- Pentru revitalizarea învățământului românesc nu este esențial numărul candidaților, ci nivelul lor de pregătire. Performanțele din anii trecuți și rezultatele școlii românești în general nu justifică însă prea multe speranțe la acest capitol, căci nu elita absolvenților intră în învățământul preuniversitar, ci doar cei care nu au alte posibilități de angajare. Dintotdeauna, atât înainte cât și după 1989, "atracțiile" profesiei de profesor au fost, în ciuda salariilor mici, siguranța (astăzi relativă) a locului de muncă, programul lejer și vacanțele lungi. De altfel, rezultatele din anii trecuți confirmă faptul că școlile românești nu atrag absolvenți de top. Anul trecut, doar puțin peste jumătate din candidați (51,26%) au promovat examenul de definitivat, iar printre perlele din tezele unor profesori, presa a găsit și fraze de tipul "Eminescu și Creangă mergeau la puștoaice", sau "Cogălniceanu a dat drumu la țigani din lesă". Sigur că astfel de fraze reprezintă excepții, dar să nu uităm că examenul de definitivat se susține după un an de predare la catedră, an în care un cadru didactic submediocru are timp să le facă rău elevilor săi înainte ca, eventual, să cadă la examenul de definitivat. Și cine mai are încredere în competența și integritatea evaluatorilor înșiși, într-un sistem educațional minat de corupție, ca întreg sistemul administrativ și politic din România? În ultimii doi ani, reforma educațională lansată de guvernul Boc a fost anulată de măsurile actualului guvern, preocupat mai ales de scăderea exigenței și diluarea calității în școli și universități, în numele unui populism deșănțat, după cum demonstrează recentele modificări ale Legii educației naționale, impuse prin ordonanță de urgență.
Totodată, actualii absolvenți sunt produsele unui sistem care este departe de a fi performant, după cum demonstrează pozițiile codașe ale universităților românești pe plan internațional. Mulți dintre ei provin chiar din acele universități private, unde examenele se susțin la distanță, pe calculator, și pe care doar analfabeții nu le pot absolvi. Rezultatele meritorii ale elevilor români la olimpiadele internaționale nu trebuie să ne facă să uităm de rezultatele slabe obținute de majoritatea elevilor la testele internaționale: elevii români s-au situat pe locul 45 din 65 de țări participante la ultima ediție a testelor PISA, care evaluează competențele la matematică, lectură și științe. Din țările membre UE, doar Bulgaria s-a situat în urma noastră, pe locul 47. "Olimpicii" cu care ne mândrim sunt produsul câtorva licee de elită și adesea al unor familii cu posibilități de finanțare a unei pregătiri suplimentare. Majoritatea au deja ochii ațintiți spre marile universități americane, de unde li se deschid cu totul alte perspective decât catedra unui liceu din România. Zilele trecute, unul din absolvenții de liceu invitați la guvern pentru a primi mita electorală, sub formă de "primă", pentru nota maximă obținută la bacalaureat, a exclamat: "suntem prea buni ca să rămânem aici!". În concluzie, atâta vreme cât calitatea învățământului românesc nu se îmbunătățește, numărul candidaților la definitivat nu are absolut nici o semnificație.
- "Adio, dar rămân cu tine." Formațiune politică sobră, până mai ieri, în prezent, UDMR-ul ba pleacă, ba nu pleacă din alianța cu PSD, dovedind o molipsire, de-a dreptul balcanică, de putere. De fapt, care este rostul acestui partid în conducerea țării? Poate fi notat pe ici, pe colo cu plus? Ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea din politica românească definitiv? Ar suferi imaginea țării pe plan internațional?
- De ani de zile scriu în acest spațiu despre faptul că UDMR nu se deosebește de formațiunile politice românești decât prin faptul că are un electorat captiv. Este adevărat că, pânâ în anul 2000, UDMR se remarcase prin susținerea consecventă a principiilor europene în spațiul românesc, mai ales pe fundalul primitivismului politic al FDSN/PDSR și al PRM. După 2000 însă se pare că liderii UDMR au fost convinși de Viorel Hrebenciuc să renunțe la contestarea pozițiilor naționaliste ale guvernului României, la forurile internaționale, în schimbul unor avantaje economice. Domeniul protecției mediului, revendicat constant de UDMR, este de altfel purtător de contracte avantajoase. Faptul că nu se face mai nimic nu înseamnă că firmele asociate liderilor politici nu prosperă, mai ales de pe urma numeroaselor taxe și amenzi cu pretexte ecologice. De altfel, după 2000, nu am auzit prea multe proteste din partea UDMR față de abuzurile flagrante la adresa statului de drept, deși evenimentele ar fi cerut-o, mai ales dacă ne gândim la cazul procurorului Alexandru Lele și la sinuciderea procurorului Cristian Panait. Mai grav a fost că, după 2004, când a început procesul de reformare a justiției și a standardelor de integritate, UDMR a devenit de-a dreptul reacționară, combătând aceste reforme și atacând-o direct pe Monica Macovei. De altfel, cazurile de parlamentari UDMR depistați de ANI a fi în conflict de interese, fie pentru că aveau afaceri pe bani publici, fie pentru că și-au angajat rudele la propriile birouri parlamentare, au fost destul de numeroase. Așa au ajuns oameni pe care altădată îi stimam pentru atașamentul lor față de principiile europene, să militeze pentru subminarea statului de drept, alături de personaje ca Dan Voiculescu, Adrian Năstase și Victor Ponta. Din acest punct de vedere, UDMR a devenit un stâlp al "sistemului ticăloșit", care folosește votul din Parlament pentru a-și proteja liderii de rigorile legii. La Bruxelles se cunosc acest lucruri foarte bine, cum tot bine se știe că legislația românească nu este discriminatorie față de minorități. De altfel, celebra inițiativă cetățenească europeană susținută și de UDMR, de la care a pornit recentul scandal, a fost respinsă de Comisia Europeană. Atât PSD cât și UDMR s-au comportat schizofrenic: PSD rămâne aliat cu UDMR, pe care o combate la forurile europene, iar UDMR rămâne la guvernare alături de PSD, de care se plânge că o sabotează. Doar președintele UDMR renunță la un post de ministru, în care, oricum, nu s-a distins niciodată. Evident că un astfel de comportament politic aberant și neprincipial nu poate fi explicat decât de foamea pentru fondurile publice românești și europene. Ambele partide, PSD și UDMR, sunt animate de acest apetit, care nu are nicio legătură cu interesul public sau cu interesele etnicilor maghiari, ci doar cu bunăstarea unor lideri politici. Suntem, deci, în universul balcanic al cleptocrației, doar că unii dintre actori poarte nume maghiare. În rest, totul este de cea mai proastă calitate dâmbovițeană.