O MASĂ CALDĂ

Mult înseamnă, adesea, atât de puțin!

- Un grup de tineri din mediul universitar clujean au pus pe roate, în capitala Ardealului, unul dintre cele mai frumoase proiecte comunitare în folosul celor nevoiași. Fără să aibă în spate ONG-uri sau mari filantropi, cu numai 100 de lei pe săptămână și cu două ore de muncă entuziastă, ei reușesc să ofere, în fiecare zi de joi, câte o masă bună și caldă pentru 50 de bătrâni și copii săraci din oraș. Ce au reușit ei să facă la Cluj e mai mult decât un gest umanitar, e o demonstrație despre cât de mult se poate face cu foarte-foarte puțin. O lecție de optimism, numai bună pentru un început de an! -

Visul de a dărui

Cosmina și George sunt doi tineri frumoși, într-un oraș frumos. Cu ambiții, cu pasiuni, cu planuri. George visează cu ochii deschiși la li­va­da sa de nuci. O și vede, întinsă, rânduri-rânduri, pe coasta unui deal din Ardeal, cu fața la soare, cu vedere spre Turda. Peste 30 de ani, când va fi "tânăr" pensionar, va sta, verile, sub un nuc bătrân și ațos și va zâmbi cu gândul la zilele astea, când muncește cu orele, alături de colegii de catedră, să pună pe hârtie, cu plusuri și cu minusuri, un plan de afaceri pe care, la drept vorbind, nu prea știe de unde să-l apuce. Cosmina visează la o casă ecologică. Mică și ieftină, pe pământ, fără multă curte în jur, pe structură de lemn. O casă capabilă să se susțină singură energe­tic, fără să mai consume gaz și curent. A stat de sărbă­tori pe Internet și s-a documentat de-a fir a păr, iar acum abia așteaptă să-i expună ideea unui amic arhi­tect, care să-i explice, mai concret, care sunt primii pași de trecut dinspre vis spre realitate.
Cosmina Paul și George Jiglău au absolvit Univer­sitatea "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca (UBB). Între timp, au obținut titlurile de doctor și lucrează pe pro­iecte de cercetare în cadrul Facultății de Științe Poli­tice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din cadrul UBB. La CV-urile și la experiența lor academică și profesională, ar fi putut să-și facă un rost în străi­nătate, la fel ca atâția alții de vârsta și de calitatea lor intelectuală. Au decis, în schimb, să rămână în țară. Dar n-au făcut-o pentru că ar fi blazați sau comozi. Dimpo­trivă, deși sunt oameni ocupați - viața lor e un slalom între biblioteci, săli de curs și diverse evenimente so­ciale și culturale la care vârsta și pasiunile, ca și profi­lul Clujului, îi îmbie să răspundă prezent - simțeau, de multă vreme, nevoia de a-și rupe din puținul timp pen­tru a face ceva care să le ușureze viața oamenilor săr­mani din jurul lor. Ca cei mai mulți dintre noi, făceau dintotdeauna mici gesturi de omenie. George ajuta cu bani în stânga și în dreapta, Cosmina o scotea la plimbare prin oraș pe o bătrânică singură și neajutorată. Dar, în sinea lor, căutau ceva mai mult, ceva mai sem­ni­ficativ. Cosmina, mai cu seamă, se gândea de multă vreme la ideea unui proiect caritabil. A întors problema pe toate părțile, s-a gândit de unde să înceapă, pe cine să ajute mai degrabă, cum să facă rost de bani, cum și cu cine să se asocieze pentru a-și pune ideea în prac­tică. Ca și în cazul căsuței "eco" din visurile sale, s-a pus temeinic pe studiat. S-a întâlnit și s-a sfătuit cu specialiști în alocări și obțineri de fonduri, cu oameni care aveau tangență cu zona umanitară. La final, con­cluzia a fost clară: dacă era să pornească la drum cu o organizație non-profit (ONG) ar fi însemnat o pierdere de timp și de bani. Trebuia să o ia la drum altfel. Tre­buia ceva simplu și eficient, ceva ce să stea în puterea sa și a prietenilor din jurul ei.

"O masă caldă"

"Nu credeam că pot începe ceva de la zero. Căutam ceva pe care să mă pot plia, un proiect la care să pot contribui și eu cu puțin", spune Cosmina. Doi ochi mari, limpezi, luminează povestea până hăt, departe, în adâncurile unui suflet mare. Într-o bună zi - era o zi de marți, își amintește și acum - își plimba cățelul pe cochetele străduțe din centrul pietonal al Cluju­lui. Așa a ajuns în Piața Muzeului, în zona biseri­cii franciscane. Era o forfotă neobișnuită pentru ora aceea și pentru locul acela. S-a apropiat de biserică și s-a trezit în mijlocul unei mulțimi de oameni sărmani, ce-și așteptau rândul la un dărab de pâine. În fiecare marți, avea să afle mai târziu, călugării franciscani și-au făcut de mai mulți ani obiceiul de a împărți pâine celor nevoiași, din mila patronului lor spiritual, Sfântul Francisc. Erau acolo câteva zeci de oameni, cerșetori amărâți, de care te lovești zi de zi pe străzile Clujului. Își lua fiecare bucata de pâine, apoi se retrăgea cu sfioșenie, care spre băncile de lângă terasele de lux ale Centrului, care spre Parcul "Caragiale", din apropiere. Curioasă cum era să observe micul miracol umanitar din Piața Muzeului, Cosminei era cât pe ce să-i scape detaliul cel mai emoționant: mai mulți bătrâni sărmani se opriseră lângă câinele ei și, din puținul lor, încercau să le dea, lui și altor câini din jur, câte un miez de pâine, să mănânce. "Erau flămânzi, vai de ei, săracii, dar nu-și pierduseră sufletul. Din cât aveau, erau în stare să împartă și cu un câine", își amintește, încă miș­cată, Cosmina. A­tunci i-a fost clar că aceștia sunt oamenii pe care trebuie să îi ajute și că, acolo și atunci, trebuie să facă ceva.
L-a căutat pe fratele Albert, călu­gărul franciscan din Piața Muzeului și, vorbind cu el, totul a început să capete sens. A aflat despre problemele oame­nilor, a aflat despre încercările călu­gă­rilor franciscani de a le ușura traiul. A luat parte la atelie­rul de muncă, des­chis de biserica fran­ciscană pentru oa­menii fără un loc de muncă. O cămeruță în care fiecare dis­chi­sea la ce se pri­ce­pea mai bine. Ie­șeau mici lucru­șoa­re, pe care apoi le vindeau, ca să facă un ban. Cosmina s-a implicat și a obținut pentru ei o tarabă gra­tuită, pe care Pri­măria să nu percea­pă chirie. Apoi, în­cet-încet, frămân­tă­rile ei vechi s-au așezat într-o idee lim­pede. Avea să le ofere, ea și prietenii ei, câte o masă cal­dă pe săptămână oamenilor acestora! S-a dus la facultate, la colegii de catedră de la Facultatea de Științe Politice, și toată lumea a fost săritoare să ajute. Unii, mai in­fluenți, au rezolvat închirierea gratuită, două ore pe săptămână, a cantinei sociale a Primăriei, aflată chiar peste drum de biserica franciscană. Alții au dat bani, alții și-au donat bonurile de masă. Într-o zi de joi, la ora 14, au intrat în cantină o mână de oameni încărcați cu de toate, dar mai ales cu emoții (arătau atât de cara­ghioși, ei, profesori universitari, în halatele acelea albe, cu bonete câșe pe cap!) și s-au pus pe gătit o masă cal­dă pentru sărmanii din centrul Clujului. "O masă caldă", chiar așa i-au spus proiectului lor.

Ca Iisus înmulțind peștii!

Curând, tot orașul a aflat despre acțiunea Cosminei și a prietenilor ei. Mai mulți studenți s-au oferit voluntari, iar contribuțiile au devenit tot mai generoase. Când unul dintre șefii catedrei a scos o hârtie de 100 de lei, Cosmina s-a blocat: "Banii ăștia ajung pentru toată mâncarea de joia viitoare!". Dar abia de prin săptă­mâna a treia, când George s-a alăturat proiectului "O masă caldă", bugetul avea să fie bătut în cuie. Când a auzit de ideea Cosminei, lui George i-au scă­pă­rat ochii. Mare pa­sionat de bucătă­rie, a înțeles imediat că le-ar putea fi de ma­re ajutor colegi­lor săi. Când a pro­pus prima sa rețetă pen­tru sărmani, Cos­mi­na și Radu s-au uitat lung la el. Era o re­țetă exotică și lu­mea s-a speriat că bu­ge­tul va fi dat peste cap. Dar n-a fost cazul, căci Geor­ge însuși a pre­luat frâ­iele aprovi­zionării. "Iau car­nea de pui din Flo­rești, acolo e cel mai ieftin. Legu­mele le iau din cea mai ieftină piață, direct de la țărani. Apoi, vânez toate reducerile din supermarketuri. Iau saci de morcovi, de cartofi, iau ulei, iau orez, conserve, totul la prețuri derizorii. Toată vara am cumpărat dovlecei din piață, căci erau foarte ieftini, și i-am gătit în fel și chip. O singură dată, în luni de zile, am repetat o rețetă, în rest, de fiecare dată, e o nouă mâncare. Am gătit mâncare mexicană, mâncare indiană, mâncare japoneză...", îmi povestește George.
Când, cu prilejul unui reportaj televizat, tatăl Cos­mi­nei a aflat care e bugetul pentru masa săptămânală acordată săracilor Clujului, nu i-a venit să creadă: "Cum să faceți 50 de porții cu 100 de lei? Da' ce sun­teți voi, Iisus care înmulțește peștii?". Dar Cosmina și George sunt cât se poate de serioși. Chiar țin la treaba asta: ca totul să fie cât mai economic, cât mai ieftin și cât mai bun. E, de fapt, dincolo de gestul lor umanitar, dincolo de timpul și de dragul pe care îl pun în acest proiect, marea lor demonstrație pentru comunitatea clujeană, în special, și pentru țara întreagă, la urma-urmei: faptul că se poate face atât de mult bine cu atât de puțin. "Totul ne costă 100 de lei și două ore de muncă, joia, de la 2 la 4. E cumva prea mult ca să faci un bine atâtor oameni?", îmi spune, radiind, Cosmina.

De la cratiță la catedră

În bucătărie, George e "Master Chef". Dă ordine în stânga și în dreapta micului "comando" de voluntari înar­mați cu cuțite. Ceapa trebuie tocată mărunt, mor­covii trebuie să fie rași și căliți, e de mestecat în ditai oala cu orez, carnea musai porționată atent... De colo, bucătăresele de la cantina socială își dau ghionturi. "Ia să vedem ce le poate pielea copiilor ăstora!". Apoi, câte una mai săritoare vine și mai ajută cu un sfat. "Da­că fierbeți bine ficatul înainte să-l prăjiți, atunci nu se mai sfarmă". "Dacă faceți așa și pe dincolo cu orezul, se umflă mai tare, ies porțiile mai mari". George o imi­tă pe fiecare pe alt glas, bucuros că a învățat, în lu­nile astea, să gătească pentru atât de mulți oameni, rețete în­cercate, înainte, doar acasă, pentru soție și pentru fe­tița lui. Uneori, bucătăresele vin și ciugulesc din deli­ca­tesele lui George și, de fiecare dată, verdictul îl feri­cește nespus pe bucătarul-șef de la "O masă caldă". Alte­ori, voluntarii gustă și ei, rupți de foame. Urmează tachinările. "E bun, dar parcă nu e așa de exotic ca data trecută". Se râde cu poftă, dar scurt, că nu e timp! Se face ora 3 și ceva, iar oamenii așteaptă deja în Piața Muzeului. Cosmina și voluntarii ies îndată în piață, în vreme ce George schimbă halatul pe sacou și fuge într-un suflet la facultate. De la ora 4 are cursuri cu stu­denții de la Științe Politice!

"Inițiativa anului" în mediul universitar clujean

"Totul s-a întâmplat atât de simplu și de firesc, fără nici un obstacol, că nici nu îmi vine să cred", îmi mărturisește Cosmina. Toți cei din jur au sărit în ajutor. Li s-au alăturat și studenți din străinătate, Jan din Ger­mania, Cassidy din Canada, Marieta din Israel. John, un prieten din Anglia al Cosminei, a asistat la o sesiune de gătit și, obișnuit cu astfel de acțiuni umanitare, a venit cu o groază de sfaturi utile pentru tinerii clujeni. "Ai mare grijă cum gătești, căci oamenii ăștia, care mă­nâncă rar și prost, au mare-mare nevoie de carbo­hidrați!". Când voluntarii erau în vacanță, au venit mamele șefilor de proiect să îi ajute. "Foarte mult con­tează să vedem că avem încrederea și susținerea celor dragi", spune Cosmina. O prietenă, Amalia, o surprin­de mereu cu câte un telefon, miercurea seara: ba a pregătit niște murături, ba a făcut o prăjitură, ba a copt mere în ler... Pe urmă, studenții de la Contabilitate le-au pus la dispoziție contul lor bancar și s-au oferit să le țină contabilitatea banilor intrați și a celor cheltuiți. Dinu Pop, un tânăr bine anturat în mediul de afaceri clujean, a apelat la cercul lui de cunoscuți și a făcut deja rost de 5.000 de lei. "Numai cu banii ăștia și ținem proiectul nostru pentru un an de zile!", se bucură Cos­mina și George. Tinerii din grupul Rotaract Visio coti­zează lunar cu 100-150 de lei, practic susțin ei singuri o masă săptămânală. Paula Beudean, o tânără familia­rizată cu strângerea de fonduri pentru ONG-uri, care ține chiar un curs pe această temă la UBB, le-a dat mas­te­ranzilor ei temă să obțină fie­care câte 500 de lei din donații pentru cauza "O masă caldă". "Nu e obligatoriu să obțină suma, dar cu sigu­ran­ță se vor strânge bani și de acolo și va fi și o expe­riență umanitară pen­tru tinerii care au primit aceas­tă temă", îmi spun cei doi. Facultatea de Științe Politice, Adminis­tra­tive și ale Comu­nicării de la UBB a amplasat o urnă pen­tru strângerea de fon­duri în sediul său, iar șefii de acolo se laudă cu inițiativa tine­rilor săi cercetători politologi de câte ori are prilejul. Dintre toate proiectele extracuri­cu­lare - și sunt multe - desfă­șurate în facultate, proiectul lor, "O ma­să caldă", a fost declarat pro­iectul-vedetă. O sală întreagă de notabilități universitare s-a ridicat în picioare să-i aplaude pe Cos­mina și pe George.
Un cunoscut jurnalist clu­jean s-a oferit să dezvolte și el ideea cu masa caldă în cartierul în care locuiește el, Mănăștur. Un student volun­tar s-a oferit să extindă pro­iectul oferind un ceai cald, peste iarnă, celor fără adă­post. Cosmina și George vor să dezvolte ideea în cartie­rul Someșeni, unde mai există o cantină a primăriei Cluj-Na­poca și unde ar putea lua câte o masă caldă și țiganii din Pata Rât. Vor să convingă marile restaurante clujene să nu mai arunce mâncarea ră­masă și vor să găsească un sis­tem de strân­gere și dis­tribuire a ei către cei nevo­iași, cu ajutorul unei rețele de voluntari. Vor să gătească și în bucătăria Centrului Social de Urgență, unde s-au gândit să-i atragă chiar pe cei internați aco­lo, în aventura lor umani­tară. "Săraci pen­tru săraci", ideea e deja gata! Dar sunt atâtea și atâtea idei și atât de mult entuziasm în jurul micii inițiative uma­nitare a Cosmi­nei, că totul pare copleșitor! Atât de mult, din atât de puțin!

Bunătăți de povestit copiilor

Dar, mai importantă decât mobilizarea celor din jur, e bucuria amărâților pentru ca­re Cosmina și prietenii ei au gân­dit proiectul. E bucuria bătrâ­nicii pentru care ziua de joi a devenit ca o zi de dumi­nică. Ziua în care se îmbracă cu hai­nele cele mai bune și vine în Piața Muzeului, să servească cea mai bună masă a întregii sale săptămâni de singurătate. E forfota copiilor de la Uniunea Creș­tină, de fiecare dată când, la 4 și un pic, aud soneria de la Centrul de Zi. Îi întâmpină zâmbitori pe mesagerii de la "O masă caldă", apoi așteaptă, în cea mai mare liniște, împărțirea case­rolelor. E fetița care, invariabil, săptă­mână de săptămână, începe prin a se­pa­ra carnea de garnitură, întrucât "car­nea e cea mai bună și se mănâncă la sfârșit". E uimirea băiețelului pistruiat, care o cheamă de fiecare dată lângă el pe Cosmina, ca să-i povestească des­pre bunătățile din caserolă. "Cum se numește mâncarea asta?", "Dar ăsta roșu ce este?", "De la ce vine gustul acesta?". Se uită în ochii mari și lim­pezi ai Cosminei și se afundă și el în aventura de basm, mereu alta, a unui suflet mare. "O masă caldă" și o po­veste încă și mai caldă.
Fotografii de pe pagina de Facebook a mișcării "O masă caldă"

Remus Florea (Clinica de Psihiatrie Infantilă Cluj), George Jiglău (FSPAC), Adrian Lăzărescu (Uni­versitatea Politehnică), Cosmina Paul (FSPAC) și Bogdan Radu (FSPAC) sunt inițiatorii proiectului "O masă caldă". Ei au fost ajutați de Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Primăria Cluj-Napoca, de Mihai Șerban (Rotaract Club Visio Cluj-Napoca), Dinu Pop (economist), Paula Beudean și de studenții anului I la Mas­teratul de Dez­voltare Internațională FSPAC, de Asociația Studen­ților Con­tabili RATIO și de numeroși voluntari și do­natori.

*

Cei care doresc să susțină proiectul o pot face prin donații în contul pe care Asociația Studenților Con­tabili RATIO l-au deschis exclusiv pentru proiect (RO 02 BTRL RO NCRT 007 071 0002). Cei care vor să doneze alimente sau bani îi pot contacta pe coor­do­natorii acțiunii la adresa voluntar@fspac.ro sau la numerele de telefon 0745.66.57.88, 0742.45.82.98 și 0740.20.65.12.