In aceste scrisori, cateodata e multa tristete, alteori bucurie, dar de cele mai multe ori, din ele razbate singuratatea care-i face pe oamenii ce va scriu sa caute printre cititori speranta, sfatul, ori doar ascultatorul de moment, de care au nevoie ca sa nu li se para atat de grea incercarea pe care o au de trecut. Sau poate multi se gandesc ca povestea pe care o spun in public, marturisirea pe care o fac, ar putea fi un exemplu pentru altii care ajung in situatii similare. Uneori e bine sa fii atent la cei de langa tine, ca sa nu cazi in capcanele in care si ei au cazut. Alteori nu e bine sa te lasi influentat in nici un fel de nimeni, ci trebuie sa actionezi dupa cum ti se pare tie corect, dupa cum crezi ca e mai potrivit cu ceea ce simti sau traiesti in acel moment. Si asta, pentru ca asa cum nu sunt doi oameni perfect identici, asa nici vietile lor nu pot fi la fel si nu se pot ordona dupa aceleasi legi.
Indraznesc, sub siguranta anonimatului, sa va relatez povestea mea, poveste pe care am tinut-o ascunsa multi ani. Veti intelege de ce ma ascund, daca veti avea rabdare sa cititi pana la capat.
Atunci, demult, cand intamplarile pe care am sa vi le povestesc erau proaspete, am ascuns de ochii lumii ceea ce mi s-a intamplat, pentru ca, in acea vreme, sa fii necasatorita si sa astepti un copil, nu era o situatie la locul ei. Nu era usor sa infrunti gura lumii. De-aceea, pentru a-mi usura oarecum situatia, m-am mutat intr-o localitate in care nu ma cunostea nimeni. Dar sa pornesc cu inceputul.
O situatie stanjenitoare
Eram eleva in ultimul an la o scoala postliceala de asistente, cand l-am cunoscut pe el. Faceam practica in spitalul la care lucra ca medic stagiar. Mi-a placut de la inceput, inalt, brunet, glumet, dezinvolt, atunci cand ne vorbea noua, asistentelor. In scurta vreme, s-a infiripat prietenia noastra, si drumurile mele catre spital erau tot mai dese, mai ales atunci cand el era de garda. Dupa ce isi termina vizitele prin saloane, aveam ragaz sa stam de vorba in camaruta lui de stagiar, aflata in mansarda spitalului. De multe ori, ne prindea dimineata cu povesti si credeam ca relatia noastra devine tot mai apropiata. Intr-o zi, ne-am intalnit in centrul orasului si ne-am indreptat impreuna catre spital. Se lasase deja seara cand ne-am apropiat, pe strada care urca intr-o panta domoala, de clinicile universitare. Apropiindu-ne, am vazut ca intr-un foisor al cladirii era o fereastra luminata de o ciudata lumina albastra, diferita cu totul de luminile de la celelalte geamuri ale saloanelor. L-am intrebat ce este acolo, dar n-a stiut sa-mi raspunda. Mai bine! Magia stralucirii aceleia era ca un dar. Un semn misterios din lumea de dincolo. M-am lasat cotropita si noaptea care a urmat a fost prima noastra noapte de dragoste. Lumina albastra de la geamul din turn vegheaza si azi amintirea acelei nopti. O noapte care avea sa-mi schimbe viata...
Peste ani, de cate ori ma gandeam la el, imi venea mai intai in minte fereastra luminata atat de frumos in serile in care ne intalneam si ne plimbam pe strada ce urca la spital. Am spus ca intre noi era o oarecare neliniste, de fapt, cred ca numai eu o simteam, pentru ca el avea in cap mult mai clar drumul pe care urma sa porneasca, viitorul pe care-l vedea mai degraba prin ochii parintilor lui. In momentul in care am inteles ca mintea lui e la cariera pe care ai lui asteptau s-o faca, atunci cand mi-am dat seama ca ma priveste doar ca pe o distractie de moment, o simpla sora de spital disponibila, asa cum erau, de fapt, multe dintre colegele mele, pornite toate la vanatoare de doctori, era deja prea tarziu. De fapt, trebuie sa recunosc ca m-am amagit singura, crezand ca poate se va obisnui cu mine si ca relatia noastra se va implini cu o nunta. El trecea insa de la o stare la alta. Cand era extraordinar de tandru cu mine, cand ma privea cu ochi de gheata. Cand credeam ca nu ma va mai cauta, aparea cu flori in brate si ma chema la plimbare. Asa au trecut cateva luni, luni de nebunie aproape. Incertitudinea mi-a luat mintile. Nu mai stiam daca ceea ce simt pentru el este dragoste sau frustrare si umilinta. O asteptare grea, a ceva ce nu mai venea niciodata. Nu mai puteam suporta indecizia lui, nesiguranta mea, a viitorului relatiei noastre. O vreme, am crezut ca ma supune la niste probe, apoi mi-am dat seama, treptat, ca, de fapt, nici el nu stie ce sa faca, nu stie cum sa-i impace pe parintii lui, care voiau si cereau tot mai mult de la el, si nu stie cum sa ma impace pe mine, care voiam o oficializare cat mai rapida a prieteniei noastre. Simteam ca e un moment foarte greu si m-am gandit ca l-as putea ajuta sa se hotarasca mai repede...
Acuma, astazi, dupa atatia ani, pot sa va spun ca m-am inselat cumplit si ca toata viata de pana acum am tras consecintele hotararii mele necugetate de atunci. Am hotarat sa grabesc oarecum lucrurile, adica sa-l oblig sa ia o decizie. Am ramas insarcinata, fara sa-i spun despre intentia mea, sperand ca in fata acestei noi situatii nu va mai ezita si va lua hotararea pe care o asteptam. Dar ca in cele mai negre vise, lucrurile au evoluat cu totul altfel decat am vrut. Din momentul in care l-am anuntat ca sunt gravida, prietenia noastra parca a disparut. In primele zile m-a evitat, apoi m-a anuntat, cat se poate de serios, ca nu poate accepta sa fie impiedicat in cariera lui de o casatorie si de un copil. Visa sa plece cu o bursa in strainatate si nu avea de gand sa renunte la acest vis. Mai mult, desi in vremea aceea intreruperile de sarcina erau interzise prin lege, a aranjat cu un coleg de-al lui sa rezolve "rapid si elegant" situatia "stanjenitoare" in care eram. Am ramas inmarmurita cand am auzit propunerea lui. Si-atunci, cu mintea buimacita de suferinta, am zis ca merg mai departe, refuzand sa apelez la solutia lui, sperand ca poate, poate, cu timpul, se va obisnui cu gandul, cu situatia si ca se va lega totusi mai mult de mine sau de copil. N-a fost asa. Am platit scump incapatanarea si disperarea cu care m-am agatat de o himera. Imi dau seama acum ca nu iubirea m-a facut sa recurg la acel truc ieftin cu copilul, ci mai degraba ambitia de a ajunge sotia lui, de a intra in alta lume decat aceea, modesta, in care am fost crescuta. Si poate de aceea nici nu s-a implinit frumos povestea noastra, pentru ca nu se baza pe sentimente reale, poate ca nu era atat de sincera pe cat parea. Nu ne iubeam pe noi, iubeam doar dragostea, asa, la modul general, teoretic, decorativ; eram impreuna atunci doar pentru ca altcineva mai potrivit cu noi nu aparuse inca.
Indoiala
Asadar, eram gravida, el nu dorea copilul si refuza sa ne mai vedem. Nu stiam ce sa fac, ma gandeam la rusinea si la supararea parintilor mei, in momentul in care ar fi aflat vestea. Inainte ca sarcina sa fie vizibila, i-am vizitat in satucul in care m-am nascut si m-am gandit ca poate, daca le-as explica ce s-a intamplat, m-ar intelege si m-ar ierta.
Am nascut o fetita pe care am crescut-o singura. Nu l-am anuntat pe doctor ca are un copil, nu l-am mai vazut de atunci, n-am mai fost niciodata in orasul in care l-am cunoscut si in care am crezut candva ca poti planifica dragostea, ca ea poate sa apara atunci cand vrei, la comanda. Nu mi-a fost usor, dar am gasit putere, nici n-o sa va vina sa credeti, tocmai la batranii pe care-i ingrijeam zilnic. Ei m-au ajutat si m-au imbarbatat cu povestile pe care mi le spuneau despre intamplari din viata lor. Familia pe care am visat-o atat de mult in tinerete a devenit, incetul cu incetul, familia batranilor de la azilul in care lucram. Am ramas singura, nu m-am mai casatorit. Viata mea a curs fara intamplari spectaculoase. Am trait modest, regretand ambitiile desarte ale tineretii. Mi-am asumat ratacirea de atunci. M-am dedicat cu totul cresterii fetitei nascute dintr-o mare greseala a mea. E un copil bun. Nu stie cine ii este tata si ma intreb adesea daca am dreptul s-o opresc de la acest lucru, mai ales ca acum este studenta la medicina si ca il are ca profesor tocmai pe el. Sunt foarte tulburata, din ziua in care mi-a povestit de discursul cu care acest profesor a inceput cursul la grupa lor. Cica le-ar fi spus, printre altele, ca reusita intr-o meserie, in dragoste, in orice vrei sa faci, este uneori ca o lumina albastra, ciudata, pe care o vezi la o fereastra dintr-un turn. O lumina care te atrage, pe care ai vrea s-o stapanesti, dar pe care uneori o lasi sa traiasca in tainica ei incertitudine, tocmai pentru a nu-i risipi misterul. E ca o fata morgana, inselatoare uneori, dar care te ajuta sa te limpezesti intr-un final, sa te cunosti, sa te implinesti, sa faci lucruri bune pentru tine si pentru altii. Din ziua in care fata mi-a povestit acest lucru, parca nu mai sunt eu. S-au redeschis usi pe care le credeam pe veci inchise. Trecutul m-a depasit, mi-a luat-o inainte. Sunt foarte tulburata si simt ca din nou voi fi pusa in fata unei optiuni majore si nu stiu cum este mai bine. Sa-i spun fetei adevarul? Cum voi putea sa-i explic minciuna de atatia ani? Am crezut in tot acest timp ca am ales cea mai buna solutie, dar acum ma indoiesc de asta. Ma apasa tot mai mult sentimentul de vinovatie si nu stiu ce sa fac. Nu mai vreau sa gresesc inca o data, nu vreau ca greseala mea sa umbreasca si viata fiicei mele. Pot eu sa-i fur dreptul de a-si cunoaste tatal, numai din ambitia mea de a-i oferi un anume portret al meu, o versiune imbunatatita a vietii mele? Am procedat oare corect fugind in lume, pentru a ma ascunde? Daca el a vorbit, dupa atatia ani, de lumina aceea albastra, asta nu inseamna oare ca si el regreta ceva din intamplarile de atunci?
Ce sa fac? Sa aleg sinceritatea si judecata fetei mele sau sa ingrop inca o data, definitiv, greseala tineretii?
DOINA
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
05.09.2009, 14:22Violeta Ursulescu
Un articol tulburator...insa eu consider ca ar trebui sa-i marturisiti adevarul fetei care a ajuns deja la o oarecare maturitate, are dreptul de a afla acest adevar care desigur ca va durea dar este mult mai bine asa. Ganditi-va ca adevarul va iesi la iveala mai devreme sau mai tarziu iar atunci s-ar putea sa pierdeti pe deplin si controlul asupra fetei si cum vor degenera lucrurile. Poate ca dupa trecerea anilor va va fi chiar mai usor sa aveti o discutie fata in fata cu tatal fetei. Iertati si dati-le o sansa sa se cunoasca.In plus cred ca este momentul dupa atatia ani sa va eliberati si de greutatea care va apasa sufletul. Eu cred ca veti fi surprinsa cate lucruri bune poate aduce cu sine iertarea, bunatatea, credinta...Dumnezeu sa va ocroteasca.
05.09.2009, 20:04Rozalia Zapada
Doina, ai vrut sa grabesti soarta lucrurilor
ramanand insarcinata si cred ca prin aceasta ai "deturnat" putin destinul care va era harazit. Niciodata nu intalnim intamplator alti oameni nu numai in dragoste, dar si in prietenie sau la locul de munca. In general, ne ies in cale chiar acei oameni care ne creeaza probleme si prin care putem evolua sau dimpotriva, care ne pot alina. Fiica ta si tatal ei trebuie in mod absolut sa stie cine sunt si care sunt raporturile lor. Gandeste-te cata bucurie le vei oferi spunandu-le adevarul. Si viata ta va capata o mai incarcata semnificatie oferindu-le sansa sa se cunoasca. Curaj!
05.09.2009, 21:46Rotaru Dia
Ce a fost a trecut si decizia care ai luat-o buna sau rea e a ta personala si ai dreptul la ea. Fetita ta s-a nascut nu dintr-o greseala ci din dragoste si speranta care chiar daca nu ti-a fost impartasita atunci, ti-a lasat pretiosul cadou care e ea.
Greseala a fost sa nu-i spui adevarul de la inceput. Acum o sa fie cel putin ciudat sa afle cine ii e tata, mai ales ca il cunoaste si apreciaza.. Dar va trebuie s-o faci. E dreptul ei sa stie. El nu are nici un drept, pentru ca a renuntat la el cu ani in urma. Tot ea va decide daca ii va spune, iar daca e necesar introducerea va trebui sa o faci tu.
Fa-o fara regrete si remuscari Ai facut ce e mai bine pentru tine si copil si asta e cel mai important lucru. S-ar putea sa-ti poarte pica pentru ca nu i-ai spus pana acum, dar nu te va ierta daca va afla in altfel sau mult mai tarziu.
Numai bine.
05.09.2009, 22:10Cristina-Maria Frentescu
Felicitari pentru ca ati ales sa dati nastere copilului![Personal cred ca ea are dreptul sa-si cunoasca tatal.Nimic in lumea aceasta nu-i intamplator, iar faptul ca d-lui si-a amintit de acea lumina albastra, denota ca a avut regrete.In virtutitea acestu fapt cred ca ar trebui sa-l abordati.Numai bine si succes!
06.09.2009, 13:32Elena Boangiu
Sfaturi si raspunsuri vei primi destule insa sufletul tau ce-ti spune?El sta acolo pitit asculta si pune inima pe jar asa cum numai el stie sa o faca.O poveste traita cu multe urcusuri si coborasuri dar care au pus amprenta pe tine ca om.Cu toata fastaceala de care vei da dovada eu cred ca va trebui sa-i spui fiicei tale adevarul.Stiu ca va durea si-ti va fi greu dar poate ca te va intelege si te va admira mai mult ca ai reusit sa treci singura prin atatea necazuri.Unii dintre noi trebuie sa se ia la tranta cu viata ca sa supravietuiasca,in speta tu Doina,insa altii trec prin viata ca umbra pe apa.Cred ca tu ai invatat multe si vei da dovada de multa intelepciune cand te vei hotara sa vorbesti.Domnul sa te ajute si sa te caluzeasca toata viata.
06.09.2009, 21:04Antoneta Ivanovici
Nu cred ca discursul profesorului, e o dovada ca nutreshte aceleashi sentimente din tinertetze..(probabil a folosit o metafora care i-a placut la momentul respectiv)
Dar, ptr. linishtea dvs., interesatzi-va daca prof. este singur in prezent.Numai in acest caz atzi putea avea o intrevedere cu el . In urma discutziei ,vetzi shti probabil ce este de facut...
07.09.2009, 08:29Georgeta Jeanina Tenea
M-a impresionat aceasta poveste. Fata trebuie neaparat sa stie cine este tatal ei, e dreptul ei! In acelasi timp, se pare ca e sub vraja "d-lui profesor", trebuie sa nu cada in aceeasi capcana in care a cazut mama si sa se lase cucerita de el, asa, cel putin, va sti ce sentimente poate sa nutreasca, nu trebuie sa fie confuza! Adevarul poate limpezi lucrurile iar acum are si varsta la care sa inteleaga. Sunt convinsa ca ea va fi mandra cand va afla cine ii este tata, am, sentimentul ca si el se va bucura... Succes! Jeanina
07.09.2009, 15:04Melania Preda
Draga Doina, am citit cu placere si nostalgie totodata povestea ta, nostalgie pentru o poveste asemanatoare dar nu identica. Parerea mea, sfatul meu daca vrei, este sa-i spui fiicei tale adevarata ei origine. Prin "aparitia" in viata copilei tale a tatalui ei viata iti da sansa sa-ti usurezi sufletul. Presupun ca fiica ta este fiinta cea mai draga tie pe acest pamant si atunci nu poti trai in minciuna fata de ea. Chiar daca la inceput va fi furioasa pe tine, poate dezamagita poate... nu se poate ca in final, dupa ce va decanta in sufletul ei toate trairile si sentimentele pe care i le va da "vestea" ta sa nu te inteleaga/ierte ca ai ales sa procedezi asa. Si mai cred ca pana la urma chiar si El, tatal ei ar fi cazul sa stie. Nu pentru ceva anume, nici material nici moral/sentimental ci pt simplul fapt ca asta e adevarul si ca ar trebui sa se simta si el macar o clipa un imbecil ( scuza-mi duritatea termenului) pt modul cum a gasit de cuviinta sa rezolve situatia acum N ani. Adevarul trebuie intotdeauna ales intre persoanele care se iubesc. Succes.
07.09.2009, 16:41Dana Burcea
POVESTEA TA M-A IMPRESIONAT F TARE, DOINA. PAREREA MEA ESTE CA ADEVARUL TE POATE ELIBERA. PROBABIL CA SPUNANDU-I ADEVARUL FICEI TALE TE VEI SIMTI MAI BINE, ELIBERATA! EU CRED CA FICA TA ARE DREPTUL SA STIE ADEVARUL. ORICUM CONSIDER CA ESTE DESTUL DE MARE PENTRU A SUPORTA ACEST ADEVAR. SI PANA LA URMA EU NU CONSIDER CA AI GRESIT FACAND ACEST COPIL. UN COPIL E PANA LA URMA O BINECUVANTARE? STII CEVA, DOCTORUL ESTE INSURAT? CINE STIE?! MULT SUCCES!
08.09.2009, 01:03Cimpeanu Ileana
Asa ii puteti explica fetei minciuna din acesti ani. Are dreptul sa stie adevarul.Poate ca va va judeca intr-un prim moment.Dar trebuie sa va asumati absolut tot si sa ii spuneti. Ginditi doar ca miine puteti pleca din aceasta lume si luati si adevarul acesta . Nu va fie teama. Va intelege mai mult decit credeti.Alegeti un moment si vorbiti mai intii de acei ani, de tinerete, de temeri, de vise.Si de dragoste. Toti facem greseli.Si noi parintii am fost tineri, am avut vise .Nimic nu s-a schimbat.E un drept fundamental sa stie, sa va puteti explica, chiar sa il cunoasca pe EL.Dati dovada ca va respectati fata.Dragostea de mama inseamna si respect.Fiti curajoasa. Va tin pumnii si va doresc sa va dea Dumnezeu puterea sa faceti ce este corect cit inca mai aveti o sansa.
08.09.2009, 07:18Chim Mariana
Draga Doina, ce extraordinar este destinul omenesc! intotdeauna m-au fascinat legaturile carmice. Dumnezeu este un artist de ne-egalat, nu crezi?
Ma intreb daca nu ar fi bine sa-i scri o scrisoare, in care sa-i redai numai felul in care a decurs destinul tau, fara prea multa sentimentalitate (ca sa nu creada ca apelezi la sentimentele lui de mila, sau cine stie ce altceva). si cam ultima propozitie sa fie: "o eleva din clasa ta este de fapt fica ta. daca vrei sa afli amanunte poti sa ma contactezi la adresa.... daca nu, iti urez sa ai o viata buna." Daca acest doctor este casatorit cu copii poate nu-l interseaza altceva, sau poate s-ar putea infiripa o legatura stransa intre el si fiica lui, (mai buna decat cu propria familie) cine stie? Dar in primul rand trebuie sa te gandesti la fata ta. tu o cunosti pe ea f. bine, cat de socata ar fi ea sa auda ca ai mintit-o o viata intreaga? este indeajuns de tare de a suferi asa un soc? eu toata viata am 'visat' la tatal meu care a divortat de mama de cand aveam 2 ani. oare si fetita ta a 'visat' cu ochii deschisi la tatal ei pe care nu l-a cunoscut niciodata? poate vizionati un film impreuna legat de acest subiect, sau cititi o carte impreuna, si s-o intrebi, ea cum ar reactiona? Am in gand un film britanic din 1996 intitulat "Secrets and Lies" (secrete si minciuni) ar fi intersant cum ar reactiona ea la o asa poveste.
Ingerul tau cel bun sa te lumineze!
08.09.2009, 15:09Maria Dragut
A incerca sa reinnozi acest fir, echivaleaza cu deschiderea unei cutii a Pandorei. Se poate sa faci mai mult rau decit bine, mai ales celor dragi. E greu sa mergi si cu sufletul impovarat de-o minciuna. Tu stii cel mai bine ce decizie sa iei pentru ca doar tu cunosti realitatea. Dumnezeu sa te lumineze ,sa faci cum e mai bine!
08.09.2009, 17:44Bratu Monica
Draga Doina,articolul tau este profund impresionant.
Cel putin pe mine m-a impresionat puterea ta de a decide sa mergi mai departe cu sarcina,chiar daca stiai presupun, ce riscuri iti asumai si mai ales stiind ca tatal copilului nu-ti va fi alaturi,chiar daca tu credeai ca asa ii vei forta mana
Nu sunt o feminista,insa cred ca majoritatea barbatilor sunt LASI atunci cand trebuie sa ia o hotarare importanta,si mai cred ca se lasa foarte mult influentati de parinti.
Tinand cont de faptul ca ei isi doreau o cariera pt fiul lor,si aici vreau sa spun ca in opinia mea toti parintii ne dorim asta,tu ai fi fost o piedica in calea ascensiunii lui profesionale,asa ca hai sa incercam sa intelgem situatia
Ce vreau eu insa sa stiu,fiica ta nu te-a intrebat niciodata cine este tatal sau?
Stim toti ca mai devreme sau mai tarziu o va face,asa ca sfatul meu ar fi sa vorbesti cu ea inainte sa afle din alta parte
Eu as avea o discutie cu ea,i-as spune adevarul,incercand sa nu-l pun intr-o lumina proasta pe tatal ei.
Eu cred ca oricum intr-o zi va afla,si mai mult decat atat este normal sa stie cine este tatal ei.
Dupa discutia cu tine,ar putea sa incerce sa vorbeasca cu el sub pretextul ca doreste mai multe amanunte referitoare la povestea luminii albastre si asa se va apropia de el, sau chiar ar fi posibil ca el sa fie cel care isi va deschide sufletul.
Daca este studenta la medicina,fata este inteligenta si sigur va sti cum sa abordeze tema.
Ceia ce ma face insa sa ma tem putin este felul in care ar putea reactiona el, sa nu o raneasca
Deasemeni,trebuie luat in consideratie faptul ca au trecut multi ani,si poate are o familie si asta l-ar putea tulbura,sau poate si-a dedicat viata carierei si nu a avut timp pt asta.
Cert este ca situatia este delicata,insa fiica ta trebuie sa stie adevarul.
Si pe el,cred ca ar fi de preferat sa nu-l intrebe nimeni niciodata unde era cand aveati mare nevoie de el,pt ca daca este OM,sigur are destule remuscari.
Un salut
monica barcelona
08.09.2009, 23:13Alina Cat
Draga Doina,
se pare ca e vointa Cerului ...si nu ne impotrivim Cerului. Fetita ta va intelege si va putea spune un singur lucru: " multumesc mama ca exist".
Si tot vorbesti de o greseala...unde este greseala, Doina? Eu vad o mama minunata, un om cu un curaj extraordinar care a razbit prejudecatile unei lumi nedrepte...Nu este nici o greseala aici, este numai dragoste.
Se spune ca : "if you really love something set it free. If it comes back to you it;s yours for ever if it doesnt it was never yours to begin with." Traducerea ar fi: daca iubesti ceva lasa-l liber...daca vine inapoi la tine inseamna ca a fost al tau dintotdeauna daca nu revine nu a fost de la bun inceput al tau.
Succes!
Med
09.09.2009, 16:54Bt Monica
Povestea pare a fi dintr-un scenariu de film.....si ca si in acel scenariu trebuie sa se termine totul cu bine, nu? asa ca spune-i adevarul...daca nu o faci, pe urma nu vei avea numai tu de suferit, ci si fiica ta. Elibereaza-te!
10.09.2009, 14:47Silvia Craciun
Nu ai facut decat o "greseala" te-ai daruit unui om care nu era pregatit sa-si asume resposabilitati si care nu te-a metitat. Dar faptul ca ai hotarat sa duci acea sarcina pana la capat si ti-ai asumat aceasta raspundere de una singura dovedeste un mare caracter. Te felicit din inima si iti doresc sa te bucuri de acest dar minunat fiica ta ,din toata inima ! In ceea ce priveste partea care-l priveste pe tatal acestui copil te rog sa-i spui fetei adevarul ,ea trebuie sa stie cine este tatal ei si imprejurarile in care a fost conceputa ! Este destul de matura si va sti cum sa faca fata situatiei, daca nu-i spui s-ar putea sa o privezi de dreptul de a sti cine este tatal ei si pe tatal ei sa o cunoasca . Daca o va accepta sau nu este problema lui !
11.09.2009, 06:55Eva Z
Daca simplificam un pic ca sa vedem padurea si nu copacii, se vede cam asa:
Dumnezeu ti-a dat fetita pt ca urma sa-ti pierzi parintii si ramineai singura pe lume, cu mare durere in suflet. Pe cind asa, ai avut copilul care te-a intarit si ti-a dat un reper fix in viata si acea familie de la azilul de batrini care cred ca au fost de mai mare ajutor decit altii ti-ar fi fost in locurile cunoscute dinainte in caz ca nu te-ai fi mutat.
Nu se vede nici o greaseala aici, ci doar un plan foarte bine pus la punct al lui Dumnezeu ca pe o mare tabla de sah pe care El muta piesele si le pune la locul potrivit asa cum nimeni nu ar putea mai bine.
Daca "el" a aparut in viata ta din nou, mai exact a fetei, inseamna ca a venit timpul potrivit ca ea sa afle de el si tu sa te eliberezi de acea taina bine pastrata.
Singura nepotrivire aici este eticheta de "greseala"pe care tu o pui acestei intimplari.
Schimba mentalitatea si accepta/asimileaza, cu alte cuvinte: crede cu adevarat, ca nimeni nu are dreptul sa te judece pt deciziile tale si daca o face totusi, e problema lor si nu a ta.
Dupa mici turbulente inerente asimilarii unor noi adevaruri cred ca fata se va bucura sa afle, tu vei fi usurata, iar "el" va fi mindru si recunoscator.
Toata lumea va avea de cistigat.
Si nu uita ca Dumnezeu toate le aranjeaza mai bine decit am putea noi sa cerem sau sa speram.
Mult bine si ma bucur de pe acuma de bucuria voastra.
Eva Zs.
17.09.2009, 20:02Ana-Maria T
Fata ta are dreptul sa isi cunoasca tatal si las-o pe ea sa decida daca va vrea sau nu sa il vada si sa vorbeasca cu el. Doar spunand adevarul ne descarcam sufletul de greselile trecutui. Atunci cand vei vorbi deschis cu fata ta si ii vei povesti realitatea, abia atunci ai sa vezi cum piatra grea ce-o porti acum in suflet se va da la o parte. Poate ca abia atunci vei simti lumina nu intuneric si de ce nu chiar acea lumina albastra.
20.09.2009, 07:18Victoria Goga
Doamna, ati fortzat cu o sarcina si ..ati pierdut! Ati manipulat astfel, in tinerete , atat viata dvs cat si automat viata fetei care .. nu stim ce stie despre tatal ei; oricum un neadevar.
De ce i-ati ascuns fetei dvs adevarul? De jena? din vinovatie?
Pareti nehotarata in a-i spune fetei , care e adulta!- adevarul! Deci continuati manipularea?? Pana cand?
Va simtiti bine asa , de o viata?
Care e vina fetei SA FIE MEREU TINUTA IN MINCIUNA? De ce?
Asa cum ati avut atata curaj in tinerete, aveti acum curajul si INTELEPCIUNEA de a lamuri lucrurile , prin adevar.
21.09.2009, 21:47Zavoi Anamaria
Trebuie spus adevarul urgent si cu orice risc. Daca fata va fi vrajita si se lasa orbita de lumina albastra? Mai ales ca spui ca doctorul nu ara tocmai usa de biserica. Poate ca nu a renuntat la obiceiul de a schimba femeile una dupa alta. Atunci se va distruge tot ce ai construit. La aceasta nu se gandeste nimeni? Trebuie spus adevarul si doctorului si fetei. Nu trebuie lasat nici un dramm de risc. Cum de nimeni nu se gandeste la acest lucru? Suna urgent. E o chestiune care nu admite intarziere. Doamne ajuta! Lia Laura
22.09.2009, 16:27B Barbu
Doina, draga, eu cred ca trebuie sa-i spui fiicei tale cine-i este tatal. Tu esti singura care stie adevarul. Daca aveti gusturi comune e posibil sa te trezesti ca-i cade fiicei cu tronc taman tatal ei (insurat sau nu, nu conteaza, stii bine ca dragostea nu tine cont) si se poate ajunge la incest. Stii bine cum multe studente se indragostesc de profesorii lor, iar daca el si-o fi pastrat farmecul din tinerete... Plus ca se poate ca fiica ta sa simta cumva legatura cu acest om, si sa nu si-o poata explica decat prin faptul ca s-a indragostit de el...Gandeste-te bine la asta, descoase-o eventual pe viitoarea ta doctorita, sa afli ce simte raportat la el. Lui cred ca nu-i nevoie sa-i spui nimic, daca Dumnezeu va vrea ca el sa afle, asa va fi. Dar fetita ta trebuie sa stie macar pentru a fi ferita de "situatii stanjenitoare"...
26.09.2009, 21:50Adela Banutza
Draga Doina, acum, stii cum e: cate caractere atatea pareri si tot atatea experiente. Nimeni nu-ti poate spune ce sa faci sau nu, totul depinde de tine, de ceea ce-ti doresti si de ceea ce simti. Eu una am cea mai mare admiratie posibila pentru tine. Poate ai fi avut o alta viata daca nu ti-ai fi dedicat-o fiicei tale, insa tu ai ales sa ai grija de micuta dar mai ales sa o nasti, intr-un moment in care numai usor nu era. Insa nimeni nu si-a pus problema tatalui: cand tu spui ca ai disparut, cateva sute de km distanta, el stia ca esti insarcinata, stia ca nu vei renunta la copil, insa ce a facut? De atata amar de ani nu a incercat nici macar sa afle daca mai esti pe fata pamantului. Fiica ta probabil este fericita cu viata ei actuala. Ma indoiesc ca i-ar fi dus lipsa acestui gen de om. Pentru linistea ta sufleteasca eu ti-as sugera sa iei legatura direct cu el, sa afli daca ar fi interesat de copilul sau, fara sa-i spui ca ii este studenta. Daca este entuziast si interesat, abia atunci te-as sfatui sa-i spui fiicei tale adevarul, insa nu tot dintr-o data. Expune-i situatia fara nume, implicatia profesorului, faptul ca stii exact unde il poate gasi si alte detalii. Ia-o usor pentru ca fiica ta sa inteleaga ca de fapt el nu v-a vrut in viata lui, si nu tu nu l-ai fi vrut pe el in viata voastra. Mult succes iti doresc si ai grija de tine si de fiica ta! Faptul ca el a revenit in viata voastra ar putea fi marea lui pedeapsa si nicidecum a ta. Dumnezeu stie mai bine!
29.09.2009, 18:36Marinela Parvan
Viata v-a lovit din plin,dar...tot ce nu te omoara te intareste si dumneavoastra sunteti puternica!!!Cel mai pretios lucru din viata fiecaruia trebuie sa fie copiii,deci trebuie sa veghem ,sa-i ferim cat putem ,de experiente nefericite.Acela e om care invata din experienta altora,dar sunt si oameni care nu invata nici din propria lor experienta!Consider ca fiica dumneavoastra merita sa afle adevarul,cu delicatete,asa cum sufletul de mama va dicteaza!!!Ulterior,in timp,in functie de cursul evenimentelor ea va decide daca simte ca trebuie sa-i spuna cine este!!!Rugati-va ca Domnul sa va arate calea cea buna!!!Doamne ajuta si s-auzim de bine!!!
02.10.2009, 19:00Stoian Corina
Draga Doina,
Asa cum a scris Eva Z., nimic pe acest pamant nu este intamplator. Chiar faptul ca ai ramas insarcinata, ca ai plecat cat mai departe de toti cei care te cunosteau ca sa poti sa-ti cresti copilul acolo, si faptul ca total "intamplator" fetita ta acum este studenta tatalui ei. Ti se par astea doar "simple intamplari"? Mie nu prea... Deci, lasa-l pe bunul Dumnezeu sa-ti poarte si de acuminainte pasii pentru ca nimic in viata aceasta nu este intamplator. Spune-i deschis fetei tale cine este tatal ei si instiinteaza-l si pe el. Am si eu o fetita si crede-ma ca sotul meu inainte de a o avea, era cam speriat.. acum ce a-ti spun... este comoara "ochilor" lui. Deci, nu-ti mai pune atatea intrebari si nu te mai invinovati absolut deloc. Toti facem greseli si nimeni nu are dreptul sa te judece. Iti doresc din tot sufletu mult noroc. Il meriti din plin. Corina
03.10.2009, 20:34Sofia Marica
Odata, in anii tineri si frumosi, am primit un mesaj care suna: "te-ai intrebat vreodata de
ce albastrul este albastru? - Pentru ca el este culoarea iubirii". Sunt multi ani de atunci, dar n-am uitat asta niciodata. Albastrul are magia lui. Omul acela te-a iubit, in felul lui. Tu l-ai iubit, in felul tau. Si ai facut TOTUL pentru dragostea asta. Nu a fost manipulare, nu a fost incapatanare - a fost disperare. Fiecare om face ce considera el ca e cel mai bine la momentul respectiv. Asa ai facut si tu. Asa a facut si el. Cinste tie, ca ai ales sa faci copilul. Dar acum a venit vremea epilogului. Fata ta trebuie sa-si cunoasca identitatea iar voi, parintii ei trebuie sa duceti pana la capat ce ati inceput. Va fi un soc pentru ei, dar vor fi fericiti cand isi vor reveni. Succes!