RODICA CULCER: În aşteptarea unor "minuni"

- După condamnarea cu suspendare a preşe­din­telui PSD, Liviu Dragnea, pentru influenţarea proce­sului de vot la referendumul din 2012, între acesta şi Valeriu Zgonea, colegul său de partid şi preşedintele Camerei Deputaţilor, s-a deschis războiul total. Care e adevărata miză şi cum preconizaţi că se va încheia?

- Miza principală a tuturor zbaterilor actuale din PSD este asigurarea succesiunii actualei conduceri, în vederea securizării reţelei de baroni şi oameni de afaceri penali, care alcătuieşte infrastructura partidului. Valeriu Zgonea pare să joace pentru Victor Ponta, care nu se împacă, probabil, cu poziţia de simplu membru şi încearcă să-l saboteze, nu numai pe Liviu Dragnea, ci şi întreaga sa gar­nitură de candidaţi în alegerile lo­cale din 5 iunie. Nu o face direct, ci prin interpuşi, gen Zgonea, pentru a nu fi acuzat că este răzbunător. Iar Liviu Dragnea ţine morţiş să rămână la conducerea partidului pe perioada campaniei electorale tocmai pentru a asigura victoria candidaţilor săi şi a putea astfel impune partidului, în numele unui succes electoral, succesorul său în fruntea PSD - sau poate chiar supravieţuirea sa la cârmă, deşi este greu de imaginat că va rezista presiunilor din partea socia­liştilor europeni, care nu vor accepta un condamnat penal în fruntea unui partid membru. Liviu Dragnea este deci realist şi joacă pe termen lung, fiind susţinut în demersul său de Ion Iliescu. Chiar dacă se va retrage după alegerile locale, doreşte să se retragă în glorie, pentru a putea reveni, după câţiva ani, când ecoul actualei crize se va stinge. Din exact aceleaşi mo­tive, Victor Ponta nu are cum să dorească un succes elec­toral al PSD. Baronii PSD ştiu şi ei acest lucru, cum ştiu şi că o competiţie internă în partid în plină cam­panie le poate fi letală. De aceea îl susţin pe Liviu Drag­nea şi preşedinţii de filiale au făcut zid în jurul lui. În acest context, Valeriu Zgonea este uşor de sa­crificat. Observaţi, vă rog, că nu există în PSD o tabără anti-corupţie, iar bătălia se dă doar între facţiunile pe­nalilor.
Judecând după mersul lucrurilor, domnul Dragnea are toate motivele să fie optimist, de vreme ce penalii pro­veniţi din PSD candidează, cu şanse, şi sfidează justiţia şi moralitatea publică : Vanghelie, Robert Ne­goiţă, Lia Ol­gu­ţa Vasilescu - iar lista ar putea continua, cu candidaţi cer­­cetaţi penal, nu numai de la PSD, ci şi de la PNL, de­ghi­zaţi în independenţi. Penalii aflaţi în ofensivă sunt avan­tajaţi de faptul că alegerile se des­făşoară într-un sin­gur tur, de degringolada din PNL şi de controlul exercitat de PSD asupra Parlamentului, instituţiilor statului şi tele­viziunilor.
Suntem, deci, prizonierii unui tandem de partide pu­trede, PSD şi PNL, pentru că alternativa politică la acest tandem nu se poate constitui din varii motive. Este logic, în aceste condiţii, ca victoria să aparţină parti­du­lui mai pu­ternic, chiar dacă acesta este partidul co­rup­ţiei. Numai o minune ne mai poate salva.

- Deşi ne promisese că nu va merge pe urmele lui Tra­ian Băsescu, Klaus Iohannis a declanşat un conflict cu premierul Cioloş, declarând public că este nemul­ţumit de guvern. Cum putem explica această evoluţie neaşteptată?

- Resortul recentului conflict preşedinte-premier este atribuit de cunoscători, scăderii masive în sondaje a popu­larităţii preşedintelui. Se pare că domnul Io­hannis a sperat ca guvernul de tehnocraţi să-l ajute să re­cu­pereze pier­de­rea de încredere înregistrată sub influenţa lui Dan Mi­halache, şeful cancelariei pre­zidenţiale, care a fost şi el tri­mis la plimbare, adică am­basador la Londra. În schimb, guvernul a performat sub aşteptările cetăţenilor, care ceru­seră schimbări semni­ficative. În locul lor, guvernul Cioloş le-a servit inde­cizie şi tactici de muşamalizare a proble­melor, cum s-a întâmplat în cazul copiilor contaminaţi cu E.coli ; schimbări dezastruoase, cum au fost cele din edu­caţie, care i-au exasperat pe intelectualii şi univer­si­tarii de valoare ai ţării; gafe, ca tentativa de modi­fi­care a legii salarizării bugetarilor; sau programe ne­sem­nificative cu iz de operaţiuni de imagine, cum sunt programul anti-să­răcie şi cel de "tăiat hârtii", care nu pot înlocui re­formele economice şi reforma admi­nis­traţiei. Pe scurt, guvernul Cioloş a încercat să conserve ce a găsit, mo­dificând câte ceva "pe ici, pe colo". Constatând că această strategie a eşuat, preşedintele, mai iute de mână, a mutat primul, arătând cu degetul spre premier şi sus­ţinând concomitent măsuri populiste şi nesustenabile financiar, cum ar fi ridicarea pla­fo­nului aplicat alo­caţiilor pentru mame, pen­tru care Dacian Cioloş spu­sese că nu are bani. Premierul a fost pus astfel într-o poziţie incomodă, dar s-a ţinut drept. Nu a rămas însă indiferent la atacul prezidenţial şi a început să schimbe miniştri: Ana Costea, care nu este o pierdere, şi Aura Răducu, de la fonduri europene. Nici cu o floare însă nu s-a atins de ministrul de in­terne, acuzat de plagiat, sau de ministrul educaţiei, dezavuat de spe­cia­liştii în edu­caţie, deşi imaginea proastă a guvernului li se datorează în bună măsură. Se pare că aici funcţio­nează o protecţie puternică din par­tea structurilor de forţă. Se încearcă în schimb com­promiterea ministrului sănă­tăţii, deşi este singurul care încearcă să rezolve problema negli­jată de atâta vreme a infecţiilor spitaliceşti.
Nu ne vom alege, deci, cu nimic din această nouă ope­­raţiune de imagine prezidenţială şi guvernamentală. Sin­gurul care va avea de câştigat este PSD, care va specu­la neîmplinirile actualului guvern în campaniile electorale din acest an. Ar fi fost poate mai bine ca PSD să guver­ne­ze deschis până la sfârşitul mandatului, cu un alt premier decât Victor Ponta, nu camuflat în spa­tele lui Dacian Cio­loş, ca acum. Doar aşa ar fi putut deconta la alegeri tot ce a făcut, în loc să fie protejat şi de­­res­ponsabilizat. Sigur că era o soluţie mai bună, deşi mai costisitoare - dar, vezi, zise Klaus, nu ne-am gândit.