RODICA CULCER: În așteptarea unor "minuni"

Redactia
- După condamnarea cu suspendare a preșe­din­telui PSD, Liviu Dragnea, pentru influențarea proce­sului de vot la referendumul din 2012, între acesta și Valeriu Zgonea, colegul său de partid și președintele Camerei Deputaților, s-a deschis războiul total. Care e adevărata miză și cum preconizați că se va încheia?

- Miza principală a tuturor zbaterilor actuale din PSD este asigurarea succesiunii actualei conduceri, în vederea securizării rețelei de baroni și oameni de afaceri penali, care alcătuiește infrastructura partidului. Valeriu Zgonea pare să joace pentru Victor Ponta, care nu se împacă, probabil, cu poziția de simplu membru și încearcă să-l saboteze, nu numai pe Liviu Dragnea, ci și întreaga sa gar­nitură de candidați în alegerile lo­cale din 5 iunie. Nu o face direct, ci prin interpuși, gen Zgonea, pentru a nu fi acuzat că este răzbunător. Iar Liviu Dragnea ține morțiș să rămână la conducerea partidului pe perioada campaniei electorale tocmai pentru a asigura victoria candidaților săi și a putea astfel impune partidului, în numele unui succes electoral, succesorul său în fruntea PSD - sau poate chiar supraviețuirea sa la cârmă, deși este greu de imaginat că va rezista presiunilor din partea socia­liștilor europeni, care nu vor accepta un condamnat penal în fruntea unui partid membru. Liviu Dragnea este deci realist și joacă pe termen lung, fiind susținut în demersul său de Ion Iliescu. Chiar dacă se va retrage după alegerile locale, dorește să se retragă în glorie, pentru a putea reveni, după câțiva ani, când ecoul actualei crize se va stinge. Din exact aceleași mo­tive, Victor Ponta nu are cum să dorească un succes elec­toral al PSD. Baronii PSD știu și ei acest lucru, cum știu și că o competiție internă în partid în plină cam­panie le poate fi letală. De aceea îl susțin pe Liviu Drag­nea și președinții de filiale au făcut zid în jurul lui. În acest context, Valeriu Zgonea este ușor de sa­crificat. Observați, vă rog, că nu există în PSD o tabără anti-corupție, iar bătălia se dă doar între facțiunile pe­nalilor.
Judecând după mersul lucrurilor, domnul Dragnea are toate motivele să fie optimist, de vreme ce penalii pro­veniți din PSD candidează, cu șanse, și sfidează justiția și moralitatea publică : Vanghelie, Robert Ne­goiță, Lia Ol­gu­ța Vasilescu - iar lista ar putea continua, cu candidați cer­­cetați penal, nu numai de la PSD, ci și de la PNL, de­ghi­zați în independenți. Penalii aflați în ofensivă sunt avan­tajați de faptul că alegerile se des­fășoară într-un sin­gur tur, de degringolada din PNL și de controlul exercitat de PSD asupra Parlamentului, instituțiilor statului și tele­viziunilor.
Suntem, deci, prizonierii unui tandem de partide pu­trede, PSD și PNL, pentru că alternativa politică la acest tandem nu se poate constitui din varii motive. Este logic, în aceste condiții, ca victoria să aparțină parti­du­lui mai pu­ternic, chiar dacă acesta este partidul co­rup­ției. Numai o minune ne mai poate salva.

- Deși ne promisese că nu va merge pe urmele lui Tra­ian Băsescu, Klaus Iohannis a declanșat un conflict cu premierul Cioloș, declarând public că este nemul­țumit de guvern. Cum putem explica această evoluție neașteptată?

- Resortul recentului conflict președinte-premier este atribuit de cunoscători, scăderii masive în sondaje a popu­larității președintelui. Se pare că domnul Io­hannis a sperat ca guvernul de tehnocrați să-l ajute să re­cu­pereze pier­de­rea de încredere înregistrată sub influența lui Dan Mi­halache, șeful cancelariei pre­zidențiale, care a fost și el tri­mis la plimbare, adică am­basador la Londra. În schimb, guvernul a performat sub așteptările cetățenilor, care ceru­seră schimbări semni­ficative. În locul lor, guvernul Cioloș le-a servit inde­cizie și tactici de mușamalizare a proble­melor, cum s-a întâmplat în cazul copiilor contaminați cu E.coli ; schimbări dezastruoase, cum au fost cele din edu­cație, care i-au exasperat pe intelectualii și univer­si­tarii de valoare ai țării; gafe, ca tentativa de modi­fi­care a legii salarizării bugetarilor; sau programe ne­sem­nificative cu iz de operațiuni de imagine, cum sunt programul anti-să­răcie și cel de "tăiat hârtii", care nu pot înlocui re­formele economice și reforma admi­nis­trației. Pe scurt, guvernul Cioloș a încercat să conserve ce a găsit, mo­dificând câte ceva "pe ici, pe colo". Constatând că această strategie a eșuat, președintele, mai iute de mână, a mutat primul, arătând cu degetul spre premier și sus­ținând concomitent măsuri populiste și nesustenabile financiar, cum ar fi ridicarea pla­fo­nului aplicat alo­cațiilor pentru mame, pen­tru care Dacian Cioloș spu­sese că nu are bani. Premierul a fost pus astfel într-o poziție incomodă, dar s-a ținut drept. Nu a rămas însă indiferent la atacul prezidențial și a început să schimbe miniștri: Ana Costea, care nu este o pierdere, și Aura Răducu, de la fonduri europene. Nici cu o floare însă nu s-a atins de ministrul de in­terne, acuzat de plagiat, sau de ministrul educației, dezavuat de spe­cia­liștii în edu­cație, deși imaginea proastă a guvernului li se datorează în bună măsură. Se pare că aici funcțio­nează o protecție puternică din par­tea structurilor de forță. Se încearcă în schimb com­promiterea ministrului sănă­tății, deși este singurul care încearcă să rezolve problema negli­jată de atâta vreme a infecțiilor spitalicești.
Nu ne vom alege, deci, cu nimic din această nouă ope­­rațiune de imagine prezidențială și guvernamentală. Sin­gurul care va avea de câștigat este PSD, care va specu­la neîmplinirile actualului guvern în campaniile electorale din acest an. Ar fi fost poate mai bine ca PSD să guver­ne­ze deschis până la sfârșitul mandatului, cu un alt premier decât Victor Ponta, nu camuflat în spa­tele lui Dacian Cio­loș, ca acum. Doar așa ar fi putut deconta la alegeri tot ce a făcut, în loc să fie protejat și de­­res­ponsabilizat. Sigur că era o soluție mai bună, deși mai costisitoare - dar, vezi, zise Klaus, nu ne-am gândit.