"Copiii pot să treacă cu mare uşurinţă peste pericolul îmbolnăvirilor dacă urmează un program de stimulare imunitară"
- Când vine toamna, părinţii se îngrijesc să le crească imunitatea copiilor, astfel încât să facă faţă îmbolnăvirilor virale şi bacteriene, foarte frecvente în sezonul autumnal. Gemoterapia are soluţii eficiente şi pentru minori?
- Desigur! O creştere eficientă a imunităţii copiilor se poate obţine prin administrarea de produse naturale din muguri de plante recoltaţi în stare proaspătă şi introduşi într-o soluţie care conţine apă, glicerină şi alcool, numite macerate glicerinice. Faptul că alcoolul din soluţie este într-o concentraţie de doar 18-30%, iar numărul de picături necesare în tratament este redus, face ca aceste produse să fie recomandate şi la vârste foarte mici (1-2 ani), fără niciun pericol. Fiecare produs conţine numeroase principii active: enzime, fitohormoni, aminoacizi şi vitamine care acţionează ca un fitocomplex, ca un tot unitar. Principiile active realizează atât detoxifierea celulelor, cât şi activarea funcţiilor acestora.
- De la ce vârstă începe stimularea imunitară a copiilor?
- Copiii pot să treacă cu mare uşurinţă peste pericolul îmbolnăvirilor dacă urmează un program de stimulare imunitară chiar de la vârste foarte mici, de 2-3 ani. Este cunoscut faptul că sistemul imun al copiilor se maturizează după vârsta de 7 ani, până atunci putând prezenta îmbolnăviri frecvente, în special ale aparatului respirator: rinoadenoidite, angine, bronşite, otite, pneumonii etc. De regulă, aceste afecţiuni apar odată cu intrarea în colectivitate a copiilor, dar există şi sugari care pot să prezinte îmbolnăviri frecvente - fie din cauza unei imunităţi mai slabe, fie pentru că vin în contact cu frăţiorii mai mari bolnavi.
- Ce produse gemoterapice sunt eficiente în creşterea imunităţii copiilor?
- Unele produse gemoterapice au efecte deosebite, uneori miraculoase asupra copiilor: Extractul din muguri de Brad (Abies pectinata), Extractul din mlădiţe de Măceş (Rosa canina), Extractul din muguri de Coacăz negru (Ribes nigrum), Extractul din muguri de Mesteacăn pufos (Betula pubescens), Extractul din mlădiţe de Tamarix (Tamarix gallica), Extractul din muguri de Călin (Viburnum lantana) şi Extractul din muguri de Viţă-de-vie (Vitis vinifera). În asocierea acestor produse, numărul de picături recomandate şi perioada de administrare indicată se va ţine cont întotdeauna de starea clinică a copilului: de segmentul aparatului respirator cel mai frecvent afectat (nas, gât, bronhii, urechi), de frecvenţa îmbolnăvirilor, de severitatea crizelor, dar şi de patologia asociată. În toate afecţiunile se recomandă asocierea a două sau trei produse, pentru a rezolva mai profund şi pe o durată cât mai îndelungată problema de sănătate a copilului.
- Ne puteţi oferi şi câteva scheme terapeutice?
- În caz de bronşite astmatiforme, se recomandă Extractul din muguri de Coacăz negru - Ribes nigrum (10-30 picături dimineaţa) şi Extractul din muguri de Călin - Viburnum lantana (10-30 picături/zi). Cura se poate repeta după 1-2 luni de pauză.
În caz de rinoadenoidite se recomandă Extractul din muguri de Brad - Abies pectinata (10-30 picături dimineaţa) şi Extractul din muguri de Mesteacăn pufos - Betula pubescens (10-30 picături seara). Atunci când copilul prezintă şi un teren alergic, se poate adăuga la tratament Extractul din mlădiţe de Măceş - Rosa canina (10-30 picături la prânz).
Amigdalitele hipertrofice şi anginele repetate (chiar şi cele streptococice) se tratează cu Extract din muguri de Brad - Abies pectinata (10-40 picături dimineaţa), Extract din muguri de Mesteacăn pufos - Betula pubescens (10-40 picături la prânz) şi Extract din muguri de Viţă-de-vie - Vitis vinifera (10-40 picături seara). Această asociere poate fi folosită şi în cazul în care valorile ASLO sunt crescute, însă durata tratamentului va fi de două sau trei luni.
În caz de rinofaringite, eficiente sunt următoarele combinaţii: Extract din muguri de Coacăz negru - Ribes nigrum (10-40 picături dimineaţa) cu Extract din muguri de Mesteacăn pufos - Betula pubescens (10-40 picături la prânz) sau Extract din muguri de Mesteacăn - Betula verrucosa cu Extract din mlădiţe de Măceş - Rosa canina (10-40 picături seara).
- Cum se administrează aceste extracte?
- O regulă generală în administrarea picăturilor gemoterapice este diluarea acestora în puţină apă plată, înainte de utilizare. Este bine, de asemenea, să se administreze la 30 de minute după mesele principale. Curele durează două, trei luni. Ideal este să se înceapă înainte de intrarea în colectivitate (creşă, grădiniţă), care coincide cu începerea sezonului rece (septembrie-octombrie). E de preferat să se repete după o lună sau două de pauză ori la începutul primăverii (februarie-martie), când copiii au organismul foarte slăbit. După două, trei sezoane de stimulări, copilul poate fi considerat protejat de agresiunile microbiene sau virale, iar infecţiile contractate vor fi tot mai rare sau de severitate minoră.
În lunile de pauză se pot corecta şi alte afecţiuni ale copilului. Anemia: cu ajutorul Extractului din mlădiţe de Tamarix - Tamarix gallica (10-30 picături zilnic). Anorexia: cu Extract din muguri de Porumbar - Prunus spinosa (10-30 picături dimineaţa). Rahitismul şi tulburările de creştere: cu Extract din muguri de Brad - Abies pectinata (10-40 picături la prânz).
- Cum explicaţi puterea acestor extracte glicerinice asupra sistemului imunitar al copiilor?
- Mugurii plantelor conţin substanţe organice cu legături asemănătoare corpului uman, care stochează foarte multă energie şi forţă vitală. Copiii nu fac nici cel mai mic efort să utilizeze gemoterapicele şi acestea nu dezvoltă reacţii adverse sau complicaţii. Pur şi simplu, vor transmite forţa lor şi vigoarea într-un mod firesc şi simplu, aşa cum numai natura vie poate să o facă.
- Toamna, chiar şi adulţii sunt "victime" ale infecţiilor virale. În cazul lor se folosesc alte scheme de tratament?
- La intrarea în anotimpul rece, afecţiunile de căi respiratorii superioare (nas, gât) şi de la nivelul urechii sunt foarte întâlnite în cabinetele medicilor. E bine să ne fortificăm organismul, astfel încât să trecem cu bine prin epidemiile de viroze respiratorii. Gemoterapia este o opţiune eficientă, atât ca mijloc de prevenţie, cât şi ca prim ajutor în diverse afecţiuni, ori ca terapie naturală de suport în cazurile ce necesită tratament medicamentos. Vă propun câteva produse din gama "Polygemma", la care puteţi apela pentru a interveni de la primele semne de răceală apărute la nivel respirator.
POLYGEMMA 5 - CAVITATE BUCALĂ, GÂT se administrează la primele semne de "roşu în gât" - unul dintre cele mai frecvente diagnostice ale toamnei. Realizat din extracte gemoterapice de Viţă-de-vie, Măceş, Afin şi suc de Echinacea purpurea, produsul are efecte antiinflamatoare, antiinfecţioase şi cicatrizante. Gemoterapicele de Afin şi Măceş aduc un important spor de vitamine, în special vitamina C naturală. Extractele din plante conţin compuşi biochimici care acţionează sinergic sau completează efectul acestora. Sucul de Echinacea are efecte antivirale, antibacteriene şi imunostimulatoare. Importantă este şi acţiunea gemoterapicului din muguri de Viţă-de-vie, eficient în faringitele streptococice.
POLYGEMMA 4 - SINUSURI, combină efectele antiinflamatoare, antialergice şi cicatrizante ale extractelor gemoterapice de Coacăz negru, Arin negru, Carpen şi Mesteacăn pufos, în răcelile care afectează sinusurile. Preparatul acţionează atât asupra germenilor de la nivelul mucoaselor, cât şi asupra supuraţiei din cavităţile sinusale, unde antibioticele penetrează mai greu. În plus, susţine procesul de eliminare a toxinelor acumulate în sinusuri. Acţiunea se face simţită încă din prima zi de administrare, iar efectul este de durată. Se poate administra şi în asociere cu tratamentul antibiotic, când se consideră necesară introducerea acestuia în schema de tratament. În sinuzitele cronice, inclusiv cele alergice, se recomandă cure de două luni.
Polygemma 4 - Sinusuri poate fi folosit şi în cazul otitelor, situaţie în care se fac şi aplicaţii locale cu picături otice MULLEIN OIL, pe bază de extract de Lumânărică, cu acţiune antiinflamatoare. Apelaţi neapărat la medic dacă aveţi dureri de ureche intense sau care se prelungesc mai multe zile, dacă în ureche există puroi sau dacă din ureche se scurge sânge sau un alt lichid!
POLYGEMMA 3 - TUSE, o combinaţie de extracte gemoterapice din Carpen, Călin şi Caprifoi negru ajută la ameliorarea tusei (productivă sau seacă) prin multiple efecte: scade inflamaţia mucoaselor respiratorii, repară zonele lezate de germeni, favorizează eliminarea mucusului, reglează tonusul bronşic şi are efect antialergic la nivelul căilor respiratorii. Este benefică şi în laringite, Caprifoiul negru având efect cicatrizant la acest nivel. De asemenea, Carpenul şi Caprifoiul negru acţionează la nivelul ficatului şi al splinei, crescând rezistenţa organismului, iar Călinul acţionează şi pe plan neurovegetativ, cu acţiune de calmare a tusei şi de liniştire generală. În primele 2-3 zile, preparatul se va lua mai des, continuându-se cura şi câteva zile după ce tusea s-a oprit, pentru un efect de durată.