IRINA SCHROTTER - "Aveam de mica spirit de lider, desi imi place sa cred ca sunt un om destul de modest"

- In 20 de ani, si-a transformat numele intr-o marca internationala de succes, fiind prima creatoare de moda romanca acceptata la Salonul "Pret a Porter" din Paris. Astazi este in topul femeilor de afaceri din Romania. Interviu cu o moldoveanca frumoasa si ambitioasa, care a lasat deoparte seringa si bisturiul, pentru a face cariera in lumea modei -

Cand bisturiul devine foarfeca de croit

- Sa pornim dialogul nostru de la o curiozitate. Sunteti absolventa a Facultatii de Medicina, cu nota 9.70. O fosta studenta eminenta, care a cotit totusi spre moda...

- Pasiunea pentru moda a aparut in studentie, dintr-o intamplare. O prietena a mea, care era inginer textilist, sefa unei sectii de creatie a unei fabrici de tesaturi din Iasi, m-a rugat s-o ajut cu alte colege de-ale mele sa incropim o echipa de fete care sa prezinte ceea ce facea ea acolo. Incetul cu incetul, am ajuns s-o ajut si la partea de creatie si asa am descoperit o latura de care nu fusesem constienta niciodata: moda.

- Ati regretat vreodata Medicina? Va mai leaga ceva de pasiunea de odinioara?

- Ceea ce mi-am dorit cel mai mult a fost sa nu ajunga sa se spuna despre mine ca sunt cel mai bun doctor dintre designeri si cel mai bun designer dintre doctori. Ruptura de medicina a fost asumata. Am realizat de tanara ca nu pot face bine doua lucruri. Meseria de medic este o meserie totala, nu lucrezi cu jumatati de masura, cand e vorba de viata oamenilor. Apoi, m-am nascut in comunism, mi-am terminat facultatea in '89, nu aveam prea multe variante de ales la vremea admiterii. Medicina pe vremea noastra avea unul dintre cele mai grele examene. Cei mai buni colegi din clasa noastra mergeau la Medicina. Pentru mine a fost o provocare, o masurare a puterilor. Nu eram suficient de constienta de ce presupune meseria de medic, cred doar ca aveam gustul pentru performanta in sange. Eram bataioasa si aveam de mica spirit de lider, desi imi place sa cred ca sunt un om destul de modest, care nu vrea cu tot dinadinsul sa conduca.

"Nu cred in fericirea de unul singur"

- Sunteti perceputa ca o femeie cu mana de fier. Sa fie o prejudecata pe care o au romanii privitor la femeile de succes?

- As zice mai degraba ca in Romania exista prejudecata ca o femeie, cand face afaceri cu barbatii, mizeaza mai mult pe altceva decat pe competente. Ceea ce e gresit. Poate ca sunt si dura daca e nevoie. Mi se intampla si asta, dar sper ca din ce in ce mai rar. Cand eram mai tanara, eram mai echilibrata ca reactii, rabufneam mai greu, apoi am trecut printr-o perioada grea a afacerilor, cand ma enervam din orice. Acum pot spune ca sunt intr-un moment calm al vietii mele, in care, desi traversam un an dificil, de criza, reusesc sa-mi pastrez linistea si armonia, sa nu ma mai consum aiurea, pentru proiectele pe care le dezvolt.

- ... care sunt si proiectele sotului dvs.?

- Sotul meu e si el om de afaceri, dar sa stiti ca nu prea ne amestecam proiectele. Fiecare se ocupa de ale lui, ne ajutam cat putem, dar nu incercam sa ne impunem ideile unul altuia. E o relatie constructiva, din toate punctele de vedere.

- Si care dureaza de ceva vreme. Cum ati gasit secretul mariajului fericit?

- In tinerete n-am fost nici desteapta, n-am fost nici inteleapta, am fost, pur si simplu, norocoasa.De multe ori, in viata mea a intervenit o mana invizibila, care a schimbat cursul evenimentelor, intr-un moment in care decizia mea rationala era alta. Am invatat ca a lasa o noapte sa treaca inainte de a comunica o concluzie finala e foarte intelept. Ca s-o spun mai simplu, poate am facut multe compromisuri la viata mea, nu mi-e rusine de ele, cred ca asta m-a ajutat sa merg mai departe. Dar compromisurile pe care le-am facut le-am facut alegand partea care dadea cu mai mult plus, nu cu mai mult minus, partea care era mai favorabila celor din jurul meu. Din pacate, de multe ori in viata am ales in avantajul altora, nu intr-al meu personal. Spun din pacate, pentru ca uneori am si eu regretele mele si ma gandesc ca, daca as fi luat alta decizie, viata mea ar fi avut poate alt parcurs. Dar apoi imi trece si-mi zic ca asa trebuia sa se intample si ca e bine ca sunt o norocoasa. Nu cred in fericirea de unul singur. E trecatoare. Fericirea e adevarata cand e impartasita! Pentru asta e uneori nevoie sa mai lasi de la tine.

- E usor de vorbit despre singuratate, cand esti intr-un cuplu. Dar sunt femei care sunt de ani de zile singure cu adevarat.

- Cred ca toti avem portia noastra de singuratate, indiferent daca suntem sau nu in cuplu. Orientalii spun ca, daca Dumnezeu ar pune toate necazurile lumii intr-un sac si ne-ar da ocazia sa ne alegem pe care il vrem, fiecare ni l-am alege tot pe al nostru. Incercarile vietii sunt multe, toti avem necazuri, indiferent de cati bani avem, cati copii sau cat de singuri suntem. Am trecut prin lucruri foarte grele in viata mea, de-a dreptul dureroase. Si mi-am zis, de fiecare data, ca, daca imi e dat sa se intample lucrul asta, inseamna ca pot si sa trec peste el. Pentru ca Dumnezeu nu-ti da niciodata mai mult decat poti duce. Se spune ca venim singuri pe lume si plecam tot singuri. Firesc ar fi sa ne simtim bine cand viata ne aduce in situatii in care suntem singuri. Daca nu e intotdeauna asa, e pentru ca nu suntem impacati cu noi insine. Am invatat in timp sa ma simt bine cu mine, indiferent daca sunt singura sau nu. Cand nu esti angoasat, singuratatea nu-ti poate face rau, se linisteste totul in jur si lucrurile iau alta intorsatura. Linistea asta pe care ar trebui sa invatam sa o capatam cu totii, pacea aceasta interioara care ne inconjoara sub aura ei, pe care noi n-o vedem, dar altii o simt, e cea care poate sa descatuseze multe situatii incurcate, poate alunga multe singuratati si schimba in bine multe vieti, cand nu mai exista speranta.

"Pacea mea vine din carti"

- Succesul in meserie se plateste adesea cu sacrificii mari in viata particulara. Cum e atunci cand trageti linie?

- Am si eu regretele mele. Meseria mea e acaparatoare, sunt mai mult in avion. Traiesc momentan intre doua tari, Elvetia, unde studiaza fiul meu, si Romania, plus celelalte tari in care ma poarta afacerile. E obositor, dar, daca vrei, poti. Mi se intampla adesea sa-mi dau seama ca nu mai pot trai unele bucurii simple. Vedeam, deunazi, in restaurant, o adunare de femei.Se bucurau atat de mult ca sunt impreuna, ca mananca ceva bun si beau un pahar de vin, se citea bucuria adevarata pe chipul lor. La mine, iesitul la restaurant a devenit rutina. Am mai pierdut unii prieteni pe parcurs sau, pur si simplu, nu mai am timp sa ma vad cu ei, pentru ca fiecare e cu afacerile sau cu familia lui. Pe de alta parte, n-o sa spun niciodata ca banii nu-ti aduc fericirea. De multe ori, lipsa lor provoaca nefericiri adanci. Banii sunt buni si ei, in masura in care te ajuta sa obtii alte lucruri. Sigur ca de la o vreme iti poti spune: "Gata, am facut destui". Dar cat de egoista as fi eu acum sa le spun tuturor angajatilor mei, care sunt foarte multi, ca eu m-am saturat si m-am gandit sa plec in lume? Asta, dupa ce m-am folosit de ei 20 de ani. Aproape toata familia mea e angajata la firmele mele, multi angajati mi-au devenit prieteni. In cei 20 de ani s-a creat un fel de familie, sunt extrem de putini oameni care sa fi plecat de la mine. Pur si simplu, nu-mi permit sa ma opresc, simt ca am o responsabilitate enorma.

- Aveti un echilibru greu de gasit la oamenii cu o viata atat de agitata. De unde isi trage sevele?

- Pacea asta vine mai ales din carti. Daca mi-a fost vreodata frica de ceva, mi-a fost de prostie si de ignoranta. Asta m-a facut sa caut neincetat raspunsuri la intrebari pe care, din pacate, si le pun mai mult copiii. E important sa fii curios, sa cunosti, sa te cunosti, sa cauti intelepciunea unor oameni care au depasit de mult problemele pe care ti le pui tu si au ajuns la un alt nivel spiritual. Pericolul cel mai mare este sa ramanem inchistati in mica noastra filosofie de viata, pe care ne-o facem pe la 20 de ani, incercand sa ajustam viata la ea, cand, de fapt, e cu totul invers. In fond, e vorba de ceva ce spun multi, dar inteleg putini. Nu luam cu noi nimic pe lumea cealalta. Ne inconjuram adesea cu lucruri care nu au valoare si nu le pretuim aproape deloc pe cele care au. E valabil si in ceea ce-i priveste pe oamenii din jurul nostru.

- Cuvinte intelepte, dar cum se potrivesc ele cu propria dvs viata, cu statutul de femeie de afaceri, cu multe "posesiuni"?

- Eu cred ca e important sa ne ducem activitatea noastra de zi cu zi, sa facem in profesia noastra ceva de care cei din jur au nevoie, sa cream familiei si colaboratorilor nostri o viata cat mai frumoasa si cat mai lipsita de griji. Si sa facem cat mai mult bine. Este una din obligatiile fiecarui om din lume. Dar binele acesta uneori se masoara si in bani. Banii nu mi i-a dat nimeni, a trebuit si trebuie sa muncesc permanent pentru ei. Iar daca pot cu ei sa-i ajut si pe altii, cu atat mai bine. Asta n-are legatura cu ceea ce incerc sa modelez inauntrul meu.

"Si cel mai frumos trandafir se ofileste"

- Cum este viata de familie a Irinei Schrotter? Citeam deunazi intr-un interviu ca sunteti o mamica foarte posesiva. Este adevarat?

- Da. Fac eforturi sa nu fiu, dar nu prea imi iese. Sunt prea ocrotitoare, sper sa nu fac rau cu asta. Am avut si o experienta nefericita, prima oara cand mi-am luat inima-n dinti si mi-am lasat baiatul intr-o tabara, s-a intors cu dubla fractura la craniu. De atunci suflu si-n iaurt. Fac eforturi sa inteleg ca nu poate trai sub un clopot de sticla, ca fiecare are viata lui si trece singur prin anumite experiente. Dincolo de asta, insa, tin foarte mult sa inteleaga ca cel mai important in viata e sa fii om, sa gandesti bine si sa faci cat mai mult bine tuturor celor din jurul tau. Sunt fericita, constat la baiatul meu o puternica latura umanitara si o grija excesiva pentru natura si animale. E un pic prea exigent la capitolul uman, dar sper ca, incetul cu incetul, isi va da seama ca, uneori, lucrurile nu sunt chiar ca la carte, si ca trebuie sa le permitem si celor de langa noi sa greseasca, pentru ca si noi gresim. Baiatul meu, Jean Marc, e acum in clasa a zecea, la un colegiu din Elvetia. Mama mea sta in permanenta acolo, ca sa aiba grija de el. Eu vin si plec foarte des, sotul meu vine si pleaca ceva mai rar. Acum e acolo si tatal meu, pentru ca e luna mai si sunt zilele de nastere ale fetei si nepotului lui. Ieri dimineata avea lacrimi in ochi si mi-a spus ca nu credea ca va ajunge la aniversarea de 45 de ani a fetei lui.

- Multi inainte! Nu-i aratati!

- Multumesc. Poate si din cauza ca nu ma prea gandesc la batranete. Nu m-a atins goana asta a occidentalilor dupa tineretea vesnica. Americanii au numarul 0, care la noi nici nu are corespondenta. De la o anumita varsta, femeile din societatile bogate ajung sa semene odios de mult intre ele, datorita tuturor operatiilor si procedurilor pe care si le aplica in obsesia lor de a invinge timpul. Asta probabil si datorita lipsei lor de cultura. Nu reusesc sa se impace cu ele insele, sa inteleaga ca si natura are un parcurs al ei, cu care nu are sens sa lupti, pentru ca nu ai nici o sansa. Si cel mai frumos trandafir se ofileste! Sigur ca trebuie sa ne ajutam corpul, sa ne ingrijim, sa ne intretinem, dar trebuie sa pastram mereu o decenta a varstei, care e mult mai frumoasa. In Occident, obsesia asta naste monstri. Probabil asa se si explica faptul ca acolo psihiatrii au atat de multi clienti. E uluitor cum refuza sa accepte unele adevaruri ale vietii. Dar ei nu inteleg multe lucruri!

"Coruptia la noi e ca un balaur, tai un cap si renasc alte sapte"

- Ce reprezinta pentru dvs. Romania? Va intreb pentru ca ati intentionat, la un moment dat, o cariera politica.

- A insemnat si inseamna foarte mult, sunt foarte legata de ea. Dar din pacate, in momentul acesta, Romania inseamna si o mare tristete, o mare dezamagire. Am facut parte dintre cei care au sperat ca pot sa schimbe ceva in tara asta. Am devenit foarte pesimista dupa experienta mea politica si am realizat ca trebuie sa ma adaptez la realitatile crunte ale acestei tari si sa gasesc solutii la un context care nu se va schimba nici in alti 20 de ani. Coruptia la noi e ca un balaur, tai un cap si renasc alte sapte. Nu mai stiu care e rezolvarea. Pentru ca nici macar copiii nostri nu sunt educati in scoli in spiritul vremurilor de azi, ci dupa criterii care nu se mai aplica nicaieri. Nu-i ajutam deloc sa-si descopere adevaratele talente, ci le inabusim in fasa. Si uite asa nu ne mai miram ca suntem o societate de complexati, pusi pe facut misto.

- E unul din motivele pentru care ati tinut ca fiul dvs. sa studieze in Occident?

- Eu mi-am dorit foarte mult, dar lucrul acesta n-ar fi fost posibil, daca baiatul meu n-ar fi fost de acord. Departe de mine ideea de a impune unui copil un asemenea efort de a se reloca, de a schimba tot grupul de prieteni, de a renunta la multe avantaje pe care in Romania le ai cand te numesti intr-un anumit fel. Am fost foarte fericita cand el a venit la mine hotarat sa plece in strainatate, am realizat ca tot ceea ce am sadit in el a inceput sa dea roade.

- Ati declarat la un moment dat ca cel mai scump produs vandut a costat 3000 de euro, adica "foarte mult pentru o hainuta". Sa inteleg ca, desi faceti moda, nu puneti pret pe haine?

- Nu privesc haina ca pe un lux, ci ca pe o necesitate. Cu totii trebuie sa ne imbracam si ne place sa ne imbracam frumos. Nu transform moda intr-un spectacol. Fac pantaloni pentru cele mai puternice femei din Romania si, daca le veti vedea, nici una nu e extravaganta in felul de a se imbraca. Femeile care poarta marca mea sunt femei cochete, discrete, nu vor sa epateze, dar au toate o personalitate puternica, au o atitudine cu care s-au nascut. De aceea nu e bine sa iei modele, ci sa-ti gasesti hainele in care sa te simti bine, care sa fie in acord cu felul tau de a fi. Atunci cand hainele nu mai sunt o problema, nu te mai deranjeaza cu prezenta lor, nu mai stai stresata la decolteu sau sa-ti tragi fusta in jos, te relaxezi si esti mult mai performanta in toate celelalte domenii care conteaza. In rest, haina il face adesea pe om!De multe ori, hainele chiar pacalesc. Dar asta nu mai e treaba noastra, a designerilor, noi nu ne putem ocupa si de frumusetea interioara. Si, ca sa va raspund si la intrebare, de ceva vreme am tot felul de proiecte pe lanturi de supermarketuri, din dorinta de a ajunge, cu un pret corect si accesibil, si la oameni care nu-si permit sa cheltuiasca atat de mult pe haine.

- Va purtati propriile creatii?

- Da. Cel putin un lucru din ce imbrac este facut de mine. Tot ce port eu exista si in magazine, nu tin sa fiu unica prin ceea ce posed.