Aurora A

Comentarii scrise de Aurora A

Afisare: 1 - 3 din 3 comentarii

01.06.2010, 18:57

Marin, in primul rand as dori sa te felicit pentru familia numeroasa pe care o ai si pentru faptul ca ai ajuns la o varsta in care introspectia devine mai accentuata ca oricand. Faptul ca toti cei dragi sunt alaturi de tine, de voi, este o implinire a vietii la care nu toti au acces. Fii fericit, asadar, din acest punct de vedere.
Am citit povestea ta cu interes si as dori sa-mi exprim parerea, desi nu mi-a solicitat-o nimeni. :)
Iertarea este cea mai inalta trasatura de caracter pe care o poate avea cineva. Si, mai mult de atat, ea apare in special si in mod inevitabil, la incheierea socotelilor pamantesti. Toti facem asta, indiferent daca noi suntem cei iertati sau noi trebuie sa iertam. Sunt lucruri firesti si absolut normale, mai ales ca intre capatul firului de viata si divinitate nu mai este decat un singur pas.
Cu siguranta ca ar trebui sa te duci la capataiul surorii tale pentru a primi iertarea. Insa, Marin, asta o faci mai mult pentru tine, pentru linistea ta interioara, decat pentru ea. Ea, in ani, te-a eliberat de aceasta povara, fara ca tu sa-ti dai seama macar. Faptul ca nu ti-a spus-o niciodata nu a fost din rea vointa. Probabil a crezut ca ai inteles. Dar pentru ca tu ai constiinta incarcata inca, ar fi ideal sa ai o discutie cu ea, ca intre frati, discutie care ar trebui sa sparga orice bariere vazute sau nevazute, simtite sau mai putin simtite intre voi.
Gandeste-te la un lucru. Nu este un pacat atat de mare, nu este o greseala capitala ceea ce ai facut. In fond, tu i-ai vrut binele. Parerea mea este ca cel tanar nu a fost prea profund in sentimente daca a acceptat atat de usor o despartire ireversibila intre ei.
Un om care iubeste cu adevarat nu fuge in fata primei stavile intalnite. Un om care iubeste cu adevarat nu asculta de alte voci decat de cea a inimii sale. Probabil ca nici inima lui nu era daruita in totalitate surorii tale. Iar sora ta s-a hranit cu iluzia unei iubiri construite pe castele de nisip.
Sincera sa fiu, daca eu - barbat fiind - as iubi o femeie cu o dragoste dincolo de limitele cognoscibile, as fugi cu ea in celalalt capat al lumii, departe de lume, de piedici si neajunsuri.
Si mai e ceva. Cu siguranta nu i-a fost dat sa se casatoreasca. Asa a fost soarta ei. Sunt femei care nu au un partener ani de-a randul si care, intr-un moment de "nebunie temporara" spun DA in fata primului barbat intalnit. Desigur ca multe sunt esecuri, dar mai sunt si cazuri in care fericirea le da tarcoale toata viata.
Asa cum sunt si multe femei care nu accepta langa ele pe oricine preferand singuratatea.
Asadar, sa nu-ti faci prea multe procese de constiinta in privinta culpabilitatii, dar nici nu trebuie sa neglijezi o discutie cu ea.
Iti doresc succes, desi sunt convinsa de pe acum ca vei avea. S-a dovedit a fi o femeie buna la suflet, din ceea ce ai scris. Nu va fi greu sa iti spuna raspicat ca te iarta, desi acest lucru poate fi doar o confirmare a ceea ce deja stii si tu, dar si ea.
Seninatate si tarie iti doresc!

ARIPI FRANTE

30.05.2010, 21:38

Draga mea Anemona,
Citind mesajul tÄÆ’u de mai sus, m-am surprins zâmbind. MÄÆ’ ierÅ£i cÄÆ’ îndrÄÆ’znesc sÄÆ’-Å£i spun, dar am senzaÅ£ia cÄÆ’ ori nu ai fost sincerÄÆ’ pânÄÆ’ la capÄÆ’t, ori motivul divorÅ£ului tÄÆ’u a fost pueril. Nu se divorÅ£eazÄÆ’ doar pentru un simplu sÄÆ’rut. Motivul unui divorÅ£ trebuie sÄÆ’ fie temeinic, sÄÆ’ ai dovezi concrete, palpabile, care sÄÆ’ nu lase loc de îndoieli. Aceste îndoieli lasÄÆ’ siaje de regrete în suflet aÅŸa încât peste ani ajungi sÄÆ’ te întrebi dacÄÆ’ nu cumva nu ai procedat corect, dacÄÆ’ nu cumva te-ai grÄÆ’bit ÅŸi poate cÄÆ’ ar mai fi existat o ÅŸansÄÆ’.
Ar fi indicat sÄÆ’-i dovedeÅŸti infidelitatea pânÄÆ’ la capÄÆ’t. Åži asta nu neapÄÆ’rat pentru el, cât mai ales pentru tine. OdatÄÆ’ ce i-ai arÄÆ’tat cÄÆ’ ÅŸtii ÅŸi el ÅŸtie acest lucru, mai departe intervine ego-ul tÄÆ’u. Pentru cÄÆ’ o faci pentru tine, în primul rând.
Este bine sÄÆ’ faci tot ce este omeneÅŸte posibil pentru a redresa cÄÆ’rarea frântÄÆ’ a mariajului ÅŸi abia când ai epuizat toate variantele, abia atunci sÄÆ’ intentezi divorÅ£. GândeÅŸte-te cÄÆ’ o faci în primul rând pentru tine, pentru a nu avea regrete mai târziu. Regrete cÄÆ’ nu ai fÄÆ’cut tot ce se putea pentru a-Å£i salva cÄÆ’snicia.
Nu cu mult timp în urmÄÆ’, cineva (o femeie) îmi spunea: "Mai laÅŸi de la tine, dacÄÆ’ vrei sÄÆ’-Å£i meargÄÆ’ mai departe cÄÆ’snicia!". Era vorba tot despre infidelitatea bÄÆ’rbaÅ£ilor. Nu am putut ÅŸi nu pot sÄÆ’ nu mÄÆ’ întreb în continuare: "Care cÄÆ’snicie?" DacÄÆ’ un bÄÆ’rbat ajunge în patul altei femei, atunci relaÅ£ia de acasÄÆ’ nu se mai numeÅŸte cÄÆ’snicie. Se numeÅŸte ce vreÅ£i voi sÄÆ’ se numeascÄÆ’, numai cÄÆ’snicie nu. Am putea, de exemplu, s-o comparÄÆ’m cu o cÄÆ’ruÅ£ÄÆ’ în trei roÅ£i, am putea s-o comparÄÆ’m cu un pat fÄÆ’rÄÆ’ arcuri sau cu o copulaÅ£ie solitarÄÆ’, dar în nicun caz o CÄ‚SNICIE.
Sigur cÄÆ’ multe femei fac compromisuri de acest gen, sigur cÄÆ’ unele surate ale noastre acceptÄÆ’ orice, doar din dorinÅ£a de a nu decÄÆ’dea din "statutul" de "femeie cÄÆ’sÄÆ’toritÄÆ’", "serioasÄÆ’", "cu familie" etc.
Doamnelor, un mariaj este un angrenaj care trebuie urnit ÅŸi întreÅ£inut de doi, nu doar de unul singur.
Paul Newman, într-unul din celebrele sale interviuri referitoare la fidelitatea sa vis-a-vis de soÅ£ia care i-a stat alÄÆ’turi timp de o jumÄÆ’tate de secol, spunea "De ce sÄÆ’ mÄÆ’nânc un hamburger ieftin în oraÅŸ, când am o fripturÄÆ’ bunÄÆ’ acasÄÆ’?" Câţi dintre bÄÆ’rbaÅ£ii de lângÄÆ’ noi gândesc astfel?
DacÄÆ’ nu ÅŸtim sÄÆ’ le impunem respectul, dacÄÆ’ nu ÅŸtim sÄÆ’ ne respectÄÆ’m noi înÅŸine, în primul rând, nici ei nu vor avea stimÄÆ’ faÅ£ÄÆ’ de aÅŸa-zis-ul "sex slab".
Atât timp cât avem un serviciu pe picior de egalitate, atât timp cât facem tot ce face un bÄÆ’rbat ÅŸi chiar mult mai mult de atât, nu vÄÆ’ lÄÆ’saÅ£i cÄÆ’lcate în picioare, nu lÄÆ’saÅ£i ca primitivismul izvorât din gena ancestralÄÆ’ masculinÄÆ’ sÄÆ’ izbucneascÄÆ’ dezumanizându-ne.
CÄÆ’ci... "DacÄÆ’ dragoste nu e, nimic nu e!"....

Scrisori in dezbaterea cititorilor

27.05.2010, 23:01

Cu ceva timp în urmÄÆ’, la vremea când eram o tânÄÆ’rÄÆ’ cu aspiraÅ£ii înalte de la viaÅ£ÄÆ’, îmi gÄÆ’seam refugiul în aceastÄÆ’ revistÄÆ’. Nu am mai citit-o de mult ÅŸi parcÄÆ’ am regrete. ÃŽmi aduc aminte cu drag cÄÆ’ în ultimul raft al micii mele biblioteci zÄÆ’cea o arhivÄÆ’ dragÄÆ’ ÅŸi destul de impresionantÄÆ’ a acestei reviste...
Vremurile acelea au apus de mult.
Visele ÅŸi nÄÆ’zuinÅ£ele mi s-au spulberat, viaÅ£a - în cruda ei vitezÄÆ’ - mi-a ÅŸters sclipirea veselÄÆ’ din priviri...Se mai întâmplÄÆ’! Nu toÅ£i oamenii au noroc, nu toÅ£i sunt mulÅ£umiÅ£i de mediocritatea în care se bÄÆ’lÄÆ’cesc fÄÆ’rÄÆ’ ca sÄÆ’ poatÄÆ’ ieÅŸi din ea, deÅŸi ÅŸi-ar dori-o.
AceastÄÆ’ mocirlÄÆ’ umanÄÆ’ în care ne scÄÆ’ldÄÆ’m, viaÅ£a austerÄÆ’ pe care o ducem în mod voit sau poate nu, mÄÆ’ duce cu gândul la acel teribil cuvânt de origine arabÄÆ’, "maktub!" - "aÅŸa a fost scris!". Sigur cÄÆ’ sunt ÅŸi pÄÆ’reri contra ÅŸi, poate mulÅ£i îmi vor sÄÆ’ri în cap, rÄÆ’cnind din toÅ£i rÄÆ’runchii cÄÆ’ nu fac nimic pentru a ieÅŸi din starea asta letargicÄÆ’, specific majoritÄÆ’Å£ii române. Se prea poate. Poate nu am curajul sau îndemânarea... nu aÅŸ putea sÄÆ’ afirm cu tÄÆ’rie acest lucru, dupÄÆ’ cum nici nu aÅŸ putea sÄÆ’ neg...
Dar mai bine sÄÆ’ trec peste aceastÄÆ’ derogare inoportunÄÆ’ ÅŸi sÄÆ’ revin elegant la subiectul în cauzÄÆ’.
Este lÄÆ’udabil cÄÆ’ o astfel de dragoste poate rezista în ani, este lÄÆ’udabil cÄÆ’ respectul a triumfat tÄÆ’vÄÆ’lind pânÄÆ’ la volatilizare mocirla în care se rostogolesc cele mai multe dintre cÄÆ’snicii.
Am citit cu pasiune ÅŸi interes povestioara de mai sus.
Unele femei pot iubi cât pentru doi, dupÄÆ’ cum unii bÄÆ’rbaÅ£i pot muri din dragoste.
Sentimentul acesta vecin cu puterea divinÄÆ’, oare nu ar trebui sÄÆ’ egaleze balanÅ£a existenÅ£ei în doi?
AstÄÆ’zi, iubirile sunt uitate, terfelite ÅŸi ironizate de toÅ£i. Am uitat sÄÆ’ dÄÆ’ruim dragoste, am uitat s-o primim, am pÄÆ’ÅŸit în fugÄÆ’ peste cuvântul respect în aÅŸa fel încât în cel mai scurt timp acest cuvânt va ajunge atât de arhaic încât nici mÄÆ’car academicienii nu-ÅŸi vor mai aminti sÄÆ’-l scrie în dicÅ£ionare...
Cât despre dragoste, dÄÆ’ruire, devotament.... doar la vârsta senectuÅ£ii mai auzim aceÅŸti termeni,,,
Ei ha.... Dar mai bine mÄÆ’ opresc, fiindcÄÆ’ altfel aÅŸ fi tentatÄÆ’ sÄÆ’ scriu un roman întreg despre acest subiect vechi de când Adam ÅŸi Eva au fost alungaÅ£i din Rai în condiÅ£iile ÅŸtiute de toÅ£i.
Åži nu de alta, dar nu aÅŸ dori sÄÆ’ lezez în niciun fel membranele vizuale ale cititorilor cu acest comentariu interminabil.
ÃŽn esenÅ£ÄÆ’, dacÄÆ’ este adevÄÆ’rat, atunci FELICITÄ‚RI stimatÄÆ’ doamnÄÆ’!
Åži pÄÆ’rinÅ£ii mei au trÄÆ’it sentimente similare ÅŸi... poate cine ÅŸtie? Cândva, vÄÆ’ voi scrie povestea lor....

Mulţumesc!

Cuibul de randunele

• 1