Prof. univ. dr. Marioara Godeanu: "Poate se va gândi cineva și la potențialul cercetării științifice românești și va pune un bănuț deoparte pentru ea”

Corina Pavel
Marioara Godeanu este membră a secției de biologie a Academiei Oamenilor de Știință din Româ­nia, conferențiar universitar la mai multe universități din București și din țară și a con­dus multă vreme Laboratorul de Biosenzori și pe cel de Fenomene Energo-Informa­ționale în Ecosisteme la Centrul de Cercetări pentru Tehnologii Ecologice.

Este membră a mai multor societăți științifice și pro­fe­sio­nale din România și din străinătate, a publicat mai bine de 150 de lucrări științifice și a coordonat mai multe vo­lume de lucrări ale unor simpozioane științifice. Pen­tru cercetările sale, în 1989 a obținut pre­miul Aca­de­miei Române, Premiul Special al Organizației Mon­dia­le pentru Proprietate Intelectuală la Bruxelles, în 1992, și Marele Premiu al Salonului de Inventică de la Jena, în 1993. Are 11 medalii de aur la diferite saloane de inventică (Geneva, Budapesta, Jena, Nürnberg, Bru­xelles, Iași), 9 medalii de ar­gint și una de bronz, 13 pre­mii națio­nale și inter­naționale pentru invențiile brevetate. De asemenea, pentru filmele cu tematică de protecție a mediului (re­a­lizate la concurență cu fil­mele lui Cousteau), la stu­dioul de film docu­men­­tar "Alexandru Sa­hia”, în perioada 1978-1995, a obținut 4 premii in­ternaționale. În Româ­nia, celebritatea Marioarei Godeanu este legată de reali­zarea "piramidei de la Pitești”, destinată "ofi­cial” epurării apelor in­dus­triale uzate cu ajutorul plantelor acvatice (alge, cianobacterii). Neoficial, piramida de la Pitești i-a facilitat însă Marioarei Godeanu observații fas­ci­nante, legate de cunoaș­te­rea fenomenelor de gra­niță dintre diferite științe, de evidențierea efectului diferitelor forme geo­me­trice asupra structurilor vii și nevii. Un soi de "pa­ranormal” al științei care o așează în elita celor mai îndrăzneți cercetători din domeniul biologiei. Dar dincolo de această înșiruire de titluri și premii științifice, Marioara Godeanu este o doamnă energică și bonomă, fără stare, ca orice Taur, care vrea să se ia la trântă cu toate marile semne de întrebare ale Univer­sului și să le culce la pământ. Până la Revoluție, era "doamna cu piramida” și "doamna care vorbește cu plan­tele” (o temă tratată pe larg în "For­­mula AS” nr. 964), iar numele său era pomenit în șoaptă. Acum, când toată lumea științifică o cunoaște, vine cu noi descoperiri, cu noi idei și nu încetează să ne uimească prin întrebările pe care le ridică mereu asupra unor probleme la care nici nu ne-am fi gândit. Pe unele dintre ele am rugat-o să le detalieze în acest interviu.

Energiile de lângă noi

- După zeci de ani de cercetări științifice intense, în domeniul biologiei și al ecologiei, vă aplecați, și astăzi, cu un entuziasm incredibil, asupra unor teme care nouă, oamenilor obișnuiți, ne par desprinse din­tr-o "zonă crepusculară". Cum reușiți să vă emo­ționați în fața acestor întrebări și să căutați răspun­suri?

- Albert Einstein, savantul a cărui minte cuprindea multe din misterele Universului, spunea că germenele oricărei științe veritabile se ascunde în "starea inefabilă de mister”. Acolo începe, deci, ideea de a trece granița, de a încălca dogmele, de a fi curios, pur și simplu, de a avea curajul întrebărilor. Am avut acest curaj când am înțeles că o mulțime de momente din viața și ca­riera mea, care atunci îmi păruseră a ține de noroc, de șansă, nu erau deloc simple coincidențe. Chiar înce­pând cu momentul nașterii mele, a doua zi de Paște, pe 25 aprilie, în anul 1938. De ce m-am născut la Deva, pe dealul Cetății, când mama și tata erau din Vlașca-Te­leorman? De ce nu m-au mușcat viperele când, la doi ani, de-a bușilea, am urcat dealul la cetatea Devei și tata m-a găsit prin pădure? De ce, chiar de la vârsta aceea, petreceam ore întregi privind undele unui pâ­râiaș care curgea prin curtea casei noastre? Aceste "de ce”-uri m-au urmărit și în viața profesională: De ce a trebuit să lucrez, ca biolog, în Delta Dunării și să-mi for­mez acolo baza mea de cunoștințe legată de comu­nicarea plantelor, calea cercetărilor mele de mai târziu? De ce ursitoarele m-au menit acestei minunate pro­fesii? De ce am primit în dar de la această Inteligență a Universului, care e foarte mare și de neînchipuit, răspunsurile la cele mai profunde semne de întrebare pe care le întâlneam în cercetările mele? Cred că asta a fost menirea mea, de asta m-a lăsat Dumnezeu pe lu­me. Când am înțeles acest lucru, răspunsurile au venit mai ușor.

- Care e, pe scurt, istoria preocupărilor dvs.?

- Observațiile făcute în anii cât am lucrat în Deltă mi-au folosit într-o serie de cercetări pe baza cărora mi-am făcut lucrarea de doc­torat, în 1979. Apoi am abordat subiectul comunicării la plante, pe care l-am concretizat într-un film docu­men­tar, "Dincolo de tăcerea plantelor”, în 1980. Acesta a fost primul do­cumen­tar de știință rea­lizat pentru tele­vi­ziu­ne la noi. Filmul a fost vân­dut pe o sută de do­lari, în vreo 15 țări, de către Televiziunea na­țio­nală comunistă. În 1982 a urmat un alt do­cumentar, "Sensi­bilita­tea plantelor”, care ilus­­­tra cercetările mele și care a primit viză de plecare (era în 1982, în plină epocă Ceau­șes­cu!) la un festival de film documentar din Bra­zilia, unde a și luat Ma­rele Premiu. S-au fă­cut apoi mai multe fil­me: "Sunet și culoare”, "Apa, mediu biologic” și multe din ideile în ba­za cărora mi-am or­ga­nizat cercetările de mai târziu s-au născut atunci. Încet-încet, am al­cătuit un grup de cercetători pasionați de aceste do­menii de la Târgu Mureș, de la Cluj, de la Oradea, care au tratat cu mare pertinență subiecte ce țin de aceste fenomene, încercând să nu dea naștere la fabulații. În 1981, s-a organizat un simpozion la Bis­trița, care a reu­nit 475 de cercetători din toa­tă ța­ra, care se ocupau de di­ferite fe­no­mene energo-infor­ma­ționale. Sec­țiunea lucrărilor dedicate fe­no­menelor bio-ener­ge­tice în eco­sisteme a mono­po­lizat atenția tu­turor. Atunci s-a pus pe noi baze cercetarea ro­mâ­nească, s-au for­mulat noi premise, de la care au plecat toți cercetătorii care în­seam­nă astăzi un nume în do­meniu, în România și în străină­tate, unde mulți au emigrat, din păcate. N-am putut să publicăm lucrările pre­zentate acolo, pentru că a urmat anul 1982, când a fost vânată Mișcarea Transcen­den­tală și membrii ei anchetați și aruncați în pușcării, sub acu­zația că aten­tau la siguranța statului comu­nist. Fiecare om de știință era suspectat că ar fi fost membru al acelei mișcări și s-a alimentat, cu bună știință, o atmos­feră de confuzie.

Piramida de la Pitești

- Ideea piramidei de la Pitești s-a născut tot atunci?

- Din experimentele făcute la sfârșitul anilor '70 și în anii '80 s-au conturat întrebări din domenii pe care noi nu le cer­ce­tasem până atunci. În 1979, reușisem să public primul arti­col pe zona aceasta, a bio-câm­purilor, semnat și de mine, și de gen. Dumitru Constantin, me­dic neurolog, despre "In­ter­ferența câmpurilor energo-informaționale natura­le”. Tot la sfatul gen. Dumitru, m-am aplecat asupra egiptologiei și au început să mă pasioneze piramidele, forma și secretele lor. Ajungând, în cercetările mele, la studiul efectului de formă și al piramidei asupra creș­terii plantelor, am avansat, în 1983, Consiliului Națio­nal al Științei și Tehnicii de atunci, fără să știu dacă voi avea prea mari sorți de izbândă, proiectul de construire a unei piramide. Ea a primit destul de repede avizul, statul comunist a alocat imediat bani pentru această construcție uriașă, și nu știu nici acum cum a fost posibil acest lucru, în plină epocă ceaușistă. Mihai Florescu, care era în fruntea Consi­liului Național al Științei și Tehnologiei, a văzut mo­delul făcut de mine în miniatură (pentru studiul efec­tului de piramidă), și m-a întrebat dacă n-am cumva și proiectul pentru o pira­midă mai mare. Doi ingineri arhi­tecți au realizat planurile, la scara 1:10 față de pi­ra­mida lui Keops, cu toți parametrii piramidei din Egipt, iar în 1983, a început construirea piramidei de la Pitești. Finanțarea proiectului a fost făcută de către Ministerul Agriculturii și de CNST. Într-atât era de ma­re dorința mea de a experimenta efectul acesta de for­mă, încât până nu s-a terminat de construit piramida, în 1985, prezentată drept "instalație tehnologică de epu­rare a apelor uzate”, am umblat ca o lunatică. Fap­tul că am reușit să conving autoritățile vremii să mă la­se să o con­struiesc, ca și cercetările pe care le-am desfă­șurat ulterior acolo, au fost cele mai mari satis­facții din ca­riera mea de cercetător. Din noiembrie 1985 și până când piramida a fost închisă, în 2003, acolo am făcut experimente cu mai mult de 15 institute de cercetare din diferite domenii de la noi din țară. Cer­ce­tătorii, spe­cialiștii, s-au antrenat în aceste proiecte neobișnuite fără ca ei să fie plătiți. Au fost motivați mai mult de entu­ziasm și de dorința de a cunoaște. Lucram în con­diții destul de neobișnuite, chiar ostile, pentru că noi spuneam oficial, de exemplu, că observăm pier­de­rile de căldură, dar în realitate, căutam tipurile de energie posibil de detectat prin infraroșu. Piramida mi-a dat posibilitatea de a demonstra că înăuntru se con­cen­trează o energie foarte puternică, la o treime de bază și două treimi de vârf. O energie vizibilă cu aparate spe­ciale, de analiză a unor forma­țiuni energetice, lumi­noa­se, sub forma unor sfere mici, dispuse în două lan­țuri elicoidale, de două culori. Era un câmp de energii mag­netice și gravifice foarte puternic, care se desfășura la niște ore foarte speciale, din zi și din noapte. Un tip de energie-informație. Am început să cercetez aceste feno­mene și am reușit să introduc în cursurile mele studiul influenței formei geometrice asupra structurilor vii și ne­vii, și aici m-am axat mai mult pe efectul for­mei de piramidă. Am cercetat efectul de piramidă asu­pra fiziologiei plante­lor, asupra germinării lor, asupra cristalizării diverselor soluții. Am observat că în pira­midă apa se depolua, ajungea la o compoziție apropiată de puritate, cu ea puteau fi crescute plante, de la care obțineam semințe cu calități superioare, cu putere de germinație mai mare. Am experimentat ce se întâmplă cu plantele când sunt stresate, agresate, când li se cântă, când li se vorbește, și cum comunică între ele, pentru a se alerta una pe alta, pentru a-și transmite informa­țiile. Am repetat unele dintre cercetări și cu studenții, stu­diind și influența altor forme, și am constatat că fie­care acțio­nează diferit asupra plantelor, Am pus dea­supra semin­țelor germinate diferite forme geometrice, transparente sau colorate. Sub incidența lungimii de undă, a culorii respective, planta germinează, crește și se dezvoltă diferit de la o culoare la alta, față de lumina albă, pentru planta martor. Culoarea are o influență, forma are altă influență, forma plus culoarea o alta. În urma unui test simplu, prin care am pus în evidență stresul la plante, am obținut o fotografie pe care apar niște fire ca de păianjen. Dar sunt de fapt niște energii, sunt "cabluri” de la o plantă la alta, prin care ele comu­nică, își trans­mit pericolul. Și omul emite energie și comunică la distanță, mental. Am lucrări în care am arătat că structurarea materiei vii în funcție de acești factori merge până la nivel histologic, germi­nativ. Cu Ionică Mămu­laș, geofizician de excepție, am desco­perit prin elec­tronografie, pe o plantă de Pistia, pe ră­dăcină, că zona unde sunt meristemele celulele care dau naștere în continuare plantei) are capacitatea de a schimba polaritatea apara­tului. Lucru care m-a frapat! Adică, am dat un curent negativ și, la măsurare, apărea pozitiv. Când am dat pozitiv, a apărut drept negativ. Deci, zona de germinare este capabilă de așa ceva. O altă descoperire importantă a fost aceea că în piramidă chiar puteau fi tratate boli, prin energiile care apăreau prin efectul de formă, și care accelerau vindecarea celu­lelor bolnave. Am avut chiar cazul unei femei ste­rile, care s-a vindecat. Pe urmă, am mai făcut un expe­riment: am in­jec­tat plantei o soluție cu pigmenți și am ob­servat că ea era direc­țio­nată de un câmp foarte puternic spre coordonate geo­grafice care indicau zone cu seisme sau de conflict. Pri­mele conflicte captate pe cromatograme au fost războiul din Golf, apoi mineria­dele de la noi.

- Ce s-a întâmplat cu piramida de la Pitești?

- Există și acum, dar este într-o stare avansată de degradare. Piramida mai mică pe care am construit-o la Bucu­rești, pentru o unitate militară, încercăm să o recuperăm, ca să o punem în drumul unor izvoare subte­ra­ne, pentru a putea aduce apă la suprafață, în zo­nele în care nu există o alimentare sufi­cientă.

- Puțină lume în România a aflat, la acea vreme, de cercetările dvs., ce nu pă­reau atât de senzaționale încât să consti­tuie subiecte pentru presa ama­toare de scan­dal. Ce ecou au avut cer­ce­tările dvs. în străină­tate?

- În 1992, am luat Marele Premiu la Nürnberg, la Salonul de Inventică, pentru construirea piramidei și pentru experi­men­tele realizate în ea. Imediat, a urmat Salonul de Inventică "Eureka”, Bruxelles 1992, unde mai mult de 70 de țări au venit cu cele mai noi invenții. Și care au rămas oa­re­cum mirate, că la stan­dul Româ­niei, ca­re era mai la coadă, pus chiar la ieșire, au găsit atâtea noutăți. Dar ceea ce a uimit cel mai tare a fost pi­ra­­mida. Unul dintre re­prezen­tanții co­mi­siei de ju­rizare (mai mult de 30 de spe­cialiști), care a­vea și un grad mi­litar, m-a întrebat: "Știi de ce ți s-a dat voie să faci pi­ra­mida?”. Cine să-mi fi dat voie s-o fac, m-am întrebat eu când m-am întors aca­să, din mo­ment ce o realiza­sem prin CNST? E­xis­ta oare o co­or­do­nare superioară în do­meniul științei, care per­mitea să facem un pas înainte în cerce­tare numai dacă cei din respectiva struc­­tură considerau că pentru acea desco­perire venise timpul pentru a fi popularizată? Nu avem voie să mer­gem prea mult îna­inte? Cine coordonează această bătă­lie pentru cunoaș­tere în plan mondial? De cât de sus eram "monito­ri­zați”? Aici trebuie să mărturi­sesc că ima­gi­nea pira­midei, așa cum a fost ea constru­ită, în 1985, am văzut-o în vis, cu 23 de ani înainte, și că mul­te dintre răs­pun­surile la cercetările mele mi s-au dez­văluit după des­cifrarea vreunui vis premonitoriu. Târ­ziu am aflat că piramida noastră a fost prima de acest fel din lume. Așa am reușit să înșelăm, oarecum, vigi­len­ța organelor comuniste de partid, ca să ne per­mită să o construim. Și să facem în ea experimente care nu aveau o imediată aplicație în economie, dar care consti­tu­iau trepte pentru cunoașterea superioară a feno­me­ne­lor energetice, despre care nu se vorbea în epocă la noi, în România, darmite să se ia în serios expe­ri­men­­tarea lor.

Lumina muntelui

- Pornind de la experimentele din piramida de la Pitești, ați afirmat că nu numai structurile vii (plante, animale, oameni), dar și cele nevii (pietrele, munții) eliberează energie. Cum ați observat aceste lucruri?

- Analiza făcută de mine pe nuanțe de culori (o me­todă folosită de NASA) a fotografiilor vârfului Bucura din Retezat a ajuns pe undeva pe la Guvern. Nu știu ce s-a întâmplat cu ea, n-am primit nici un răspuns. Acolo apar niște formațiuni energetice emise pe­riodic. Bucu­ra este considerat "vârful ascuns al da­cilor”, "Koga­ion”! Totul a pornit de la un me­dic militar care mi-a adus fotografiile făcute în­tâmplător de soldații din uni­tatea militară stațio­nată în Retezat. Multe erau făcute în perioada 25-26 ianuarie, când se vedea clar o lumină pe care o eliberează muntele. Am făcut și eu fotografii și, interesant e că o serie de imagini apar dintr-o dată chiar pe fotografie, ne­maifiind necesară prelu­crarea lor pe nuanțe de culori. Ca și cum ar fi o lumină care se dezvoltă în jurul muntelui. Și nu poți să spui că fotografia respectivă este gre­șită, pentru că am lucrat cu două laboratoare diferite, foarte bune. Mai sunt și alte locuri care emit energie. La castelul "Iulia Hasdeu” de la Câmpina, o fotografie luată la asfințitul soarelui arăta în mod clar o rază venită spre statuia Iuliei, în semi­întuneric. Era o formă de energie. Mi s-a întâm­plat și mie ca, fiind fotogra­fia­tă în timp ce luam cuvântul la o reuniune interna­țională, în ima­gine să apară alături de mine un chip ca desprins din fotografiile de epocă, cu cască de pilot din al doilea război mondial. Cine să fi fost? Am o fotografie cu două pisici: cea sănătoa­să stătea peste cea bolnavă, ca să o vindece. A stat așa mai mul­te zile, ridicându-se doar cât să bea apă, până ce prietena ei, care căzuse și își vătă­mase co­loana, s-a vindecat. Se știe că pisica ia din energia ne­gativă și o transformă în energie pozitivă, ea e sin­gura care se așează pe noduri ener­getice. Dar și câinele e capabil de vindecare. Cățelul meu fox terrier, după ce m-am operat și aveam dureri, a venit și s-a așezat exact pe zona bolnavă. Altădată, l-am fotografiat în timp ce lătra înverșunat, când, apa­rent, nu avea nici un mo­tiv. Părea că latră la o per­soană invizibilă. În foto­grafie am văzut în fața lui o formațiune ener­getică de culoare albă. Și statueta Gânditorului de la Ha­mangia a născut multe între­bări. În jurul ei, am foto­grafiat un câmp energetic foar­te frumos colorat. Mâ­năstirea de la Dragomi­rești, din Maramureș, are o turlă piramidală foarte înal­tă, adică o formă gene­ratoare de energie. Cum au putut meșterii populari să constru­iască așa ceva, când nu aveau in­stru­­mente de măsură și nici unel­te de lucru foarte avansate tehno­logic? Casele vechi, țărănești, cu aco­pe­rișuri în formă de piramidă (construite după raporturi pitago­reice) emit și ele energie, în podurile res­pective păstrându-se grâne­le, alimentele, conser­varea lor func­ționând pe prin­ci­piul efectului de pira­midă. Compa­rând cu pro­gramul zilnic al vieții țără­nești, am obser­vat că acele ore la care ener­gia emisă avea forma unei duble spirale coincideau cu cele la care familia se aduna în jurul vetrei, acele tipuri de energie fiind, în mod similar, de două ori maxime (la orele de ru­găciune de dimineață și de seară). Prin me­tode spe­ciale de scanare, am văzut că asupra pira­midelor din Egipt, asupra piramidei cons­­­truite de noi la Pitești, asu­pra u­nei case tradițio­nale din Ardeal (cu aco­­perișul foarte înalt, piramidal) și asupra unei bi­serici cu turlă înaltă, pre­cum și asupra omu­lui aflat în rugă­ciu­ne sau în meditație, se pot ob­serva niște spi­rale ener­getice du­ble, ase­mă­nătoa­re struc­turii ADN-ului, de fapt, forme ener­go-infor­ma­țio­nale, niște siste­me infor­ma­­țio­nale in­te­grate ener­getic. La în­cepu­tul anilor '80, oamenii de ști­ință au de­mons­trat că ce­lulele tutu­ror fiin­țelor vii emit fotoni cu un debit de 100 unități pe secundă, pe cen­ti­me­tru pă­trat. Cine este sursa aces­tei emisii de fotoni? ADN-ul din fiecare celulă! Cerce­tătorul român Traian Stăn­ciu­lescu a numit-o emisie de biofotoni și a spus că aceasta re­prezintă un "limbaj celular”, o for­mă de "bio­co­mu­ni­care între celule și or­ga­nism”. La aceas­tă observație se adaugă cerce­tările prof. Sorin Como­ro­șan, prezen­tate la un simpo­zion inter­național, care demon­strează ca­pacitatea mo­lecu­lelor de a avea câmp, de a se orga­niza și de a acu­mula informație. Deci, fi­zica cuantică și subcuantică vine să înfrângă rezistența în gândire a unor specialiști, și mai ales pune problema revizuirii legilor care guvernează interac­țiu­nea dintre câmpuri și materie.


Pentru un cercetător, cuvântul "etică” trebuie scris cu litere de foc

- Piramida de la Pitești s-a transformat într-o veritabilă aventură științifică...

- În afara interdicției impuse de regimul comunist de a nu fi citată și de a nu publica, am mai avut și in­ter­dicția de a călători în afara țărilor din blocul co­mu­nist. De aceea, prima mea dorință după 1989 a fost să merg în Egipt și să vizitez piramidele, despre care ști­am atâtea lucruri. Aceste piramide sunt, de fapt, niște mesaje. De ce constructorii acestor monumente nu le-au făcut sub altă formă? S-au gândit, desigur, și la sta­bilitate în cazul cutremurelor, dar s-au gân­dit și la siste­mul de emisie al energiilor pe care le concen­trează. Am plecat, deci, în Egipt, într-o excursie cu fabuloasa (pen­tru noi, atunci) sumă de 200 de dolari și, în timp ce restul turiștilor români au mers după biju­terii și după haine de piele, eu am mers de două ori să vizitez piramidele. Și acolo am ve­rificat mai multe din obser­va­țiile mele făcute în piramida de la Pitești. Am avut ca translator un personaj foarte interesant, era de origine coptă. I-am spus că am făcut și noi o piramidă în România, asemănătoare cu cea a lui Keops. Și atunci, el mi-a mai spus că în limba coptă cuvântul "pi­ramidă" mai înseamnă și "om” sau "lu­mină". Tot în excursia în Egipt m-am oprit la un templu al medi­cinei, închinat lui Isis și Osiris. (Isis și Osiris, viața și moartea, zeii cei mari ai egiptenilor.) Polițistul egip­­tean care păzea templul m-a "citit” și mi-a zis: "Simți ce energie puternică este aici? Da­că-mi dai trei lire, îți arăt ceva ce te-ar putea interesa!”. Și atunci a deschis o ușă și a zis: "Vezi, ăsta se numește Ascle­pios!”, cel mai mare medic al antichității egiptene, care por­nise de pe teritoriul nostru, al vechii Dacii, ca discipol al lui Zalmoxis. Ei bine, Asclepios, a cărui fotografie am făcut-o, are în mână două tuburi legate cu un clo­poțel, clopoțelul are o membrană, iar tuburile se pun în urechi. Oare nu este stetoscopul? (Câte docu­mente sunt la ora actuală despre civilizațiile străvechi și câte ar putea fi descifrate?!... Dacă ar fi voie!...)

- Doamnă Marioara Godeanu, nu pot să nu vă spun că în timp ce vorbiți, iradiați și dvs., la fel ca piramidele pe care le studiați: vitalitate și bucurie...

- Când vorbesc despre lucrurile acestea, nu mai sufăr nici de diabet, nici că n-am un rinichi și splina, nici că am o pensie foarte mică ci, pur și simplu, mă umplu de bucurie. Chiar dacă Institutul de Cercetări Ecologice, "ctitorit” tot de mine, e acum închis (pentru că a fost vândut pe nimic unui comerciant pe care nu-l interesează aparatura și dosarele rămase acolo, ci tere­nul pe care se află institutul, situat într-o zonă foarte bună a Bucureștiului), iar piramida de la Pitești, "sanc­tua­rul” cercetărilor mele, este închisă și ea, de mai mulți ani, din cauza unui conflict de interese, de care nu vom vorbi acum. Asta e starea cercetării știin­țifice românești. Jenantă și pentru oamenii de știință care sunt la apogeul cercetărilor lor și nu au condiții să și le continue, și pentru guvernele care nu înțeleg că trebuie să investească, în primul rând, în domeniul acesta! Pentru studiile mele asupra energiilor, prof. So­rin Comoroșan, fizician, mi-a spus că în Statele Unite aș fi fost plătită în aur. Sunt recunoscătoare că "For­mula AS” m-a făcut cunoscută publicului pentru cer­cetările mele legate de comunicarea la plante, dar re­zul­tatele lor nu le-a luat aproape nimeni în seamă, cu excepția câtorva colegi de breaslă, la fel de entuziaști ca și mine. Am trecut prin necazuri incredibile, dar am avut și o viață foarte bogată, prin întâlnirile cu oameni de mare valoare. Mi-am propus să scriu și o carte, în care să detaliez cercetările mele. Am zis că se va numi "Ne­du­merirea struțului” și, nu-mi place s-o spun, dar am nevoie de susținere materială pentru un asemenea de­mers. Poate că cineva, totuși, se va gândi și la poten­țialul uriaș al cercetării științifice românești și va pune un bănuț deoparte pentru asta.