Draga doamna Sanziana Pop,
Desi pare un cliseu de acum, pentru ca e folosit de atatia oameni, va multumesc, si eu, pentru ca existati. Dvs. si revista. Mai dati o alinare unor suflete care au nevoie de ea si care altfel nu o gasesc. V-am mai trimis o "scrisoare", dar probabil nu a fost corespunzatoare pentru a fi incadrata in paginile revistei. Poate aceasta va fi, iar de nu va fi, poate imi veti da un sfat, o alinare, o povata...
Am ajuns la un moment in care simt toate durerile mai presus de orice. Ma simt ca un caine haituit pe o strada, care prin noroi si mizerii isi inalta ochii spre trecatori. Care n-o sa-l loveasca? Asteapta o mangaiere, o vorba buna, un gest de tandrete. Iar trecatorii dau in el cu piciorul si il alunga brutal, dintr-o parte in alta. Iar cainele ranit schelalaie incet si se retrage intr-un colt, sa-si linga ranile, si sa se faca covrig...
De mica am fost un suflet care a tanjit dupa iubire, fiind crescuta doar de mama, care de tanara a ramas singura, cu un copil si cu un divort urat in spate. Lipsa tatalui m-a marcat puternic. Ani de zile am cautat iubirea unui tata. Apoi, crescand, iubirea unui barbat care sa-mi ofere ceea ce un tata nu a facut-o niciodata: mangaiere, alinare, senzatia ca esti ocrotita, dorita, iubita. Aceasta lipsa acuta de mangaieri, de iubire, a suplinit-o bunica mea, pana cand s-a mutat din oras la radacini, la tara, in casa unde traise inainte. Am ramas singura. Zile intregi plangeam dupa ea, treceam pe langa blocul unde locuise si mi se "lungea" gatul de atata uitat, in speranta absurda ca va aparea la fereastra si ma va chema.
Veti spune ca o aveam pe mama. Mama a fost intotdeauna o persoana mai rece. Singura si cu un copil mic, a incercat sa imi ofere ce aveam nevoie material, a incercat sa ma creasca cum a stiut si cum a putut. Insa, sufleteste, nu mi-a oferit niciodata cat aveam nevoie. In zilele cand venea obosita de la serviciu, abia imi mai adresa cateva cuvinte si mai tarziu, mai marisoara fiind, cand mergeam la ea sa o imbratisez, era prea rece... Ea era centrul universului meu pe atunci, iar lucrurile astea aveau asupra mea efecte devastatoare. Sunt lucruri care au sapat rani adanci in sufletul meu, rani pentru care nici pana in ziua de azi nu am iertat-o. Acum suntem straine una de alta. Ne leaga un fapt biologic si un certificat de nastere. E ca si cum nu ar exista.
Iubirea... In anii facultatii am iubit. O frumoasa povestea s-a legat intre mine si un coleg de facultate, planuiam sa ne casatorim, ba chiar sa avem copii impreuna. Stiam pana si numele copiilor. Ce a distrus povestea aceasta? Poate interventia mamei, care niciodata nu l-a vrut, nici nu l-a suportat, si a incercat prin orice mijloace sa ma constranga sa ma despart de el. Poate crizele lui de nervi si gelozia. Poate bataia pe care mi-a dat-o, la o luna de cand fusesem prima oara "impreuna", in locul care fusese "al nostru". Poate ziua in care m-a bagat intr-o camera, in facultate, si m-a strans de gat, intr-o criza de gelozie, lasandu-mi semne si dureri care au durat doua saptamani. Poate ziua in care s-a enervat pe mine si, fiind amandoi intr-un restaurant, a plecat si m-a lasat singura la masa, cu zambetele ironice ale celor care erau de fata. Asta e ceea ce am iubit eu. Asta a fost "alesul".
De atunci, au mai fost cateva incercari de a fi cu cineva. De curand m-am indragostit de o... poza, de un om cu care am vorbit aproape trei saptamani virtual, pana cand ne-am intalnit. Prima intalnire a fost magica. Am stat impreuna 5 ore. La sfarsit, nu-mi venea sa cred cum trecuse timpul. Era exact cum il "vazusem" si cum imi imaginasem. Momentul in care m-a sarutat prima oara il pastrez si acum, cu grija, in suflet. Pana cand, intr-una din zile, in urma unui mesaj al meu, mi-a spus foarte clar ca el nu e pregatit sa ofere ceea ce am eu nevoie. Tot ce a mai urmat a fost un lung sir de incercari umilitoare de a fi cu el. Cand vorbeam, de fiecare data ma trata rece, cu un dispret imperial. Bineinteles ca, dupa acest moment, am cazut iar in depresie. Ma bantuie un gand, poate pana la urma il voi duce la capat, pentru ca asa nu mai pot sa traiesc.
Imi doresc atat de mult o familie, un copil, incat uneori cred ca am sa innebunesc de atata asteptare, atata dor, si atatea vise ce par ca nu vor sa se implineasca. Ma doare fericirea altora. Ma doare singuratatea si nefericirea mea...
Va rog din suflet, as vrea sa imi publicati aceste randuri in revista, am nevoie de aceasta "confesiune" publica. Si daca veti hotari sa nu o faceti, va rog, trimiteti-mi macar un raspuns. Am nevoie de un sfat, o alinare. Va sarut cu drag si sper sa-mi cititi randurile, sa-mi fiti macar dvs. un ajutor.
ANDI
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
08.09.2010, 17:52Ina Dinu
Andi , nu trebuie sa disperi . Intr-o buna zi vei intalni omul care sa iti impartaseasca sentimentele .
Am trecut prin aceeasi disperare si nevoie de iubire . Mi-am gasit alinarea in munca , calatorii , prieteni . In cele din urma a aparut si EL.
NU dispera . Exista atatea lucruri frumoase pe care poate inca nu le-ai vazut , atatea sentimente si trairi pe care inca nu le-ai experimentat .
Depinde in mare parte de tine .
09.09.2010, 01:53Cospanaru Cerasela
Ai talent literar! Iti place sa scrii? Nu stiu daca ai incercat metoda asta, dar eu am incercat-o si o mi-e de mare ajutor cand sunt suparata. Mai demult aveam jurnal, acum insa pur si simplu pun mana pe o foaie de hartie si astern toate problemele ce ma macina. Mi-e mai greu sa incep, dar odata ce m-am pornit, nu ma opresc decat cand simt ca povara de pe umeri s-a redus. Si intotdeauna se reduce. E o terapie incredibila. Ti-o sugerez din suflet.
Ai grija de tine.
Dana
10.09.2010, 13:16Danis Dani
Buna ziua,
stimata domnisoara andi,
daca nu vei renunta la durerea ta pentru fericirea altora nu ai sa poti merge mai departe. am trecut si eu prin asta. apoi dupa un timp m-am casatorit. si am facut un copil. dupa care a trebuit sa divortez caci ma teroriza cu gelozia si inchipuirile lui. o perioada am crescut copilul singura.
si am apelat si eu la site-urile de matrimoniale pentru a-mi umple singuratatea cand ajungeam acasa. simteam nevoia sa vorbesc cu cineva, nu neaparat sa ma intalnesc. printre cei pe care i-am cunoscut pe aceste site-uri au fost si cativa cu care m-am intalnit. dar nu ne doream aceleasi lucruri. si multi umblau dupa aventuri care pe mine nu ma interesau.
de vreun an si jumatate am cunoscut un barbat care imi ofera ceea ce am nevoie. diferenta dintre noi doua este ca eu nu-mi doream cu atata ardoare o relatie stabila pentru ca abia scapasem de un tiran.
dar eu sunt o optimista si daca am cazut ma ridic si merg mai departe.
nu ma gandesc niciodata la a-mi face mie insami vreun rau. nu ma intereseaza pentru ca viata e prea frumoasa.
de aceea, draga mea, nu incerca sa-ti faci rau. nu merita. si gandeste pozitiv daca vrei sa gasesti un suflet asemenea tie. si lasa-l incet ca o sa vina daca este pe acelasi drum cu tine. si multumeste lui Dumnezeu - daca crezi in aceasta forta - pentru ca existi, esti sanatoasa si te poti bucura de viata asa putina cum crezi tu ca este.
daca vrei sa mai vorbim poti sa-mi scrii pe adresa de mail da.ni_is@yahoo.com.
capul sus si gandeste-te cat de norocoasa esti si fa o paralela cu cei care nu au chiar nimic.
Dani
12.09.2010, 18:38Roxana Avram
Draga Andi, imi pare rau ca suferi atat de mult!Citind articolul am simtit ca durerea ta este asa de mare incat nu poate ramane fara raspuns. De aceea m-am gandit sa iti scriu.
Cu mult timp in urma, am trait aceleasi sentimente de neimplinire, insingurare, mi-am dorit sa iubesc si sa fiu iubita, sa traiesc o iubire totala, capabila sa umple toate golurile din sufletul meu, sa compenseze toate momentele in care nu m-am simtit iubita, inteleasa, protejata, apreciata, respectata, in copilarie. Spun in copilarie pentru ca, desi de multe ori nu se acorda mare importanta acestui lucru, tot ceea ce ni se intampla in copilarie ne influenteaza modul de a fi ca adult. Felul in care am inteles iubirea parinteasca, sentimentul de implinire sau frustrarea de a nu fi iubit de parinte ne fac sa alegem persoane despre care credem ca ar putea vindeca ceea ce ne-a lipsit atunci cand am fost cei mai vulnerabili - cand am fost copii.
Dorinta aceasta mare a mea de a ma implica in marea iubire m-a determinat sa proiectez asupra celor mai nepotriviti barbati calitati pe care ei nu le aveau, dar pe care eu imi doream cu disperare sa le aiba. Nu intelegeam de ce doar cei din jur par sa aiba parte de fericirea pe care eu mi-o doream asa de mult. Nu intelegeam de ce sunt asa de ghinionista si intalnesc doar barbati care la prima - a doua intalnire par exact ceea ce imi doream, apoi devin, parca peste noapte, persoane cu un caracter dificil, care nu raspund sentimentelor mele, care nu ma inteleg, nu ma accepta asa cum sunt, intr-un cuvant nu imi pot oferi acea iubire totala mult asteptata. Ajunsesem sa ma simt mereu nefericita, neinteleasa, nedreptatita, intr-o relatie proasta cu mine, cu Dumnezeu, cu cei din jur. Eu eram mereu cea nedreptatita - asa simteam.
Raspunsul la intrebarea mea "de ce?" l-am aflat, dar nu atunci, in suferinta, ci dupa mai multi ani de cautare a unor raspunsuri, dar si dupa multe incercari de a ma vindeca pe mine, interior. Am aflat ca este gresit sa iti cauti jumatatea, corect este sa devii tu un intreg demn de respectat si de iubit si sa cauti un alt intreg; dar pentru a deveni un intreg e lupta multa. Pentru a deveni un intreg trebuie sa te intorci in trecut, sa-i ierti pe cei care ti-au gresit, sa accepti suferinta traita, sa o integrezi in viata ta, nu sa o negi, si sa mergi mai departe exact asa cum esti, cu bune si rele. Poate parea usor de zis dar e greu de facut. Pentru mine, inceputul a fost cunoasterea Maicii Siluana, care cu multa dragoste si intelegere ofere sprijin si consiliere on-line pe site-ul www.sfintiiarhangheli.ro. Tot acolo am gasit si un seminar numit Seminarul iertarii, care m-a ajutat sa rememorez lucruri dureroase din trecut, dar care acum nu mai au aceeasi putere asupra mea. De asemenea, au fost si cateva carti care pe mine m-au ajutat foarte mult si indraznesc sa ti le recomand - Labirintul codependentei. Calea spre relatii interumane sanatoase, Femeile care iubesc prea mult - Robin Norwood, Secretul umbrei - Debbie Ford, Partea intunecata a cautatorilor de lumina - Debbie Ford.
In acest moment, pot spune despre mine ca sunt intr-o lupta cu mine, o lupta frumoasa, care ma ajuta sa inteleg, sa iert si sa accept, sa iubesc curat. Lupta aceasta am inceput-o dupa ce am acceptat suferinta pana la capat. Iar la capat am gasit inceputul fericirii. Nu acea fericire- aparenta pe care o vedem pe strada sau la televizor, fericire care paleste cand nu sunt martori, ci o fericire - implinire, un sentiment de pace, de liniste, de echilibru. Sunt si caderi, dar si ridicari. Acum stiu in ce directie trebuie sa merg. Si am invatat ca nu oamenii sau lucrurile, banii, case etc. iti aduc fericirea ci acestea pot doar sa se adauge starii tale interioare.
Pot doar atat sa iti spun: merita orice lupta pentru a dobandi echilibrul.Iar cand vei fi pe aceasta cale, cu siguranta vei gasi si persoana potrivita, alaturi de care sa intemeiezi o familie frumoasa si sa iti traiesti propria fericire.
Cu incredere si speranta,
Doamne-ajuta!
15.09.2010, 08:09Rotaru Roxana
Stimata domnisoara,
Cred ca suntem apropiate ca varsta dar mai ales ca simtaminte si dorinte. Nu am nici un sfat din pacate care sa va mai ridice moralul. Singuratatea e o greutate f mare si o suferinta chinuitoare. Poate vi s-a spus asta de nenumarate ori dar o sa vi-o spun si eu pentru ca cred cu o mare convingere ca este asa: nimic nu este intamplator in viata. dragostea pe care o purtati in suflet si doriti sa i-o oferiti cuiva va inflori si va exploda si acest lucru se va intampla in momentul aparitiei celui pe care il meritati. Cuvintele acestea nu va vor aduce alinare poate. Dar cu siguranta de mare ajutor va va fi sa cititi o carte minunata, o comoara adevarata intitulata IN LUMInA ADEVArULUI de Abd-Ru-Shin. Cateva cuvinte despre ea gasiti pe site-ul mesajgraal.ro si daca doriti sa o achizitionati scrieti-mi va rog pe roxanarotaru.roxana@yahoo.com.
Nu doresc prin asta sa fac vanzare ci doar sa va aduc putina lumina si liniste in sufletul dumneavoastra haituit de dureri si neimpliniri. Puteti sa-mi scrieti oricand. Va inteleg si traiesc ceva asemanator si mi-as dori sa va pot fi prietena.
Va doresc numai bine!
Cu sinceritate,
Roxana
21.09.2010, 12:06Ennia X
Suflet gol , nebun de dor ... eu un refren care a fost mediatizat atat de mult in vara asta ...din tot circul mediatic al disparitiei Madalinei macar o lectie ar trebui sa invatam cu totii : poti fii singur cand esti inconjurat de multi prieteni , poti fi pustiit cu un suflet gol cand o lume intreaga te iubeste ... eu nu o sa fiu optimista si sa-ti spun vorbe dulci , o sa incerc sa fiu realista si sa te sfatuiesc sa iesi din starea in care te afli acum ... e important sa stii ce vrei in viata , dar si mai important e sa incerci sa nu grabesti lucrurile ...toate la timpul lor ... exista un miez profund care trebuie descifrat si daca esti tensionata si deprimata risti sa pierzi clipa astrala cand sensul vietii tale ti se va revela ... nu stiu daca va fi o mare sau mica iubire , nu stiu daca va fi iubirea asa cum o astepti tu acum , nu stiu daca va fi maine sau peste zece ani , dar va trebui sa ai sufletul pregatit s-o adulmeci cand va sa vina ... e important sa incerci sa-ti umpli timpul cumva : citeste, cumpara-ti ghivece cu flori si le ingrijeste , ia-ti un animal de companie , invata ceva practic , rasfoieste reviste , mergi la shopping , priveste in jurul tau mai mult , invata sa ai rabdare ... si mai ales roaga-te pentru linistea sufletului tau atat de zbuciumat .... e usor de zis imi vei spune, dar greu de facut ... sta in puterea ta sa faci ceva pentru a-ti regasi echilibrul ... nu te sfatuiesc sa cersesti iubire , pentru ca te vei indeparta de ea ... daruieste pentru a castiga respect si incredere in sine , altii au nevoie de ajutorul tau ... incearca sa te detasezi macar 2-3 minute pe zi de propria experienta si priveste-te cu alti ochi, reciteste cu voce tare spovedania ta ... vei intrezari o fiinta extrem de disperata , atat de disperata incat acum ai fi dispusa sa faci multe greseli care-ti pot complica existenta ... nu te mai afunda in suferinta , esti ranita in sufletul tau si ai nevoie de vindecare ... trebuie sa intelegi ca momentan traversezi o perioada cand ai o povara greu de dus si ca atare trebuie sa te concentrezi sa parcurgi cu bine drumul pentru ca nu stii ce te asteapta la capatul lui ... drumul spre noi insine , spre echilibru si armonie este greu ...eu ti-am aplicat un dus rece , daca nu vei reusi sa faci macar un pas singura , va trebui sa mergi la un psiholog pentru terapie ...nu lasa gandul negru sa-ti intunece ratiunea ... curaj si ai grija de tine ! x_ennia@yahoo.com
27.09.2010, 11:59Elena Boangiu
Nici nu stiu cu ce sa incep.O vorba buna face cat o mie de fapte.Nu te mai lasa coplesita de aceeasta singuratate.Doare,stiu,dar nu merita.Uite eu am sa-ti povestesc in cateva vorbe de sora mea cea mare...noi suntem trei surori la parinti iar sora cea mare a fost preferata mamei iar cea mica a tatei.Cat am fost mai mica m-am necajit si plangeam....insa cu timpul a trecut.Mi-am facut un prieten,cel mai bun prieten al meu e Bunul Dumnezeu.Lui ii povestesc de toate,El stie ce simt si ce-mi doresc.Sa revin...ea nu a avut parte de nici un barbat bun in viata ei.Primul cu care are fetita era un betiv,al doilea era gelos si pana nu a injunghiat-o nu s-a lasat iar al treilea era un copil crescut singur la parinti,mama era icoana lui.Si asa ea a ramas cu un gust amar de-a lungul vietii.A cautat jumatatea dar nu s-a potrivit nicicum.Dragostea o cunoaste doar la suprafata si asta numai latura ei.Isi continua viata asa colorata cum e si viseaza si acum la marea dragoste.
Am vrea ca multe sa fie cum vrem noi dar socoteala din targ nu se potriveste cu cea de acasa.
Sanatate si numai iubire sa-ti dea Domnul.
08.10.2010, 11:09Rotaru Roxana
Va rog sa ma scuzati pentru indrazneala de a comunica pe acesta cale cu alta cititoare. Pe alta cale nu pot intra in contact cu ea. Este vorba despre Georgeta. Draga Georgeta daca vedeti mesajul va rog sa-mi raspundeti.V-am trimis un mail dar casuta dumneavoastra imi respinge mail-ul si astfel nu reusim sa comunicam. Sunt Roxana si va astept raspunsul. (roxanarotaru.roxana@yahoo.com)
Numai bine! Si va multumesc pentru intelegere!
Cu respect,
Roxana
25.11.2010, 17:55Diana Ioana
Este gresit punctul din care vrei sa incepi.
incepe asa: fa-ti prieteni.
prieteni buni, atat femei, cat si barbati, prieteni cu care sa iti petreci timpul cand te simti singura, prieteni care sa te asculte si sa iti dea un sut in popou cand cazi in depresie, sa iti ofere o mana de ajutor cand esti pe marginea prapastiei, care sa te stranga in brate cand te simti parasita.
prietenia este mai de pret decat dragostea, fa-o si ai sa im dai dreptate.
un om care are prieteni nu este niciodata singur cu adevarat.
un om care are prieteni este vesel si amuzant.
si vesnic indragostit: de prietenii sai, de clipele minunate pe care le ofera viata, de grautatile pe care reuseste sa le invinga.
un om care are prieteni este mereu iubit de partenerul sau.
insa, nu trisa.
cei pe care ii numesti prieteni sa ii simti intr-adevar asa: sa le oferi o mana de ajutor la nevoie, sa ii strangi in brate, sa le stergi lacrimile, sa ii opresti cand sunt pe punctul de a face gesturi necugetate.
nevoia ta de afectiune va fi satisfacuta pe termen lung.
iar daca intre timp, vei intalni si marea iubire, ai sa simti ce inseamna fericirea.
greseala ta este ca tu cauti cu tot dinadinsul intai marea dragoste, sintindu-te singura, ghinionista si neiubita.
chestiile astea se simt: le simte cel care incepe o relatie cu tine, cel pe care il iubesti si il apreciezi si cu care ai vrea sa fii o viata impreuna.
si instinctiv, se fereste.
iti urez numai bine si incepe te rog asa.
ai sa vezi ca viata ta va fi plina de mici si mari bucurii.
01.01.2011, 17:03A I
Fiecare dintre noi are de parcurs drumul sau, are de trecut incercarile sale. Sentimentele pe care le-ai trait tu, le-am trait (partial) si eu, asa ca pot privi oarecum "dinauntru". Deci, te inteleg. Inteleg uriasa nevoie de a impartasi si de a primi dragoste, nimic mai natural, mai firesc pentru noi, oamenii.
Nu iti voi da sfaturi, iti voi spune insa povestea mea, iar tu vei putea sa alegi din ea numai ceea ce sufletului tau i se potriveste cu adevarat.
Am iubit si eu, la fel ca tine, un om care m-a dezamagit. Intrasem in aceasta iubire cu toata puritatea inimii mele de copil: primul meu prieten de la 16 ani avea sa fie sotul meu. Am investit in el toate calitatile pe care mi le-as fi dorit la barbatul meu, facand din el un iluzoriu print venind din lumina pentru a ma purta pe calul sau alb si a trai impreuna pana la adanci batraneti. Dezamagirea a fost, deci, si mai crunta, iar durerea aproape de nesuportat. Am cazut intr-o adanca depresie si spaime nebanuite au inceput sa imi dea tarcoale. Singuratatea mea avea colti lungi si sticlosi, ma temeam de umbrele noptii si abia mai gaseam puterea de a respira si de a merge la serviciu.
Mare parte dintre oamenii pe care i-am crezut aproape au disparut - chiar si cei care stiau care e situatia mea si-mi promisesera ca-mi vor fi aproape - asa ca nu-mi ramasesem decat mie. Si atunci am inceput sa ma rog, "sa ma caut". Am pornit la drum pentru a regasi sensul, zambetul, bucuria de a trai. Am citit mult carti de dezvoltare personala, am incercat sa descopar care erau mecanismele eronate ale gandirii mele si mai ale m-am rugat enorm. Atat de mult m-am rugat, ca rugaciunea incepuse sa curga de la sine chiar si-atunci cand eu uitam sa o rostesc, ca un balsam linistitor care-mi umplea trupul si sufletul si toate cele de care ma agatasem cu disperare deveneau inutile si iluzorii, risipindu-se asemenea norilor dupa ploaie, in fata sentimentului de iubire pentru tot ce ma inconjoara. Am dat drumul tuturor lucrurilor, oamenilor si clipelor pe care le-as fi vrut intotdeauna alaturi de mine, am constatat ca frumusetea sta tocmai in faptul ca suntem atat de fragili si de... efemeri. In timp am inceput sa simt cum cresc, cum sunt tot mai puternica si cum picioarele mele devin "radacini", fara a mai fi nevoie de vreun barbat, de parinti sau de alti oameni care sa ma sustina. Mi-am indreptat privirea spre cei din jurul meu si am vazut ca erau oameni care aveau cu adevarat nevoie de ajutor, oameni bolnavi, pe paturi de spital, oameni batrani, fara speranta... si din egoismul si nevoia mea de dragoste de altadata n-a mai ramas nimic, decat o apriga dorinta de a trai mereu in lumina, pentru cei din jur.
Cand am renuntat sa mai lupt, cand am stiut ca atat asteptarea, cat si batalia mea cu lumea era iluzorie pentru ca ceva mai tare decat mine lucra deasupra si in favoarea mea de cand intrasem in lumina si-n echilibru, cele mai frumoase lucruri au venit ele singure inspre mine.
Viata mea nu e acum una pe nori roz, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu si-al ingerilor care ma mai salvasera o data, in copilarie, cel mai neinsemnat lucru pe care il fac are sens. Sa daruiesc (putem face asta in cadrul unei organizatii, ca voluntari, ori prin mici gesturi zilnice, miraculoase prin ele insele), a devenit pentru mine cea mai mare bucurie si-am inteles ca, da, dragostea nu are capat si ca le invinge pe toate.
Eu cred in tine, Andi!
La capatul durerii e lumina, pace si bucurie.
Intoarce-ti ochiul plans dinauntru inspre durerea celorlalti, incearca sa le-o alini (mereu va fi cineva mai necajit ca noi) si cand le va veni ceasul cele mai frumoase lucruri din lume se vor grabi sa-ti intre in casa!
Un an bun, Andi!
Daca ai nevoie de un prieten, lasa-mi in pagina un mesaj.
A.