Trebuie să vă mărturisesc și eu povestea mea de viață; n-o pot numi nici de iubire și nici de dragoste, pentru că acestea sunt cuvinte pe care nu le-am auzit niciodată, într-o căsnicie care a durat cât o viață.
Soțul meu m-a înșelat. Pe la mijlocul vieții a clacat. Un bărbat cu șarm, apreciat de toți cunoscuții, inteligent și sclipitor, s-a apropiat de o colegă puțin mai mare ca vârstă decât fiica lui. O ecuație simplă, arhicunoscută. Deși semnele erau evidente, a preferat să nege. Un an, doi, trei... În ochii mei a decăzut moral, iar copiii au hotărât să plece la studii în străinătate. Nu puteau trăi într-o atmosferă înveninată de reproșuri. Eu îi reproșam trădarea și umilința. El, nerecunoscând nimic, ba, mai mult, învinuindu-mă de halucinații, contabiliza anii pierduți pentru a aduce bani în casă și-a plăti studiile copiilor.
Situația devenise de-a dreptul stânjenitoare pentru că eram prieteni cu noua lui muză și soțul ei. Cu timpul devenisem patru oameni de nedespărțit. În ochii lumii reprezentam frumosul: două familii de vârste diferite, care se respectă și se distrează minunat. Atracțiile adulterine păreau gesturi prietenești. Știam totul unii despre alții, plecam în excursii, ne puneam mâncare la pachet, râdeam mult. Cât ne invidiau ceilalți!
Dar a venit și ziua aceea, a confruntării. Intrasem în posesia lungii corespondențe de dragoste a soțului meu. Să mă înțelegeți! Avusesem bănuieli și certitudini, dintotdeauna, dar acum intrasem în peștera lui Ali-Baba. Peștera cu comori! Soțul meu, prietenul și amantul zilelor mele, omul pe care l-am ridicat dincolo de stele și căruia m-am devotat discret, dar total, uitase cine este. Se înflăcărase dincolo de fire, avea aripi de foc, dar se coborâse la nivelul primar de înțelegere. Fără a jigni, pentru corectitudinea prezentării, menționez că descendenta zeilor, semidivinitatea peste care sufla praf de aur era destul de inteligentă pentru a rezolva delicat situația. Scotea onomatopee admirative sau monosilabice aprobări. Am citit acolo minciuni masculine depistate fără detector, promisiuni psihedelice și declarații exclusiviste. Ei, ei? Li se întâmplă tuturor, mi-ați răspunde. Ușor de spus...
După șocul electrocutant al lecturii, au urmat revolta necontrolată și repulsia. O străină avusese acces la informații intime despre mine. Bărbatul îi destăinuise nefericirea sa metafizică, bariera peste care nu coborâsem, lipsa comunicării totale. Mi-am reprimat cu greu furia oarbă, ura de moment, mi-au trebuit săptămâni și luni de uitare, am călătorit, am ascultat muzică, nu am putut citi nimic, nu mă puteam concentra. Am aruncat din casă fiecare lucrușor care mi-o amintea, am făcut bocceluțe și i-am interzis să mă mai considere prietenă.
Am rămas lângă soțul meu din calcul, dar nu unul egoist. Ne cunoșteam obiceiurile și, evitând discuțiile despre ce-a fost, încercăm să trăim mai departe. Nu suntem niciunul prea fericit. El s-a resemnat, iar eu știu că niciodată nu voi mai putea râde ca înainte. Trădarea lui m-a ars până la os. Dac-ar fi recunoscut ar fi fost altfel? Mă rog în fiecare zi să-l pot ierta, ca să mă eliberez. Încă n-am reușit.
I-aș ruga pe cititorii bărbați ai ziarului nostru drag să-mi scrie ceva, să răspundă în locul soțului meu, de la care n-am putut scoate nici o explicație, cum de se poate prosti un bărbat în asemenea măsură, încât să-și joace la zaruri o căsnicie de zeci de ani?
RODICA