O mare nedreptate - doctorul Laza paraseste Clinica Eden!

Scrisori de la cititori:

Draga "Formula AS",
Iti multumesc ca existi, iti multumesc pentru bucuria pe care mi-o oferi la sfarsitul fiecarei saptamani, cand astept cu multa nerabdare sa apari, pentru starea de bine si, in acelasi timp, de uimire pe care o am de fiecare data cand deschid cu emotie si curiozitate revista si gasesc alte lucruri noi si folositoare, care-mi mangaie sufletul.
In vara anului 2000, am citit in "Formula AS" o scrisoare de multumire pe care o pastrez si azi, trimisa de mama unei fete care fusese foarte bolnava si care in urma tratamentului domnului doctor Doru Laza, din clinica Eden, din Breaza, s-a vindecat. Desi erau doar cateva randuri, am ramas foarte impresionata. Auzisem de domnul doctor Laza, ii citisem cartea despre tratamentele naturiste, dar era prima data cand citeam despre clinica in care dansul punea in practica ceea ce scria in carte. Mi-a trezit interesul, dar si dorinta de a ajunge intr-o zi acolo.
Mila Domnului a facut ca dupa doar cateva luni, printr-o intamplare fericita, sa gasesc in cutia postala o invitatie la o conferinta despre dieta naturista, sa-l cunosc personal pe domnul doctor Doru Laza. In 11 februarie 2001, a sustinut o conferinta la Casa de Cultura a Studentilor din Cluj, in fata unei sali arhipline. A fost ceva cu totul deosebit. La inceput s-a spus o rugaciune, apoi cativa tineri ne-au incantat cu cateva cantece religioase, iar dupa aceea, domnul doctor Laza ne-a explicat, cu ajutorul unor planse proiectate pe un ecran, legatura dintre boala si alimentatie si importanta schimbarii alimentatiei in declansarea procesului de vindecare. A fost fascinant. Nici nu am simtit cum au trecut cateva ore. In incheiere, ca sa ne convingem ca se poate manca, si inca foarte bine, si altceva decat ce se mananca de obicei, am fost invitati cu totii sa gustam din mancarurile preparate cu multa dragoste si oferite gratuit din partea Bisericii Adventiste Reformiste din Cluj. La iesire in hol, pe o masa imensa, aranjata cu mult bun gust, ne asteptau zeci de delicatese, fara carne, lapte, oua si zahar, doar din cereale, legume, fructe, seminte si miere...
Imi amintesc si azi, cu multa placere, de festinul acela naturist. Totul a fost delicios. Am stat de cateva ori la coada ca sa gust din cat mai multe feluri si tot as mai fi mancat, atat erau de bune: lapte de migdale, lapte de soia, sucuri din fructe proaspete, snitele din soia, chiftelute din legume, salate, sosuri, prajituri, budinci, placinte, paine de casa. Intre timp, cu o farfurie in mana, l-am abordat pe domnul doctor, care isi continua conferinta de pe scena in hol, intr-o atmosfera foarte placuta, raspunzand cu amabilitatea si umorul care il caracterizeaza. I-am vorbit si eu despre iubita mea mama, care de luni de zile suferea de o criza de hernie de disc, foarte dureroasa, si l-am intrebat daca ceea ce are ea s-ar putea trata si vindeca la Breaza. Mi-a raspuns cu un citat din Biblie: "Daca Tu poti crede, toate-i sunt cu putinta celui ce crede".Mi-a dat numarul de telefon si m-a rugat sa-l sun, sa-mi spuna cand ne poate primi. Dupa cateva zile am vorbit din nou si mi-a spus la telefon ca ne asteapta pe mine si pe mama mea in urmatoarea serie.
Aveam, totusi, o usoara rezerva, datorita apartenentei religioase. Eu sunt ortodoxa, dansul este adventist. Am mers la duhovnicul meu si l-am intrebat ce sa fac. Mama se simtea tot mai rau, iar pentru ea, dr. Laza ar fi putut fi alternativa fericita la o operatie periculoasa si cu sanse incerte de ameliorare a sanatatii. Duhovnicul meu m-a binecuvantat si mi-a spus ca pot merge linistita, caci in fond plecam intr-o clinica particulara, unde toate tratamentele urmau sa fie platite, ceea ce am si facut apoi cu inima usoara.
Nu banuiam atunci ca ma voi atasa atat de mult de clinica Eden, de personalul ei si mai ales de familia domnului doctor Doru Laza. Alaturi de IPS Bartolomeu, de Parintele Arsenie Papacioc, de Parintele Iustin Parvu si de parintii mei, el a devenit unul din modelele mele pamantesti si unul din oamenii pe care ii admir cel mai mult. Experienta "Edenica" a reprezentat unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care mi le-a facut Dumnezeu. Am vazut ce s-a intamplat cu mama mea. La inceputul seriei, din cauza durerilor, aproape ca nu mai putea merge, fiecare pas era insotit de lacrimi. Dupa doar doua saptamani, cand ne-am intors acasa, a urcat scarile alergand si cu zambetul pe buze. Terapia sufleteasca prin rugaciune si cantece, dieta, masajele, baile, impachetarile in lut si, nu in ultimul rand, ora zilnica de gimnastica a domnului profesor Marin Plopsoreanu, pe care o practica si azi, au facut minuni.
De atunci, am intalnit atatia oameni bolnavi, carora li s-a spus ca mai au foarte putin de trait si care in urma acestor tratamente simple, dar facute cu mare credinta in Dumnezeu, s-au vindecat sau si-au prelungit viata cu cativa ani! Mi-o amintesc pe fetita din Bucuresti, Cornelus, cum o alinta domnul doctor, despre care s-a scris si in "Formula AS", care a venit acum sapte ani, in luna februarie, la mijlocul seriei, insotita de parinti si bunica, cu un diagnostic necrutator: cancer amigdalian, in faza terminala. S-a vindecat, azi este perfect sanatoasa si, mai mult, in urma adoptarii dietei Edenice de catre intreaga familie, s-au vindecat si parintii ei de problemele de sanatate pe care le aveau.
Alte amintiri foarte dragi sunt clopotelul care suna pe coridoare inaintea fiecarei intalniri, ceaiurile si sucurile pe care le gaseam cu totii in apropierea camerei noastre la fiecare doua ore si jumatate, 6 portii pe zi, dupa un program foarte riguros. Fiecare, in prima zi, primea o fisa pe care scria tot ce trebuia sa faca, la fel ca la armata, si orele la care trebuia sa manance sau sa bea ceaiul sau sucul, incepand cu ora 6:30, cand era desteptarea, si pana la ora 22, cand se dadea stingerea.
Pana acum am fost de 9 ori. M-am simtit atat de bine de fiecare data, incat am simtit nevoia sa revin. La fel ca si mine, foarte multe persoane au ales sa isi faca aici concediul, iar unii vin chiar de doua, trei ori pe an. De fiecare data te simti minunat. Exista acolo o stare de bine, la fel ca atunci cand... citesti "Formula AS", de care te molipsesti imediat. Acolo am inteles cu adevarat ca tot ce facem trebuie sa facem alaturi de Dumnezeu si pentru Dumnezeu. Numai asa viata este cu adevarat frumoasa si capata sens, indiferent de cate ori cadem.
Special era si faptul ca intr-o clinica care apartinea Bisericii Adventiste Reformiste, intalneai reprezentantii unor confesiuni religioase diferite. Conta doar ca toti il cautam pe Dumnezeu, singurul care vindeca toate bolile, cum ne repeta mereu domnul doctor. Daca oamenii s-au rugat impreuna in inchisorile comuniste, cand nu mai aveau nici o speranta pentru viata pamanteasca, de ce sa nu ne fi rugat acum impreuna, cand toti eram plini de speranta.Mai important decat ceea ce ne desparte este ceea ce ne uneste. Numai asa Raiul poate sa inceapa de aici, de pe pamant. Am invatat ca primul pas in vindecarea trupului este vindecarea sufletului. Rugaciunea este hrana sufletului, si asa cum trupul are nevoie de mancare, de apa, de aer, zilnic, si sufletul flamanzeste si trebuie hranit zi de zi. In fiecare zi, dimineata si seara, pacientii puteau sa participe la adunarile religioase organizate in spital. Au fost cele mai frumoase cursuri interactive din viata mea si unele din cele mai impresionante rugaciuni pe care le-am auzit vreodata. La fel, fiecare tratament: impachetarile in argila, compresele cu sare, boz sau boia incepeau cu rugaciunea pe care asistenta o spunea in genunchi, langa patul pacientului, rugandu-l pe Dumnezeu sa binecuvanteze acea procedura. Dar cel mai important mesaj pe care l-am primit din toate aceste lectii a fost acela ca trebuie sa respectam in permanenta poruncile lui Dumnezeu, sa nu riscam sa le incalcam. Orice lucru trebuie facut cu binecuvantare de la Dumnezeu. Chiar daca pe termen scurt ne simtim bine si ne putem chiar insela, spunandu-ne ca se poate si asa, sau ca asa fac toti, totusi, pe termen lung, urmarile vor fi catastrofale. E adevarat ca Dumnezeu iarta pe pacatosul cait, dar acesta va trebui sa suporte consecintele sfidarii legii morale si a legilor naturale ale lui Dumnezeu, care guverneaza masinaria umana.
In acest an s-au implinit zece ani de la infiintarea clinicii. Din pacate, aceasta scrisoare, care ar fi trebuit sa fie o scrisoare de bucurie, o scriu cu sufletul indurerat. Am primit o veste foarte trista. Cred ca putini au aflat, pana la ora aceasta, ca doctorul Laza paraseste clinica Eden. Omul care, zi si noapte, in acesti ani, a fost in clinica alaturi de pacienti, alaturi de bolnavi incurabil pe care i-a ajutat sa biruie moartea a devenit victima unor manevre denigratoare. O practica raspandita in Romania, si de mare efect. Sunt foarte multi bolnavi de cancer care au auzit de dansul si care-l suna disperati ca sa-i ceara ajutorul. Pentru fiecare are o vorba buna, fiecaruia ii trimite o raza de speranta. Pacientii lui au devenit familia lui.
Ce vor face acum cei care de luni de zile sunt inscrisi pe listele de asteptare, pregatindu-se sa mearga la Breaza, majoritatea dintre ei disperati? Cati isi vor permite sa mearga in strainatate, intr-o clinica naturista, unde tratamentul costa cateva mii de euro?
In calitate de fosta pacienta a clinicii de la Breaza, vindecata prin competenta profesionala si atmosfera spirituala existente acolo, m-am simtit datoare moral sa scriu aceasta scrisoare.
Ii doresc mult succes domnului Laza, si ceea ce el ne spunea noua il rog acum sa-mi dea voie sa-i spun si eu, ca celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, toate li se lucreaza "spre bine". Sa nu uite niciodata ca este unul din oamenii alesi de Dumnezeu pentru o misiune aleasa, si poate tocmai de aceea trebuie sa treaca prin atatea incercari, pentru a deveni si mai puternic. Si, mai ales, sa nu uite ca nu este singur. Cu doctorul Laza se intampla ceva uimitor pentru ziua de azi: nu are doar dusmani, are foarte multi prieteni adevarati.
Il rog pe Bunul Dumnezeu sa-l binecuvanteze si in continuare, sa-i poarte pasii tot in Romania, sa ramana in continuare aici, langa eternii "amarati", care au acum nevoie de dansul mai mult ca oricand.
Cu multa recunostinta pentru tot,

MANUELA BOTIS, Cluj