Dialoguri in pridvor - NICOLAE MARGINEANU - "Sa-ti tii sufletul curat, asa cum iti este camasa de duminica"

Regizor de marca, autor al unor filme antologice, precum "Padureanca", "Luchian", "Binecuvantata fii, inchisoare", s-a nascut la Cluj, pe 25 septembrie 1938, ca fiu al marelui psiholog Nicolae Margineanu, care avea sa patimeasca 16 ani in temnitele comuniste. Suferinta familiei, trauma provocata de lipsa tatalui ii vor marca puternic, atat mesajul filmelor si sensibilitatea artistica, cat si apropierea de Dumnezeu

Intoarcerea fiului risipitor

- Filmele realizate de dvs. in ultimii ani dezvaluie grozaviile comunismului, dar si reflexul creat de ele: ardoarea crestina, forta credintei ca suport moral. Cum ati devenit credincios?

- Am fost dintotdeauna credincios, chiar daca relatia mea cu Biserica a fost discontinua. Cand eram foarte mic, imi placea sa merg la biserica. Apoi a fost o parte din viata mea cand aproape uitasem si sa-mi spun rugaciunea la culcare. Mergeam la biserica mai ales cand eram la bunici, in satul Obreja, in judetul Alba, unde se nascuse tata. Vacantele la tara erau extraordinare. Duminica, bunica ma pregatea de dimineata sa mergem la slujba si imi placea, mai ales ca la biserica intalneam multi copii. In sat erau numai greco-catolici. Mai tarziu, statul comunist ne-a trecut pe toti la ortodoxie. Si-atunci, lumea a refuzat sa mai mearga la biserica. Am incetat si eu orice relatie cu Biserica. Uneori, insa, imi mai faceam cruce, ma gandeam la Dumnezeu... Foarte tarziu, prin 1993, lucram la un film pentru televiziune, "Capul de zimbru", dupa Vasile Voiculescu, in al carui rol principal era Dragos Paslaru. Eram prieteni de multa vreme, el voia deja sa se calugareasca si mi-a deschis ochii. Atunci am mers din nou la biserica, m-am spovedit si am continuat sa traiesc crestineste.
Flacara credintei mai licarea, inca, in mine. Acea mica flacara divina, care ne este daruita tuturor, de Sus, la nastere. Este de-ajuns sa-ti faci o cruce intr-un moment de cumpana si sa spui: "Iarta-ma, Doamne", ca sa revii in starea de credinta. Caci daca n-ai avea credinta n-ai face asta. Acum, privind in urma, cred ca Dumnezeu a fost extrem de ingaduitor cu mine, cunoscandu-ma mai bine decat as putea eu sa ma cunosc vreodata. A asteptat sa ma trezesc.

- In prezent frecventati Biserica Ortodoxa. Nu v-ati gandit sa reveniti la greco-catolicism?

- Da, traiesc in ortodoxie, de altfel, si copiii mei sunt botezati ortodox. Imi place foarte mult atmosfera din Biserica Ortodoxa, cu tainele ei, cu ritualul ei si cu mirosul acela de tamaie care te face sa plutesti. Nu am simtit nici o clipa nevoia sa ma intorc in Biserica Greco-Catolica si nici sa ma justific pentru asta. Si am mai castigat ceva in ultimul timp pe langa biserica: rugaciunea. Ma rog si acasa, mai cu ravna dimineata, cand simt ca rugaciunea ma pregateste bine pentru ziua care incepe. Seara, obosit fiind, ma rog mai putin, dar sper sa sporesc in rugaciune de-acum inainte. Apoi, acasa, nu ne asezam la masa pana nu rostim rugaciunea, iar cand calatoresc sau doar cand ma plimb prin parc, spun rozariul.

- Ati trait vreo intamplare deosebita, miraculoasa, o interventie divina incontestabila?

- Nu, dar privind in urma, mi se pare extrem de clar ca in multe momente am fost ocrotit. Atunci nu mi-am dat seama, dar acum, analizand acele momente, realizez ca m-a ocrotit Cineva. Poate ingerul pazitor, poate Dumnezeu insusi, nu stiu Poate Sfantul Nicolae, al carui nume il port. Mi-e foarte drag. Probabil ca nu intamplator ma numesc Nicolae. Poate ca el mi-a purtat de grija in toti anii acestia, chiar si cand nu l-am rugat.

- Lumea filmului, cu scandalurile, amorurile, evenimentele ei galagioase, nu va tulbura pacea launtrica?

- Cred ca in orice domeniu exista aceleasi pericole pentru sufletul crestinului. Lumea filmului este mai mult expusa, se vorbeste mai mult despre ea, si poate de aceea pare ca e mai boema si mai libertina. Dar nu cred ca este asa. Alegem in fiecare zi si, de fapt, in fiecare clipa. Cand alegi sa faci un film, de pilda, daca esti crestin, te gandesti foarte bine in ce masura acesta ar putea sa fie pentru sufletul tau daunator sau, dimpotriva, folositor. Te gandesti daca faci sau nu voia Domnului. Eu si inainte, cand nu eram asa de apropiat de Biserica, ma gandeam daca filmul are o tinta morala sau nu. Mi se pare foarte important. Aceasta tinta morala insa nu trebuie sa fie catusi de putin evidenta, ci foarte bine ascunsa in interiorul filmului. Sa razbata prin puterea imaginii, prin cateva cuvinte, poate...

- Aveti un film propriu pe care il iubiti mai mult?

- In general, ultimul film imi devine cel mai drag. Dar acum, ca totusi a trecut destul timp si de la ultimul meu film, cred ca "Binecuvantata fii, inchisoare!" e cel la care tin mai mult. Pentru ca e o datorie morala implinita. Sunt foarte bucuros ca am reusit sa-l fac. Si sper sa mai fac un astfel de film, cu caracter spiritual. Si "Padureanca" e un film la care tin foarte mult, pentru ca am reusit sa redau lumea satului de altadata, pe care am cunoscut-o atat de bine.Mi-au ramas in memorie verile petrecute la Obreja, inainte de colectivizare, cand taranii din Apuseni coborau la taiat graul. Umpleau ograzile, dormeau prin poduri de fan, si cand se adunau la masa, se intindeau mese pe 20 de metri, asa erau de multi. Era o atmosfera incredibila. Pe atunci, taranii erau foarte frumosi si mandri, foarte buni profesionisti, si-mi starneau admiratia. Nu se fura in sat, toata lumea statea cu usile descuiate. A fost un singur caz cand cineva din sat a spart casa unui vecin si a fost inchis pentru asta. S-a iscat o valva, ca nu se mai intamplase asa ceva. Iar dupa ce s-a intors din inchisoare, satenii l-au pedepsit sa stea la luntre, sa-i treaca Tarnava. Pe urma, in anii 70, am aflat de la varul meu ramas in sat ca toata lumea iesea noaptea la furat. Mergeau oamenii pe pamantul lor, care le fusese luat cu forta la CAP, si isi luau ceea ce considerau ca le apartine de drept. Isi puneau un sac in cap, cu doua gauri pentru ochi, ca sa nu fie recunoscuti, isi luau toporul la ei, si nici nu se salutau cu ceilalti intalniti pe bucatile vecine. Stiau si militianul si activistul de partid, dar nu indrazneau sa-i opreasca, pentru ca ar fi fost ucisi. A fost, totusi, o degradare extraordinara. Era un fel de haiducie, dar neindoielnic, si o pervertire sufleteasca. Mai inainte vreme, oamenii aceia erau cu totii curati, demni si mandri, iar pe urma au ajuns sa fure. Eu am incercat sa refac acea viata tihnita si frumoasa de dinainte de colectivizare.

Cu sufletul curat si impacat

- Apropo de mutatiile pe care le-a produs comunismul in mentalitati si comportamente: tatal dvs. a fost inchis pe motive politice. Cum v-a influentat credinta acest fapt? Ati simtit nevoia sa va rugati mai mult sau, dimpotriva, v-ati suparat pe Dumnezeu?

- Nici una, nici alta. Ma gandeam ca trebuie sa fie cineva deasupra oamenilor, care ne poate ajuta, un Dumnezeu. Dar nu aveam prea mare incredere, din pacate. Mi-a fost foarte greu sa inteleg de ce un om ca tatal meu, care nu facuse nimanui nici un rau, care era un intelectual de frunte, preocupat doar de cercetarile si de cartile sale, fara implicare politica, a fost inchis ani de zile, vreme in care noi n-am mai stiut daca e viu sau mort. Ma gandeam ca, daca ar exista, Dumnezeu nu ar putea ingadui asa ceva. Pe atunci, nu cunosteam nimic din pedagogia divina si nici despre ispasirea pacatelor unui intreg neam, de catre o mana de inocenti. Am avut cateva momente de ratacire, in care m-am indoit de existenta lui Dumnezeu. Dar au fost scurte. Plecau dintr-o revolta: ce fel de Dumnezeu este acela care permite asa ceva? In orice caz, dincolo de revolta mea, am tinut tot timpul cont de un sfat primit de la tata, care l-a randul sau il primise de la mama lui atunci cand a mers la scoala, la Blaj: "Copile, sa-ti tii sufletul curat asa cum iti este camasa de duminica". Asta nu e doar un crez moral, ci si buna frica de Dumnezeu. Cred ca asta e cel mai important lucru in viata: sa fii cu sufletul curat si impacat. Si el spunea ca asta l-a ajutat foarte mult in timpul detentiei.

- Ati simtit vreodata nevoia unui duhovnic?

- Am avut norocul sa merg la biserica Sf. Vasile de pe Calea Victoriei, unde era paroh preotul Paul Maracine, care a fost un duhovnic foarte bun si ne-a ajutat enorm, si pe mine, si pe sotia mea, Maria Ploae, si pe copiii nostri. Din pacate, a murit prematur. El ne-a intarit foarte mult duhovniceste si ne-a deschis ochii asupra unor realitati, a unor persoane si carti. Am inceput sa descoperim credinta cea adevarata sub indrumarea sfintiei sale, iar ce am invatat atunci ne este de folos si azi pentru a merge pe calea care ne poate aduce lumina.

- Stiu ca lucrati la un film despre parintele Arsenie Boca, la care aveti mare evlavie.

- Am auzit despre parintele acum cativa ani si am citit cateva carti despre dansul. Dar mai mult decat toate acestea, m-a fascinat figura lui din tinerete, care e foarte frumoasa, as asemana-o cu chipul lui Eminescu tanar. Transmite ceva, are o forta, o curatenie si o puritate extraordinare. Acea fotografie a lui din tinerete mi-a atras pentru prima oara atentia si mi-a starnit interesul: era clar ca nu putea fi un om obisnuit. Si, pe masura ce-am citit despre el, m-am convins ca a fost o personalitate de exceptie. Fara indoiala, merita sa fie cunoscut si cinstit. De aceea, impreuna cu Costin Manoliu, fac un film documentar despre parintele Arsenie Boca. Speram sa fie gata cat mai repede, poate in septembrie. Vrem sa facem o treaba foarte serioasa, pentru ca despre parintele Arsenie Boca se spun si foarte multe legende care, din pacate, n-au acoperire si nu-i fac nici un serviciu. Oamenii exagereaza cu usurinta, din dragoste sau din nevoia de mituri.Si vrem sa ne ferim de exagerari, caci, slava Domnului, sunt destule fapte extraordinare in viata lui. Am facut si vreo cinci emisiuni de teatru despre parintele Arsenie Boca, la Radio Romania, cu Costin Manoliu. Asta ne-a ajutat sa ne apropiem de el si sa-l cunoastem.

- Ati realizat cateva filme cu mare succes de public, pe subiecte legate de dramele produse de comunism. Parintele Arsenie Boca a trecut, si el, prin inchisorile comuniste. Au contat si aceste imprejurari in hotararea de a face un film despre el?

- Da, dar nu in cea mai mare masura. Eu am facut doua filme artistice explicite pe subiecte legate de nenorocirile din comunism: "Binecuvantata fii, inchisoare!" si "Undeva in Est" si doua filme documentare, unul despre Ion Gavrila Ogoranu, cunoscut luptator din rezistenta anticomunista din munti, si unul, terminat recent, despre tatal meu, psihologul Nicolae Margineanu. Trag nadejde sa mai fac un film artistic, despre care nu pot da amanunte, acum aflandu-se in concurs la Centrul National al Cinematografiei.