Pentru români, 22 Decembrie 1989 a fost o zi în care timpul şi-a suspendat zborul, iar lanţurile puşcăriei numite Republica Socialistă România au căzut zornăind cu zgomot asurzitor. A fost piatra de hotar între comunismul sângeros şi o "revoluţie" şi mai însângerată, lăsând în istorie mai multe întrebări decât răspunsuri. A fost evenimentul care, în câteva oraşe, în special în Bucureşti, a determinat construirea de noi cimitire, cimitire ale unor copii-eroi, în care durerea părinţilor a fost strigată până la ceruri.
Procuror militar în rezervă, general, conferenţiar universitar de drept, Dan Voinea este unul dintre cei mai cunoscuţi "actori" ai evenimentelor din decembrie 1989. De numele lui se leagă procesul Ceauşeştilor şi dosarele Revoluţiei. În exclusivitate pentru revista noastră, Dan Voinea dezvăluie aspecte noi despre ceea ce s-a întâmplat în urmă cu 25 de ani, când lumea românească s-a cutremurat din temelii.
"Mitingul din 21 Decembrie n-a fost «spart» de KGB-işti, ci de timişoreni"
- Să mergem înapoi, pe firul evenimentelor din decembrie 1989, reluând întrebări la care încă nu s-a răspuns. În Bucureşti, mişcările de stradă (revoluţia) s-au declanşat după spargerea mitingului din Piaţa Palatului, când au fost detonate petarde. Majoritatea cărţilor publicate afirmă că autorii ar fi fost agenţi KGB. Investigaţiile făcute de dvs. confirmă acest adevăr?
- Totul a fost o dezinformare. Mitingul din 21 a fost spart de trimişii Timişoarei! Punct. Nefiind siguri că vor afla toţi românii despre mişcarea care începuse în Timişoara, reuniţi, din 20 decembrie, în cadrul Frontului Democrat Român, timişorenii au trimis la Bucureşti, Sibiu, Cluj-Napoca, Reşiţa, Craiova, Ploieşti, Arad şi în alte oraşe, ştafete formate din grupuri de tineri voluntari care aveau misiunea de a-i informa pe localnici despre ceea ce se întâmpla în capitala Banatului şi să spargă eventualele mitinguri oficiale organizate de comunişti. Aceasta este o informaţie în premieră, pe care o ofer cititorilor revistei dvs. Au fost audiaţi, avem mărturiile multora dintre ei. Cei aproximativ 50 de "curieri ai adevărului" ajunşi la Bucureşti cu acceleratul de ora 5 dimineaţa au stat în Cişmigiu, până s-au strâns sutele de mii de demonstranţi scoşi din fabrici. Era mitingul îndreptat împotriva timişorenilor răzvrătiţi, numiţi de Ceauşescu "huligani". Cei 50 au pătruns în forţă, după o încercare nereuşită pe la biserica Creţulescu, pe la intersecţia străzii Ştirbei Vodă cu Calea Victoriei, în mijlocul mulţimii de la Athénée Palace, unde au început să povestească cu voce tare despre situaţia din Timişoara "liberă de comunism". Au putut sparge cordoanele de protecţie a manifestanţilor, pentru că erau deja obişnuiţi cu acest gen de acţiune. Veneau din oraşul în care unităţi ale armatei fraternizaseră deja cu populaţia. Prinseseră curajul pe care ţi-l dă libertatea. La un moment dat, unul dintre ei, aflat în apropierea Bibliotecii Centrale Universitare, a scos dintr-o cutie de pantofi două petarde de instrucţie, primite de la soldaţii timişoreni, şi le-a aruncat în mulţime, stârnind panică şi spaimă. Mulţi au aruncat pancartele cu Ceauşescu şi au luat-o la fugă. Celebrul strigăt "Veniţi cu noi" a fost lansat de aceşti tineri curajoşi, determinându-i pe Ceauşeşti să strige disperaţi: "A-lo! A-lo! Tovarăşi, staţi la locurile voastre!"...
"Aşa-zişii «turişti sovietici» nu erau decât moldoveni de la Chişinău, plecaţi în Iugoslavia să facă «bişniţă»"
- Şi cu agenţii KGB cum rămâne? Cine au fost "turiştii" sovietici deghizaţi care au invadat România, cu ordin să provoace căderea lui Ceauşescu?
- Nici în 16, nici în 17, nici în 21 şi nici după aceea nu au fost identificaţi astfel de agenţi travestiţi în turişti. Cine insistă pe acest scenariu am impresia că doreşte să diminueze rolul românilor în înfăptuirea revoluţiei anticomuniste. E drept, au fost identificaţi mulţi turişti din Republica Moldova, cu maşini Lada, care au tranzitat România spre Iugoslavia, ca să-şi cumpere diverse mărfuri pentru revânzare, fenomen cunoscut şi la noi după decembrie, când tot românul se ducea "la turci" să cumpere blugi. Făcând parte, încă, din URSS, moldovenii au beneficiat, înaintea fraţilor lor din Bucureşti, de perestroika lui Gorbaciov şi au ieşit pentru prima oară în străinătate, la "bişniţă". S-au format grupuri-grupuri, cărora le-au fost impuşi şefi de grup, de regulă de la Ministerul de Interne de la Chişinău, care le-au cerut să nu se bage în evenimentele declanşate în România, pentru a nu deveni victime. Cu toate acestea, la Brădeşti, lângă Craiova, un astfel de grup a fost atacat de militarii români, fără somaţie, fiind ucişi trei dintre ei, iar ceilalţi, răniţi. Atunci s-a afirmat în presă că o femeie din grup ar fi fost maior KGB. Întâmplarea a făcut să primesc o scrisoare, un memoriu al acestor victime de la Brădeşti, printr-un preot din Bucureşti. Aşa am aflat că "maiorul KGB" era, de fapt, o învăţătoare de lângă Chişinău, iar soţul ei, ucis de tirul soldaţilor, fusese tâmplar. Ambii, români basarabeni. Le-au fost controlate maşinile, nu s-au găsit arme, nu s-au găsit nici măcar hărţi. Le-au fost verificate traseul şi orele de trecere a frontierei, dus şi întors, şi nu s-a aflat nimic care să-i incrimineze.
s-a pus cruce cercetării dosarelor Revoluţiei"
- Înarmarea civililor, după 22, a avut drept motivaţie lupta împotriva teroriştilor. Cine au fost teroriştii? Au existat cu adevărat?
- Întrucât, după fuga lui Ceauşescu, încetase represiunea împotriva manifestanţilor anticomunişti, a fost pusă în operă o diversiune concepută dinainte. Anume, să se facă "totul" pentru salvarea administraţiei comuniste, a nomenclaturii de gradul 2 şi 3, de îndată ce dictatorul părăsea puterea. A fost aruncată toată vina asupra lui, de aceea Ceauşescu, prin moartea lui, a salvat administraţia comunistă care a rămas la putere. În plus, terenul cu teroriştii fusese pregătit de însuşi dictatorul, prin repetatele referiri la manifestanţii din Timişoara, pe care-i califica ba "huligani", ba "terorişti". Când generalul Stănculescu s-a întors la Bucureşti, a avut un pretext perfect pentru menţinerea unor unităţi militare în stradă: apărarea civililor de "terorişti". "Teroriştii trăgeau din toate poziţiile", spunea Ion Iliescu, deci trebuia să lăsăm armata să-şi facă datoria. Lumea nu ştia că întreaga conducere provizorie a ţării, de la generali, la Ion Iliescu et comp., a stat la Ministerul Apărării, cu degetul pe trăgaci, până n-a mai rămas niciun manifestant în stradă. Aşadar, "teroriştii" au fost fie în unităţile de tanchete conduse de ofiţerul Trosca, executaţi pur şi simplu, după ce fuseseră chemaţi să apere ministerul, fie la televiziune, unde mulţi soldaţi s-au împuşcat între ei. Dosarul televiziunii este incredibil.
- Cine a tras din vilele ce înconjoară TVR? Am văzut cu ochii mei cum un soldat pândea mişcările dintr-o astfel de locuinţă. Stătea cu degetul pe trăgaci şi spunea că acolo este un terorist.
- Am cercetat fiecare vilă în parte, inclusiv cele de pe strada Pangrati; am discutat cu locatarii, am stabilit câţi şi cine au fost "teroriştii", am vorbit cu ei. Cei mai mulţi erau de la Gărzile patriotice, primiseră ordin să tragă în televiziune, unde li s-a spus că se aflau "teroriştii". În Piaţa Dorobanţi staţiona camionul cu pistoale automate, de unde oricine se putea "servi" cu buletinul. Soldaţilor de pe stradă şi din televiziune nu le-a spus nimeni că în vile sunt gărzi patriotice, aşa că s-au împuşcat între ei. Mulţi vorbesc de cele două elicoptere fără însemne militare, care au apărut deasupra televiziunii şi au fost întâmpinate cu foc de mitraliere de la sol. Am vorbit cu unul dintre comandanţi. Primise ordin să şteargă însemnele armatei de pe fuselaj şi să survoleze televiziunea, de pe acoperişul căreia trăgeau "teroriştii". Văzându-le fără însemne, soldaţii care apărau TVR au deschis focul. Un pilot a fost rănit şi atunci au deschis şi ei focul asupra celor de la sol. Pe scurt, au tras unii în alţii. Dosarele sunt pline de cazuri asemănătoare, dar nimeni nu le trimite în judecată. Fenomenul "terorist" trebuie, încă, să supravieţuiască, fiind eşafodajul preluării puterii în stat după revoluţie. De altfel, după chemarea lui Ion Iliescu la Parchet, în calitate de învinuit, ca urmare a dovezilor documentate de noi, s-a pus cruce cercetării dosarelor Revoluţiei. Pe mine m-au pensionat, iar zecile de mii de pagini au fost închise în fişete.
"Fenomenul terorist a fost creat de Ministerul Apărării Naţionale"
- Şi, totuşi, cine a declanşat fenomenul "terorist"? Cine a pus în operă această psihoză?
- Ministerul Apărării Naţionale! Din cercetări rezultă că cel care a antrenat unităţile militare în lupta diversionistă din Bucureşti, de exemplu, a fost generalul Eftimescu, unul din locţiitorii generalului Stănculescu. Am identificat nu mai puţin de opt situaţii diversioniste cu multe victime. Pe lângă cunoscutul caz USLA, când oamenii maiorului Trosca au fost ucişi şi batjocoriţi ca "terorişti", mai sunt înregistrate numeroase situaţii. La o oră după distrugerea tanchetelor uslaşilor, aghiotanţii lui Eftimescu au telefonat la Academia Militară: "Să vină elevii să apere MAN, că suntem atacaţi de «terorişti»". Elevii, înspăimântaţi că vor fi nevoiţi să dea piept cu hidra teroristă, au plecat cu trei autobuze. În poarta ministerului, cu toate că autobuzele aveau toate însemnele cunoscute, s-a declanşat focul. Morţi şi răniţi. Cei care au scăpat au fost luaţi în dispozitivul de apărare, alături de cei care le împuşcaseră "din greşeală" camarazii. N-a fost de ajuns. După nici o oră, au sunat din nou, de la cabinetul generalului Eftimescu, la Academia Tehnică Militară: "Să vină studenţii, să apere ministerul!". S-au urcat şi ei în autobuze, dar când au ajuns în aceeaşi poartă a ministerului, s-a tras şi în ei. Morţi şi răniţi. Tot n-a fost de-ajuns, aşa că au chemat de la Buzău o unitate de cercetare, cu uniforme speciale, de camuflaj, sub conducerea ofiţerului Truţulescu. Cum au ajuns pe înserat, în camioane cu prelată cu însemnele armatei, au oprit la intrarea în minister. N-au apucat să coboare, că mitralierele au fost pe ei. Un foc nimicitor au îndreptat asupra lor chiar cei care îi chemaseră. Povestea Truţulescu că numai lângă el au murit patru colegi. Unii s-au adăpostit pe străduţe, răniţi, sunând la uşi şi rugându-se de locatari să le permită să telefoneze la unitate, să dea cineva ordin de încetare a focului.
- Este revoltător că ucigaşii nu au fost pedepsiţi! Dacă la Timişoara au fost câteva condamnări, la Bucureşti, unde au murit cei mai mulţi tineri, civili şi soldaţi, nu a fost nimeni pedepsit. Din ce cauză?
- N-a venit rândul respectivelor dosare! De fapt, nu au mai fost trimise în instanţă. Eu şi echipa mea de 50 de procurori şi poliţişti am identificat peste 85% din făptuitori! Interogaţi, au recunoscut că au tras în mulţime, nu au putut nega evidenţele. Am muncit nebuneşte, primisem lumină verde de la preşedintele Emil Constantinescu, în perioada căruia am avansat cel mai mult cu cercetarea. Sub preşedintele Băsescu, Dosarul general al Revoluţiei a fost stopat. Curtea Constituţională a decretat că procurorii militari nu mai pot ancheta civili. Aşa că au transferat dosarele la Parchetul General, unde nu s-a mai făcut nimic, deşi, spre exemplu, la Braşov, am stabilit autorii fizici, cu nume, prenume, adresă, unitate militară, pentru 297 de victime, din 300; la Constanţa, am stabilit autorii fizici, cu nume, prenume, adresă, loc de muncă/unitate militară, pentru toate victimele; la Reşiţa, am stabilit autorii fizici pentru toate victimele; la Caransebeş, ştim cine a tras în toate victimele; la Craiova s-au stabilit autorii fizici pentru toate victimele; la Sibiu, la fel, se cunosc autorii fizici pentru 100% din victime. S-a spus că printre terorişti au fost mulţi străini de ţară, iranieni, arabi, ruşi etc. Nu am găsit nicio urmă. Nu a fost identificat niciun străin de ţară, nici măcar ca turist, în Arad, în Constanţa, în Reşiţa, în Craiova, deşi au fost ucişi mulţi revoluţionari şi acolo.
- Aşadar, cine a oprit mersul firesc al dosarelor?
- Nu văd altă scuză a întreruperii cercetării dosarelor decât aceea de a-l proteja pe Ion Iliescu. Pentru că dosarul Iliescu nu înseamnă numai Ion Iliescu, ci peste 100 de persoane! Sper, însă, că se va face dreptate în cele din urmă. Trăiesc şi victimele, trăiesc şi criminalii. Cu precizarea că aceştia din urmă trăiesc mult mai bine decât victimele.