pasta de avocado se în­tinde frumos pe feliile de pâine, apoi, pe fiecare fe­lie, se așează câte un ou de prepeliță decojit și tăiat pe jumătate. Se decorează cu chives proaspăt tocat.

- Laura, oferta ta culinară îmi spune că ar fi bine ca restul re­țetelor, la fel de pline de ademeniri, să le publicăm în rubrica noastră dedi­cată bucătăriei, "Coșul cu târ­gu­ieli". Îți mulțumesc, în numele citi­torilor noștri, și îți urez "Cră­ciun fericit".

- Mulțumesc, și eu, Ines, pentru în­­trevedere și răspund cu aceeași ura­re: "Crăciun fe­ri­cit!". Să vă bucu­­rați de rețetele mele, de săr­bă­torile iernii și, mai a­les, să vă bucu­rați de via­ță. La mulți ani să­nătoși!