Trebuie să vă mărturisesc şi eu povestea mea de viaţă; n-o pot numi nici de iubire şi nici de dragoste, pentru că acestea sunt cuvinte pe care nu le-am auzit niciodată, într-o căsnicie care a durat cât o viaţă.
Soţul meu m-a înşelat. Pe la mijlocul vieţii a clacat. Un bărbat cu şarm, apreciat de toţi cunoscuţii, inteligent şi sclipitor, s-a apropiat de o colegă puţin mai mare ca vârstă decât fiica lui. O ecuaţie simplă, arhicunoscută. Deşi semnele erau evidente, a preferat să nege. Un an, doi, trei... În ochii mei a decăzut moral, iar copiii au hotărât să plece la studii în străinătate. Nu puteau trăi într-o atmosferă înveninată de reproşuri. Eu îi reproşam trădarea şi umilinţa. El, nerecunoscând nimic, ba, mai mult, învinuindu-mă de halucinaţii, contabiliza anii pierduţi pentru a aduce bani în casă şi-a plăti studiile copiilor.
Situaţia devenise de-a dreptul stânjenitoare pentru că eram prieteni cu noua lui muză şi soţul ei. Cu timpul devenisem patru oameni de nedespărţit. În ochii lumii reprezentam frumosul: două familii de vârste diferite, care se respectă şi se distrează minunat. Atracţiile adulterine păreau gesturi prieteneşti. Ştiam totul unii despre alţii, plecam în excursii, ne puneam mâncare la pachet, râdeam mult. Cât ne invidiau ceilalţi!
Dar a venit şi ziua aceea, a confruntării. Intrasem în posesia lungii corespondenţe de dragoste a soţului meu. Să mă înţelegeţi! Avusesem bănuieli şi certitudini, dintotdeauna, dar acum intrasem în peştera lui Ali-Baba. Peştera cu comori! Soţul meu, prietenul şi amantul zilelor mele, omul pe care l-am ridicat dincolo de stele şi căruia m-am devotat discret, dar total, uitase cine este. Se înflăcărase dincolo de fire, avea aripi de foc, dar se coborâse la nivelul primar de înţelegere. Fără a jigni, pentru corectitudinea prezentării, menţionez că descendenta zeilor, semidivinitatea peste care sufla praf de aur era destul de inteligentă pentru a rezolva delicat situaţia. Scotea onomatopee admirative sau monosilabice aprobări. Am citit acolo minciuni masculine depistate fără detector, promisiuni psihedelice şi declaraţii exclusiviste. Ei, ei? Li se întâmplă tuturor, mi-aţi răspunde. Uşor de spus...
După şocul electrocutant al lecturii, au urmat revolta necontrolată şi repulsia. O străină avusese acces la informaţii intime despre mine. Bărbatul îi destăinuise nefericirea sa metafizică, bariera peste care nu coborâsem, lipsa comunicării totale. Mi-am reprimat cu greu furia oarbă, ura de moment, mi-au trebuit săptămâni şi luni de uitare, am călătorit, am ascultat muzică, nu am putut citi nimic, nu mă puteam concentra. Am aruncat din casă fiecare lucruşor care mi-o amintea, am făcut bocceluţe şi i-am interzis să mă mai considere prietenă.
Am rămas lângă soţul meu din calcul, dar nu unul egoist. Ne cunoşteam obiceiurile şi, evitând discuţiile despre ce-a fost, încercăm să trăim mai departe. Nu suntem niciunul prea fericit. El s-a resemnat, iar eu ştiu că niciodată nu voi mai putea râde ca înainte. Trădarea lui m-a ars până la os. Dac-ar fi recunoscut ar fi fost altfel? Mă rog în fiecare zi să-l pot ierta, ca să mă eliberez. Încă n-am reuşit.
I-aş ruga pe cititorii bărbaţi ai ziarului nostru drag să-mi scrie ceva, să răspundă în locul soţului meu, de la care n-am putut scoate nici o explicaţie, cum de se poate prosti un bărbat în asemenea măsură, încât să-şi joace la zaruri o căsnicie de zeci de ani?
RODICA
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
