Carte de vizită
Thomas Fryzlewicz este un polonez îndrăgostit de munte și România. L-am cunoscut într-o zi de septembrie, când ajunsese în satul Șirnea, de lângă Brașov, obosit de drumurile fără indicatoare turistice și sâcâit de amintirea unor țigani insistenți, dornici să-l ajute, să-l urce într-o mașină și să-l ducă undeva... Norocul lui a fost profesorul Radu Frunteș, care l-a găzduit în casa lui bătrânească și încăpătoare și l-a ajutat să-și refacă proviziile și forțele pentru a-și continua peregrinările sale prin munți. Thomas a mai fost în România de câteva ori, tot pe jos, la pas, începând din anul 2005. Este la a treia călătorie, doar în acest an, și aceasta este cea mai ambițioasă, cea mai lungă de până acum, o adevărată expediție pe care a intitulat-o "De la Carpați, în Balcani”. Traseul ales de el trece prin opt țări: Polonia, Ucraina, România, Serbia, Bulgaria, Macedonia, Albania și Muntenegru. "Am plecat în iulie, din Polonia, din localitatea Bieszczady, am traversat Carpații ucraineni, apoi am ajuns în Carpații românești. Voi ieși pe la Porțile de Fier în Serbia, să fac Stara Planina pentru a ajunge în Bulgaria, prin Munții Vitosa, Rila și Pirin. Apoi de-a lungul graniței macedonene, Lacul Prespa, Lacul Ohryd, Albania, ca să ajung la lacul Skadarsko. Sfârșitul expediției va fi într-un loc minunat: golful și orașul cu același nume, Kotor, din Muntenegru. Traseul total este de aproximativ 2500 km și cred că va dura aproximativ 16 săptămâni, până aproape de sfârșitul lunii octombrie. În acest fel voi parcurge tot lanțul munților Carpați și alți munți din Peninsula Balcanică”.
Thomas nu este la prima expediție. În anul 2006, a călătorit în Italia, până în Sicilia; în 2007, a cercetat singur peste 1000 km din Carpații românești; în 2008, a traverasat Pirineii, de la Atlantic, până la Mediterana; un an mai târziu, a fost în Corsica, pe cel mai dificil traseu european, trecerea de la Vizzavony către Calvi; apoi au urmat Alpii, "cei mai maiestuoși "din Europa, apoi munții Prokletije, Sinjavine, Gora Biogradzka și Durmitor, din Muntenegru, și din nou Alpii, într-o pribegie solitară, de șaptezeci de zile, prin Slovenia, Italia, Austria, Elveția și Franța. Să bați toți munții Europei la pas, iată o carte de vizită impresionantă, care aproape că te obligă să vrei să afli ce se ascunde în spatele ei.
Cercul magic
Îl întreb pe Thomas Fryzlewicz dacă muntele l-a atras din copilărie. Într-o engleză presărată cu vorbe poloneze și, din când în când, cu unele românești, îmi spune că orășelul Wadovice (celebru pentru că este locul natal al papei Ioan Paul II), acolo unde s-a născut și a copilărit, este înconjurat de dealuri și păduri, care urcă până pe vârfurile Carpaților polonezi. Adesea, mergea după ciuperci cu părinții lui, în scurte excursii, care durau doar câteva ore. Când avea aproape 19 ani, a decis să facă plimbări de unul singur, după cum îi dicta inima. "La această vârstă tânără, uneori nebunia, alteori melancolia, romantismul întâmplărilor, m-au făcut să prefer solitudinea - am început să mă plimb în jurul orașului, în excursii scurte. Rareori eram însoțit de prietenii mei, cel mai adesea mergeam singur. Dar, știți cum se spune: «pofta vine mâncând», așa că, cu cât mai mult mergeam în drumeții, cu atât mai mult m-au atras munții și am început să fac expediții din ce în ce mai lungi și mai departe de casă. Fac întotdeauna și fotografii în locurile prin care ajung, și în felul acesta, cele două pasiuni ale mele, muntele și fotografia, se împletesc în mod fericit. Îmi place mult să fotografiez, să caut unghiuri inedite, să vânez o anume lumină, umbră, un anume contur, aștept ore în șir până când simt că lumina, umbra, atmosfera este perfectă pentru a surprinde un instantaneu dintr-un peisaj. Am o întreagă colecție de fotografii din munții pe care i-am cercetat. Și nu sunt puțini... Terase, lacuri alpine, goluri, roci bazaltice strălucitoare, șisturi de mică sclipitoare, păduri nesfârșite de brazi, un lac înghețat ca un ochi adormit al muntelui, insule văzute în larg de pe coastele înalte din Muntenegru, o mare de nori din care ies vârfurile Alpilor, toate acestea și multe altele încă, mii de fotografii, alături de însemnările zilnice din jurnalele de călătorie, sunt trepte care mă ajută să mă întorc, peste un anume timp, la starea aceea minunată pe care o am acolo în vârful muntelui”.
- Cum sunt Carpații, în comparație cu ceilalți munți străbătuți?
- Trebuie să vă mărturisesc că cele mai multe fotografii sunt făcute în Carpați. Încă de la primele excursii mi-au plăcut acești munți. Întotdeauna mi-a plăcut cercul uriaș al Carpaților. Mă atrage mereu ceva către ei. Pare o magie că oriunde ajung în Europa mă întorc din nou pentru câteva zile și în Carpați. De fapt, prima mare expediție am făcut-o aici, în România. Am început-o la Porțile de Fier, am urcat pe Valea Cernei, apoi Godeanu, Retezat, Parâng, Făgăraș, Bucegi, Piatra Craiului, Piatra Mare, Ciuc, Hășmaș și Suhard. Aici m-a prins iarna și a trebuit să abandonez prima mea expediție. Eu tot timpul spun că sunt un nebun al munților, dar un nebun chibzuit, mă feresc să-mi pun în pericol sănătatea, de-aceea întotdeauna m-am oprit la timp, n-am forțat niciodată norocul. Dar Carpații reprezintă pentru mine o fascinație. Cercul lor magic m-a prins pentru totdeauna în vraja lui.
Lumea munților
Thomas Fryzlewicz este un tânăr modest. Prietenii din copilărie îi spuneau pe vremuri "Pisică sălbatică”, pentru iuțeala cu care lua decizii, pentru rapiditatea cu care se mișca, pentru agerimea și istețimea cu care rezolva cele mai încâlcite situații. Are doar treizeci și doi de ani și este specialist IT. Lumea rece a calculatoarelor îi stă în degetul cel mic, cum se spune. Opt luni din an muncește pe brânci, pentru ca apoi, timp de alte patru luni, să-și poată lua vacanță, pentru a-și împlini visul de a călători pe munți. Cele patru luni de excursii îl ajută să suporte lunile de muncă. Dar abia termină o excursie, că se gândește deja ce va face în anul următor. "Merg și eu la lucru, ca orice om, căci fără asta nu se poate, dar trăiesc cu adevărat doar atunci când sunt sus, pe munți. Așa că timp de opt luni tânjesc după aventurile călătoriilor de vacanță. Asta nu înseamnă însă că stau departe de pădure în tot acest timp. Săptămânal, fac ascensiuni în cel mai apropiat vârf din Carpații polonezi, care este cam la trei ore de mers de casa mea, pentru a mă menține în formă și pentru că, așa cum v-am mai spus, eu trăiesc cu adevărat doar pe munte. Lumea munților este locul meu. Pentru mine, este o adevărată nebunie să trebuiască să trăiesc în oraș. Orașul te sălbăticește mai mult decât muntele. În oraș, relațiile țin atâta timp cât ești prezent. Dacă pleci doi ani, relațiile mor. Cum ai lipsit o vreme, gata, s-au dus prieteniile. Orașul este superficial, în vreme ce muntele este acolo mereu, el este veșnic. Sigur că este un lucru bun, ai un sentiment liniștitor când ai unde să te întorci, când te întorci la ceva, când ajungi acasă dintr-o călătorie. Dar eu mă întorc doar ca să-mi pun în ordine fotografiile și însemnările de drum și ca să-mi pregătesc din nou echipamentul pentru o altă expediție”.
Să mergi, să mergi, să mergi...
Însemnările de călătorie și fotografiile lui Thomas făcute pe munți s-ar putea aduna în câteva volume. Dar el scrie și fotografiază deocamdată doar pentru el. Dacă va găsi un sponsor, cine știe? "Mulți zic, dacă mergi în Himalaya, da, poate, te-am sponsoriza, dar în Carpați... nu ne interesează... Și nu știu ei ce minunați sunt munții aceștia, câte povești ascund casele bătrâne din satele izolate, câte frumuseți... Eu sunt primul polonez care a făcut pe jos, singur, tot lanțul Munților Carpați, și pot să spun ce asemănări sau deosebiri sunt între Carpații polonezi, ucraineni și românești. Uneori, dacă ai trecut de altă parte a muntelui, zici că ești într-o altă lume, deși ești în aceeași țară. Pe mine mă interesează trecutul locurilor pe care le văd, sufletul oamenilor, vreau să prind ceea ce este unic, deosebit de altceva ce am mai văzut. Muntele îți arată adevărata față a oamenilor. În satele acelea izolate de munte, oamenii n-au mulți bani, dar te ajută din tot sufletul. «Pot să pun cortul?». «Nu, hai în casă!». Omenia este acasă la ea în vârf de munte. Sunt locuri izolate, în care oamenii trăiesc ca acum sute de ani, locuri în care simți că timpul a murit, sate izolate de păstori, în care casele sunt la patru, cinci kilometri una de alta. La ce mă gândesc când ajung într-un asemenea loc? La ce mă gândesc când călătoresc de unul singur? Uneori la nimic, alteori, la ce s-a întâmplat în viața mea, la trecut, la viitor, la ce s-ar putea întâmpla. Uneori, nu trebuie neapărat să gândești la ceva, e suficient să privești, să te bucuri, să trăiești momentul și apoi să mergi, să mergi, să mergi...”
Fotografii din arhiva lui Thomas Fryzlewicz
Îi mulțumesc lui Cătălin Urdă, translatorul care m-a ajutat să înțeleg mai bine minunata "nebunie” a lui Thomas Fryzlewicz, "Pisica Sălbatică” din Carpați.