Din spatele geamurilor groase nu pot decat sa vad perdeaua de fulgi care acopera in liniste pomi, masini si case. Maine voi implini 45 de ani. Jumatatea vietii, in varianta optimista. Cu siguranta, la mine acasa, pregatirile sunt in toi. Nevasta si copiii pun la cale cine stie ce surprize pentru petrecerea la care vor veni veri si verisoare, matusi si unchi, pe care nu-i vad decat de doua, trei ori pe an, oameni cu care voi schimba vorbe politicoase, glume si bancuri stiute si repetate de fiecare data cand ne vedem. Petrecerea aceasta e ceea ce eu numesc "tributul clanului", si pentru o mai buna gestionare a "economiei si fericirii casnice", o accept si o ingadui an de an. Ati putea zice ca sunt un om fericit, daca sunt inconjurat cu atata atentie de toate neamurile. In realitate, daca cineva dintre cei care trec prin piata in care se gaseste blocul de birouri in care lucrez, daca unul dintre trecatori ar ridica intamplator privirea spre penultimul etaj al acestei cladiri, ar vedea la fereastra luminata mai degraba silueta unui om cu capul plecat. Un om coplesit de teama, deruta, de o stare de absoluta singuratate, din care mi-e greu sa ies.
Buchetul de viorele
Nu sunt un om sofisticat, nu am urmarit sa-mi croiesc viata dupa cine stie ce tipare alambicate. Am trait mereu cu gandul ca lucrurile cele mai simple sunt intotdeauna si cele mai sanatoase si cele care te inseala mai putin atunci cand este vorba sa faci o alegere sau alta. Cu aceeasi credinta mi-am ales si nevasta. Are aceeasi meserie ca mine - am terminat amandoi limbile straine si suntem traducatori, eu la o companie multinationala, ea la un cabinet specializat. Am crezut si cred in continuare ca este mult mai usor sa comunici cu omul de langa tine, daca domeniul de interes este acelasi sau macar apropiat. Ca se simplifica mult din relatiile zilnice, ca se anuleaza sau chiar dispar multe dispute care pot intuneca relatia dintre doi oameni. Cu alte cuvinte, mi-am ales "jumatatea" care vorbeste aceeasi "limba" cu mine. Si-am vorbit aceeasi "limba" cativa ani, fara sa simt vreodata ca nu as putea intelege ceea ce se intampla cu noi. Cativa ani care au trecut extrem de rapid, pe nevazute si nesimtite, parca.
De o vreme incoace, se intampla insa sa aman uneori plecarea de la birou spre casa, fara vreun motiv clar. M-am trezit chiar ca ma bucur daca sunt trimis in alt oras cu serviciul, ca astept aceste deplasari ca si cum as fi un pusti in vacanta. Nu stiu nici acum ce s-a intamplat si daca s-a intamplat ceva. De fapt, nu stiu care a fost motivul, primul, care a declansat aceasta nevoie de evadare, insotita de un fel de stanjeneala aparuta intre mine si sotia mea. Vreau de la inceput sa va spun ca nu este vorba in nici un caz de o insatisfactie de moment, care sa duca la nevoia ori la situatia de a-mi insela nevasta. Nu vreau acest lucru si nu mi-l doresc deloc. Avem o familie frumoasa, dar parca ceva s-a schimbat, totusi, intre noi, si nu sunt pregatit pentru aceste schimbari.
Intr-una din zile, in drumul spre casa, am cumparat un buchet de viorele. M-am bucurat cand le-am vazut, era ca si cum aparitia lor pe strazile inghetate ar fi putut aduce mai repede primavara, ca si cum ele, florile acelea delicate si curajoase, caci infrunta frigul si inghetul, ar fi putut sterge ori inlatura starea aceea de incertitudine ce pusese stapanire pe mine. Mi-am oferit aceasta bucurie solitara. Era pentru intaia oara cand nu m-am gandit s-o impart cu cei de acasa si, ca niciodata pana atunci, florile mele au ajuns la altcineva, nu la sotia mea. Le-am oferit mai intai unei femei necunoscute de pe strada, care le-a refuzat politicos, apoi unei tinere care s-a retras si m-a ocolit si, pana la urma, unei batrane care le-a luat si mi-a multumit, uitandu-se multa vreme, mirata, la mine. Sigur ca nu este un pacat ce s-a intamplat, ca este un fapt, o intamplare oarecare, doar ca acest fapt banal, aceasta intamplare oarecare este semnul ca ceva s-a schimbat in relatia mea cu femeia langa care traiesc de douazeci de ani.
Zapezile de altadata
Era tot o zi de iarna, cand ne-am intalnit. Inca de cand ne-am cunoscut, am simtit ca fata care zambea si cu sufletul este a mea, ca tot universul a uneltit aceasta intalnire, si ma gandeam, deja, cu frica, la eventualitatea despartirii de ea. Era foarte frumoasa, orice sala de curs capata stralucire cand ea, discreta si modesta, intra cu un mers de zana, care abia facea cunostinta cu scoarta pamantului. Toti colegii mei, dar si colegele, se opreau pentru o clipa cand ea trecea, orice alt interes era umbrit de frumusetea ei. Pana si profesorii deveneau mai volubili si mai elocventi cand o vedeau, si vorbele lor zburdau ca niste fluturi pe un camp inflorit... Era greu de crezut ca aceasta fiinta gingasa, din alta lume, va deveni vreodata sotie, ca va avea si altceva de facut decat sa bucure ochii celor din jurul sau, ca va trebui sa spele, sa gateasca, sa-si astepte sotul, care va veni de la serviciu si va stramba din nas cand ea ii va pune mancarea pe masa. Nici eu nu indrazneam. O priveam inmarmurit de fiecare data, si cand trecea pe langa mine, abia gaseam curajul de a o saluta, aproape soldateste, de fiecare data cu aceleasi cuvinte. Imi raspundea mereu cu un zambet diafan si as fi vrut ca toata fiinta ei sa fie acel zambet, pe care sa-l fur lumii si sa-l ascund in mine. Cred ca as fi putut trai doar cu acest gand, asa cum traieste vulturul cu tariile cerului... Simteam de multe ori cum ma sufoc, de atata bine imaginar...
Nu-mi vine sa cred ca azi pot vorbi ca un merceolog despre viata mea alaturi de aceasta minunata fiinta, care a ajuns totusi nevasta cuiva, iar acel cineva sunt chiar eu. Iar acum, incerc sa raman mai mult la serviciu si visez sa plec in deplasare, ca sa fiu mai departe de ea?! Nu inteleg ce s-a intamplat si nici nu cred ca va putea cineva sa-mi explice. Cum se poate sa dispara acel sentiment, mai tare ca moartea, care ne-a unit atatia ani? Nu stiu cand am inceput sa pot trai fara s-o vad macar cateva ore. Ieseam de la serviciu in pauza de masa, alergam doua statii de tramvai si ajungeam inaintea lui, doar s-o vad cateva minute. Imi erau de ajuns cateva minute. Ma incarcam de la privirea ei, ca plantele de la soare, ca sa pot supravietui pana la un nou rasarit... Nu vreau sa mai scriu despre asta, pentru ca simt ca as putea sa scriu asa in nestire, amintirea acelor vremuri ma scoate in afara timpului. Treceau ani in sir si nu observam cum se perinda anotimpurile. Ma trezeam din acea dulce visare doar cand ajungeam la piata si-mi dadeam seama ca a venit alt anotimp, dupa fructele si legumele de pe tarabe. Dar nu stateam sa ma lumesc prea mult, luam sacosele si alergam spre casa, unde dispareau din nou anotimpurile si chiar insusi timpul... Si acum, toata acea visare - sa fi fost doar atat - a disparut, ca atinsa de bagheta unei zane geloase pe fericirea mea. Nu stiu cand am trait aievea, atunci cand ma intreceam cu norii si calcam pe ei ca sa vad soarele, sau acum, cand stau intr-un birou in care m-am depersonalizat, unde mai sunt inca cel putin o suta de oameni care functioneaza ca o armata de roboti. Mi se face rusine ca m-am crezut unic in toata aceasta lume...
Pe muchie de cutit
Toate ar fi bune si frumoase, daca n-ar veni insa o dimineata sau o seara in care sa alunece valul de pe ochi si sa te trezesti in cea mai cruda si dureros de ascutita realitate, la varsta incerta la care inca nu te simti atat de pregatit sa mergi mai departe, dar nici atat de resemnat, incat sa te opresti. Ca barbat insurat, cu familie frumoasa, cu o nevasta minunata, trebuie sa las celor din jur impresia unui om onest, puternic, stapan pe destinul lui, sa am imaginea unui om cinstit si fidel, adevarat cap de familie. Pentru prietenii de pahar trebuie sa fiu "baiatul bun si mut ca lebada", pregatit oarecum sa inchida ochii la escapadele celorlalti, ba mai mult, gata sa calce pe langa carare, daca s-ar ivi la un moment dat cine stie ce amazoana silfida, dispusa sa sacrifice o jumatate de ora pentru mine si pentru orgoliile mele de mascul in putere. Iar eu, acum, la varsta de 45 de ani, la jumatatea vietii in varianta optimista, sunt la mijloc, sunt pe muchie de cutit, sunt in fata celei mai teribile stari de singuratate, pe care o presimt pana in adancul fiintei mele si o astept cu mare spaima. Cum sa reusesc sa trec peste ea? Daca esuez intr-o mare prietenie cu femeia langa care stau, e mai usor si mai simplu decat daca ma vindec de aceasta spaima langa o noua mare iubire?
MIHAI
(Reproduceri dupa desene de Mircea Deaca)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
19.02.2011, 15:39Women Virtual
Draga Mihai,
Mi-ar placea sa vorbim....
19.02.2011, 17:04Formulaas Fan
Domnule, acest demers, denota ca sunteti singur...dar, nu uitati, nimeni nu este niciodata cu adevarat singur. Dumneavoastra ati uitat mult timp acest lucru, o demonstreaza ''descopertitile'' tarzii. Daca legatura cu divinitatea era mai mare, aniversarile alaturi de cei dragi erau un mare motiv de bucurie, nu v-ar fi surprins bucuria atunci cand daruiti.......
Puneti accent pe nesiguranta anilor pe care-i aveti inainte, si foarte bine faceti, de aceea se spune sa traim ca si cand ar fi ultima zi;)
Nici barbatii nu sunt scutiti de criza varstei critice, luati-o ca pe o stare fiziologica fireasca. Eu cred ca o mare iubire include si o mare prietenie, altfel, se numeste o aventura extraordinara:P
Daca nu a fost un exercitiu literar si descrierea sotiei este conforma cu realitatea, o astfel de femeie este inca frumoasa!:) Fiti cavaler, inspirativa din cartile care fac referire la criza conjugala (sunt pline librariile) si veti iesi din plictiseala care va copleseste.
Faptul ca din gandurile dumneavoastra lipseste sotia careia nu aveti ce sa-i reprosati, ma duce cu gandul la ideea cu care am inceput acest comentariu, incercati sa va ridicati mintea spre Cer...
Viata este foarte frumoasa, mai ales cand esti sanatos, trebuie numai sa nu uitam, ca noi suntem actorii, de noi depinde scenariul ales;)
''Ingerul si ghiocelul'' , de Iulia Hasdeu
http://www.trilulilu.ro/MacRatusca/d3034d35d4d8b5
Va doresc multi ghiocei...alaturi de cei pe care ii iubiti, dar ati uitat
20.02.2011, 14:13Fielding Alessa
Simplu ..singuratate in doi ,multe cupluri o traiesc.Superb scris....ciitind am trait totul.
21.02.2011, 01:35Ennia X
Citind randurile tale, imi este clar, inca de la inceput , ceea ce tu ai reusit sa strecori abia in ultima fraza ... scrisoarea ta mi se pare foarte confuza, am sentimentul ca iti place sa te amagesti singur asa incat nu te menajez, iti spun scurt si foarte dur : tu tanjesti , de fapt , in secret dupa alta femeie, tanara, foarte tanara si foarte emancipata , fara obligatii de niciun fel, asa cum vezi in jurnalele mondene ale vremii ... asta ar trebui sa fie noua ta mare iubire ; in niciun caz nu te gandesti sa incerci sa-ti refaci viata langa o femeie care poate , in aceeasi singuratate ca si tine , mai are 1-2 copii alte obligatii la care tu sa te inhami ... asta e problema barbatilor zilelor noastre ; ziarele, revistele, filmele, reclamele - totul indeamna la experimente erotice , la fantezii surprinzatoare , la viata plina de sclipici ... acum, cand o casatorie se desface atat de simplu la Primarie, cand onoarea unui barbat nu mai valoreaza doi bani - e mai important palmaresul ... pana la urma , nu e atat de rau sa esuezi intr-o mare prietenie alaturi de femeia vietii tale , dar se pare ca aici e problema ... nu a fost femeia vietii tale , ca intreg ... ai ajuns in acest impas pentru ca tu nu ai fost suficient de sincer cu tine ... ai cam mimat fericirea in fata nevestei, cumsecadenia in fata rudelor, onestitatea in fata prietenilor ; ai trisat , mai pe romaneste ... nici acum nu ai curajul sa spui ce iti doresti de fapt ; acea singuratate apasatoare , acel hau ce s-a adancit si e gata gata sa te inghita e sufletul tau chinuit de minciunile in care ai trait pana acum ; iti doresti eliberarea , dar iti lipseste curajul ... cand te minti prea mult , nu mai stii cine esti cu adevarat ... Fericirea ta casnica nu a capatat profunzime , odata cu trecerea anilor ... ai avut un comportament care sa dea bine in fata colegilor, rudelor etc... ti-ai pus o masca care ti s-a potrivit perfect o vreme ; nu te-ai maturizat suficient asa incat nici sub anonimat nu ai curajul sa mai spui exact ce gandesti , atat esti de confuz ... singura chestiune autentica in aceasta poveste de iarna e drama prin care treci ... trebuie sa o constientizezi in toata gravitatea ei de vreme ce te apasa atat de rau in preajma unei zile care ar fi trebuit sa fie un prilej de mare sarbatoare ... fara sa te speriu mai mult decat oricum am facut-o deja , iti amintesc ca in aceleasi ziare si reviste , in articole de prima pagina , oameni ca tine care nu au capatat curajul asumarii unei decizii in acord cu sufletul lor , au sfarsit inexplicabil pentru cei din jur care nu au inteles ,nici in ultimul moment, ce taina au dus cu ei ... asa incat:
1. te sfatuiesc sa nu mai ramai sub nici un pretext singur in biroul tau de la penultimul etaj al cladirii unde lucrezi ...
2. vorbeste deschis despre problemele tale in familia ta , iar daca nu gasesti intelegere
3. cauta degraba un psiholog ...
Daca doresti sa schimbi ceva in viata ta ai nevoie de curaj ! Deocamdata tu nu ai nici macar curajul sa spui , clar si raspicat ce iti doresti de fapt ! Incepe prin a rescrie scrisoarea ta in cuvinte mai ferme si mai convingatoare , stabileste-ti un obiectiv pentru viitorul apropiat si ia in calcul atat ceea ce ai de castigat cat si ceea ce ai de pierdut, in varianta unei schimbari ; care e temerea ta cea mai mare ? care ar fi castigul real ? Bafta si cauta rapid iesirea din labirintul in care te-ai ratacit ! x_ennia@yahoo.com
22.02.2011, 13:49Liliana Sava
Eu cred ca marea iubire fata de sotia dvs. nu a incetat ci mai degraba s-a ratacit, nu mai cunoaste drumul catre casa si este la indemana dvs. s-o ajutati sa revina. La urma urmei sunteti un rasfatat al sortii.
Voi puncta pt. dvs. cateva sugestii:
1. Probabil suferiti de depresie. Informati-va si daca este cazul apelati la ajutor de specialitate. Nediagnosticata si netratata la timp, depresia va afecteaza toate aspectele vietii.
2. Apelati la Terapia "Florile lui Bach", care are remedii pentru cele sapte stari psihice periculoase: singuratatea; frica;indecizia; apatia; hipersensibilitatea; ingrijorari obsesive; descurajarea si disperarea.
3. Cereti suport spiritual punand la picioarele Mantuitorului Isus Hristos si ale Maicii sale tot necazul dvs. si nadajduiti. Povara va deveni din ce in ce mai usoara, pana va disparea cu totul.
4. Fiti sincer cu sotia dvs. si impartasiti impreuna starile prin care treceti, nu o ignorati. Poate simte la fel. Prietenia si iubirea nu se exclud la varsta dvs., dimpotriva incep sa se intrepatrunda si este natural si firesc sa fie asa la maturitate.
5. Mergeti impreuna la sala, la SPA, inscrieti-va la un club de dans - pofta vine "dansand". Face-ti ceva, exclusiv, pentru voi doi. Primul pas este mai greu.
6. Faceti un exercitiu de imaginatie, cam sinistru ce-i drept, si inchipuiti-va ca printr-o lovitura a sortii acasa nu va mai asteapta nimeni. Puteti suporta acest sentiment, sa va pierdeti sotia? Puteti trai fara ea?
7. Daca ar fi invers si sotia dvs. s-ar gandi la o noua mare iubire alaturi de altcineva? Cat de singur v-ati simti atunci? Cat de dureros ar fi?
8. Nimic nu este pierdut daca doriti cu adevarat sa schimbati ceva si nu va sfiiti sa cereti ajutorul daca nu razbiti singur.
S-auzim de bine!
22.02.2011, 16:14Clara Racman
Domnule Mihai, am oftat alaturi de dumneavoastra citindu-va framantarile. Am adulmecat cu interes crescand destainuirea dumneavoastra caci aveti o finete, o sensibilitate a sufletului pe care nu o au multi barbati. Pe parcursul "lecturii" apreciam ca blocajul psihologic, sentimental ce va incearca acum isi va gasi usor rezolvarea si atunci cand firele se vor descurca veti pasi intr-un stadiu evoluat. Intrebarea finala insa m-a facut sa tresar si m-a determinat sa va scriu. Nu, nu, nu... In nici un caz o noua mare "iubire". Angoasa, spaima, singuratatea ce le simtiti acum nu le va vindeca nicidecum o femeie. Caci nici una nu are aceasta putere. Acest gol sufletesc nu poate fi umplut decat de Dumnezeu. Pe El il cauta sufletul dumneavoastra nelinistit. Si tot El a ingaduit pedagogic aceasta instrainare de sotie, familie. Ochii vi s-au deschis dar nu cautati unde trebuie. Pana acum dragostea aprinsa de sotie va tinea ocupat, insa, exista un moment in viata fiecaruia cand toate surogatele de care ne lipim sufletul se sting. Si atunci ne oprim din alergatura buimaci. Intrebarile se nasc iar Dumnezeu ne cerceteaza. Sfatul meu este sa cautati vindecarea, implinirea sufleteasca doar acolo unde o puteti gasi. Sunt convinsa ca si dragostea fata de sotia dumneavoastra se va reaprinde, insa nu va mai fi erotica ca in tinerete ci mult spirituala. O noua femeie in viata dumneavoastra nu ar fi decat o amagire. Va imaginez un barbat integru si stiu ca nu va veti lasa purtat de orgoliile barbatesti josnice. Anii batranetii vor sterge toate diferentele si atunci cine vom mai fi?
Dumnezeu sa va poarte pasii pe calea cea buna.
23.02.2011, 17:23Rosiuta Corina
Stimate domnule Mihai,
Cu trecerea timpului oamenii devin mai intelepti, mai ingaduitori si, as indrazni sa spun, mai responsabili. Dumneavoastra ati vrut sa ne convingenti de contrariul. Melancolia adolescentina de care sinteti coplesit, nu este alceva decit o schimbare hormonala caracteristica persoanelor de peste 40 da ani. Nu mai cautati sa va lamentati si sa dati o nota de erotism tirziu ca fiind chipurile ingrijorat de ce se intimpla de nu mai aveti aceleasi sentimente pentru sotia dumneavoastra. Instinctul primitiv, care este de obicei tinut sub control de fiintele evoluate, predomina in cazul dumneavoastra. As spune ca asta este boala de care suferiti. E timpul sa va treziti din visarea adolescentina si sa realizati ca nu numai sotia dumneavastra a cistigat ceva ani dar chiar si dumneavoastra. Oferiti violetele sotiei si nu adolescentelor de pe strada! Dupa cum ati vazut, numai o “babuta� a acceptat oferta. Timpurile s-au schimbat. Intoarceti-va la fiinta minunata care, chiar daca nu mai are 18 ani, are cu siguranta un suflet iubitor si plin de dedicatie pentru familie. Luati exemplu de la ea.
Daca nu din omenie, macar din spirit de conservare ar trebui sa va ginditi ca va veni o vreme cind nevasta neglijata si ignorata care odinioara isi astepta sotul cu mincare calda pe masa in timp ce el admira adolescentin vitrinele, acea sotie va fi cea care il va ingriji pe fostul ferches cocosel, al carui cucurigu va fi taiat de inerentele boli are inexorabilei batrineti !
« Wake up » cum spun americanii, atit cit mai e timp !
24.02.2011, 20:49Vivi Viorica
Draga Mihai,
Te rog sa te adresezi cit de repede la un doctor care vindeca depresiile.O familie ca a ta,asa cum o descrii,multa lume isi doreste si nu are parte. O noua mare iubire nu mai poti sa ai niciodata pentru ca trebuie cladita peste tristetea si nefericirea copiilor tai si a sotiei tale. Trezeste-te la realitate, multumeste Domnului in fiecare dimineata pentru sansa pe care o ai si du-te la doctor, repede!
28.02.2011, 13:58Tudosa Viorica Marinela
Buna. As dori sa schimb impresii cu autorul articolului. M-am regasit in cuvintele lui. Adresa mea:racnelcrenguta@yahoo.com.
09.03.2011, 20:21Danstrom Miramissu
Citind scrisoarea am regasit cu durere imaginea fostului meu sot. Ne-am despartit acum 10 ani. Similaritatea faptelor marturisite de dumneavoastra cu situatia prin care am trecut noi este incredibila.
Am incercat sa-l ajut cind am vazut cum se insingureaza si indeparteaza. A refuzat ajutorul unui psiholog; a respins toate incercarile mele de a redresa relatia dintre noi care se deteriora vazind cu ochii. Am incercat sa ne mutam in alta tara (am incercat sa ne relocam din California in Spania). Sint convinsa ca si sotia dumneavoastra observa ce se intimpla. Cititoarea Liliana Sava are perfecta dreptate in tot ceea ce va recomanda. Urmati-i sfaturile! Altminteri? iata scenariul meu/nostru: ne-am despartit in fapt si legal; s-a ales praful de casa noastra splendida pe care am vindut-o, deoarece nici unul din noi n-o mai vroia; vreme de 3 ani am avut senzatia ca viata mea nu mai are nici un rost, am cazut in neagra depresie, vecina cu sinuciderea; m-am dus la psiholog si i-am urmat tratamentul si sfaturile; biata mama mea m-a ajutat sa trec prin toate cu bine; dupa al treilea an am revenit incet la normal dar banuiesc ca pe undeva au ramas cicatrici ascunse. Acum sint intr-o relatie fericita, am doua case, nu una si trecutul mi se pare un vis urit. Desigur ca va intereseaza mai mult soarta "Lui", nu? S-a recasatorit urgent cu o colega de serviciu pentru care nutrea oarece dorinte (mi-e greu sa le numesc sentimente, desi nu sint indrepatatita sa fac presupuneri). Si ea era casatorita si avea doi baieti adolescenti. Nu nu era mai tinara ci chiar cu vreo 7-8 ani mai mare decit mine (nu am cunoscut-o); casatoria lor a durat aprox. 2 ani. Acum am auzit de pe la cunostinte comune ca e tot singur si se zbate in aceeasi depresie, nesiguranta si incertitudine existentiala. Nu am nici o satisfactie meschina auzind toate astea, poate doar o mila palida; nu mai nutresc nici un fel de sentiment fata de el, nici bun nici rau si ma gindesc ca poate asta e scoarta, crusta care mi-a crescut, ca un scut de auto aparare....Viata mea nu a luat nicidecum sfirsit; a lui se pare ca a ramas oarecum "in limbo". Nu uitati, asta e doar un scenariu, mai sint multe altele posibile... Dumnezeu, soarta, kharma.....ei cred ca stiu mai bine ce urmeaza, dar cred ca oricum ar fii bine sa urmati sfaturile mai sus mentionate.
19.03.2011, 16:59Daniela Cristea
Sunt o viitoare mamica,insarcinata in luna a 6-a,casatorita de 11 ani,careia sotul i-a marturisit de curind ca iubeste o alta femeie. Ne-am casatorit foarte tineri,dintr-o mare iubire care ne-a hranit,alimentat,si ajutat sa ne infaptuim visele si ne-a dat putere sa luptam cu piedicile..Am consideram ca acest copil a venit in cel mai potrivit moment al vietii,cind amindoi eram maturi,stabili si pregatiti sa ne bucuram de el.Iubirea noastra,ca o vara arzatoare, s-a transformat cu anii intr-o toamna aurie,calda si bogata in roade.Am devenit foarte buni prieteni,cu o relatie bazata pe sentimente calde,dar adinci si profunde.Au existat tentatii de-a lungul relatiei,care au ramas doar niste tentatii,pentru amindoi.Sotul meu s-a indragostit de o alta femeie,si ii sunt extraordinar de reconoscatoare ca mi-a spus.Am apreciat loialitatea si cinstea lui,chiar daca m-a durut nespus de mult.Insa... copilul nostru va fi impartit intre noi doi si nu merita asta,el are nevoie de o mama si de un tata care sa fie impreuna,sa se iubeasca si sa il creasca impreuna cu dragoste,ca sa devina un viitor adult complet si stabil emotional; nici o mama sau tata vitreg nu va reusi sa inlocuiasca parintele biologic. Eu imi doresc nespus sa imi recistig sotul si tatal copilului meu,dar cum as putea sa concurez cu o iubire noua,proaspata ca ca o primavara si promitatoare ca o vara arzatoare, cind eu nu pot sa ii ofer decit iubirea mea de toamna,calda si mingiietoare,dar totusi care poarta insemnele zdrentuite si cinstite ale atitor victorii si infringeri pe care mi le-a oferit viata?
14.06.2011, 17:41Raluca Ionescu
Buna Mihai,
Am fost in situatia ta si am ales calea despartirii, asa am crezut atunci ca este mai bine, sa imi dau sansa " reinvierii" dorintelor, a fluturilor din stomac, a trairii unei noi iubiri alaturi de altcineva, dupa o relatie de 10 ani petrecuta langa omul pe care credeam ca nu il mai iubesc.
Nu cred ca regreta cineva mai mult ca mine alegerea facuta atunci. Am invatat ca o iubire ca in tinerete nu se mai poate, pentru ca atunci te daruiesti total, fara frica, o pornesti la drum plin de sperante, cu inocenta, impartind totul. Am mai invatat , de altfel, ca sfaturile de multe ori nu ajuta la nimic, toata lumea preferand sa treaca cu vederea experienta altora si s-o pateasca pe propria piele. Si am mai invatat ca, in orice alta relatie decat cea cu care esti obisnuit, nu se regaseste caldura unui camin , intelegerea tacita, umorul cu care cei doi sunt obisnuiti, micile obiceiuri pe care nici nu le constientizezi acum, care sunt intrate atat de mult in cotidian. Il apreciezi pe celalat, il descoperi asa cum era cand te-ai indragostit de el, de-abia dupa ce totul este pierdut.
Simturile tale sunt amortite acum pentru ca nu trebuie sa mai " vanezi" atentia si dragostea sotiei tale, le consideri ca si cum ti se cuvin si vor ramane acolo mereu pt tine. Nu stiu daca e chiar asa, sotia ta iti simte umbrele din suflet, si poate ca si ea se simte la fel de pierduta ca si tine, te-ai gandit la asta? Cum te-ai simti sa stii ca sotia ta se gandeste la o escapada sentimentala sa scape din cotidian? Mie imi pare extrem de rau de alegerea facuta, simt lipsa familiei noastre, a familiei lui, a obiceiurilor in 2, a felului in care ma facea sa rad, a felului cum stia sa ma impace cand eram suparata, a felului lui de a gandi, a caldurii lui, a familiaritatii noastre, pe care nu le-am putut avea cu nimeni altcineva. Daca gasesti de cuviinta sa pasesti pe calea asta, tine cont de repercusiunile deciziei tale. O relatie innodata dupa ce ai ranit nu mai este niciodata la fel, ( in cazul in care te-ar accepta inapoi )cand trebuie sa cersesti iertarea cuiva.
Va recomand sa plecati undeva in vacanta, doar voi 2. Surprinde-ti sotia cu ceva nou, gateste tu cina intr-o seara, invit-o la restaurant, ofera-i flori, fa-i un cadou fara nici un motiv, trimite copiii departe un weekend, duceti-va voi departe un weekend, pregateste-i o baie cu spuma, fa ceva iesit din comun, reaprinde focul dragostei, nu pierde ceea ce ai si nu realizezi. Multi viseaza la o relatie ca a ta, implinita. Nu da cu piciorul pt ca ti s-a urat cu binele. Vei vedea ca sotia ta iti va raspunde inzecit la noile tale atentii. Curaj si nu te lasa prins in mrejele iluziei ca va fi mai bine cu altcineva! Multa bafta !