CExN al PSD i-a retras sprijinul politic, deşi Tudorel Toader este colaboratorul ALDE. "Subtilitatea lui felină", uşurinţa avocăţească în jonglatul cu interpretarea principiilor şi legilor juridice, ba chiar şi cunoştinţele lui de "psihologie a stăpânilor", nu i-au fost suficiente pentru a-şi păstra postul de ministru al Justiţiei. În guvernul de amatori, condus de "robotul lui Dragnea", Viorica Dăncilă, el părea aproape o lumină. Tudorel Toader a fost nominalizat însă în acest "cabinet de umbre" pentru că, prin comparaţie cu alţi "specialişti" în domeniu, părea capabil să mintă cu succes UE şi NATO, organizaţiile şi ţările occidentale profund interesate ca statul de drept din România, acceptată ca parteneră a lor, să funcţioneze. Pentru Occident, politizarea abuzivă a puterilor autonome ale unui stat nu este acceptabilă. Or, la preluarea guvernării, după alegerile din noiembrie 2016, gruparea câştigătoare, PSD-ALDE, a încercat supunerea brutală şi bruscă a Justiţiei, putere care îşi dobândise relativ recent autonomia şi care, detaşată de politic, îi inculpase penal, pentru afaceri neortodoxe, liderii. Reacţiile dure, interne şi externe, au blocat - după cum se ştie - încercarea, celebra OUG 13 ("Noaptea, ca hoţii") trebuind să fie abrogată. Aici a intervenit "rolul" lui Tudorel Toader, care şi-a anunţat stăpânii că are o rezolvare "mai lină" a problemei, pe baza unei "strategii argumentative" ce va convinge Occidentul, printr-un dozaj treptat de adevăr şi minciună, definite ca "adaptări la specificul local". Jocul lui Tudorel, prea lent şi fără mare impact la specialiştii din domeniu ai UE şi NATO, înţeles de altfel şi de majoritatea reprezentanţilor societăţii civile româneşti, i-a enervat pe "comanditari", care îşi doreau "albirea" cu celeritate. Dragnea şi Tăriceanu au sperat mereu că problemele lor penale vor fi eliminate rapid, pentru a se putea concentra la adevăratul lor obiectiv: capturarea totală a statului român. "Certificatul de onorabilitate" le este necesar ca aerul, pentru că, fără el, contestarea lor internă şi externă ar apărea deplin justificată. Cei doi "corifei ai populismului românesc" au înţeles că tergiversarea supunerii Justiţiei face ca valoarea promisiunilor electorale din agenda lor publică să se evapore, lăsând locul, la vedere, obiectivelor lor personale, intereselor lor particulare.
Tudorel a fost prins între două focuri. Pe de o parte, a suportat presiunea nerăbdătoare a tandemului Dragnea-Tăriceanu (şi a cohortei lor de "fideli") şi, pe de altă parte, şi-a terfelit "distincţia" universitară şi reputaţia profesională, ca urmare a surprinderii de către partenerii lui externi şi juriştii veritabili din ţară, a minciunilor întreţesute în aşa-zisul său demers modernizator. Modificarea "cu dedicaţie" a codurilor juridice nu a fost dusă până la capătul dorit de şefii lui (având ca efect pervers eliberarea a mii de infractori primejdioşi pentru cetăţeni). Denunţarea protocoalelor dintre instituţiile juridice (lipsite de mijloace tehnice de urmărire a infracţiunilor) şi serviciile secrete ale ţării nu a generat anularea retroactivă a probelor din "marile dosare de corupţie" rezolvate. Blocarea şi/sau demiterea conducerii organizaţiilor profesionale anticorupţie (DNA, DIICOT, ANI) nu a impus încetarea activităţii acestora, ci doar a încetinit-o. Iar înfiinţarea unei Secţii Speciale de control a magistraţilor (ca instrument de supunere a lor faţă de ministrul numit politic) s-a dovedit, cel puţin până acum, a fi un eşec, majoritatea celor "controlaţi" fiind profesionişti care îşi respectă meseria. Hidoşenia angajării lui Tudorel în cauza penalilor s-a văzut "în toată splendoarea ei" la discursurile prin care "argumenta" cererile de demitere a procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi a Procurorului General al României, Augustin Lazăr. Ca orice slugă ce şi-a realizat defectuos misiunea, el a fost "revocat" fără niciun regret de stăpânii lui, urmând ca onoarea "să-i fie reperată" în alte misiuni. Demis sau demisionar, Slugărel ştie că, de acum, cariera lui va fi definitiv legată de cei pe care a încercat "să-i servească".
Unii susţinători mediatici ai puterii au regretat azvârlirea lui peste bordul corăbiei guvernamentale. Tudorel devenise, în viziunea lor, un "paratrăznet" pentru PSD, care "prin personalitatea sa şi (...) prin ambiţia de a fi şi pe cont propriu (...) preluase pe persoană fizică atacurile interne şi externe" împotriva acestuia în problema politizării Justiţiei. Slugărel putea fi, aşadar, transformat, în orice moment, într-un "ţap ispăşitor" pentru conducerea "partidului" care, la diverse iniţiative "deocheate", putea să susţină că "n-a mâncat usturoi şi gura nu-i miroase". Cei care cred că s-a greşit cu Tudorel în acest moment nu ţin însă cont de circumstanţele în care Dragnea şi (vrând-nevrând) Tăriceanu au luat această decizie. "Europarlamentarele" şi "prezidenţialele" se apropie vertiginos. Ambii aspiră la ocuparea funcţiei supreme în stat şi ambii consideră că impactul lor electoral este foarte puternic. În cazul lui Dragnea, contează şi faptul că "maşinăria" PSD-ului este capabilă de o mobilizare maximă dacă este bine "unsă". Pentru a nu avea vulnerabilităţi, Dragnea trebuie, cu orice preţ, "albit". Dispariţia dosarelor penale care-i grevează acţiunile este, în consecinţă, necesară, şi niciun preţ nu e prea mare pentru a o "aranja". Nu mai contează, din această perspectivă, nici recomandările Parlamentului European, nici criticile din Consiliul sau Comisia UE ori cele din partea partenerilor din NATO şi nici chiar excluderea PSD-ului din PES (partidul socialiştilor europeni). Dragnea joacă, de acum, la "totul sau nimic", ştiind că are în spate o "echipă" care, dependentă de el, merge cu el până la capăt. Scrupulele lui Tudorel, care şi-a îndeplinit destinul de slugă, nu-i mai servesc în niciun fel.
PSD-ul, secondat cu ezitări de ALDE, nu-şi mai ascunde, aşadar, aspiraţiile totalitare. Nominalizarea pentru portofoliul Justiţiei a unui "politruc" capabil de orice, ca E. Nicolicea, arată că s-a decis să folosească toate mijloacele pentru a-şi asigura victoria. Referendumul iniţiat de preşedintele Iohannis şi prezenţa masivă la vot sunt, de aceea, ultimele căi prin care democraţia românească îşi poate asigura supravieţuirea şi rămânerea în marea familie a Europei şi în NATO.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
