"De sapte decenii visez la Tara in care m-am nascut"

Jurnalistul ALECU RENITA, in dialog cu cineastul si scriitorul PAVEL BALAN

Tin in maini o carte ca o comoara sfanta. De pe file mari si veline, ma privesc cetatile voievodale de pe Nistru, cupole innegrite de biserici si manastiri, coperti de biblii ferecate in aur si argint, rastigniri cu Iisus cioplit in piatra si lemn, crucifixe atinse de ploi si uitare, broderii in aur, turlele ctitoriilor domnitorilor moldoveni de la Lvov si Kiev, pamanturile instrainate din trupul Basarabiei - la sud, fortaretele de pe Dunare - Chilia si Izmail; la nord, Hotinul si dulcea Bucovina... Imagini de o frumusete nepamanteana ma privesc drept in ochi, si le privesc si eu pe toate, cu bucurie biruitoare, dar si cu spaima ca cineva imi va smulge cartea si o sa cred ca am tinut in maini doar un vis si nu o opera de mare curaj si valoare artistica. E sentimentul pe care l-au trait toti intelectualii basarabeni, la inceputul anului 1985, cand a aparut in conditii grafice excelente, albumul "Poliptic Moldav". URSS se afla in totala stagnare si descompunere morala, Gorby inca statea in anticamera Kremlinului, iar lichelele de serviciu mai cautau cu lupa in orice lucrare, greseli ideologice si devieri de la linia partidului, cand - departe de metropola, intr-o provincie agrara a imensului imperiu ateist, aparea o carte disidenta, "nationalista", religioasa, care prin imagini, documente si texte contura clar harta sangeranda a Moldovei istorice, valorile faurite de neamul romanesc si rapite in mod perfid de "fratele mai mare". Autorii albumului, cineastii Pavel Balan (foto) si Vlad Druc (text), au trecut peste riscuri si interdictii, adunand in taina, din cioburi si nepasare, din batjocura si barbarie, din cenusa si frica, adevarate bijuterii ale patrimoniului national, o mostenire de credinta stramoseasca a neamului romanesc de la est de Prut.
Absolvent al prestigiosului Institut de Arta Cinematografica din Moscova (1965), cineastul, scriitorul si fotograful Pavel Balan se afirma si isi gaseste rostul vietii trudind pentru neamul din care se trage. In cautarea marturiilor si documentelor romanesti face cercetari indraznete in bibliotecile si arhivele din Rusia, Ucraina si Polonia, gaseste mai multe comori cu valoare de unicat, le fotografiaza si, unde e posibil, le filmeaza, ca mai apoi sa riste si sa scoata, in anul 1985, curajosul "Poliptic Moldav". Iar cand duhul libertatii a cuprins popoarele inrobite din URSS, el le-a daruit moldovenilor si un sir de filme documentare despre marii nostri carturari si domnitori, filme care au creat o stare de spirit inaltatoare si au trezit in multimile de basarabeni sentimentul de mandrie si demnitate nationala. Pavel Balan participa cu toata suflarea sa la readucerea acasa a limbii romane, a alfabetului latin si a tricolorului. Este autorul mai multor carti si studii, dintre care, pe langa "Poliptic Moldav", mentionam "Icoana sufletului nostru", "Stefan cel Mare si Sfant", "Traditii populare in arhitectura moldoveneasca", "Biserica Adormirea Maicii Domnului de la Causeni", "Cetatile Sufletului".

"Sa nu faci neamul de rusine"

- Va propun, stimate Pavel Balan, sa pornim dialogul nostru chiar de la numele Basarabiei. In ultima vreme o gramada de binevoitori ne indeamna sa nu vorbim de Basarabia, ci de Republica Moldova, sa uitam, adica, trecutul nostru, sa inchidem manualul de istorie si ranile neinchise, sa ne scoatem din imaginatie miile de morminte fara cruce ale fratilor nostri pierduti in pustietatile de gheata ale Siberiei, sa sarim peste toate si sa incepem "sa traim ca lumea". Auzim voci chiar de la Bucuresti care ne indeamna sa trecem dincolo de "accidentele istorice", sa nu ne amagim cu o Romanie pana la Nistru si Cernauti, sa nu ne mai tinem de opera lui Eminescu si Iorga, ci sa privim afara, sa vedem ca lumea se misca inainte si ca a intrat in mileniul trei. Sa nu mai vorbim in public de nedreptatile si suferintele suportate, de zbaterile si aspiratiile a peste 5 milioane de basarabeni, bucovineni si transnistreni, care stiu ca Dumnezeu le-a dat un pamant, o limba, o credinta si o singura Patrie. Ma uit la biografia dvs. si nu pricep cum ati putea-o uita sau schimba: v-ati nascut in anul 1938, in Romania, judetul Balti, ati trait din 1944 pana in 1991 in URSS, iar din 1991 si pana astazi, sunteti cetatean al R. Moldova. Ati stat aici, pe loc, iar peste viata dvs. au trecut 3 state. E un banal "accident istoric" sau e viata a milioane de oameni intoarsa pe dos?

- A te naste in Basarabia si a nu vorbi despre destinul ei dramatic, al oamenilor care i-au pastrat fiinta si duhul romanesc, e un semn de lasitate si nerecunostinta. Cand tancurile rusesti ne-au despartit de Romania, Basarabia, calcata si ea in picioare, a gasit in adancurile ei curaj si ne-a adapostit, ne-a tinut la sanul ei, a suferit impreuna cu noi instrainarea, foametea, deportarile, genocidul prin care si-a pierdut peste un milion de fii si fiice. Cum sa renunti la numele ei? Credeam ca odata cu prabusirea imperiului sovietic si a comunismului o sa iesim din marasm, dar iata ca suntem pusi la alte mari incercari: auzi si tu cum aud si eu, din stanga si din dreapta, ca daca vrem sa ne ierte rusii pentru ratacirile noastre din ultimele doua decenii, trebuie sa trecem cu buretele peste memoria noastra, sa nu rascolim trecutul, sa uitam de crimele "fratelui" mai mare, sa nu-l suparam cu afirmatii despre identitatea noastra ca suntem romani si vorbim limba romana, sa nu starnim animozitati gratuite, pomenind din cand in cand de ororile comunismului si ale Kremlinului pe teritoriul Basarabiei, sa nu indraznim vreodata sa cerem condamnarea comunismului la Chisinau. "Binefacatorii" ne sfatuiesc sa uitam, sa lasam sa se astearna uitarea peste ranile deschise ale romanimii si peste memoria colectiva, sa le permitem lor sa ne scrie o alta istorie, care ne-ar "ajuta" sa nu mai tinem minte nimic si sa traim numai cu prezentul.

- Ati absolvit la Moscova o institutie de mare prestigiu, aveati toate sansele sa ramaneti la centru, sa cantati partidul si, drept rasplata, sa primiti un salariu bun si un apartament in metropola. Dar ati refuzat si v-ati reintors acasa, in Moldova, apucandu-va, pe furis, sa cutreierati satele basarabene si sa adunati bucati din sufletul nostru, sa invesniciti pe celuloid documente, rastigniri, icoane, carti sfinte, broderii, iconostase, biserici, cetati, manastiri, schituri, chipuri de razesi nesupusi. De ce?

- Eu am avut o educatie crestineasca din familie, care m-a ajutat de mic sa-l simt pe Dumnezeu in sufletul meu. Port cu mine, de o viata, acel sacru ungher al casei parintesti, cu icoana impodobita cu prosop si busuioc, cu candela vesnic aprinsa. Chipul milostiv al sfantului Nicolae ma privea cu blandete din icoana de cununie a parintilor mei, mostenita de la bunici. Stiam ca orice as face, ma vede Cel de Sus, iar parintii mi-au spus de copil ce e bine si pretuit de oameni si ce e rau si dispretuit. Satul moldovenesc, asa cum l-am prins eu in anii copilariei si adolescentei, avea mai multa substanta si intelepciune decat orice academie si universitate, era un univers aproape perfect, in care satenii isi stiau locul, rostul si mersul randuielilor. Se cunostea cine din ce neam este si ce reprezinta cu adevarat, se stia despre fiecare cat e de gospodar, in ce se pricepe mai bine, cat e de credincios si cat e de cumsecade si saritor la nevoie. Exista o frica mare fata de minciuna si fata de fatarnicie, nici o fapta buna sau rea nu putea fi trecuta cu vederea. Morala colectiva era o forta de neinchipuit, care le ordona pe toate si ii aducea pe cei mai vrednici in fruntea satului, ca exemplu pentru comunitate. Omenia, care insemna iubirea aproapelui, dragoste si respect pentru oameni si sat, era un cod de cinste si se afla in capul mesei la moldoveni. Teama de a face fapte urate si nedemne se transmitea din tata in fiu, ca un testament rezumat in cuvintele: sa nu faci neamul de rusine. Cand am plecat din sat la invatatura si am ajuns la Moscova, am descoperit ca neamul nu inseamna numai familia si rudele mele, ci si intreaga natiune din care faceam parte. La Institutul de Arta Cinematografica invatam cu reprezentanti ai tuturor nationalitatilor din imperiul sovietic si fiecare era identificat cu tara sa de origine, fiecare aducea la Moscova lumea de acasa, cu traditii, credinte, sarbatori, deprinderi de viata, ritualuri si culturi dintre cele mai diferite. Existau diferente de la cer pana la pamant intre baltici si asiatici, intre caucazieni si siberieni, intre moldoveni si azeri, dar fiecare neam avea identitatea si farmecul sau inconfundabil. Parea incredibil cu cate daruri si frumuseti inzestrase Dumnezeu neamurile pamantului. Desi ni se cerea sa cantam partidul si Rusia, majoritatea, pe ascuns, se adancea in istoria natiunii sale, ca sa-i gaseasca radacinile si partile cele mai inaltatoare si eroice. Kremlinul isi propusese sa ne amestece pe toti intr-un cazan polietnic si sa plamadeasca din zecile de natiuni si sutele de etnii un singur conglomerat ateist, cu o singura limba, cu o singura cultura, cu un singur partid. Inca din primii ani de studii, am constientizat ca moldovenilor li s-a furat identitatea, ara adevarata, numele, istoria, credinta stramoseasca, traditiile, ca pe noi ne prezinta drept altii decat suntem in realitate. Pe toti ii rusificau, de la Prut pana la Sahalin, savantii de curte scriau popoarelor neruse o alta istorie, dar nici unui neam nu i s-a falsificat si furat numele adevarat si originea ca moldovenilor. Sansele de a striga public adevarul despre cine sunt moldovenii, ce alfabet au si ce limba vorbesc erau nule. La Moscova, agentii si turnatorii misunau ca pestii intr-un acvariu. La Kiev sau Chisinau, la fel. Dupa ce ajungeai la adevar, trebuia sa alegi intre gulaguri, case de nebuni sau... tacere. Moldovenii au avut parte din belsug de toate trei.

"Multe suntem gata sa iertam, dar nu avem drept sa uitam"

- Ce a ales Pavel Balan dupa ce a ajuns la adevar?

- In 70 de ani de viata, nu am avut nici o clipa in care sa nu fi fost mandru de originea mea romaneasca. Nu am fugit de adevar si am incercat sa-l marturisesc in orice lucrare de-a mea. Am avut multe neplaceri cu KGB-ul din cauza opiniilor mele. Recent, la Moscova a aparut o carte ("Filmul si Puterea") despre studentii de la Institutul de Arta Cinematografica, supravegheati de catre KGB. Sunt publicate numele studentilor periculosi, denunturile colegilor-agenti. Si numele meu figureaza acolo. Am gasit ca faceam parte din categoria tinerilor cu viziuni antisovietice si nationaliste, iar securistii recomandau sa nu fiu admis in serviciu si la functii de conducere. Cartea mi-a confirmat ceea ce intuiam, dar nu aveam probe. Acum s-a facut dreptate: imi cunosc turnatorii si "prietenii" care aveau grija sa informeze securitatea. Am scapat de o povara, fiindca uneori poti suspecta oameni nevinovati. Nu le port pica turnatorilor, dar e necesar sa se cunoasca adevarul. O lege a lustratiei este mai mult decat un act de igiena publica, este un act de recuperare si restabilire a adevarului si dreptatii. Nu poti amesteca raul cu binele, crima cu binefacerea, eliberarea cu ocupatia, satana cu sfintii, calaul cu victima, inocenta cu murdaria, onoarea cu mojicia, democratia cu dictatura. Se fac eforturi draconice, mai ales in mass-media, de a cultiva uitarea, de a amesteca notiunile de bine si rau, de a trata crimele oribile si chiar genocidul impotriva unui popor ca pe o fatalitate istorica. E o lucratura neocomunista, satanica, de a sminti lumea, de a le amesteca pe toate pentru a ascunde faradelegile de ieri, pentru a scoate de sub raspundere penala pe cei care ne invata de la televizor ca "asa au fost timpurile si ne-au obligat sa va schingiuim, sa va deportam, sa va impuscam, sa va aruncam in aer bisericile, sa va spionam, sa va luam averile". Multe suntem gata sa le iertam, dar nu avem nici un drept sa uitam, sa nu spunem adevarul pana la capat, indiferent cum au fost timpurile.

- Ce strategie ati adoptat: sa va confruntati cu regimul sau sa va "reabilitati" in ochii cerberilor de la Moscova si Chisinau?

- Simteam ca am de mers pe un drum spinos, ca urmeaza sa calc acest drum cu talpa goala, ca urcusul va fi cumplit si il voi face in mare singuratate, ca voi fi pus la mari incercari, iar cea mai grea cumpana va fi renuntarea la identitatea mea romaneasca si la credinta stramoseasca. In toate mediile intelectuale, academice si politice din Moldova sovietica, primul lucru pe care il cerea partidul comunist era, desigur, sa renunti definitiv la identitatea ta romaneasca, iar ca sa ajungi sus, in domeniul tau, mai trebuia sa fii si un antiroman infocat. Se stia ca daca te lansezi in curentul oficial de antiromanism si incepi sa-ti faci "opera" prin a demonstra ca moldovenii nu sunt romani, inevitabil te saltau in sus, fara sa fii cineva si fara sa ai opera adevarata.In schimb, daca cineva spunea adevarul pana la capat, ca suntem romani si vorbim limba romana, era turnat "sus" si respectivul devenea "nationalist periculos", un lepros care oricand putea fi inchis sau dus la casa de nebuni si de care "lumea buna" se ferea. Totdeauna a fost foarte greu sa-ti aperi identitatea romaneasca in Basarabia. Inclusiv astazi. Omul se vrea tare, dar in fata unui monstru cum e statul totalitar, incepi sa te clatini, incepi sa ramai foarte singur. Chiar si oamenii cei mai apropiati te sfatuiesc sau iti sugereaza sa nu te pui in raspar cu regimul, sa eviti confruntarea, sa te prefaci ca ei au dreptate. Un pustiu fara margini se naste in tine si in fata ochilor tai. Toate adevarurile si argumentele sunt de partea ta, dar nimeni nu vrea sa mearga cu tine pe baricada, nimeni nu vrea sa se solidarizeze public cu cauza ta. Cu toate astea, "reabilitarea" de care ai pomenit insemna pentru mine un pact cu diavolul. Poate ca m-as fi frant, daca nu pastram in suflet acel sacru ungher al casei parintesti, cu icoana impodobita cu prosop si busuioc, si candela mereu arzanda. Cand cadeam prada indoielilor, lumina candelei se facea mica de tot si ma prindea spaima ca ea se va stinge si viata mea va ramane in intuneric, isi va pierde rostul. Dumnezeu m-a ajutat ca lumina candelei de acasa sa nu se stinga niciodata, sa-mi lumineze si astazi drumul vietii. De "reabilitare" nici nu putea fi vorba, fiindca m-am casatorit cu fiica celui mai mare duhovnic de dupa razboi din Basarabia, arhimandritul Damian, a carui viata spirituala incerc s-o adun intr-o carte.

"Valorile romanesti ascunse prin arhivele sovietice se cer acasa, la poporul care le-a faurit"

- Ani de zile v-ati retras in arhive, ati batut cu pasul, apostoliceste, pamantul, cautand urme basarabene. Ce comori furate ati avut ocazia sa descoperiti in alte tari? Cum am putea sa le aducem acasa?

- Am ales tacerea ca sa pot cerceta documente, arhive, carti rare, marturii despre neamul romanesc, despre valorile nationale care se afla la est de Prut, in Basarabia si Bucovina, in Ucraina, Tarile Baltice, Caucaz, dar mai ales in Rusia. Continui sa cred ca arhivele fostei Uniuni Sovietice mai pastreaza in taina, pe langa tezaurul romanesc confiscat abuziv de bolsevici, un alt tezaur, necunoscut, ingropat in cronici, letopisete, carti, podoabe religioase, in documente prafuite, roase de molii. O sumedenie de urme romanesti duc de la Nistru pana in Crimeea, Caucaz, Kazahstan si dincolo de Ural, pana la Kamceatka. Fireste, e nevoie de echipe de cercetatori ca sa fie aduse la suprafata comorile acoperite de nepasare sau uitare. Cati cunosc ca o parte din cartile noastre din timpul lui Stefan cel Mare, Dimitrie Cantemir si Nicolae Milescu-Spataru se afla in biblioteca "Saltikov-Scedrin" din Petersburg, in biblioteca Academiei de Stiinte din Moscova, in bibliotecile din Lvov, Kiev, Odesa, Harkov, Irkutsk?Personal, la Petersburg, am tinut in palme "Cazania lui Varlaam", ilustrata cu mult har de gravorul Ilia, ieromonah al Lavrei, recomandat lui Varlaam de catre Petru Movila, iar la Kiev, in biblioteca Academiei, am gasit un manuscris impodobit cu chipuri de sfinti - "Slujebnic i trebnic arhiereischi", de care se folosea Petru Movila la cele mai mari evenimente si zile sfinte. Pe coperta rosie a manuscrisului este imprimata cu aur stema Moldovei si cea de familie, iar pe prima pagina e caligrafiat cu mana mitropolitului Petru Movila un original "ex-libris", un blestem pentru hotii de carti. In miniatura este surprins chiar mitropolitul Movila, ridicand sus, in maini, cartea care imprastie cuvantul lui Dumnezeu peste intinderile Estului. Una din marile capodopere medievale "rusesti" pe care am cautat-o ani de zile - Tetraevangheliarul de la Elizavetgrad, cu 321 de miniaturi inedite si insotite de texte caligrafiate, capodopera pe care am gasit-o in cele din urma in fondurile Bibliotecii Nationale de la Moscova, e de fapt o minune a carturarilor anonimi din Moldova. In cautarile mele, o spun cu mare durere si indignare, mi-a fost dat sa intalnesc multe carti rare, cu filele de la inceput smulse sau taiate. Aceste fapte marsave, care atrag blestemul pana in a saptea generatie au fost comise de cei care voiau sa nu se mai cunoasca ale cui au fost, ce mana le-a invesnicit, carui popor au apartinut. Unele obiecte de mare pret si manuscrise vechi, copiate la porunca lui Stefan cel Mare si daruite manastirii Zografu de la Sfantul Munte, au ajuns, peste ani - nu acasa, ci la Moscova. Ma refer la capodoperele "Apostolul" lui Stefan pentru manastirea Zografu, anul 1463, "Mineele" lui Stefan pentru Putna, anul 1467, "Cuvintele pustnicesti ale Avvei Dorotei" pentru Zografu, anul 1475, "Sintagma lui Matei Vlastares", pentru biserica Sfantul Neculaie din Iasi, anul 1495, "Psaltirea" lui Stefan pentru Putna si alte multe valori romanesti inestimabile, ca broderii, icoane, epitrahiluri, potire de aur si argint, care se cer acasa, la poporul care le-a faurit.

"Eu am vazut lumina zilei in Romania si astept ca statul roman sa-mi reconfirme cetatenia, fara sa fiu umilit de birocratie"

- Am pierdut sute si mii de capodopere, care au fost aruncate, arse, distruse sau furate, lasandu-ne astfel goliti de o mare zestre spirituala.

- In anul 1980, intr-o drumetie de-a mea pe Nistru, am gasit o maica de la manastirea inchisa de la Calarasauca, dand tarcoale lacasului transformat in spital. Se furisa pe langa zidurile inalte, si la anumite intervale, se inchina pana la pamant si isi facea cruce. M-a surprins la ea vestimentatia in negru, de doliu, si franturile de rugaciune rostite intr-o dulce limba romaneasca. Evita sa-si deschida sufletul. De 20 de ani, de cand maicile fusesera gonite cu forta din manastire, ea venea in haine negre, de calugarita, si isi rostea rugaciunea, inconjurand zidurile. Nimeni nu stia unde se adapostea, si autoritatile o lasau in pace, considerand-o nebuna. O vijelie dadea peste chipul ei de sfanta, cand incercam sa-i smulg amintirile de la inchiderea manastirii. Retraia cu infrigurare noaptea izgonirii. Cu greu a rupt din ea episodul dramatic din 1961. Imi povestea calvarul din acea noapte ploioasa, de noiembrie. Pe toate le vedea aievea si se cutremura si dupa 20 de ani. Nu umilinta si spaima la care au fost supuse maicile o tulburau peste ani, ci faptul ca antihristii au aruncat icoanele afara, le-au bagat in glodul de toamna si au facut din ele, calcandu-le zilnic, un fel de trotuar de la biserica pana la izvor.Matusica imi tot arata locul pe unde trecea cararea din icoane si ma ruga sa nu calc acel pamant, fiindca e sfant. ...Un paznic de la manastirea Noul Neamt, de la Chitcani, marturisea ca comunistii i-au obligat in anul 1962 sa incarce in mai multe carute cartile sfinte si sa le arunce in apa Nistrului. In anul 1985 am intrat in biserica veche de la Rudi. Administratorul de la spital mi-a descuiat usa, fiindca interiorul era folosit ca depozit. Si acum vad pe pereti salba de icoane foarte vechi, adevarate opere de arta medievala. Fiindca incremenisem in fata lor, sefuletul cu cheile in mana mi-a spus ca pot sa iau orice icoana imi place, fiindca ele nu se afla la evidenta lor contabila. Fireste, nu m-am atins de ele, dar cand am trecut peste 2 ani, in 1987, nu am gasit nici urma de icoane. Prin sate, deja, in perioada lui Gorby, umblau grupuri de "experti" de la Moscova, Kiev, Odesa, Chisinau, Petersburg, care adunau "vechituri" basarabene - icoane, covoare, broderii, obiecte sculptate in piatra sau lemn si dispareau cu ele pentru totdeauna. Nu avem sat din Basarabia si Bucovina in care oamenii sa nu-si aminteasca de pierderile pe care le-au suportat bisericile si manastirile. Chiar daca frica ii paraliza pe sateni, totusi, in multe localitati oamenii au ascuns o parte din icoanele, steagurile si odoarele bisericesti, pe care le-au reintors dupa anul 1989.

- Cand in anii '70 ati pornit la drum, din sat in sat, cum arata chipul Basarabiei?

- Recunosc deschis ca aceste drumuri au fost extraordinare, ele m-au facut sa descopar frumusetea, taria, credinta si radacinile neamului romanesc, ramas sub talpa sovietica. Am izbutit sa fotografiez si sa consemnez in drumetiile mele un sir de valori care dispareau de la o zi la alta sub lama buldozerului si a dinamitei. O parte din ele au ajuns in acel "Poliptic Moldav" din 1985, iar inca foarte multe asteapta de un sfert de veac sa intre in editia a doua a "Polipticului", dar inca nu sunt sigur ca voi gasi banii necesari pentru reeditare.

- Ce sanse avem ca aceasta colectie sa fie valorificata, sa devina un bun public?

- Ca in povestile populare, am trei dorinte pe care as vrea sa le vad finalizate. Prima: am lucrat 40 de ani ca sa adun in imagini bijuteriile spirituale romanesti ascunse in Ucraina si imensitatea Rusiei. Cu toata lipsa de modestie, dar nici o institutie stiintifica sau culturala din Republica Moldova nu detine o asemenea colectie. Si Rusia, si Ucraina, si alte tari postsovietice, in care se afla capodopere romanesti, fac tot posibilul ca ele sa ramana pentru totdeauna unde se afla astazi. Iata de ce ar fi foarte important ca tot ce am adunat eu sa fie tiparit spre binele neamului romanesc. Va fi un document pentru toate timpurile. Doi: am fost de zeci de ori in regiunea Uniev din Ucraina Apuseana, in cautarea mormantului marelui Dosoftei. Aveam presimtirea ca ma rotesc foarte aproape de locurile unde a fost ingropat carturarul nostru, dar nu l-am descoperit, desi sunt convins ca mormantul lui e in acea regiune si trupul lui este intreg, fiindca Dosoftei a fost un sfant. As putea sa insotesc cercetatorii care s-ar porni in cautarea locului de veci al mitropolitului Dosoftei. Trei: eu am vazut lumina zilei in Romania si astept de foarte mult timp ca statul roman sa-mi reconfirme cetatenia, fara sa fiu umilit de birocratie. Buletinul meu de identitate e ca un vis: sunt nascut in judetul Balti, Romania, anul 1938. De sapte decenii ma zbat sa-i adaug neamului meu o picatura de libertate si demnitate, de sapte decenii visez la ara in care m-am nascut, de sapte decenii vad in privirea lui Dumnezeu un semn si cred in reintregirea si viitorul neamului romanesc. In taina, mai visez, ca orice roman, indiferent de locul de nastere si de trai, sa fie demn de Romania si de neamul romanesc.
Foto: Pavel Balan (4)