- Pentru revitalizarea învăţământului românesc nu este esenţial numărul candidaţilor, ci nivelul lor de pregătire. Performanţele din anii trecuţi şi rezultatele şcolii româneşti în general nu justifică însă prea multe speranţe la acest capitol, căci nu elita absolvenţilor intră în învăţământul preuniversitar, ci doar cei care nu au alte posibilităţi de angajare. Dintotdeauna, atât înainte cât şi după 1989, "atracţiile" profesiei de profesor au fost, în ciuda salariilor mici, siguranţa (astăzi relativă) a locului de muncă, programul lejer şi vacanţele lungi. De altfel, rezultatele din anii trecuţi confirmă faptul că şcolile româneşti nu atrag absolvenţi de top. Anul trecut, doar puţin peste jumătate din candidaţi (51,26%) au promovat examenul de definitivat, iar printre perlele din tezele unor profesori, presa a găsit şi fraze de tipul "Eminescu şi Creangă mergeau la puştoaice", sau "Cogălniceanu a dat drumu la ţigani din lesă". Sigur că astfel de fraze reprezintă excepţii, dar să nu uităm că examenul de definitivat se susţine după un an de predare la catedră, an în care un cadru didactic submediocru are timp să le facă rău elevilor săi înainte ca, eventual, să cadă la examenul de definitivat. Şi cine mai are încredere în competenţa şi integritatea evaluatorilor înşişi, într-un sistem educaţional minat de corupţie, ca întreg sistemul administrativ şi politic din România? În ultimii doi ani, reforma educaţională lansată de guvernul Boc a fost anulată de măsurile actualului guvern, preocupat mai ales de scăderea exigenţei şi diluarea calităţii în şcoli şi universităţi, în numele unui populism deşănţat, după cum demonstrează recentele modificări ale Legii educaţiei naţionale, impuse prin ordonanţă de urgenţă.
Totodată, actualii absolvenţi sunt produsele unui sistem care este departe de a fi performant, după cum demonstrează poziţiile codaşe ale universităţilor româneşti pe plan internaţional. Mulţi dintre ei provin chiar din acele universităţi private, unde examenele se susţin la distanţă, pe calculator, şi pe care doar analfabeţii nu le pot absolvi. Rezultatele meritorii ale elevilor români la olimpiadele internaţionale nu trebuie să ne facă să uităm de rezultatele slabe obţinute de majoritatea elevilor la testele internaţionale: elevii români s-au situat pe locul 45 din 65 de ţări participante la ultima ediţie a testelor PISA, care evaluează competenţele la matematică, lectură şi ştiinţe. Din ţările membre UE, doar Bulgaria s-a situat în urma noastră, pe locul 47. "Olimpicii" cu care ne mândrim sunt produsul câtorva licee de elită şi adesea al unor familii cu posibilităţi de finanţare a unei pregătiri suplimentare. Majoritatea au deja ochii aţintiţi spre marile universităţi americane, de unde li se deschid cu totul alte perspective decât catedra unui liceu din România. Zilele trecute, unul din absolvenţii de liceu invitaţi la guvern pentru a primi mita electorală, sub formă de "primă", pentru nota maximă obţinută la bacalaureat, a exclamat: "suntem prea buni ca să rămânem aici!". În concluzie, atâta vreme cât calitatea învăţământului românesc nu se îmbunătăţeşte, numărul candidaţilor la definitivat nu are absolut nici o semnificaţie.
- "Adio, dar rămân cu tine." Formaţiune politică sobră, până mai ieri, în prezent, UDMR-ul ba pleacă, ba nu pleacă din alianţa cu PSD, dovedind o molipsire, de-a dreptul balcanică, de putere. De fapt, care este rostul acestui partid în conducerea ţării? Poate fi notat pe ici, pe colo cu plus? Ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea din politica românească definitiv? Ar suferi imaginea ţării pe plan internaţional?
- De ani de zile scriu în acest spaţiu despre faptul că UDMR nu se deosebeşte de formaţiunile politice româneşti decât prin faptul că are un electorat captiv. Este adevărat că, pânâ în anul 2000, UDMR se remarcase prin susţinerea consecventă a principiilor europene în spaţiul românesc, mai ales pe fundalul primitivismului politic al FDSN/PDSR şi al PRM. După 2000 însă se pare că liderii UDMR au fost convinşi de Viorel Hrebenciuc să renunţe la contestarea poziţiilor naţionaliste ale guvernului României, la forurile internaţionale, în schimbul unor avantaje economice. Domeniul protecţiei mediului, revendicat constant de UDMR, este de altfel purtător de contracte avantajoase. Faptul că nu se face mai nimic nu înseamnă că firmele asociate liderilor politici nu prosperă, mai ales de pe urma numeroaselor taxe şi amenzi cu pretexte ecologice. De altfel, după 2000, nu am auzit prea multe proteste din partea UDMR faţă de abuzurile flagrante la adresa statului de drept, deşi evenimentele ar fi cerut-o, mai ales dacă ne gândim la cazul procurorului Alexandru Lele şi la sinuciderea procurorului Cristian Panait. Mai grav a fost că, după 2004, când a început procesul de reformare a justiţiei şi a standardelor de integritate, UDMR a devenit de-a dreptul reacţionară, combătând aceste reforme şi atacând-o direct pe Monica Macovei. De altfel, cazurile de parlamentari UDMR depistaţi de ANI a fi în conflict de interese, fie pentru că aveau afaceri pe bani publici, fie pentru că şi-au angajat rudele la propriile birouri parlamentare, au fost destul de numeroase. Aşa au ajuns oameni pe care altădată îi stimam pentru ataşamentul lor faţă de principiile europene, să militeze pentru subminarea statului de drept, alături de personaje ca Dan Voiculescu, Adrian Năstase şi Victor Ponta. Din acest punct de vedere, UDMR a devenit un stâlp al "sistemului ticăloşit", care foloseşte votul din Parlament pentru a-şi proteja liderii de rigorile legii. La Bruxelles se cunosc acest lucruri foarte bine, cum tot bine se ştie că legislaţia românească nu este discriminatorie faţă de minorităţi. De altfel, celebra iniţiativă cetăţenească europeană susţinută şi de UDMR, de la care a pornit recentul scandal, a fost respinsă de Comisia Europeană. Atât PSD cât şi UDMR s-au comportat schizofrenic: PSD rămâne aliat cu UDMR, pe care o combate la forurile europene, iar UDMR rămâne la guvernare alături de PSD, de care se plânge că o sabotează. Doar preşedintele UDMR renunţă la un post de ministru, în care, oricum, nu s-a distins niciodată. Evident că un astfel de comportament politic aberant şi neprincipial nu poate fi explicat decât de foamea pentru fondurile publice româneşti şi europene. Ambele partide, PSD şi UDMR, sunt animate de acest apetit, care nu are nicio legătură cu interesul public sau cu interesele etnicilor maghiari, ci doar cu bunăstarea unor lideri politici. Suntem, deci, în universul balcanic al cleptocraţiei, doar că unii dintre actori poarte nume maghiare. În rest, totul este de cea mai proastă calitate dâmboviţeană.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
