O MASĂ CALDĂ

Mult înseamnă, adesea, atât de puţin!

- Un grup de tineri din mediul universitar clujean au pus pe roate, în capitala Ardealului, unul dintre cele mai frumoase proiecte comunitare în folosul celor nevoiaşi. Fără să aibă în spate ONG-uri sau mari filantropi, cu numai 100 de lei pe săptămână şi cu două ore de muncă entuziastă, ei reuşesc să ofere, în fiecare zi de joi, câte o masă bună şi caldă pentru 50 de bătrâni şi copii săraci din oraş. Ce au reuşit ei să facă la Cluj e mai mult decât un gest umanitar, e o demonstraţie despre cât de mult se poate face cu foarte-foarte puţin. O lecţie de optimism, numai bună pentru un început de an! -

Visul de a dărui

Cosmina şi George sunt doi tineri frumoşi, într-un oraş frumos. Cu ambiţii, cu pasiuni, cu planuri. George visează cu ochii deschişi la li­va­da sa de nuci. O şi vede, întinsă, rânduri-rânduri, pe coasta unui deal din Ardeal, cu faţa la soare, cu vedere spre Turda. Peste 30 de ani, când va fi "tânăr" pensionar, va sta, verile, sub un nuc bătrân şi aţos şi va zâmbi cu gândul la zilele astea, când munceşte cu orele, alături de colegii de catedră, să pună pe hârtie, cu plusuri şi cu minusuri, un plan de afaceri pe care, la drept vorbind, nu prea ştie de unde să-l apuce. Cosmina visează la o casă ecologică. Mică şi ieftină, pe pământ, fără multă curte în jur, pe structură de lemn. O casă capabilă să se susţină singură energe­tic, fără să mai consume gaz şi curent. A stat de sărbă­tori pe Internet şi s-a documentat de-a fir a păr, iar acum abia aşteaptă să-i expună ideea unui amic arhi­tect, care să-i explice, mai concret, care sunt primii paşi de trecut dinspre vis spre realitate.
Cosmina Paul şi George Jiglău au absolvit Univer­sitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB). Între timp, au obţinut titlurile de doctor şi lucrează pe pro­iecte de cercetare în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Poli­tice, Administrative şi ale Comunicării (FSPAC) din cadrul UBB. La CV-urile şi la experienţa lor academică şi profesională, ar fi putut să-şi facă un rost în străi­nătate, la fel ca atâţia alţii de vârsta şi de calitatea lor intelectuală. Au decis, în schimb, să rămână în ţară. Dar n-au făcut-o pentru că ar fi blazaţi sau comozi. Dimpo­trivă, deşi sunt oameni ocupaţi - viaţa lor e un slalom între biblioteci, săli de curs şi diverse evenimente so­ciale şi culturale la care vârsta şi pasiunile, ca şi profi­lul Clujului, îi îmbie să răspundă prezent - simţeau, de multă vreme, nevoia de a-şi rupe din puţinul timp pen­tru a face ceva care să le uşureze viaţa oamenilor săr­mani din jurul lor. Ca cei mai mulţi dintre noi, făceau dintotdeauna mici gesturi de omenie. George ajuta cu bani în stânga şi în dreapta, Cosmina o scotea la plimbare prin oraş pe o bătrânică singură şi neajutorată. Dar, în sinea lor, căutau ceva mai mult, ceva mai sem­ni­ficativ. Cosmina, mai cu seamă, se gândea de multă vreme la ideea unui proiect caritabil. A întors problema pe toate părţile, s-a gândit de unde să înceapă, pe cine să ajute mai degrabă, cum să facă rost de bani, cum şi cu cine să se asocieze pentru a-şi pune ideea în prac­tică. Ca şi în cazul căsuţei "eco" din visurile sale, s-a pus temeinic pe studiat. S-a întâlnit şi s-a sfătuit cu specialişti în alocări şi obţineri de fonduri, cu oameni care aveau tangenţă cu zona umanitară. La final, con­cluzia a fost clară: dacă era să pornească la drum cu o organizaţie non-profit (ONG) ar fi însemnat o pierdere de timp şi de bani. Trebuia să o ia la drum altfel. Tre­buia ceva simplu şi eficient, ceva ce să stea în puterea sa şi a prietenilor din jurul ei.

"O masă caldă"

"Nu credeam că pot începe ceva de la zero. Căutam ceva pe care să mă pot plia, un proiect la care să pot contribui şi eu cu puţin", spune Cosmina. Doi ochi mari, limpezi, luminează povestea până hăt, departe, în adâncurile unui suflet mare. Într-o bună zi - era o zi de marţi, îşi aminteşte şi acum - îşi plimba căţelul pe cochetele străduţe din centrul pietonal al Cluju­lui. Aşa a ajuns în Piaţa Muzeului, în zona biseri­cii franciscane. Era o forfotă neobişnuită pentru ora aceea şi pentru locul acela. S-a apropiat de biserică şi s-a trezit în mijlocul unei mulţimi de oameni sărmani, ce-şi aşteptau rândul la un dărab de pâine. În fiecare marţi, avea să afle mai târziu, călugării franciscani şi-au făcut de mai mulţi ani obiceiul de a împărţi pâine celor nevoiaşi, din mila patronului lor spiritual, Sfântul Francisc. Erau acolo câteva zeci de oameni, cerşetori amărâţi, de care te loveşti zi de zi pe străzile Clujului. Îşi lua fiecare bucata de pâine, apoi se retrăgea cu sfioşenie, care spre băncile de lângă terasele de lux ale Centrului, care spre Parcul "Caragiale", din apropiere. Curioasă cum era să observe micul miracol umanitar din Piaţa Muzeului, Cosminei era cât pe ce să-i scape detaliul cel mai emoţionant: mai mulţi bătrâni sărmani se opriseră lângă câinele ei şi, din puţinul lor, încercau să le dea, lui şi altor câini din jur, câte un miez de pâine, să mănânce. "Erau flămânzi, vai de ei, săracii, dar nu-şi pierduseră sufletul. Din cât aveau, erau în stare să împartă şi cu un câine", îşi aminteşte, încă miş­cată, Cosmina. A­tunci i-a fost clar că aceştia sunt oamenii pe care trebuie să îi ajute şi că, acolo şi atunci, trebuie să facă ceva.
L-a căutat pe fratele Albert, călu­gărul franciscan din Piaţa Muzeului şi, vorbind cu el, totul a început să capete sens. A aflat despre problemele oame­nilor, a aflat despre încercările călu­gă­rilor franciscani de a le uşura traiul. A luat parte la atelie­rul de muncă, des­chis de biserica fran­ciscană pentru oa­menii fără un loc de muncă. O cămeruţă în care fiecare dis­chi­sea la ce se pri­ce­pea mai bine. Ie­şeau mici lucru­şoa­re, pe care apoi le vindeau, ca să facă un ban. Cosmina s-a implicat şi a obţinut pentru ei o tarabă gra­tuită, pe care Pri­măria să nu percea­pă chirie. Apoi, în­cet-încet, frămân­tă­rile ei vechi s-au aşezat într-o idee lim­pede. Avea să le ofere, ea şi prietenii ei, câte o masă cal­dă pe săptămână oamenilor acestora! S-a dus la facultate, la colegii de catedră de la Facultatea de Ştiinţe Politice, şi toată lumea a fost săritoare să ajute. Unii, mai in­fluenţi, au rezolvat închirierea gratuită, două ore pe săptămână, a cantinei sociale a Primăriei, aflată chiar peste drum de biserica franciscană. Alţii au dat bani, alţii şi-au donat bonurile de masă. Într-o zi de joi, la ora 14, au intrat în cantină o mână de oameni încărcaţi cu de toate, dar mai ales cu emoţii (arătau atât de cara­ghioşi, ei, profesori universitari, în halatele acelea albe, cu bonete câşe pe cap!) şi s-au pus pe gătit o masă cal­dă pentru sărmanii din centrul Clujului. "O masă caldă", chiar aşa i-au spus proiectului lor.

Ca Iisus înmulţind peştii!

Curând, tot oraşul a aflat despre acţiunea Cosminei şi a prietenilor ei. Mai mulţi studenţi s-au oferit voluntari, iar contribuţiile au devenit tot mai generoase. Când unul dintre şefii catedrei a scos o hârtie de 100 de lei, Cosmina s-a blocat: "Banii ăştia ajung pentru toată mâncarea de joia viitoare!". Dar abia de prin săptă­mâna a treia, când George s-a alăturat proiectului "O masă caldă", bugetul avea să fie bătut în cuie. Când a auzit de ideea Cosminei, lui George i-au scă­pă­rat ochii. Mare pa­sionat de bucătă­rie, a înţeles imediat că le-ar putea fi de ma­re ajutor colegi­lor săi. Când a pro­pus prima sa reţetă pen­tru sărmani, Cos­mi­na şi Radu s-au uitat lung la el. Era o re­ţetă exotică şi lu­mea s-a speriat că bu­ge­tul va fi dat peste cap. Dar n-a fost cazul, căci Geor­ge însuşi a pre­luat frâ­iele aprovi­zionării. "Iau car­nea de pui din Flo­reşti, acolo e cel mai ieftin. Legu­mele le iau din cea mai ieftină piaţă, direct de la ţărani. Apoi, vânez toate reducerile din supermarketuri. Iau saci de morcovi, de cartofi, iau ulei, iau orez, conserve, totul la preţuri derizorii. Toată vara am cumpărat dovlecei din piaţă, căci erau foarte ieftini, şi i-am gătit în fel şi chip. O singură dată, în luni de zile, am repetat o reţetă, în rest, de fiecare dată, e o nouă mâncare. Am gătit mâncare mexicană, mâncare indiană, mâncare japoneză...", îmi povesteşte George.
Când, cu prilejul unui reportaj televizat, tatăl Cos­mi­nei a aflat care e bugetul pentru masa săptămânală acordată săracilor Clujului, nu i-a venit să creadă: "Cum să faceţi 50 de porţii cu 100 de lei? Da' ce sun­teţi voi, Iisus care înmulţeşte peştii?". Dar Cosmina şi George sunt cât se poate de serioşi. Chiar ţin la treaba asta: ca totul să fie cât mai economic, cât mai ieftin şi cât mai bun. E, de fapt, dincolo de gestul lor umanitar, dincolo de timpul şi de dragul pe care îl pun în acest proiect, marea lor demonstraţie pentru comunitatea clujeană, în special, şi pentru ţara întreagă, la urma-urmei: faptul că se poate face atât de mult bine cu atât de puţin. "Totul ne costă 100 de lei şi două ore de muncă, joia, de la 2 la 4. E cumva prea mult ca să faci un bine atâtor oameni?", îmi spune, radiind, Cosmina.

De la cratiţă la catedră

În bucătărie, George e "Master Chef". Dă ordine în stânga şi în dreapta micului "comando" de voluntari înar­maţi cu cuţite. Ceapa trebuie tocată mărunt, mor­covii trebuie să fie raşi şi căliţi, e de mestecat în ditai oala cu orez, carnea musai porţionată atent... De colo, bucătăresele de la cantina socială îşi dau ghionturi. "Ia să vedem ce le poate pielea copiilor ăstora!". Apoi, câte una mai săritoare vine şi mai ajută cu un sfat. "Da­că fierbeţi bine ficatul înainte să-l prăjiţi, atunci nu se mai sfarmă". "Dacă faceţi aşa şi pe dincolo cu orezul, se umflă mai tare, ies porţiile mai mari". George o imi­tă pe fiecare pe alt glas, bucuros că a învăţat, în lu­nile astea, să gătească pentru atât de mulţi oameni, reţete în­cercate, înainte, doar acasă, pentru soţie şi pentru fe­tiţa lui. Uneori, bucătăresele vin şi ciugulesc din deli­ca­tesele lui George şi, de fiecare dată, verdictul îl feri­ceşte nespus pe bucătarul-şef de la "O masă caldă". Alte­ori, voluntarii gustă şi ei, rupţi de foame. Urmează tachinările. "E bun, dar parcă nu e aşa de exotic ca data trecută". Se râde cu poftă, dar scurt, că nu e timp! Se face ora 3 şi ceva, iar oamenii aşteaptă deja în Piaţa Muzeului. Cosmina şi voluntarii ies îndată în piaţă, în vreme ce George schimbă halatul pe sacou şi fuge într-un suflet la facultate. De la ora 4 are cursuri cu stu­denţii de la Ştiinţe Politice!

"Iniţiativa anului" în mediul universitar clujean

"Totul s-a întâmplat atât de simplu şi de firesc, fără nici un obstacol, că nici nu îmi vine să cred", îmi mărturiseşte Cosmina. Toţi cei din jur au sărit în ajutor. Li s-au alăturat şi studenţi din străinătate, Jan din Ger­mania, Cassidy din Canada, Marieta din Israel. John, un prieten din Anglia al Cosminei, a asistat la o sesiune de gătit şi, obişnuit cu astfel de acţiuni umanitare, a venit cu o groază de sfaturi utile pentru tinerii clujeni. "Ai mare grijă cum găteşti, căci oamenii ăştia, care mă­nâncă rar şi prost, au mare-mare nevoie de carbo­hidraţi!". Când voluntarii erau în vacanţă, au venit mamele şefilor de proiect să îi ajute. "Foarte mult con­tează să vedem că avem încrederea şi susţinerea celor dragi", spune Cosmina. O prietenă, Amalia, o surprin­de mereu cu câte un telefon, miercurea seara: ba a pregătit nişte murături, ba a făcut o prăjitură, ba a copt mere în ler... Pe urmă, studenţii de la Contabilitate le-au pus la dispoziţie contul lor bancar şi s-au oferit să le ţină contabilitatea banilor intraţi şi a celor cheltuiţi. Dinu Pop, un tânăr bine anturat în mediul de afaceri clujean, a apelat la cercul lui de cunoscuţi şi a făcut deja rost de 5.000 de lei. "Numai cu banii ăştia şi ţinem proiectul nostru pentru un an de zile!", se bucură Cos­mina şi George. Tinerii din grupul Rotaract Visio coti­zează lunar cu 100-150 de lei, practic susţin ei singuri o masă săptămânală. Paula Beudean, o tânără familia­rizată cu strângerea de fonduri pentru ONG-uri, care ţine chiar un curs pe această temă la UBB, le-a dat mas­te­ranzilor ei temă să obţină fie­care câte 500 de lei din donaţii pentru cauza "O masă caldă". "Nu e obligatoriu să obţină suma, dar cu sigu­ran­ţă se vor strânge bani şi de acolo şi va fi şi o expe­rienţă umanitară pen­tru tinerii care au primit aceas­tă temă", îmi spun cei doi. Facultatea de Ştiinţe Politice, Adminis­tra­tive şi ale Comu­nicării de la UBB a amplasat o urnă pen­tru strângerea de fon­duri în sediul său, iar şefii de acolo se laudă cu iniţiativa tine­rilor săi cercetători politologi de câte ori are prilejul. Dintre toate proiectele extracuri­cu­lare - şi sunt multe - desfă­şurate în facultate, proiectul lor, "O ma­să caldă", a fost declarat pro­iectul-vedetă. O sală întreagă de notabilităţi universitare s-a ridicat în picioare să-i aplaude pe Cos­mina şi pe George.
Un cunoscut jurnalist clu­jean s-a oferit să dezvolte şi el ideea cu masa caldă în cartierul în care locuieşte el, Mănăştur. Un student volun­tar s-a oferit să extindă pro­iectul oferind un ceai cald, peste iarnă, celor fără adă­post. Cosmina şi George vor să dezvolte ideea în cartie­rul Someşeni, unde mai există o cantină a primăriei Cluj-Na­poca şi unde ar putea lua câte o masă caldă şi ţiganii din Pata Rât. Vor să convingă marile restaurante clujene să nu mai arunce mâncarea ră­masă şi vor să găsească un sis­tem de strân­gere şi dis­tribuire a ei către cei nevo­iaşi, cu ajutorul unei reţele de voluntari. Vor să gătească şi în bucătăria Centrului Social de Urgenţă, unde s-au gândit să-i atragă chiar pe cei internaţi aco­lo, în aventura lor umani­tară. "Săraci pen­tru săraci", ideea e deja gata! Dar sunt atâtea şi atâtea idei şi atât de mult entuziasm în jurul micii iniţiative uma­nitare a Cosmi­nei, că totul pare copleşitor! Atât de mult, din atât de puţin!

Bunătăţi de povestit copiilor

Dar, mai importantă decât mobilizarea celor din jur, e bucuria amărâţilor pentru ca­re Cosmina şi prietenii ei au gân­dit proiectul. E bucuria bătrâ­nicii pentru care ziua de joi a devenit ca o zi de dumi­nică. Ziua în care se îmbracă cu hai­nele cele mai bune şi vine în Piaţa Muzeului, să servească cea mai bună masă a întregii sale săptămâni de singurătate. E forfota copiilor de la Uniunea Creş­tină, de fiecare dată când, la 4 şi un pic, aud soneria de la Centrul de Zi. Îi întâmpină zâmbitori pe mesagerii de la "O masă caldă", apoi aşteaptă, în cea mai mare linişte, împărţirea case­rolelor. E fetiţa care, invariabil, săptă­mână de săptămână, începe prin a se­pa­ra carnea de garnitură, întrucât "car­nea e cea mai bună şi se mănâncă la sfârşit". E uimirea băieţelului pistruiat, care o cheamă de fiecare dată lângă el pe Cosmina, ca să-i povestească des­pre bunătăţile din caserolă. "Cum se numeşte mâncarea asta?", "Dar ăsta roşu ce este?", "De la ce vine gustul acesta?". Se uită în ochii mari şi lim­pezi ai Cosminei şi se afundă şi el în aventura de basm, mereu alta, a unui suflet mare. "O masă caldă" şi o po­veste încă şi mai caldă.
Fotografii de pe pagina de Facebook a mişcării "O masă caldă"

Remus Florea (Clinica de Psihiatrie Infantilă Cluj), George Jiglău (FSPAC), Adrian Lăzărescu (Uni­versitatea Politehnică), Cosmina Paul (FSPAC) şi Bogdan Radu (FSPAC) sunt iniţiatorii proiectului "O masă caldă". Ei au fost ajutaţi de Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Primăria Cluj-Napoca, de Mihai Şerban (Rotaract Club Visio Cluj-Napoca), Dinu Pop (economist), Paula Beudean şi de studenţii anului I la Mas­teratul de Dez­voltare Internaţională FSPAC, de Asociaţia Studen­ţilor Con­tabili RATIO şi de numeroşi voluntari şi do­natori.

*

Cei care doresc să susţină proiectul o pot face prin donaţii în contul pe care Asociaţia Studenţilor Con­tabili RATIO l-au deschis exclusiv pentru proiect (RO 02 BTRL RO NCRT 007 071 0002). Cei care vor să doneze alimente sau bani îi pot contacta pe coor­do­natorii acţiunii la adresa voluntar@fspac.ro sau la numerele de telefon 0745.66.57.88, 0742.45.82.98 şi 0740.20.65.12.