Ochii şi urechile
Ascultaţi şi priviţi cu multă atenţie şi veţi constata că organele senzoriale pot fi bine antrenate chiar şi la o vârstă înaintată, obţinând, astfel, ameliorări evidente.
Îmbătrânind, un număr mare de persoane se plâng că le-au slăbit vederea şi auzul. Mi s-a întâmplat adeseori să observ că unii oameni cu auzul slăbit aud foarte bine, atunci când e vorba de ceva ce le stârneşte interesul. Mă aflam, odată, acasă la unul din pacienţii mei. Bărbatul, care se plângea că nu mai aude, şedea pe un fotoliu, la fereastră. Când am început să vorbesc despre el cu soţia lui, acesta a înţeles, brusc, fiecare cuvânt.
Ascultaţi-i cu atenţie pe cei ce vorbesc, inclusiv "sunetele intermediare”. Şi verificaţi singuri dacă mai auziţi sau nu şi dacă este cazul să mergeţi la doctor. S-ar putea, pur şi simplu, să nu daţi atenţie lucrurilor pe care nu vreţi să le auziţi.
Zgomote în urechi (Tinitus)
Dacă vă chinuie zgomotele din urechi, mestecaţi bine fiecare îmbucătură, şi de 30 de ori. Ameliorează irigarea sanguină a urechii interne. De mare ajutor poate fi şi acupresura următoare (vezi desenul). Vârâţi-vă degetele mijlocii în urechi şi înghiţiţi conştient şi încet, de cinci ori consecutiv. Repetaţi procedeul de câteva ori pe zi.
Important: Zgomotele din urechi trebuie diagnosticate cât mai repede posibil de către medic.
Tinctură anti-tinitus
Luaţi o sticlă albă, transparentă, cu gâtul larg şi umpleţi-o o treime cu priboi înflorit. Acoperiţi apoi planta cu rachiu natural şi astupaţi bine sticla. Lăsaţi-o să stea între 2-6 săptămâni într-un loc cald, însorit şi strecuraţi apoi lichidul. Tinctura este numai bună de folosit. Ungeţi cu ea, într-un strat nu prea gros şi cu multă băgare de seamă, pavilioanele urechilor, fiind atenţi ca nu cumva să pătrundă în canalul auditiv.
Alte remedii:
* Aburi: Se amestecă salvie, sunătoare, flori de tei, cimbru, coada-şoricelului şi coada-calului, se ia un pumn de plante, se fierb 5 minute şi se fac aburi sub un prosop.
* Ulei de sunătoare: Se pune câte o picătură în fiecare ureche.
Acuitatea vederii
Pentru a vă ajuta ochii, aveţi nevoie de vitamina A, în cantitate suficientă. Recomandarea mea: morcovi raşi, amestecaţi cu ulei presat la rece sau cu smântână dulce. Rezultatele consumului regulat de morcovi nu s-au lăsat aşteptate. Unii dintre pacienţi au renunţat, chiar, la ochelarii de vedere. Puteţi vedea mai bine, dacă nu vreţi să treceţi nimic cu vederea. Privitul atent trebuie antrenat.
Luaţi o sticlă cu gâtul larg şi umpleţi-o pe jumătate cu boabe de scoruş-de-munte. Acoperiţi boabele cu rachiu natural şi lăsaţi sticla să stea 6 săptămâni într-un loc cald şi însorit, scuturând-o din când în când. Luaţi câte o linguriţă pe zi dacă presiunea oculară este prea mare.
Vezică şi rinichi
Consider rinichii ca fiind a doua "piele” a omului. Ei sunt, practic, cel mai important organ. Vindecarea rinichilor aduce după sine dispariţia a numeroase afecţiuni.
Cel mai bun lucru pe care-l puteţi face pentru vezica şi rinichii dvs. este să beţi suficient. În felul acesta ajutaţi organele şi le şi antrenaţi. Experienţa proprie mi-a arătat că o serie întreagă de boli, precum neurodermita sau migrena, dispar atunci când organismul este detoxifiat, ajutând astfel rinichii să funcţioneze bine.
Ceaiuri de plante pentru rinichi şi vezică
* Un ceai preparat din coada-calului este foarte folositor pentru căile urinare şi rinichi, fiind diuretic. Se pune o lingură rasă de plantă uscată la 1/4 l de apă.
* Foarte eficient este şi ceaiul din cozi de cireşe, şi el cu efect diuretic. Se fierb 15-30 cozi de cireşe vreme de 4-5 minute, într-un sfert de litru de apă. Se ia ceaiul de pe foc, se lasă să stea 10 minute şi se bea încet, înghiţitură cu înghiţitură, după ce s-a răcit.
Amestec de ceai pentru vezică şi căi urinare
* Splinuţă
* Frunze de strugurii-ursului
* Coada-calului.
Amestecaţi splinuţa şi frunzele de strugurii-ursului (ambele uscate) în porţii egale. Puneţi de cu seara 2 linguriţe de amestec într-o jumătate de ceaşcă de apă rece. A doua zi, puneţi să fiarbă 1/4 l de apă şi adăugaţi o linguriţă rasă de coada-calului. Lăsaţi să mai dea într-un clocot şi luaţi-l de pe foc. Încorporaţi decoctul de splinuţă şi strugurii-ursului, acoperiţi cu un capac şi lăsaţi să se pătrundă 10 minute. Strecuraţi, apoi, ceaiul şi beţi-l înghiţitură cu înghiţitură.
Atenţie: Ceaiul nu se bea în timpul sarcinii şi al alăptării şi nici pe perioade mai lungi.
Atonie vezicală
Acţionaţi de îndată ce simţiţi că vezica dvs. urinară dă semne de slăbiciune. Li se poate întâmpla şi persoanelor mai tinere. Când urinaţi, opriţi jetul de urină şi lăsaţi-l, apoi, din nou liber. De câteva ori la rând. Sau încordaţi, din când în când, pe parcursul zilei, musculatura bazinului şi lăsaţi-o, din nou, să se relaxeze. De 30 de ori consecutiv după puţin exerciţiu. Muşchii se mai pot întări şi la o vârstă înaintată. Nu renunţaţi!
Ceai pentru vezică, în caz de incontinenţă
Puneţi o lingură de coada-şoricelului uscată în 1/4 l de apă clocotită şi lăsaţi-o să mai dea într-un clocot. Acoperiţi vasul cu un capac şi lăsaţi să se infuzeze 10 minute, după care strecuraţi ceaiul şi beţi-l rece, înghiţitură cu înghiţitură.
Sub formă de cură - se bea zilnic 1/4 l de ceai, înghiţitură cu înghiţitură, vreme de 3 luni. Puteţi adăuga, din când în când, şi o linguriţă de frunze de salvie (uscate). Ajută la menţinerea sănătăţii. Şi ceaiul de părăluţe are efect diuretic. Se foloseşte o lingură de flori proaspete la 1/4 l de apă.
Cistită
Cistita trebuie tratată de medic, dar o baie de aburi la şezut nu poate fi decât benefică. Folosiţi un vas mai vechi sau bideul. Fierbeţi, încet, vreme de 10 minute, 2 pumni de plante (salvie, coada-şoricelului, coada-calului, sunătoare, urzică, dar în nici un caz muşeţel) şi turnaţi decoctul în vasul respectiv. Încercaţi să vă aşezaţi deasupra lui, nu în el! Staţi aşa 10 minute, având grijă să nu vă ardeţi cu aburul fierbinte. Şi acoperiţi-vă rinichii, ca să nu răciţi.