În fiecare an, la 1 Octombrie creştinii cinstesc "Acoperământul Maicii Domnului". Hramul este dat multor biserici şi mânăstiri din toată lumea. A fost ales şi de câţiva creştini mai cu dare de mână din Brebu (Caraş-Severin), în anul 1997, pentru o mânăstire pe care au construit-o într-un loc cu nume predestinat: Valea Popii. Nimeni nu-şi aminteşte să fi fost acolo vreo urmă de schit sau de schimnic vreodată, dar numele locurilor nu sunt întâmplătoare. Cu siguranţă, cândva, într-un ev uitat, s-a mai ridicat fum de căţuie în cântările Sfintei Liturghii. Se ridică şi azi, la încă tânăra mânăstire de maici stăreţită de monahia stavroforă Magdalena Ghindaş.
În Noiembrie, al acestei toamne, am pornit şi noi pe drumul către Mânăstirea Brebu. Culorile zilei se mai stinseseră şi zgomotele lumii promiteau să devină murmur, în aşteptarea unui anotimp de poveşti. Dar nu la taifas am mers, ci după un cuvânt de folos, pe-un tărâm în care sufletul se plămădeşte în rugăciune şi unde Maica Domnului e mereu prezentă. Şi l-am găsit la Părintele Atanasie Alboni, duhovnicul mânăstirii.
Strajă de rugăciune la gurile oraşelor
- Preacuvioase Părinte, locul acesta este mai puţin obişnuit pentru o mânăstire: aflat oarecum departe de tumultul lumii, pe creasta unui deal, dar totodată la marginea unei şosele intens circulate, care leagă Reşiţa de Caransebeş. De ce o mânăstire aici?
- Întâi, pentru că oamenii din zonă erau însetaţi după cele duhovniceşti, iar o mânăstire este prin excelenţă un loc al rugăciunii neîncetate, al cercetării adânci a sufletului şi al întâlnirii cu Dumnezeu. Judeţul Caraş-Severin a fost unul mai sărac în mânăstiri, abia după anul 2000 au început să se construiască mai mult şi pe-aici... Iar aşa de aproape de oraşe nu era nici o mânăstire. Pe urmă, actualul mitropolit al Ardealului, ÎPS Laurenţiu, pe atunci episcop de Caransebeş, a dorit să pună strajă de rugăciune la gurile oraşelor, unde păcatul se naşte mai repede...
Oameni frumoşi la suflet
- Despre bănăţeni se crede că sunt mai pragmatici, mai reci... Au tânjit, totuşi, după o mânăstire în Valea Popii?
- Bănăţenii sunt practici, dacă vreţi, pentru că vor să vadă lucruri doveditoare. Adică, dacă ajutăm, să ni se arate şi roadele. Însă, din punct de vedere al credinţei, sunt la fel de puternici duhovniceşte ca restul românilor. Căci, să ştiţi, românii sunt unul dintre popoarele care simt cu adevărat în inima lor chemarea lui Dumnezeu. Ca dovadă, şi biserica noastră este plină în fiecare duminică, iar de sărbători, nici nu-i încape pe toţi cei care vin la slujbă.
- Secularismul înaintează tot mai mult şi în lumea românească. Simţiţi că oamenii s-au mai schimbat faţă de acum 10-15 ani, sau sunt tot aşa de ataşaţi de Biserică?
- Sunt cam la fel. Cel puţin, eu vorbesc despre cei pe care aproape că am ajuns să-i cunosc, pentru că vin mai des la mânăstire. Sunt oameni frumoşi la suflet. Sigur că şi ei sunt cuprinşi uneori de grijile vieţii, dar îi ajutăm să împartă cu noi greutăţile sufleteşti. Eu sunt şi duhovnicul multora dintre credincioşii din satele şi oraşele de primprejur.
Păcatul bănăţenilor - mândria
De veghe, la icoana Maicii Domnului
- Nu, sunt aceleaşi care îi chinuie pe toţi cei care aleg să meargă pe calea mântuirii. Dar cel mai des întâlnit păcat la bănăţeni, dacă asta mă întrebaţi, este mândria. Nu e vorba despre o mândrie demonică, Doamne-fereşte!, ci de una specifică locului, în sensul că "noi suntem bănăţeni şi suntem grozavi". E şi o copilărie în asta, până la urmă. Însă trebuie să cercetăm aceste piedici de creştere spirituală, căci, nestăpânită, mândria ajunge să-L dea afară pe Hristos din tine, chiar dacă la început te-a apucat doar puţin; că pe urmă tot creşte. O altă problemă este că mulţi credincioşi, deşi înţeleg poruncile dumnezeieşti, nu înţeleg de ce să le respecte. Lor li se pare că a le încălca nu este un păcat. Sunt atât de dominaţi de stilul de viaţă modern, care este în răspărul tradiţiei care a făcut acest neam să dăinuie atâtea veacuri, încât nu vor să creadă că se află în greşeală. Dacă eu le zic că nu-i bine să trăiască împreună necununaţi, ei întreabă: "Dar de ce părinte?". Iar la argumentele mele, care izvorăsc din Sfânta Scriptură şi din scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, se uită nedumeriţi. Poate şi pentru că societatea noastră de astăzi formează oamenii astfel încât să nu gândească ei înşişi, cu capul lor, ci să primească de-a gata o gândire fabricată de alţii. Cu toate acestea, pot spune că, dacă avem răbdare şi dragoste, preocuparea lor pentru cele duhovniceşti creşte, iar ei înaintează pe drumul credinţei.
"Fă-i iesle lui Hristos să se nască!"
- Ne aflăm în Postul Crăciunului, care, deşi e unul al bucuriei, pentru că ne pregăteşte sufleteşte de sărbătoarea Naşterii Domnului, este totuşi o perioadă de asceză. Cum îi sfătuiţi pe credincioşi să trăiască în acest răstimp?
- Să se înfrâneze pe cât este cu putinţă, chiar şi în zilele în care se dau dezlegări, dacă sunt oameni sănătoşi şi zdraveni. Le spun să se îngrijească ca inima lor să devină iesle pentru Naşterea Mântuitorului. Dacă noi ne curăţim, Naşterea lui Hristos nu este doar un moment aniversar, aşa-zicând, ci chiar se petrece în sufletul nostru, dându-ne puteri atât de mari, încât şi minuni am putea face. Hristos vine în inima ta doar dacă acolo nu mai încape nici un gând rău, nici o faptă urâtă, nici un alt sentiment în afara unei iubiri prin care îmbrăţişezi toată lumea văzută şi pe cea nevăzută. Asta e reţeta mântuirii: fă loc în inima ta dragostei, numai dragostei! Cuprinde cu dragostea pe oricine, prieten sau vrăjmaş, căci răsplata ta e dragostea lui Dumnezeu. Acest preaplin de dragoste se transformă singur în fapte bune, în mângâierea celor nevoiaşi, în ajutorarea celor neputincioşi...
- Se poate trăi dragostea şi în condiţiile în care în jurul nostru e mult urât, multă ură, un orizont întunecat?...
"Nu cuvântul meu, ci dragostea mea îl convinge pe om"
Biserica Mânăstirii Brebu
- E simplu. Părintele Emilian de la Simonos Petras spunea aşa: "Cum poţi spune că-l ai în inima ta pe Cel Nemărginit, dacă nu-l poţi primi pe aproapele tău, care e mărginit, ca şi tine?". Dacă vrei să-ţi capeţi liniştea duhovniceasscă, trebuie să-i ai în inima ta pe toţi cei pe care Dumnezeu îi are la inima Lui, iar el ne iubeşte pe toţi la fel de mult. Aşadar, eu nu folosesc un limbaj sofisticat, ci mă adresez firesc şi încerc să trec dincolo de cuvinte. Nu cuvântul meu, ci dragostea mea îl va convinge pe un om. Dacă va simţi că-l iubesc, atunci va deveni atent şi la ce spun şi poate că va accepta ce spun. Pe mine nu mă interesează câţi cercei are în ureche un băiat, nici cum îşi poartă creasta, nici ce fel de tatuaje are pe corp... Mă întreba un Părinte de ce primesc la spovedit toţi punk-iştii, toţi rockerii, toţi crestaţii şi tatuaţii Banatului. Pentru că au mai multă nevoie de Hristos decât cei care vin îmbrăcaţi decent şi cu o gândire duhovnicească deja formată. Mă caută tineri care se luptă cu ei înşişi, care nu ştiu cu ce se confruntă, care au nevoie de atenţie şi de dragoste şi care fac tot ce pot ca să iasă în evidenţă. Ei nu trebuie respinşi. N-am dreptul să opresc pe nimeni dintre cei care vor să vină la Hristos. Sunt obligat să învăţ să urc sau să cobor la nivelul lor, după caz, fără să-i judec, ci numai învăluindu-i cu dragoste. De la inimă la inimă, vor primi şi cele duhovniceşti. Pe urmă se vor schimba şi la exterior: singuri renunţă la stridenţe, pentru că nu-i vor mai reprezenta şi pentru că au înţeles deja ce frumos este făcut omul de Dumnezeu şi că nu e nevoie să mai adăugăm şi noi la creaţie.
"Învaţă să-i ierţi pe toţi mai înainte ca ei să-ţi poată greşi"
- Părinte, nu credeţi că pentru a ierta, trebuie mai întâi să ţi se ceară ţie iertare şi, eventual, cel care ţi-a greşit să regrete fapta pentru care ar trebui să-l ierţi?
- Un părinte cunoscut mie s-a întâlnit cândva cu Patriarhul Pavle al Serbiei, care a fost şi este un sfânt. Şi i-a cerut patriarhului un cuvânt de folos. Iar Pavle, privindu-l adânc, i-a spus: "Învaţă să-i ierţi pe toţi mai înainte ca ei să-ţi poată greşi". Zice şi în Scriptură să ierţi de şaptezeci de ori câte şapte, adică nelimitat. Deci, noi să iertăm fără să aşteptăm să ni se ceară iertare. Dumnezeu ne iartă fără ca noi să-i cerem iertare. S-a urcat pe cruce, fără să ne fi certat pentru păcatele noastre şi fără să ne fi dat pedeapsa meritată. Faptul că ne spovedim şi cerem iertare pentru păcatele noastre personale este o dovadă că am înţeles că am greşit, dar noi deja suntem răscumpăraţi prin sângele Mântuitorului. Aşa să fie şi fratele meu! Să n-aştept să vină cineva la mine să-mi spună: "Părinte, să mă ierţi că te-am jignit, sau te-am bârfit, sau te-am lovit". E de ajuns să-l văd că vine spre mine cu inima deschisă, şi nici măcar un cuvânt din ce-a fost nu-i mai spun. "Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri...". La măsura cu care iertăm, vom fi şi noi iertaţi...
"Maica Domnului m-a chemat mai aproape de inima Ei"
Cerul pe pământ
- Mă bucur că mi-aţi pus această întrebare, pentru că personal consider că printr-o minune am ajuns duhovnic aici. Am intrat în călugărie la vârsta de 14 ani, la Mânăstirea "Adormirea Maicii Domnului" Teiuş - Caransebeş, deci tot sub ocrotirea Preacuratei Maici. Timp de 16 ani m-am trezit în fiecare zi la ora 5.00, ca să citesc Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului, căci acesta, mai mult decât alte rugăciuni, îmi îndulcea sufletul. După acest răstimp, am fost numit duhovnic aici, la Mânăstirea "Acoperământul Maicii Domnului". Cu alte cuvinte, Maica m-a chemat mai aproape de inima ei. Eu aşa văd lucrurile, ştiind că în Biserică nimic nu e întâmplător. În plus, şi măicuţele de aici au câte o experienţă personală cu Maica Domnului, fiecare a fost sprijinită de Ea cândva şi fiecare are în suflet o taină cu Maica Preacurată. Aşa încât, atunci când ne rugăm Maicii Domnului, se aprinde biserica de dragostea noastră pentru Ea şi de iubirea Ei pentru noi.
- Când ne rugăm, într-adevăr Maica Domnului vine mai aproape de noi?
- Cu siguranţă. Oridecâteori ne plecăm genunchii la rugăciune, Maica Preacurată este prezentă. Cineva mi-a semnalat, acum câteva săptămâni, că undeva în Biserica Rusiei, un fotograf a surprins în Sfântul Altar, în timpul Liturghiei, un contur luminos care o închipuia pe Maica Domnului. Astfel de semne ne bucură pe toţi, căci sunt pentru întărirea celor mai slabi în credinţă. Însă noi nu căutăm lucruri palpabile, semne şi minuni, ci năzuim să o simţim pe Maica Domnului în inimă. Aşa cum ţi se încălzeşte inima când te gândeşti la mama după trup, tot aşa trebuie să ţi se încălzească inima şi când te gândeşti la Maica Preacurată.
- Există o rugăciune către Maica Domnului mai puternică decât altele?
- Da, rugăciunea Arhanghelului Gavriil: "Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te! Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut nouă pe Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre. Amin". Dar sunt atâtea alte rugăciuni frumoase către Maica Domnului! Fiecare din noi vibrează mai mult la una sau la alta şi, în funcţie de asta, simte altfel şi ajutorul. Aşa că mai înţelept este ca fiecare să-şi aleagă rugăciunea care i se potriveşte, de pe urma căreia simte prezenţa Maicii noastre.
"Toate ne sunt îngăduite, dar nu toate ne sunt de folos"
Noiembrie pe dealurile Banatului
- Pentru că omul nu înţelege libertatea pe care i-a dăruit-o Dumnezeu: toate ne sunt îngăduite, dar nu toate ne sunt de folos. Şi pentru că tinerii noştri nu mai înţeleg sensul dragostei. Se căsătoresc dintr-o atracţie trupească, nu din iubire profundă. Nu mai au valoarea duhovnicească a dragostei. Trăiesc după instinctul omului animal, nu după judecata omului spiritual, care este după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Şi de aceea se plictisesc unii de alţii. Altfel, ar înţelege că femeia şi bărbatul sunt unul pentru altul un dar al lui Dumnezeu, că unul pentru celălalt este jumătatea care îi lipsea, şi s-ar trata ca atare. În privinţa avorturilor... copiii se fac din dragoste. Când nu-i vrei, înseamnă că nu îl iubeşti pe celălalt, nu iubeşti viaţa care se naşte din tine şi din celălalt şi nici pe Dumnezeu, care face posibil acest miracol.
- Ce poate face preotul pentru ca divorţurile şi avorturile să se rărească, dacă nu pot fi oprite?
- Ar fi mai uşor pentru preot, dacă tinerii noştri ar avea de acasă un model de familie creştinesc. Ar fi o temelie pe care am putea lucra. Ca duhovnic, am încercat să salvez multe familii pe care le-a încercat ispita divorţului. Unele au trecut peste acest impas şi acum sunt fericite, altele s-au distrus - mai ales din pricina mândriei... Preotul trebuie să aibă multă dragoste şi o răbdare de fier atunci când se luptă cu astfel de cazuri, dar până la urmă, tot numai rugăciunea izbândeşte, dacă e lucrată deopotrivă de duhovnic şi de ucenici.
Foto: Victor Mercea - 2
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
