Ceea ce s-a întâmplat vineri seară, în Clubul "Colectiv", va rămâne pentru mult timp de-acum înainte o rană vie în memoria noastră. Scânteia care a declanşat tot infernul din seara aceea fatidică a reuşit să aprindă şi în noi acea solidaritate miraculoasă care ne-a dat dintotdeauna putere să trecem peste încercările grele ale trecutului. Zilele acestea, mii de români donează sânge pentru răniţii care se zbat între viaţă şi moarte. Zeci de mii de români aprind încontinuu lumânări la uriaşul altar improvizat pe strada de lângă locul tragediei. Mii de români plâng, alături de părinţii îndureraţi, îmbrăţişându-i ca pe nişte rude apropiate. Peste tot se vorbeşte numai despre drama asta năucitoare. Pe stradă, în şcoli, în tramvaie, în magazine, la radio, la televizor, pe internet. Niciodată n-am simţit în jurul meu atâta furie şi emoţie, atâta durere şi consternare, atâta compasiune şi solidaritate. Am stat de vorbă cu câţiva tineri despre această tragedie. I-am întrebat dacă mai speră într-o schimbare, după o asemenea cumplită încercare. O schimbare de mentalităţi, de atitudine, de reguli, de asumare a răspunderii. Cu toţii mi-au vorbit grav şi extrem de afectaţi, de parcă chiar şi ei trăiseră momentele acelea de groază. Cu toţii se simt trădaţi, dispreţuiţi, batjocoriţi de un sistem pe care astăzi îl consideră de-a dreptul criminal.
CRISTIAN TUICĂ, masterand ASE, 25 de ani
"De 25 de ani, ne învârtim în acelaşi cerc vicios"
"Tragedia asta mi-a întărit o convingere mai veche de-a mea: că există două Românii. Una este a mea, a noastră, a celor cu bun simţ şi curaţi sufleteşte, a celor normali, care încă îşi mai iubesc semenii şi au empatie faţă de cei care suferă, aşa cum se vede acum. Şi o altă Românie a lor, a celor care fac reguli, pe care chiar ei le încalcă, a celor care ne dispreţuiesc şi ne fac viaţa amară. Între noi şi ei e o uriaşă prăpastie. Degeaba ne revoltăm, degeaba ieşim în stradă, degeaba scrie presa şi se fac emisiuni. Ei n-o să ne asculte niciodată. Noi o să obosim şi de data asta, de-atâta revoltă, o să ne întoarcem la ale noastre, şi ei îşi vor face mai departe de cap. Până când va veni o altă nenorocire şi vor muri alţi oameni, şi iar o luăm de la capăt. Asta se întâmplă de 25 de ani. Acelaşi cerc vicios în care ne tot învârtim. De-aia, eu nu mai am niciun pic de energie să mă revolt. Nu mai simt nimic, niciun pic de furie sau indignare. Simt doar o mare durere pentru tot ce s-a întâmplat, pentru bieţii părinţi, pentru cei răniţi care suferă îngrozitor în spitale. În rest, nu mai simt şi nu mai vreau să zic nimic."
ANCA VASILIU, arhitectă, 30 ani
"Noi suntem solidari numai când se întâmplă o nenorocire"
"Un singur lucru pot să spun: că pentru toată nenorocirea asta şi pentru drama îngrozitoare prin care trec zecile de părinţi care îşi plâng acum copiii, trebuie să le «mulţumim» iubiţilor noştri politicieni. Pentru că de la ei pornesc toate mizeriile astea care ne distrug vieţile. De ce a murit un copil muşcat de câinii comunitari? Pentru că aleşii noştri au furat banii cu care trebuia pus în aplicare programul de sterilizare a câinilor sau construirea unor adăposturi civilizate pentru ei. A plătit cineva pentru asta? De ce mor sute de oameni în accidente pe şoselele patriei? Pentru că politicienii noştri dragi au furat de-au rupt şi n-au fost în stare să facă în 25 de ani o autostradă. De ce în secolul 21, într-o ţară europeană, mai există încă oameni care mor cu zile de foame şi mizerie? Pentru că, de 25 de ani, toţi politicienii pe care i-am avut n-au ştiut altceva, decât cum să fure mai mult, sărăcind an de an bugetul ţării, fără să se gândească niciunul la un program social coerent pentru amărâţii de oameni. De ce au murit oamenii ăştia din club? Pentru că nişte nemernici au dat şpagă altor nemernici, ca să închidă ochii şi să nu vadă că nu există nişte avize pentru funcţionarea în siguranţă a clubului. Sunt absolut convinsă că niciun club din ţara asta nu are asemenea avize, că toate autorizaţiile s-au dat numai pe şpăgi. Ştiţi cine e primar în sectorul 4, acolo unde e Clubul «Colectiv»? Vă spune ceva numele Cristian Popescu, zis Piedone? Vă aduceţi aminte, acum câţiva ani, ce viteaz umbla cu ceata de ziarişti după el prin pieţe, trăgându-i de urechi pe toţi amărâţii care vindeau pătrunjel? Păi, unde era vitejia lui atunci când s-a deschis clubul ăsta? Asta e ţara în care trăim, iar noi, din păcate, nu ne trezim şi nu putem fi solidari decât în momente ca astea, când se întâmplă o nenorocire."
MIRCEA FRÂNCU, agent imobiliar, 32 de ani
"Noi, toţi, am crescut monstrul ăsta"
"Eu am avut acum câteva zile o experienţă pentru care acum mă simt vinovat. E o poveste banală, dar spune multe despre noi. Am chemat nişte oameni de la compania de gaze să-mi verifice nişte ţevi, mi se părea că miroase prin casă, că răsuflă pe undeva. Când au văzut ce vechitură de instalaţie am, mi-au zis că ei nu-mi pot da niciun fel de aviz şi că îmi închid contorul. Până nu înlocuiesc instalaţia, nu-mi dau drumul la gaze. Asta însemna să scot din buzunar vreo zece milioane, pe care nu le aveam. Aşa că am picat la pace cu ei şi am scăpat cu un milion, ca să închidă ochii şi să mă lase în pace cu vechitura mea. Adică, am dat şpagă. Ăştia suntem noi, românii. E absolut sigur că aşa s-a întâmplat şi la clubul ăsta. Cu toţii suntem vinovaţi pentru nenorocirea asta. Şi eu, şi tu, şi toţi oamenii ăştia de pe stradă. Pentru că noi toţi am încurajat sistemul ăsta corupt. Noi am crescut monstrul ăsta. Mă îngrozesc la gândul că va veni într-o zi un cutremur. O să fie dezastru. Şi nu neapărat din cauza clădirilor vechi, măcar pe alea le ştie toată lumea şi cine vrea să rişte, treaba lui. E vorba de clădirile noi, chiar şi astea măreţe, din sticlă, în care sunt marile corporaţii. Chiar lângă casa mea s-a construit un asemenea bloc. Într-un an a fost gata. Crezi că au luat toate autorizaţiile pe bune, că sunt construite cu simţul răspunderii? Eu ştiu sigur că nu. Şi aşa sunt toate, chiar şi mall-urile astea care s-au înmulţit ca ciupercile. Toţi şmecherii ăştia vor să scoată imediat banii, să facă averi cu investiţii cât mai mici. De ce să dea ei un miliard în plus, ca să fie totul în regulă, şi să doarmă şi ei liniştiţi, când cu o şpagă se poate rezolva totul? Crede-mă că ştiu ce vorbesc. Cunosc exemple concrete. Asta s-a întâmplat şi la «Colectiv». De-aia au murit săracii copii. Şi-acum despicăm firul în patru şi căutăm vinovaţii. N-o să se schimbe nimic, o să vezi. Nu învăţăm nimic din asemenea tragedii. Din păcate, ăştia suntem, ştim doar să ne furăm singuri căciula."
MIHAI S., student Facultatea de Biologie, 23 de ani
"Vina e a noastră. Acceptăm toată mizeria asta fără să facem nimic"
"Am o prietenă care a murit acolo. Era colegă cu mine de facultate. Nu pot să vă povestesc prin ce trec părinţii ei, care au venit de la Câmpina după ea. E ceva cumplit. N-am văzut niciodată atâta suferinţă. Cum e posibil să se întâmple o nenorocire ca asta, într-o ţară europeană, să nu mai poţi merge în siguranţă într-un loc public? Şi nu din cauza teroriştilor. Din cauza noastră şi a autorităţilor. A noastră, pentru că acceptăm mereu toată mizeria asta, fără să facem nimic. Vreţi să ştiţi cum dăm noi şpagă să ni se dea o cameră la un cămin studenţesc? Cum stăm câteodată, iarna, cu caloriferele reci şi ne încălzim la un reşou improvizat, care oricând poate să declanşeze un incendiu? Toată lumea ştie asta şi nimeni nu face nimic, nu ia nicio măsură. Aşa că nu mă mai miră nimic. Faptul că într-un club nu există nicio măsură de prevenire a unui incendiu mi se pare ceva normal la români. Ştiţi vorba aia: «lasă, că merge şi-aşa». Dar uite, că năravul ăsta omoară câteodată oameni. Şi nu puţini. Acum, toată lumea e şocată, se vorbeşte peste tot numai despre asta, televiziunile au audienţele asigurate câteva zile bune, cu toţii analizează, caută vinovaţi, inventează scenarii, caută explicaţii, mărturii senzaţionale, se fac tot felul de telenovele şi, până la urmă, nu se întâmplă nimic, se aşterne uitarea şi lucrurile rămân la fel de grave ca şi până acum. Nu, nu mai cred în nicio schimbare. Numai frica ar putea să schimbe ceva în ţara asta. Frica de lege şi de închisoare."
FLORENŢA SIMION, asistentă medicală, 29 de ani
"Mai bine să tăcem şi să aprindem o lumânare"
"Sincer, eu cred că acum ar trebui să ne oprim din toată vorbăraia asta şi să fim solidari cu suferinţa acestor oameni, a acestor familii. Sau, măcar, să-i lăsăm în pace, să nu le tulburăm durerea. Să nu mai sărim cu microfoanele la ei, cum văd la televizor, întrebându-i cu cinism ce simt, doar ca să smulgem lacrimi şi să creştem audienţa. Să nu mai fabricăm atâtea scenarii, aşa cum facem mereu. Asta facem mereu, ne folosim de suferinţa altora ca să ne auzim vorbind, ca să vadă lumea cât de deştepţi şi inimoşi suntem noi. Mi-e silă de oamenii ăştia. Mai bine să tăcem şi să intrăm într-o biserică, să aprindem o lumânare şi să ne rugăm la Dumnezeu să-i ierte pe cei dispăruţi şi să-i salveze pe cei care încă se mai luptă cu moartea. Eu cred că numai aşa, cu bun simţ şi cu compasiune, se mai poate schimba ceva în noi şi în România."