A I

Comentarii scrise de A I

Afisare: 1 - 2 din 2 comentarii

01.01.2011, 19:45

Minunat, ca ÅŸi povestea cu îngerii de zÄÆ’padÄÆ’!
VÄÆ’ iubesc, doamna Otilia.
Cu drag.
A.

VOALUL DE MIREASA

01.01.2011, 17:03

Fiecare dintre noi are de parcurs drumul sau, are de trecut incercarile sale. Sentimentele pe care le-ai trait tu, le-am trait (partial) si eu, asa ca pot privi oarecum "dinauntru". Deci, te inteleg. Inteleg uriasa nevoie de a impartasi si de a primi dragoste, nimic mai natural, mai firesc pentru noi, oamenii.
Nu iti voi da sfaturi, iti voi spune insa povestea mea, iar tu vei putea sa alegi din ea numai ceea ce sufletului tau i se potriveste cu adevarat.
Am iubit si eu, la fel ca tine, un om care m-a dezamagit. Intrasem in aceasta iubire cu toata puritatea inimii mele de copil: primul meu prieten de la 16 ani avea sa fie sotul meu. Am investit in el toate calitatile pe care mi le-as fi dorit la barbatul meu, facand din el un iluzoriu print venind din lumina pentru a ma purta pe calul sau alb si a trai impreuna pana la adanci batraneti. Dezamagirea a fost, deci, si mai crunta, iar durerea aproape de nesuportat. Am cazut intr-o adanca depresie si spaime nebanuite au inceput sa imi dea tarcoale. Singuratatea mea avea colti lungi si sticlosi, ma temeam de umbrele noptii si abia mai gaseam puterea de a respira si de a merge la serviciu.
Mare parte dintre oamenii pe care i-am crezut aproape au disparut - chiar si cei care stiau care e situatia mea si-mi promisesera ca-mi vor fi aproape - asa ca nu-mi ramasesem decat mie. Si atunci am inceput sa ma rog, "sa ma caut". Am pornit la drum pentru a regasi sensul, zambetul, bucuria de a trai. Am citit mult carti de dezvoltare personala, am incercat sa descopar care erau mecanismele eronate ale gandirii mele si mai ale m-am rugat enorm. Atat de mult m-am rugat, ca rugaciunea incepuse sa curga de la sine chiar si-atunci cand eu uitam sa o rostesc, ca un balsam linistitor care-mi umplea trupul si sufletul si toate cele de care ma agatasem cu disperare deveneau inutile si iluzorii, risipindu-se asemenea norilor dupa ploaie, in fata sentimentului de iubire pentru tot ce ma inconjoara. Am dat drumul tuturor lucrurilor, oamenilor si clipelor pe care le-as fi vrut intotdeauna alaturi de mine, am constatat ca frumusetea sta tocmai in faptul ca suntem atat de fragili si de... efemeri. In timp am inceput sa simt cum cresc, cum sunt tot mai puternica si cum picioarele mele devin "radacini", fara a mai fi nevoie de vreun barbat, de parinti sau de alti oameni care sa ma sustina. Mi-am indreptat privirea spre cei din jurul meu si am vazut ca erau oameni care aveau cu adevarat nevoie de ajutor, oameni bolnavi, pe paturi de spital, oameni batrani, fara speranta... si din egoismul si nevoia mea de dragoste de altadata n-a mai ramas nimic, decat o apriga dorinta de a trai mereu in lumina, pentru cei din jur.
Cand am renuntat sa mai lupt, cand am stiut ca atat asteptarea, cat si batalia mea cu lumea era iluzorie pentru ca ceva mai tare decat mine lucra deasupra si in favoarea mea de cand intrasem in lumina si-n echilibru, cele mai frumoase lucruri au venit ele singure inspre mine.
Viata mea nu e acum una pe nori roz, dar cu ajutorul Bunului Dumnezeu si-al ingerilor care ma mai salvasera o data, in copilarie, cel mai neinsemnat lucru pe care il fac are sens. Sa daruiesc (putem face asta in cadrul unei organizatii, ca voluntari, ori prin mici gesturi zilnice, miraculoase prin ele insele), a devenit pentru mine cea mai mare bucurie si-am inteles ca, da, dragostea nu are capat si ca le invinge pe toate.
Eu cred in tine, Andi!
La capatul durerii e lumina, pace si bucurie.
Intoarce-ti ochiul plans dinauntru inspre durerea celorlalti, incearca sa le-o alini (mereu va fi cineva mai necajit ca noi) si cand le va veni ceasul cele mai frumoase lucruri din lume se vor grabi sa-ti intre in casa!
Un an bun, Andi!
Daca ai nevoie de un prieten, lasa-mi in pagina un mesaj.
A.

"Simt ca imi va exploda inima de atata iubire neimpartasita"

• 1