Alistair Ian Blyth
Sta in fata mea, privind un punct nedefinit in geografia prelunga a incaperii. As zice ca e sfielnic de felul sau, un om atent sa nu deranjeze sau sa iasa prea tare in evidenta. Dar ii simt tensiunea asteptarii, maruntele nesigurante legate de dificultatea rostirii sale romanesti, de gravitatea subiectului pe care tocmai i l-am propus. Se vede ca nu-i este usor sa vorbeasca despre ortodoxie, despre Dumnezeu, despre convertirea lui la dreapta credinta. ...
Citeste tot articolul
Puterea rugaciunii
Ma numesc Maria si sunt profesoara. In numele adevarului si al dreptatii, vreau sa relatez cateva evenimente din viata mea, legate de ceea ce inseamna puterea rugaciunii. Iata faptele: in urma cu 9 ani, am suferit o operatie, iar rezultatul biopsiei a aratat ca fusesem la un pas de cancer. M-am speriat tare, pentru ca aveam trei copii de crescut si eram singura. Gandurile negre m-au cuprins si am facut o depresie foarte rezistenta la tratament. Am stat internata prin spitale de psihiatrie (la Campulung Moldovenesc, la Suceava si la Iasi) un an si jumatate. Ajunsesem dependenta de medicamente. Dar nici acestea nu-mi alinau suferinta si nu-mi potoleau nelinistea. Nu-mi gaseam nicaieri locul. Nimeni nu ma putea ajuta: nici familia, nici putinii prieteni, nici medicii. In aceste conditii, am ajuns la biserica Calugareni din Moldova. ...
Citeste tot articolul
Alte articole din sectiunea "Spiritualitate"
Afisare: 561 - 600 din 1.219 articole
-
Mari duhovnici: Parintele SOFIAN BOGHIU
Numarul 934 -
Mari duhovnici romani: Pr. ADRIAN FAGETEANU
Numarul 933 -
"Cine il are in casa pe Dumnezeu are si fericirea"
Numarul 932 -
Un isihast tainuit: Parintele CALINIC CARAVAN de la Lainici
Numarul 931 -
Biserica Ceaus Radu
Numarul 930 -
Icoanele Fermecate
Numarul 930 -
Dialoguri in pridvor - NICOLAE MARGINEANU - "Sa-ti tii sufletul curat, asa cum iti este camasa de duminica"
Numarul 929 -
Puterea rugaciunii
Numarul 929 -
O fereastra spre Dumnezeu
Numarul 928 -
Iisus, soarele Si luna
Numarul 927 -
Despre criza financiara si criza morala,cu parintele IUSTIN PETRE, staretul Manastirii Casian
Numarul 926 -
Povesti cu ingeri
Numarul 926 -
IUSTIN MIRON - staretul Manastirii Oasa - "Biserica poate fi locul unde se intalneste cerul cu oamenii"
Numarul 925 -
Manastirea Oasa
Numarul 924 -
"TOACA-N CER SI SLUJBA-N RAI"
Numarul 923 -
Povestea clopotului din Desesti
Numarul 923 -
Dialoguri in pridvor - Cassian Maria Spiridon
Numarul 922 -
Un cer de biserici
Numarul 922 -
Preot MIRCEA BUDE - "O firma straina si statul pagan ne vor distruge identitatea"
Numarul 920 -
Stalpnicii sau monahii traitori in vazduh
Numarul 920 -
PUTEREA RUGACIUNII
Numarul 919 -
ARSENIE BOCA in amintiri
Numarul 918 -
Toplita - manastirea florilor in tricolor
Numarul 917 -
IZVORUL
Numarul 917 -
Ioan Casian si rugaciunea focului
Numarul 916 -
PUTEREA RUGACIUNII
Numarul 915 -
BASARAB NICOLESCU - "Pentru mine, intoarcerea spre cer nu e o metafora, ci un fapt concret"
Numarul 914 -
Minunea nestiuta a Bucovinei: RASCA - Calatorie de suflet la manastirea lui Petru Rares
Numarul 913 -
LUMINITA DIN ALTAR
Numarul 912 -
Biserica "scandurarilor" hutuli din Ciumarna
Numarul 911 -
Puterea rugaciunii
Numarul 911 -
Parintele Melchisedec Velnic - "Multi romani s-au apropiat de Dumnezeu in aceste vremuri grele"
Numarul 909 -
Bunica din vis
Numarul 909 -
Neamul cel dus in ceruri - MOSII DE IARNA
Numarul 908 -
Puterea rugaciunii
Numarul 908 -
Lacasul ingerilor
Numarul 907 -
Dialoguri in pridvor: Catalin Tarcolea
Numarul 906 -
Viata, a doua oara
Numarul 906 -
In dialog cu pr. Constantin Necula
Numarul 905 -
Puterea rugaciunii
Numarul 905