- Este limpede că Dacian Cioloș a depășit limitele impuse de contextul inițial al numirii sale, care îi dictau subordonarea tacită față de majoritatea parlamentară condusă de PSD și alcătuirea unei echipe neomogene din punct de vedere profesional și moral, dacă este să ne gândim numai la ministrul de Interne Petre "Apud" Tobă. Domnul Tobă a supraviețuit însă și recentei remanieri, ceea ce demonstrează că forțele care îl susțin pot în continuare să impună constrângeri severe guvernului tehnocrat. Din fericire, aceste forțe au renunțat la un alt pion al lor, extrem de toxic, și anume, ministrul Educației Adrian Curaj, apărător al plagiatorilor și al cercurilor anti-reformiste din învățământ, care a revoltat electoratul urban și educat, adică exact electoratul lui Klaus Iohannis din 2014. Numirea excepționalului rector al Universității București, Mircea Dumitru, care a avut curajul să denunțe plagiatul lui Victor Ponta pe vremea când acesta din urmă era premier, este un semnal important, care sugerează că domnul Iohannis, disperat să-și recupereze alegătorii, a înțeles că toleranța prea mare față de pretențiile PSD îi dăunează politic. Cu un PNL în plină degringoladă, singurul instrument la îndemâna președintelui este guvernul Cioloș, care mai are urme de bună reputație și de competență prin el. Nu întâmplător, schimbările din echipa guvernamentală au avut loc în domeniile păstorite de Costin Borc, o figură nouă și necompromisă, cu certe calități manageriale, pe care, ce-i drept, le-a ținut în rezervă până în acest moment. Nemulțumirea evidentă a vicepremierului provenit din PSD, Vasile Dâncu, față de schimbarea vechilor săi tovarăși, sugerează că tandemul Iohannis-Cioloș a schimbat, parțial, regulile jocului agreat inițial. Cuplate cu replicile dure date psd-iștilor de tinerii miniștri cu competențe certe, de la Muncă și Fonduri Europene, și de vicepremierul Costin Borc, recentele inițiative ale prim-ministrului, sub egida lui Klaus Iohannis, se conturează ca o tentativă de a recupera o parte din puterea politică pe care PSD amenință s-o câștige absolut, la alegerile din toamnă. Or, dacă PSD ajunge din nou partidul dominant, ca în 2012, atunci își va numi și un candidat redutabil la prezidențialele din 2019. Pentru a-și salva șansa unui al doilea mandat, Klaus Iohannis încearcă, deci, să contracareze dominația absolută a PSD printr-un viitor guvern de largă coaliție, condus de un tehnocrat, cum a declarat deja un consilier prezidențial. De aceea are nevoie de un program și de o echipă de tehnocrați, ușor de recuperat politic ulterior, care să atragă electoratul anti-PSD la alegerile din decembrie și să mai reducă din pretențiile partidului condus de Liviu Dragnea și alții ca el. Nu este o variantă perfectă, dar poate fi un compromis rezonabil.
- În perspectiva alegerilor din iarnă, o serie de organizații civice, partide noi și personalități necompromise de practicile politice curente au anunțat crearea unei noi platforme politice. Credeți că această platformă poate constitui o alternativă la clasa politică actuală și să-și facă loc în viitorul parlament?
- Scena politică românească are nevoie de o nouă forță politică, democratică și necompromisă de cei 26 de ani de tranziție, iar Inițiativa România, un ONG care a catalizat adunarea noilor actori politici la sfârșitul lunii iunie, a avut până acum o serie de inițiative valoroase și interesante. Dar calea până la realizarea unei breșe în dominația vechilor partide politice - putrede și compromise - este lungă și grea. Electoratul va trebui convins și câștigat - și nu este vorba de electoratul sensibil la pomeni electorale, cu mâna întinsă spre ajutoarele sociale ale primăriilor, pe care se bazează PSD și chiar PNL, ci de electoratul care nu s-a dus la vot la alegerile locale din iunie, adică electoratul urban și informat, singurul care poate, atunci când se mobilizează, să blocheze ambițiile PSD de a constitui un monopol politic. Acest electorat are nevoie de un mesaj clar și de un program politic corespunzător, care să ofere perspectiva dezvoltării economice sănătoase, a consolidării statului de drept, a reformei politicii și administrației, a unei politici externe competente, la înălțimea provocărilor unei epoci extrem de dificile. Noile forțe politice se reunesc, deocamdată, sub egida unor principii ca lupta anti-corupție și transparența, necesare dar insuficiente pentru a fundamenta un program de guvernare și, în tot cazul, departe de a contura o viziune politică și un proiect de țară. Din ceea ce știm despre unii din participanții la noul proiect politic, și anume USB, condusă până nu demult de Nicușor Dan, ei se feresc să exprime opțiuni politice, limitându-se la retorica anti-sistem, care, deși atractivă, nu duce nicăieri. Pe scurt, noua platformă politică poate evolua, cred, fie spre un partid anti-sistem, cu o agendă de stânga disimulată, cum este USB, care poate face o breșă în Parlament, dar nu va influența decisiv soarta țării; fie spre un partid politic reformist, cu o opțiune ideologică clară și asumată, care să fundamenteze o viziune amplă și un program temeinic de reformă a țării. Abia atunci va putea atrage destule personalități și destui adepți și votanți pentru a schimba ceva în bine în România. Tare mă tem, însă, că a doua direcție este o provocare prea mare pentru o adunare atât de eterogenă și cu atât de multe necunoscute.