Imunizarea de toamnă
"O creştere eficientă a imunităţii copiilor se poate obţine prin administrarea de produse naturale din muguri de plante recoltaţi în stare proaspătă şi introduşi într-o soluţie care conţine apă, glicerină şi alcool, numite macerate glicerinice. Faptul că alcoolul din soluţie este într-o concentraţie de doar 18-30%, iar numărul de picături necesare în tratament este redus, face ca aceste produse să fie recomandate şi la vârste foarte mici (1-2 ani), fără niciun pericol."
Citeste tot articolul
Start pentru întărirea imunităţii!
"Când se-apropie sezonul rece, o vitamină, în mod special, este pe buzele tuturor: vitamina C. Cum tuşeşte sau strănută cineva, absolut toată lumea îi recomandă această vitamină. Mai ales în sezonul umed, administrarea unei cantităţi mai mari de vitamina C este absolut necesară. Şi trebuie reacţionat încă de la primul strănut: beţi, de pildă, 1 l de apă fierbinte, cu zeama unei jumătăţi de lămâi."
Citeste tot articolul
Cea mai simplă reţetă de sănătate: MERSUL
"O oră de drum, opt ore de sănătate", spune un proverb englezesc. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 30 de minute de activitate fizică pe zi sunt suficiente pentru o sănătate de fier. Sport complet, mersul pe jos este benefic în primul rând pentru inimă şi problemele legate de circulaţia sângelui. Când calcă pământul, tălpile picioarelor sunt atât de vascularizate, încât la fiecare pas "pompa" este reamorsată şi asigură un retur venos ameliorat.
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Medicina naturii"
Afisare: 601 - 622 din 622 articole
-
SORA SOARELUI - Vitamina D
Numarul 807 -
Antidotul bolilor iernii: Portocalele
Numarul 806 -
Despre viata si sanatate, cu un specialist de exceptie al terapiilor naturiste Dr. Doru Laza
Numarul 805 -
Totul despre COLESTEROL
Numarul 804 -
Leacuri populare
Numarul 804 -
Doua remedii siberiene: Nuca de cedru si ginsengul
Numarul 803 -
Problemele iernii: FRACTURILE
Numarul 801 -
Gazul vindecator din Muntii Covasnei - MOFETELE
Numarul 800 -
Leucemia si Cancerul pot fi invinse
Numarul 798 -
Doua izvoare de la Baile Olanesti fac minuni
Numarul 797 -
Cicoarea si untul-pamantului
Numarul 795 -
Scleroza in placi poate fi vindecata cu tratamente apicole
Numarul 793 -
Leacuri de toamna
Numarul 793 -
"Energy Plus" - o noua sansa in lupta impotriva cancerului
Numarul 792 -
Radicalii liberi
Numarul 791 -
De bine si de rau despre Suplimente Alimentare
Numarul 790 -
Faceti plinul de vitamine!
Numarul 789 -
Valeriana
Numarul 788 -
Un prim ajutor in bolile venelor: Stelian Chivu
Numarul 787 -
Marea curatenie de primavara
Numarul 757 -
Secret Herbs
Numarul 728 -
Miracolul plantelor
Numarul 360