A ajuns în pragul colapsului, precum era de așteptat de la bun început. Corupția, care a devenit repede endemică, precum și confruntările mafioților, au desăvârșit dezastrul. Astăzi, Republica Moldova este în pragul falimentului, din punct de vedere economic, într-o criză politică prelungită și fără prea multe opțiuni de salvare.
Într-un singur an au căzut două guverne, care fuseseră alcătuite cu mari compromisuri. Al treilea amână să se închege, din pricina rivalităților politice și, mai ales, a intereselor financiare ale oligarhilor care controlează scena politică. Furtul unui miliard de dolari din băncile moldovenești a dezechilibrat grav statul și a alimentat și mai mult luptele pentru putere. Dar e ca și cum doi frați s-ar bate pentru ceasul de aur al bunicului, în timp ce casa arde; indiferent cine va învinge, nu va mai rămâne nici piatră pe piatră din cămin.
Cetățenii moldoveni care lucrează în străinătate și țineau, până de curând, pe banii lor, bună parte din economia Moldovei, nu doar că nu au motive să se întoarcă acasă, dar nici nu mai au încredere să-și plaseze economiile în investiții sau consum în țară. Sprijinul extern este insuficient și condiționat. Banii pot veni numai din Occident, dar nu dacă Moldova este pilotată pe direcția Moscova și nu câtă vreme structurile politice și administrative sunt infestate de corupție. În atare condiții, joaca de-a independența s-a terminat. Uniunea Europeană, prima către care și-au îndreptat speranțele politicienii moldoveni, este ea însăși într-o criză politică și economică de durată, zguduită de noi și noi provocări, precum valurile de migratori din Asia, Orient și Africa. Rusia, cum știm, nu dă nimic fără să ia cu vârf și îndesat înapoi. Sigur că i-ar conveni un avanpost la granița cu UE și NATO, în coasta României, și poate că ar plăti ceva pentru asta. Pe de altă parte, prinsă în războiul din Ucraina și în cel din Siria, nu e foarte sigur că Rusia vrea să deschidă un nou front. Ajungem, astfel, la o intersecție a intereselor celor două state românești. Moldova are nevoie de flux de capital, sprijin în lupta anticorupție, reformarea clasei politice și siguranță la granițe. România are nevoie de extinderea și consolidarea influenței regionale și de liniște la Est. Dacă nu glasul sângelui, măcar cel al rațiunii ar trebui să cheme cele două state la unire. Un act care însă nu e deloc lipsit de primejdii. După amplasarea scutului american anti-rachetă în România, o eventuală mutare a graniței acesteia pe Nistru ar supăra grav Rusia. UE nu ar accepta nici ea, cu ușurință, o afluență de trei milioane de noi cetățeni europeni (în ciuda deschiderii pe care o are pentru migrațiile de pe alte continente!) și nici acutizarea conflictului cu Rusia. Fostul președinte Traian Băsescu afirmă, însă, că UE va admite unirea, dacă așa vor hotărî parlamentele României și al Republicii Moldova. El se bazează pe consultările pe care le-a avut recent, în acest sens, cu liderii europeni, parteneri din Partidul Popular European, care deține puterea în UE. Afirmația lui Traian Băsescu este susținută și de o declarație a raportorului Parlamentului European pentru Republica Moldova, europarlamentarul Petras Austrevicius, potrivit căruia "unirea este o chestiune națională, în privința căreia trebuie să decidă România și Republica Moldova, care sunt două națiuni surori. Stalin a separat Basarabia de restul României. Trebuie să corectăm evoluțiile istorice, prin alegerea liberă a cetățenilor". Oricum, până la aceste mari probleme, am avea de înfruntat unele mai mici, dar esențiale. Clasa politică românească este la fel de, sau chiar mai coruptă și iresponsabilă decât cea moldovenească. De asemenea, este lipsită de viziune și de orice fior patriotic. Așa încât, dinspre România, slabe nădejdi să se întindă o mână. Ieșirea din această situație extrem de grea ar putea-o forța societatea civilă de dincoace și de dincolo de Prut. Politicienii de la București și Chișinău trebuie siliți să deschidă ochii și să ia hotărârile care se impun în interes național.