Un dar pentru o sută de ani - România interbelică în fotografii

- În anul Centenarului, Fundaţia "Domeniul Otetelişanu", în cola­borare cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, a avut o iniţiativă de excepţie: reeditarea albumului de fotografii "România (Natură. Clădiri. Viaţă populară)", realizat în urmă cu 85 de ani, de marele foto­graf german Kurt Hielscher, la iniţiativa regelui Carol al II-lea. Eveni­ment internaţional la data apariţiei lui, reeditarea albumului "România" este unul dintre cele mai impresionante omagii dedicate Marii Uniri -

Epoca

Controversatul Rege Carol al II-lea, supra­numit şi "Voievodul Culturii", a avut, pe lângă numeroase greşeli şi păcate istorice, câteva me­rite culturale remarcabile, printre care poate fi men­ţionată şi ini­ţia­tiva tipăririi unei cărţi de excepţie, cu scopul de a mar­ca aniversarea îm­plinirii primilor 15 ani de la Marea Unire din 1918. Drept ur­ma­re, Su­veranul i-a cerut lui Octavian Goga, pe atunci mi­nistru al Culturii şi Cultelor, să ia legă­tura cu un "artist-fotograf" din­tre cei mai renu­miţi în epocă, că­ruia să-i fie încre­dinţată no­bila mi­siu­ne de-a imorta­liza imagini din "Regatul României Mari". Asta se în­tâmpla în 1931, la un an după ce Ca­rol al II-lea, revenit din exil, urcase pe Tronul României, în condiţii contro­versate, motiv pen­tru care unii po­li­ticieni autohtoni au suspectat această iniţiativă regală drept "propagandă publică în bene­fi­ciu personal", cum scria în cotidianul "Curentul" reduta­bilul Pamfil Şei­ca­ru. Dar soarta a fă­cut ca gestul mo­nar­hului român, in­diferent cât de ono­rabile sau con­tro­versate au fost in­tenţiile sale, să in­tre în istorie!

Omul

La acel moment, în Europa interbelică, pe buzele tuturor se afla numele lui Kurt Hiels­cher, un fotograf german în vârstă de 50 de ani, care editase deja câteva albume fotografice de mare succes. Admiratorii săi, care îl apreciau pentru graţia şi precizia cu care reuşea să sur­prindă "lumina dreaptă", îl considerau cel mai important fotograf al Europei, de la francezul Louis Daguerre, inventatorul dagherotipului.
Născut în 1881 la Striegau, în Sile­zia Orientală (pe te­ritoriul de azi al Po­loniei), Hielscher făcuse Belle-Artele la München, după care urmase un curs de "artă fotografică" la Dortmund, în pri­mii ani ai secolului XX. Pe atunci, foto­grafia era încă o în­deletnicire artistică aproape avangar­dis­tă, iar tânărul neamţ din acea perioadă era pasionat de a­ceastă artă revolu­ţio­nară. Pe Hiels­cher l-a ajutat foarte mult în cariera sa viitoare faptul că absolvise Artele Plas­­tice, ceea ce i-a "format ochiul", cum se spune în lim­bajul de specialitate. Este şi motivul pen­tru care germanul nu a fost fotoreporter în timpul Primului Răz­boi Mondial şi nici nu s-a arătat in­teresat de o carieră în jurnalism. El a rămas toată viaţa pa­sionat de "fotografia artistică", fără vreo legătură directă cu realitatea cotidiană.

Opera

La 1931, când Kurt Hielscher este contactat de Statul Ro­mân, cu propu­ne­rea de-a realiza un album fotografic despre Ro­mâ­nia Mare, artistul german publicase trei volu­me, asemănătoare ca subiect, despre Spania, Ita­lia şi vechea Jugoslavie interbelică, volume care cunoscuseră un mare succes şi fuseseră reeditate în limbi de largă circulaţie, precum engleza, franceza şi spaniola, pe lângă ediţiile originale apărute în limba germană. Datorită acestei popu­larităţi ieşite din comun, Guvernul României l-a invitat pe german în ţara noastră şi i-a oferit ar­tistului un contract substanţial, o diurnă gene­roasă, fără limită de timp, plus maşină la scară cu şofer personal. Ceea ce fotograful a acceptat ime­diat, deşi a recunoscut în ajunul călătoriei sale că: "Un scriitor cunoscut m-a întrebat cu mirare: De ce să pierzi timpul tău scump cu lucrarea aceasta? Ce-o să găseşti deosebit în România?". După ce a ajuns la o înţelegere cu autorităţile ro­mâ­neşti, germanul şi-a cumpărat câteva mii de filme de celuloid, "Agfa-Isochrom", pe care le-a expediat în România. Apoi şi-a procurat un aparat foto de mare performanţă, marca "Zeiss-Ikon" şi, nu în ultimul rând, a semnat un contract editorial cu "Institutul Grafic F.A. Brockhaus" din Leip­zig. Statul român se obliga să suporte cheltuielile de tipărire a trei ediţii ale albumului, în limbile română, germană şi franceză, dar drepturile de "copyright" rămâneau în posesia Institutului de Fotogravură german.
Kurt Hielscher a sosit în România Mare, în primăvara anului 1931, şi a vizitat toate regiunile româneşti, timp de un an şi jumătate. În această perioadă, el a parcurs aproape 2500 de km, de-a lungul şi de-a latul tuturor provinciilor istorice româneşti, şi a realizat peste 5000 de fotografii, dintre care, din păcate, rigorile editoriale l-au obligat să publice doar 304 clişee fotografice.

România Magică

"În fiecare zi şi în fiecare săptămână, ţara îmi era mai dragă"

Germanul şi-a început "expediţia artistică", dacă o putem numi aşa, cu Transilvania şi Buco­vina, după care a urmat Moldova, proaspăt între­gită pe atunci cu Basarabia, şi şi-a încheiat călă­toria cu sudul ţării, inclusiv Dobrogea, deşi tipă­rirea fotografiilor în volum nu ţine cont de aceas­tă ordine. Hielscher a fost profund impresionat, după cum a mărturisit mai târziu, de civilizaţia românească tradiţională, pe lângă cultura saşilor sau a şvabilor din Ardeal şi Banat. Din acelaşi motiv, el a şi revenit în România de mai multe ori, până la începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. Chiar în textul "La imaginile mele", care prefaţează fabulosul album fotografic rea­lizat de artist, Hielscher îşi declară iubirea şi fascinaţia pentru România, pe care a descoperit-o atunci, ca şi pentru minunaţii oamenii pe care i-a întâlnit pe meleagurile noastre. "Aşteptările mele au fost cu mult întrecute. Aproape în fiecare zi aveam surprise noi. Ce privelişti! Formaţii sălba­tice de munte în Carpaţi. Văi fermecătoare printre plăcute şi prietenoase coline ardeleneşti. Larga Dunăre, cu strâmtoarea ei stâncoasă la Porţile de Fier, şi nemărginita zare a Deltei sale; lagu­nele şi Coasta de Argint la Marea strălucitoare. Stepele Dobrogei şi şesurile fertile ale Munteniei. Ce simţ al formelor în clădiri! Colibe simple de lut şi case ţărăneşti cu porţi de lemn bogat cres­tate. Grădini şi palate, într-adevăr, regeşti. Bise­rici ortodoxe cu fresce exterioare şi cu altare în întregime poleite. Cetăţui mânăstireşti cu ziduri pu­ternice. Gingaşe bisericuţe cu acoperişuri foar­­te ascuţite şi, în Transilvania, masive şi nu­me­roase biserici fortificate germane, unice în lume. Şi am văzut poporul, în unele ţinuturi, într-o împestriţată convieţuire, cu graiuri şi obi­ceiuri felurite. L-am văzut, l-am auzit şi am învă­ţat să-l iubesc. Cu cât un sat e mai singuratic, cu atât mai nealterat este tipul rasei şi cu atât mai nobile trăsăturile. Portul popular, încă păstrat, m-a fermecat cu bogăţia, cu diversitatea lui şi cu vioiciunea culorilor sale. Cu câtă dragoste, cu cât simţământ artistic înnăscut îşi împodobesc ţăranii casele şi mormintele lor. Crucile din ci­mitire, dela fântâni sau de pe drumuri, sunt sem­nele adâncei şi naivei lor sensibilităţi. În fiecare zi şi în fiecare săptămână, ţara îmi era mai dragă. Firea deschisă şi prietenoasă a locuito­rilor din satele româneşti mi-a mers la inimă."
Emoţionant este şi faptul că fotograful ger­man, într-un mod de-a dreptul profetic, atrage aten­ţia, încă de pe-atunci, asupra modernizării excesive şi forţate a României, ce va mutila civi­lizaţia tradiţională autentică ("se apropie norii grei ai Occidentului, praful civilizaţiei care înă­buşe orice culoare"), fenomen ce se petrece sub ochii noştri, chiar în aceşti ani!
Lansarea tuturor celor trei ediţii ale albumului "România" s-a făcut simultan, la Bucureşti, Ber­lin şi Paris, în luna noiembrie a anului 1933, con­form ştirii apărute în cotidianul "Universul", pe prima pagină. Dar autorul a participat doar la festivităţile din Bucureşti, petrecute la sediul Fundaţiilor Regale, în prezenţa Majestăţii Sale, Regele Carol al II-lea. Tirajul total al celor trei versiuni, în limbile română, germană şi franceză, a fost de o sută de mii de exemplare, conform unei declaraţii făcute de Grigore Gafencu, amba­sador al României în Franţa. În 1934, Regele Carol al II-lea îl decorează pe fotograf cu "Me­dalia pentru Litere, în Grad de Cavaler". Anunţul este publicat în Monitorul Oficial din acelaşi an. Cu aceeaşi ocazie, revista Realitatea Ilustrată îi publică artistului un grupaj de fotografii, din ci­clul "România Mare".

În loc de epilog

Cariera ulte­rioară de "artist-fotograf" a lui Kurt Hielscher a conti­nuat până spre sfâr­şitul celui de-Al Doi­­lea Război Mondial, deşi a fost umbrită de simpatiile sale naziste. Din nefericire, majoritatea clişeelor sale au fost distruse, împreună cu întreaga clădire a "Institutului Grafic F.A. Brock­haus" din Leipzig, în urma bombardamentelor alia­ţilor anglo-americani, din timpul războiu­lui.
Kurt Hielscher a încetat din viaţă la vârsta de 67 de ani, în 1948, în casa sa din localitatea germană Lichtenstein im Sach­sen, în care se retrăsese, izolându-se de restul lumii ce-l jude­case cu ostilitate, ime­diat după război. În ace­laşi an în care artistul pleca din această lume, în ţara noastră se instaura cu forţa dictatura co­mu­nistă, iar albumul său fotografic despre România Mare era interzis de cenzură. După Revoluţia din 1989, lumea a uitat, cuprinsă de euforia libertăţii, de această capodoperă dedi­cată poporului român şi civilizaţiei sale.

După 85 de ani...

Cu aproximativ 5 ani în urmă, inimosul om de afaceri Valentin Ionescu, proprietar al unui conac boieresc din Oltenia (despre care s-a mai scris în revista noastră), a în­fiinţat Fundaţia "Domeniul Oteteli­şanu", care a iniţiat numeroase proiecte culturale, în colaborare cu autorităţile româneşti sau cu sponsori privaţi. Dintre acestea, cel mai recent este dedicat reeditării excepţio­nalului album fotografic al lui Kurt Hiels­cher, în cadrul aşa-numitului proiect "100 de ani". O echipă de artişti, istorici şi do­cumentarişti, din care fac parte, prin­tre mulţi alţii, re­gizorul basara­bean Igor Co­bi­leanski, Cristian Gugu, care este şi director ar­tistic al proiectului, alături de regizorul Lu­cian Dobro­vi­ces­cu şi Evantia Barca, directorul edi­torial al proiec­tului, au decis să plece pe ur­mele lui Kurt Hiels­cher, pen­tru a reface fa­bulosul drum parcurs de fotograful ger­man prin România Mare, la începutul anilor '30.
Proiectul "100 de ani", al cărui manager ge­ne­ral este Valentin Ionescu, a ajuns aproape de final şi are o "recoltă" foarte bogată. Co­la­bora­to­rii s-au în­tâlnit cu urmaşi ai românilor foto­gra­fiaţi de Hielscher şi au stat de vorbă cu ei, au vizi­tat locuri şi monumente, au făcut fotografii şi filme documentare, în încercarea de-a pune faţă în faţă România pe care a vizitat-o artistul ger­man cu România de azi. Toate aceste con­tribuţii do­cu­mentare sunt accesibile pe site-ul www.100deani.ro.
Din lipsă de spaţiu, vă putem da numai câteva scurte exemple emo­ţionante. La Dren­cova, de pil­dă, pe malul Du­nării, s-a desco­perit, cu ajutorul unei familii de localnici bine­voi­tori, că locul din care foto­grafiase Hielscher rămă­şiţele vechii cetăţi nu mai există acum, din cau­za la­cului de acumu­lare al hidrocentralei Por­ţile de Fier. La Hotin, în schimb, în nordul Ba­sarabiei, cetatea lui Şte­fan cel Mare este con­servată perfect, dar nu mai întâlneşti picior de român pe acele meleaguri. De aceea, românii bucovineni spun şi astăzi că frumoasa cetate "plânge pe tăcute"... Într-o feri­cită opoziţie cu si­tuaţia tragică a dis­pă­rutei Mâ­năs­tiri Văcăreşti, de­mola­tă de buldo­zere din ordi­nul lui Ceau­şes­cu, se află azi monu­men­tul roman Tro­paeum Traia­ni, de la Adam­clisi, care pe vre­mea lui Hielscher era doar un mor­man de bo­lovani, dar acum es­te re­făcut inte­gral.
De o mare e­mo­ţie a fost şi întâl­nirea echipei "100 de ani" cu Maria Ciucă, o ţă­ran­că din Po­iana Sibiului, con­siderată azi "un tezaur uman viu", pentru co­lecţia personală de obiecte vechi româneşti, fiind­că familia sa lo­cuieşte în aceeaşi casă de patru generaţii. Femeia şi-a recunoscut bunicul într-o fo­tografie a lui Hielscher, din albumul apărut acum 85 de ani, şi a fost impre­sio­nată până la lacrimi. La fel de emoţionantă a fost şi descoperirea pe care echipa proiectului cultural "100 de ani" a făcut-o la Ber­lin, în capi­tala Germaniei. Acolo trăieşte, la o vârstă vene­rabilă, Christian Hamann, astăzi pro­fesor pensio­nar, nepotul lui Kurt Hielscher. Ne­po­tul cunoaşte opera bunicului său şi pasiunea acestuia pentru România. Singurul lucru care i-a mai rămas este un tablou cu portretul bunicului său, pe care l-am reprodus şi noi în acest text.
Aşadar, echipa inimoasă "100 de ani" s-a lăsat inspirată de unul dintre cele mai preţioase albume ale timpului, considerat cel mai frumos şi ele­gant volum tipărit în epoca interbelică, şi a plecat pe urmele autorului său, într-o fabuloasă călă­torie, ce a durat aproape un an de zile, călătorie pe care o încheie acum. Cartea este tipărită în 2.000 de exemplare, ce nu vor fi puse în vânzare, ci vor fi oferite cadou de Fundaţia "Domeniul Otete­lişanu" celor mai importante instituţii ro­mâneşti.