- Este limpede că Dacian Cioloş a depăşit limitele impuse de contextul iniţial al numirii sale, care îi dictau subordonarea tacită faţă de majoritatea parlamentară condusă de PSD şi alcătuirea unei echipe neomogene din punct de vedere profesional şi moral, dacă este să ne gândim numai la ministrul de Interne Petre "Apud" Tobă. Domnul Tobă a supravieţuit însă şi recentei remanieri, ceea ce demonstrează că forţele care îl susţin pot în continuare să impună constrângeri severe guvernului tehnocrat. Din fericire, aceste forţe au renunţat la un alt pion al lor, extrem de toxic, şi anume, ministrul Educaţiei Adrian Curaj, apărător al plagiatorilor şi al cercurilor anti-reformiste din învăţământ, care a revoltat electoratul urban şi educat, adică exact electoratul lui Klaus Iohannis din 2014. Numirea excepţionalului rector al Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, care a avut curajul să denunţe plagiatul lui Victor Ponta pe vremea când acesta din urmă era premier, este un semnal important, care sugerează că domnul Iohannis, disperat să-şi recupereze alegătorii, a înţeles că toleranţa prea mare faţă de pretenţiile PSD îi dăunează politic. Cu un PNL în plină degringoladă, singurul instrument la îndemâna preşedintelui este guvernul Cioloş, care mai are urme de bună reputaţie şi de competenţă prin el. Nu întâmplător, schimbările din echipa guvernamentală au avut loc în domeniile păstorite de Costin Borc, o figură nouă şi necompromisă, cu certe calităţi manageriale, pe care, ce-i drept, le-a ţinut în rezervă până în acest moment. Nemulţumirea evidentă a vicepremierului provenit din PSD, Vasile Dâncu, faţă de schimbarea vechilor săi tovarăşi, sugerează că tandemul Iohannis-Cioloş a schimbat, parţial, regulile jocului agreat iniţial. Cuplate cu replicile dure date psd-iştilor de tinerii miniştri cu competenţe certe, de la Muncă şi Fonduri Europene, şi de vicepremierul Costin Borc, recentele iniţiative ale prim-ministrului, sub egida lui Klaus Iohannis, se conturează ca o tentativă de a recupera o parte din puterea politică pe care PSD ameninţă s-o câştige absolut, la alegerile din toamnă. Or, dacă PSD ajunge din nou partidul dominant, ca în 2012, atunci îşi va numi şi un candidat redutabil la prezidenţialele din 2019. Pentru a-şi salva şansa unui al doilea mandat, Klaus Iohannis încearcă, deci, să contracareze dominaţia absolută a PSD printr-un viitor guvern de largă coaliţie, condus de un tehnocrat, cum a declarat deja un consilier prezidenţial. De aceea are nevoie de un program şi de o echipă de tehnocraţi, uşor de recuperat politic ulterior, care să atragă electoratul anti-PSD la alegerile din decembrie şi să mai reducă din pretenţiile partidului condus de Liviu Dragnea şi alţii ca el. Nu este o variantă perfectă, dar poate fi un compromis rezonabil.
- În perspectiva alegerilor din iarnă, o serie de organizaţii civice, partide noi şi personalităţi necompromise de practicile politice curente au anunţat crearea unei noi platforme politice. Credeţi că această platformă poate constitui o alternativă la clasa politică actuală şi să-şi facă loc în viitorul parlament?
- Scena politică românească are nevoie de o nouă forţă politică, democratică şi necompromisă de cei 26 de ani de tranziţie, iar Iniţiativa România, un ONG care a catalizat adunarea noilor actori politici la sfârşitul lunii iunie, a avut până acum o serie de iniţiative valoroase şi interesante. Dar calea până la realizarea unei breşe în dominaţia vechilor partide politice - putrede şi compromise - este lungă şi grea. Electoratul va trebui convins şi câştigat - şi nu este vorba de electoratul sensibil la pomeni electorale, cu mâna întinsă spre ajutoarele sociale ale primăriilor, pe care se bazează PSD şi chiar PNL, ci de electoratul care nu s-a dus la vot la alegerile locale din iunie, adică electoratul urban şi informat, singurul care poate, atunci când se mobilizează, să blocheze ambiţiile PSD de a constitui un monopol politic. Acest electorat are nevoie de un mesaj clar şi de un program politic corespunzător, care să ofere perspectiva dezvoltării economice sănătoase, a consolidării statului de drept, a reformei politicii şi administraţiei, a unei politici externe competente, la înălţimea provocărilor unei epoci extrem de dificile. Noile forţe politice se reunesc, deocamdată, sub egida unor principii ca lupta anti-corupţie şi transparenţa, necesare dar insuficiente pentru a fundamenta un program de guvernare şi, în tot cazul, departe de a contura o viziune politică şi un proiect de ţară. Din ceea ce ştim despre unii din participanţii la noul proiect politic, şi anume USB, condusă până nu demult de Nicuşor Dan, ei se feresc să exprime opţiuni politice, limitându-se la retorica anti-sistem, care, deşi atractivă, nu duce nicăieri. Pe scurt, noua platformă politică poate evolua, cred, fie spre un partid anti-sistem, cu o agendă de stânga disimulată, cum este USB, care poate face o breşă în Parlament, dar nu va influenţa decisiv soarta ţării; fie spre un partid politic reformist, cu o opţiune ideologică clară şi asumată, care să fundamenteze o viziune amplă şi un program temeinic de reformă a ţării. Abia atunci va putea atrage destule personalităţi şi destui adepţi şi votanţi pentru a schimba ceva în bine în România. Tare mă tem, însă, că a doua direcţie este o provocare prea mare pentru o adunare atât de eterogenă şi cu atât de multe necunoscute.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
