- Judecând după activitatea sa din exil, cred că Regele ar fi dorit să facă mult mai mult pentru țara sa, dar condițiile puse pentru revenirea sa, în 2001, au fost restrictive. Ele au fost negociate de Radu Duda cu premierul Năstase și președintele Iliescu, ambii ostili monarhiei și, după câte am putut vedea, au presupus restituirea averii Regelui în contrapartidă cu acceptarea de către Rege a raporturilor politice instituite după 1989 și acordarea unei poziții oficiale ginerelui său. Credința mea personală este că Regele a fost nevoit să cedeze insistențelor familiei sale și că, în adâncul sufletului, nu a fost împăcat cu această soluție. Chiar și așa, Regele nu a ezitat să-și folosească prestigiul și influența pe lângă monarhii europeni pentru a pleda, cu succes, cauza integrării României în NATO și UE, iar pe plan intern, a constituit un punct de reper, de continuitate, cu un trecut pe care generațiile mai recente de români nu l-au cunoscut. A lăsat însă tot mai multă inițiativă, nu numai Principesei Margareta, ci și lui Radu Duda, care nu a ezitat să-și manifeste preferințele politice. Cu totul alta ar fi fost situația dacă Regele ar fi putut reveni în țară imediat după 1989, cum a dorit și a încercat în repetate rânduri. Atunci, însă, Ion Iliescu și Petre Roman, pilotați de Silviu Brucan, s-au temut de el, anticipând că Regele, care, spre deosebire de cei doi, nu avea probleme de legitimitate, ar fi devenit rapid un punct de atracție pentru o bună parte a populației. Or, comuniștii vechi și noi nu suportă concurența. Primirea entuziastă pe care i-au făcut-o românii, în 1992, în ciuda campaniei ostile orchestrate de regimul Iliescu, a confirmat temerile PDSR și i-a adus o nouă interdicție, care a durat până în 1997. Acum, însă, de un lucru putem fi siguri: toți liderii politici, indiferent de comportamentul lor față de Rege, se vor repezi să plângă pe mormântul lui, cum au făcut și la moartea lui Corneliu Coposu. Se vor gândi, desigur, la capitalul lor politic, nu la destinul tragic al ultimului nostru Rege.
- PSD pare să nu poată scăpa de blestemul conflictului dintre premier și președintele partidului. Ca și Sorin Grindeanu, dar mai sigur pe sine, Mihai Tudose îl înfruntă deschis pe Liviu Dragnea, alimentând tensiunile din partid. Ce consecințe poate avea această nouă luptă pentru putere?
- Frământările din PSD sunt generate de problemele penale ale lui Liviu Dragnea, care a subordonat partidul obiectivului său personal de a scăpa de rigorile legii. El a speculat cu abilitate dorința majorității baronilor PSD de a subordona justiția față de propriile lor interese, pentru a purcede la schimbarea ordinii juridice și a raporturilor de putere în stat, dezlănțuindu-se sălbatic împotriva tuturor opozanților, fie și cu prețul devierii parcursului euro-atlantic al României. Mihai Tudose însă știe să speculeze vulnerabilitatea lui Liviu Dragnea, pentru a-și marca teritoriul, adică pentru a se elibera de sub tutela liderului de partid. El știe că PSD nu-și mai poate permite o nouă moțiune de cenzură împotriva propriului guvern și că unii psd-iști sunt nemulțumiți de regimul Dragnea, ceea ce îi permite să delimiteze guvernul de inițiativele problematice ale tandemului Dragnea-Tăriceanu, cum ar fi legile justiției, pe care le-a pasat Parlamentului, și boicotarea Zilei Naționale, pe care Tudose a înțeles, în schimb, s-o onoreze în tribuna oficială. Iar pentru ziua când trebuia să aibe loc mitingul PSD împotriva "statului paralel", de care, de asemenea, se delimitează, și-a aranjat o vizită externă. Treptat, poziția sa în partid s-a consolidat, ca și calitatea sa de candidat la succesiunea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD. Deocamdată, înscrisă în cursă mai este doar Gabriela Firea, devenită tot mai agresivă, dar lista este deschisă. Până când baronii nu se vor hotărî asupra succesorului lui Liviu Dragnea, probabil că tensiunile nu se vor reduce. Până atunci, însă, va mai trece destulă vreme, căci PSD este un partid mare și complex. Mihai Tudose are șanse să câștige lupta pentru putere pentru că, fiind premier, are ce să le ofere baronilor locali. Să nu-l idealizăm însă, căci este la fel de primitiv în concepțiile sale politice și economice, ca și colegii săi de partid. Singurul său merit este că s-a constituit ca un pol de atracție în partid, ceea ce subminează poziția lui Liviu Dragnea. Este necesar, poate, dar nu și suficient pentru a salva democrația românească.