Draga "Formula AS",
Iti scriu dupa multe ezitari, impinsa de un fior launtric, intr-o frumoasa zi de toamna. De toamna trista, asa cum este sufletul meu in aceste momente. Stiu ca aceasta tristete este una trecatoare, poate la fel de trecatoare ca mai toate bucuriile mele de pana acum.
La 27 de ani sunt o femeie divortata. Divortata si cu un copil de 7 ani. Cam asa suna "bilantul". Copilul meu este ceea ce ma tine in viata. Altfel, nu stiu cum as fi putut merge mai departe. M-am casatorit din iubire. Dintr-o mare iubire! Inainte cu putin timp sa implinesc 18 ani, l-am cunoscut pe el. Pe marea mea iubire. Avea cu un an mai mult decat mine, 19. Dupa doua luni, ne-am si casatorit. Si parintii mei, si parintii lui au fost de acord. Nu s-a opus nimeni, ne-au lasat sa ne traim iubirea cum am vrut noi. Au fost clipe superbe, clipe in care doream sa oprim timpul in loc. A fost primul meu barbat. El mai avusese experiente intime inainte, dar nu relatii de durata. Chiar se mandrea cu mine si-mi zicea: "Ma bucur nespus ca nu am atins pe trupul tau urmele mangaierilor altor barbati...".
Am locuit impreuna in apartamentul pus la dispozitie de parintii mei. Eram studenti amandoi, dar si lucram. Banii nu erau o problema. A venit pe lume si rodul dragostei noastre, de care ne era foarte drag. El era (si este) un barbat de o frumusete fascinanta. Un barbat pe care orice femeie si-l doreste. Tandru, pasional, iubitor, dar... infidel. Cu mine se purta foarte frumos: flori, cadouri, excursii, cine romantice, declaratii de dragoste... Ce-si putea dori mai mult o femeie? Nu doream sa ma gandesc la faptul c-ar putea avea pe altcineva, alungam orice gand din mintea mea, referitor la infidelitatea lui. Pana cand intr-o zi, in Cismigiu, in vazul tuturor, l-am vazut sarutandu-se cu o pustoaica de liceu, pe o banca. Nu stiu cine mi-a dus pasii pe acolo, eram parca purtata de ceva misterios spre locul acela. I-am vazut... Nu-ti pot spune cat de mult m-a durut, nu exista pe lume cuvinte ca sa exprime durerea. Am plans de credeam ca nu mai am lacrimi. Si-a cerut scuze, a plans si el, mi-a promis ca nu o sa se mai repete, ca ma iubeste...
Cuvintele lui mi se pareau apa de ploaie... sunau gol. N-au putut sa ma convinga sa trec peste acel moment si... am divortat. Nu mai puteam sa stau sa ma atinga, nu mai doream nici sa-l vad. Si-ti spun, draga mea, ca nimeni n-a fost alaturi de mine, exceptand-o pe sora mea, care m-a inteles. Prietenele mele, acelea cu care vorbeam vrute si nevrute, mi-au intors spatele si mi se adresau persiflant. Am simtit ironia lor, zeflemeaua din privirile lor m-a durut la fel de mult ca si tradarea. Am rupt legatura cu ele si am plans in casa. Asa m-am curatat, am putut merge mai departe prin plans. A fost un plans eliberator, vindecator. Desi sunt o femeie atragatoare, am refuzat cu incapatanare orice propunere venita de la vreun barbat. Am avut clipe cand m-am gandit ca n-am de ce sa mai traiesc. Copilul m-a ajutat foarte mult. Mergeam in parc si duceam paine si graunte pasarilor, ele veneau si mancau si-mi ziceam in gand: "Iata pentru cine traiesc, mai are cineva nevoie de mine". Le-as sfatui pe dragele tale cititoare sa nasca pruncii atunci cand dragostea este mare, inflacarata, caci vine o vreme in care nu mai este asa. Pruncii sunt rodul dragostei, sunt vointa expresa a lui Dumnezeu, ei trebuie sa se nasca, sunt dovada vie a existentei dragostei pe acest pamant. Mamelor, faceti prunci, oricat de greu vi s-ar parea!
Si, totusi... Acum, in clipele mele de singuratate, in noptile lungi si reci, regret ca nu i-am acceptat scuzele. Multe femei au stiut sa ierte, sa uite... Eu de ce n-am putut? Poate ca asa a fost destinul meu. Am clipe cand imi este dor de el, imi este dor de clipele frumoase petrecute alaturi. Cu toate acestea, nu-l mai pot vedea, imi face rau. Atunci cand vine sa vada copilul, eu plec de acasa, ramane doar mama.
Mi-as permite sa le sfatuiesc pe cititoarele tale sa nu renunte atat de usor la marea iubire, sa stie sa treaca peste aceste scapari. Oare cati barbati nu-si inseala, macar o data, sotiile? In fiecare familie exista tensiuni, certuri, tradari, dar nu acestea conteaza, cat capacitatea noastra de a trece peste ele. Provocarile vietii nu vin din dulcele ei, ci din amar. N-am stiut sa apreciez tot ce-mi oferea el, am vazut doar partea goala a paharului, pe cand cea plina era mai consistenta. Acum stiu unde am gresit si as vrea ca destinul sa-mi mai ofere, daca nu o dragoste mare, macar una marunta. Asa, cat sa ma tina in viata...
Cu prietenie,
ANEMONA
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
30.05.2010, 21:38Aurora A
Draga mea Anemona,
Citind mesajul tÄÆ’u de mai sus, m-am surprins zâmbind. MÄÆ’ ierÅ£i cÄÆ’ îndrÄÆ’znesc sÄÆ’-Å£i spun, dar am senzaÅ£ia cÄÆ’ ori nu ai fost sincerÄÆ’ pânÄÆ’ la capÄÆ’t, ori motivul divorÅ£ului tÄÆ’u a fost pueril. Nu se divorÅ£eazÄÆ’ doar pentru un simplu sÄÆ’rut. Motivul unui divorÅ£ trebuie sÄÆ’ fie temeinic, sÄÆ’ ai dovezi concrete, palpabile, care sÄÆ’ nu lase loc de îndoieli. Aceste îndoieli lasÄÆ’ siaje de regrete în suflet aÅŸa încât peste ani ajungi sÄÆ’ te întrebi dacÄÆ’ nu cumva nu ai procedat corect, dacÄÆ’ nu cumva te-ai grÄÆ’bit ÅŸi poate cÄÆ’ ar mai fi existat o ÅŸansÄÆ’.
Ar fi indicat sÄÆ’-i dovedeÅŸti infidelitatea pânÄÆ’ la capÄÆ’t. Åži asta nu neapÄÆ’rat pentru el, cât mai ales pentru tine. OdatÄÆ’ ce i-ai arÄÆ’tat cÄÆ’ ÅŸtii ÅŸi el ÅŸtie acest lucru, mai departe intervine ego-ul tÄÆ’u. Pentru cÄÆ’ o faci pentru tine, în primul rând.
Este bine sÄÆ’ faci tot ce este omeneÅŸte posibil pentru a redresa cÄÆ’rarea frântÄÆ’ a mariajului ÅŸi abia când ai epuizat toate variantele, abia atunci sÄÆ’ intentezi divorÅ£. GândeÅŸte-te cÄÆ’ o faci în primul rând pentru tine, pentru a nu avea regrete mai târziu. Regrete cÄÆ’ nu ai fÄÆ’cut tot ce se putea pentru a-Å£i salva cÄÆ’snicia.
Nu cu mult timp în urmÄÆ’, cineva (o femeie) îmi spunea: "Mai laÅŸi de la tine, dacÄÆ’ vrei sÄÆ’-Å£i meargÄÆ’ mai departe cÄÆ’snicia!". Era vorba tot despre infidelitatea bÄÆ’rbaÅ£ilor. Nu am putut ÅŸi nu pot sÄÆ’ nu mÄÆ’ întreb în continuare: "Care cÄÆ’snicie?" DacÄÆ’ un bÄÆ’rbat ajunge în patul altei femei, atunci relaÅ£ia de acasÄÆ’ nu se mai numeÅŸte cÄÆ’snicie. Se numeÅŸte ce vreÅ£i voi sÄÆ’ se numeascÄÆ’, numai cÄÆ’snicie nu. Am putea, de exemplu, s-o comparÄÆ’m cu o cÄÆ’ruÅ£ÄÆ’ în trei roÅ£i, am putea s-o comparÄÆ’m cu un pat fÄÆ’rÄÆ’ arcuri sau cu o copulaÅ£ie solitarÄÆ’, dar în nicun caz o CÄ‚SNICIE.
Sigur cÄÆ’ multe femei fac compromisuri de acest gen, sigur cÄÆ’ unele surate ale noastre acceptÄÆ’ orice, doar din dorinÅ£a de a nu decÄÆ’dea din "statutul" de "femeie cÄÆ’sÄÆ’toritÄÆ’", "serioasÄÆ’", "cu familie" etc.
Doamnelor, un mariaj este un angrenaj care trebuie urnit ÅŸi întreÅ£inut de doi, nu doar de unul singur.
Paul Newman, într-unul din celebrele sale interviuri referitoare la fidelitatea sa vis-a-vis de soÅ£ia care i-a stat alÄÆ’turi timp de o jumÄÆ’tate de secol, spunea "De ce sÄÆ’ mÄÆ’nânc un hamburger ieftin în oraÅŸ, când am o fripturÄÆ’ bunÄÆ’ acasÄÆ’?" Câţi dintre bÄÆ’rbaÅ£ii de lângÄÆ’ noi gândesc astfel?
DacÄÆ’ nu ÅŸtim sÄÆ’ le impunem respectul, dacÄÆ’ nu ÅŸtim sÄÆ’ ne respectÄÆ’m noi înÅŸine, în primul rând, nici ei nu vor avea stimÄÆ’ faÅ£ÄÆ’ de aÅŸa-zis-ul "sex slab".
Atât timp cât avem un serviciu pe picior de egalitate, atât timp cât facem tot ce face un bÄÆ’rbat ÅŸi chiar mult mai mult de atât, nu vÄÆ’ lÄÆ’saÅ£i cÄÆ’lcate în picioare, nu lÄÆ’saÅ£i ca primitivismul izvorât din gena ancestralÄÆ’ masculinÄÆ’ sÄÆ’ izbucneascÄÆ’ dezumanizându-ne.
CÄÆ’ci... "DacÄÆ’ dragoste nu e, nimic nu e!"....
31.05.2010, 00:27Maya Ionescu
Sincer, cred ca ai trecut de partea cea mai dificila, in care ai inteles ca ai reactionat poate din prea plinul sentimentelor si nu din ratiune...Poate nu a meritat sa iti alungi 'marea iubire' la prima abatere...dar de unde stii ca ar fi ramas acolo? Poate nu ar fi fost prima si daca ai fi trecut peste socul dintai, te-ai fi obsinuit sa fii sotia cuminte care il asteapta acasa in timp ce el petrece ceva timp pe bancile din Cismigiu...
Pe de alta parte, v-ati casatorit atat de tineri si indiferent cat de mult te-ar iubi, exista un soi de curiozitate, un soi de dorinta de a vedea ce "alternative" exista...Daca a fost doar un sarut pe o banca in parc, poate nu e prea mult. Dar nu ai nici o garantie ca s-ar fi oprit acolo. Iar daca pentru tine un sarut a fost limita, bariera peste care nu ai putut trece, atunci nu ai de ce sa te invinuiesti. Uneori doare sa ne convingem pe noi insine de ceea ce e acceptabil sau inacceptabil, dar a ne pastra deminitatea, e mai presus de orice.
Si in final, parerea mea e ca...poate nu el a fost marea iubire...
Dar ceva pot sa iti spun sigur: divortul este o poveste extrem de traumatizanta pentru orice copil, si nu exista nici unul care sa nu viseze ca ai lui vor fi din nou impreuna, intr-un viitor pictat in roz. Iar trauma nu e mai mica daca mama ramane singura, tocmai pentru copil...
Asa ca daca ai putea, candva, sa ii mai dai vreo sansa...poate lucrurile s-au mai asezat si dragostea navalnica de la 18 ani s-a transformat si pentru tine si pentru el in altceva. Daca nu...da macar o sansa altcuiva, nu merita sa ramai singura, si nu iti fa iluzii ca o faci pentru copil...
Mult noroc...
01.06.2010, 14:48K Andreea
Daca a fost marea ta iubire, da, poate ca ar fi trebuit sa-i dai o ultima sansa.Pe de alta parte, sa nu crezi ca este singura mare iubire de care vei avea parte in viata.Sunt convinsa ca vei mai trai una, poate chiar mai mare decat aceea.Cred ca perioada 28-33 de ani este cea mai frumoasa perioada din viata unei femei, o perioada cand incepe sa se simta mai feminina, mai puternica si are o capacitate mult mai mare de a iubi.O sa treaca aceasta perioada, nu ai altceva de facut decat sa astepti, timp in care te poti bucura de copilul tau.In ce priveste greseala facuta de sotul tau, te asigur ca nu era pentru prima data cand saruta o fata pe banca, in parc, cu siguranta mai facuse asta si cu alte fete/femei, cu siguranta facuse mai mult decat atat si va continua sa insele si femeile cu care va fi de acum incolo.Este cat se poate de adevarata expresia "once a cheater, always a cheater".
Daca crezi in destin si in faptul ca el v-a adus impreuna, crede ca tot destinul ti-a purtat pasii spre parc, in acea zi, la acea ora. Trebuia sa afli.
09.06.2010, 18:56Ana Maria
Doar un sarut? De ce atunci cand ne sarutam nu ne gandim ca e "doar un sarut" dar atunci cand incercam sa gasim scuze minimalizam totul? A ierta nu inseamna a gasi scuze...
Imi pare rau Anemona pt ceea ce ai trait.