Una dintre referinţele de mare valoare pentru lumea creştină ne spune că omul se poate schimba, că până şi cel mai mare criminal poate păşi treptele Raiului dacă renunţă la viaţa de păcat şi ia calea credinţei. Iar credinţa asta în schimbarea omului e valabilă nu doar în viaţa spirituală, ci şi în viaţa noastră socială, de zi cu zi. E chiar fundamentul societăţii noastre, câtă vreme, de la educaţie la justiţie şi de la ecologie la sport, toate mecanismele care o compun au ca scop transformarea în (mai) bine a omului. Că asta nu reuşeşte decât într-o oarecare măsură se vede, bunăoară, din stadiul actual al societăţii noastre, după trei decenii de ieşire din dictatură. Statul însuşi e populat, la cele mai înalte niveluri, de oameni care, departe să dea semne că i-ar vizita remuşcările şi c-ar fi dispuşi să se schimbe în bine, o ţin în rele, de ani de zile. Din rele în mai rele, de-au ajuns să umple străzile de infractori şi să-i pună României Europa în cap, numai ca să-şi ascundă propriile fărădelegi! Ei bine, tocmai aceste personaje, a căror singură misiune, în doi ani de guvernare, a fost schilodirea Justiţiei, au devenit principalii "acuzatori" împotriva fostului procuror general al României, Augustin Lazăr. Că Lazăr, alături de Laura Codruţa Kovesi şi de guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, erau ultimele redute în calea acaparării totale a statului de către PSD se ştia deja de multă vreme. Iar atacurile concertate împotriva lor demonstrau asta. Rămânea de văzut doar modalitatea prin care aveau să fie îndepărtaţi din fruntea instituţiilor "nesubordonate" pe care le conduceau.
Cu Kovesi ştim cum s-a procedat. Cazul face obiectul unui proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a decis să-l soluţioneze cât mai rapid posibil. În situaţia lui Augustin Lazăr s-a procedat altfel. I s-a întocmit o biografie de torţionar comunist, pe baza unei asemănări de nume cu un om al Securităţii, şi s-au legat de faptul că ar fi fost membru într-o comisie de eliberare condiţionată, care a respins dosarul unui dizident anticomunist. Omul a cedat presiunii şi s-a pensionat.
Evident că Augustin Lazăr nu e vreun sfânt. Are în spate o biografie, la fel ca orice om care a trăit suficient de mulţi ani în comunism. Dizidenţii acelori vremuri îi numărăm pe câteva mâini, îi ştim. Nu prea ştim cazuri de procurori dizidenţi în România comunistă. Câtă vreme n-a fost torţionar - şi n-a fost - Augustin Lazăr a fost, nici mai mult, nici mai puţin, la fel ca sute de alţi procurori tineri. Augustin Lazăr n-a fost un erou al acelor timpuri. Dar asta descoperim noi după 30 de ani? În schimb, Augustin Lazăr a fost un procuror onest şi curajos al vremurilor de după 1989. Chiar dacă ar fi greşit înainte, şi-a demonstrat nu o dată integritatea şi valoarea, în ultimii ani. Îi era greu să pactizeze cu PSD-ul ca să-şi salveze funcţia şi privilegiile, aşa cum au făcut-o atâţia? Nu îi era. Îi era greu să se mai ţină de scaun câteva luni? Nu îi era. A plecat. Iar în timp ce Lazăr alegea o retragere de onoare, România e condusă, la Palatul Victoria şi în Parlament, de oameni cu dosare penale. A mai căzut o redută.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
