- Judecând după activitatea sa din exil, cred că Regele ar fi dorit să facă mult mai mult pentru ţara sa, dar condiţiile puse pentru revenirea sa, în 2001, au fost restrictive. Ele au fost negociate de Radu Duda cu premierul Năstase şi preşedintele Iliescu, ambii ostili monarhiei şi, după câte am putut vedea, au presupus restituirea averii Regelui în contrapartidă cu acceptarea de către Rege a raporturilor politice instituite după 1989 şi acordarea unei poziţii oficiale ginerelui său. Credinţa mea personală este că Regele a fost nevoit să cedeze insistenţelor familiei sale şi că, în adâncul sufletului, nu a fost împăcat cu această soluţie. Chiar şi aşa, Regele nu a ezitat să-şi folosească prestigiul şi influenţa pe lângă monarhii europeni pentru a pleda, cu succes, cauza integrării României în NATO şi UE, iar pe plan intern, a constituit un punct de reper, de continuitate, cu un trecut pe care generaţiile mai recente de români nu l-au cunoscut. A lăsat însă tot mai multă iniţiativă, nu numai Principesei Margareta, ci şi lui Radu Duda, care nu a ezitat să-şi manifeste preferinţele politice. Cu totul alta ar fi fost situaţia dacă Regele ar fi putut reveni în ţară imediat după 1989, cum a dorit şi a încercat în repetate rânduri. Atunci, însă, Ion Iliescu şi Petre Roman, pilotaţi de Silviu Brucan, s-au temut de el, anticipând că Regele, care, spre deosebire de cei doi, nu avea probleme de legitimitate, ar fi devenit rapid un punct de atracţie pentru o bună parte a populaţiei. Or, comuniştii vechi şi noi nu suportă concurenţa. Primirea entuziastă pe care i-au făcut-o românii, în 1992, în ciuda campaniei ostile orchestrate de regimul Iliescu, a confirmat temerile PDSR şi i-a adus o nouă interdicţie, care a durat până în 1997. Acum, însă, de un lucru putem fi siguri: toţi liderii politici, indiferent de comportamentul lor faţă de Rege, se vor repezi să plângă pe mormântul lui, cum au făcut şi la moartea lui Corneliu Coposu. Se vor gândi, desigur, la capitalul lor politic, nu la destinul tragic al ultimului nostru Rege.
- PSD pare să nu poată scăpa de blestemul conflictului dintre premier şi preşedintele partidului. Ca şi Sorin Grindeanu, dar mai sigur pe sine, Mihai Tudose îl înfruntă deschis pe Liviu Dragnea, alimentând tensiunile din partid. Ce consecinţe poate avea această nouă luptă pentru putere?
- Frământările din PSD sunt generate de problemele penale ale lui Liviu Dragnea, care a subordonat partidul obiectivului său personal de a scăpa de rigorile legii. El a speculat cu abilitate dorinţa majorităţii baronilor PSD de a subordona justiţia faţă de propriile lor interese, pentru a purcede la schimbarea ordinii juridice şi a raporturilor de putere în stat, dezlănţuindu-se sălbatic împotriva tuturor opozanţilor, fie şi cu preţul devierii parcursului euro-atlantic al României. Mihai Tudose însă ştie să speculeze vulnerabilitatea lui Liviu Dragnea, pentru a-şi marca teritoriul, adică pentru a se elibera de sub tutela liderului de partid. El ştie că PSD nu-şi mai poate permite o nouă moţiune de cenzură împotriva propriului guvern şi că unii psd-işti sunt nemulţumiţi de regimul Dragnea, ceea ce îi permite să delimiteze guvernul de iniţiativele problematice ale tandemului Dragnea-Tăriceanu, cum ar fi legile justiţiei, pe care le-a pasat Parlamentului, şi boicotarea Zilei Naţionale, pe care Tudose a înţeles, în schimb, s-o onoreze în tribuna oficială. Iar pentru ziua când trebuia să aibe loc mitingul PSD împotriva "statului paralel", de care, de asemenea, se delimitează, şi-a aranjat o vizită externă. Treptat, poziţia sa în partid s-a consolidat, ca şi calitatea sa de candidat la succesiunea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Deocamdată, înscrisă în cursă mai este doar Gabriela Firea, devenită tot mai agresivă, dar lista este deschisă. Până când baronii nu se vor hotărî asupra succesorului lui Liviu Dragnea, probabil că tensiunile nu se vor reduce. Până atunci, însă, va mai trece destulă vreme, căci PSD este un partid mare şi complex. Mihai Tudose are şanse să câştige lupta pentru putere pentru că, fiind premier, are ce să le ofere baronilor locali. Să nu-l idealizăm însă, căci este la fel de primitiv în concepţiile sale politice şi economice, ca şi colegii săi de partid. Singurul său merit este că s-a constituit ca un pol de atracţie în partid, ceea ce subminează poziţia lui Liviu Dragnea. Este necesar, poate, dar nu şi suficient pentru a salva democraţia românească.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
