Destin de slugă

Toma Roman
"Slugărel" a fost, până la urmă, dat afară.

CExN al PSD i-a retras sprijinul politic, deși Tudorel Toader este colaboratorul ALDE. "Subtilitatea lui felină", ușurința avocățească în jonglatul cu interpretarea principiilor și legilor juridice, ba chiar și cunoștințele lui de "psihologie a stăpânilor", nu i-au fost suficiente pentru a-și păstra pos­tul de ministru al Justiției. În guvernul de amatori, condus de "robotul lui Dragnea", Viorica Dăncilă, el părea aproa­pe o lumină. Tudorel Toader a fost nominalizat însă în acest "cabinet de umbre" pentru că, prin comparație cu alți "specialiști" în domeniu, părea capabil să mintă cu suc­ces UE și NATO, organizațiile și țările occidentale profund interesate ca statul de drept din România, ac­ceptată ca parteneră a lor, să funcționeze. Pentru Occident, politizarea abuzivă a puterilor autonome ale unui stat nu este acceptabilă. Or, la preluarea guvernării, după alegerile din noiembrie 2016, gruparea câștigătoare, PSD-ALDE, a încercat supunerea brutală și bruscă a Justiției, putere ca­re își dobândise relativ recent autonomia și care, de­tașată de politic, îi inculpase penal, pentru afaceri neor­to­doxe, liderii. Reacțiile dure, interne și externe, au blocat - după cum se știe - încercarea, celebra OUG 13 ("Noap­tea, ca hoții") trebuind să fie abrogată. Aici a intervenit "rolul" lui Tudorel Toader, care și-a anunțat stăpânii că are o rezolvare "mai lină" a problemei, pe baza unei "strategii argumen­tative" ce va convinge Occidentul, printr-un dozaj trep­tat de adevăr și minciună, definite ca "adaptări la spe­cificul local". Jocul lui Tudorel, prea lent și fără mare im­pact la specialiștii din domeniu ai UE și NATO, înțeles de altfel și de majoritatea reprezentanților societății civile ro­mâ­nești, i-a enervat pe "comanditari", care își doreau "al­birea" cu celeritate. Dragnea și Tăriceanu au sperat mereu că problemele lor penale vor fi eliminate rapid, pentru a se putea concentra la adevăratul lor obiectiv: capturarea to­tală a statului român. "Certificatul de onorabilitate" le este necesar ca aerul, pentru că, fără el, contestarea lor in­ternă și externă ar apărea deplin justificată. Cei doi "co­rifei ai populismului românesc" au înțeles că tergiversarea su­punerii Justiției face ca valoarea promisiunilor elec­to­rale din agenda lor publică să se evapore, lăsând locul, la ve­dere, obiectivelor lor personale, intereselor lor particulare.
Tudorel a fost prins între două focuri. Pe de o parte, a suportat presiunea nerăbdătoare a tandemului Dragnea-Tăriceanu (și a cohortei lor de "fideli") și, pe de altă parte, și-a terfelit "distincția" universitară și reputația pro­fe­sio­nală, ca urmare a surprinderii de către partenerii lui externi și juriștii veritabili din țară, a minciunilor întrețesute în așa-zisul său demers modernizator. Modificarea "cu dedicație" a codurilor juridice nu a fost dusă până la capă­tul dorit de șefii lui (având ca efect pervers eliberarea a mii de in­frac­tori primejdioși pentru cetățeni). Denun­țarea protocoalelor dintre instituțiile juridice (lipsite de mijloace tehnice de urmărire a infracțiunilor) și serviciile secrete ale țării nu a generat anularea retroactivă a probelor din "marile dosare de corupție" rezolvate. Blocarea și/sau demiterea condu­cerii organizațiilor profesionale anti­co­rupție (DNA, DIICOT, ANI) nu a impus încetarea activi­tății acestora, ci doar a încetinit-o. Iar înființarea unei Sec­ții Speciale de con­trol a magistraților (ca instrument de supunere a lor față de ministrul numit politic) s-a dovedit, cel puțin până a­cum, a fi un eșec, majoritatea celor "controlați" fiind profesioniști care își respectă meseria. Hidoșenia angajării lui Tudorel în cauza penalilor s-a văzut "în toată splen­doarea ei" la discursurile prin care "ar­gumenta" cererile de demitere a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, și a Procurorului General al României, Augustin Lazăr. Ca orice slugă ce și-a realizat defectuos misiunea, el a fost "revocat" fără niciun regret de stăpânii lui, urmând ca onoarea "să-i fie reperată" în al­te misiuni. Demis sau demisionar, Slugărel știe că, de acum, cariera lui va fi definitiv legată de cei pe care a în­cercat "să-i servească".
Unii susținători mediatici ai puterii au regretat az­vârlirea lui peste bordul corăbiei guvernamentale. Tudorel devenise, în viziunea lor, un "paratrăznet" pentru PSD, care "prin personalitatea sa și (...) prin ambiția de a fi și pe cont propriu (...) preluase pe persoană fizică atacurile in­­terne și externe" împotriva acestuia în problema po­litizării Justiției. Slugărel putea fi, așadar, transformat, în orice moment, într-un "țap ispășitor" pentru conducerea "partidului" care, la diverse inițiative "deocheate", putea să susțină că "n-a mâncat usturoi și gura nu-i miroase". Cei care cred că s-a greșit cu Tudorel în acest moment nu țin însă cont de circumstanțele în care Dragnea și (vrând-ne­vrând) Tăriceanu au luat această decizie. "Europarla­mentarele" și "prezidențialele" se apropie vertiginos. Am­bii aspiră la ocuparea funcției supreme în stat și ambii consideră că impactul lor electoral este foarte puternic. În cazul lui Dragnea, contează și faptul că "mașinăria" PSD-ului este capabilă de o mobilizare maximă dacă este bine "unsă". Pentru a nu avea vulnerabilități, Dragnea trebuie, cu orice preț, "albit". Dispariția dosarelor penale care-i grevează acțiunile este, în consecință, necesară, și niciun preț nu e prea mare pentru a o "aranja". Nu mai contează, din această perspectivă, nici recomandările Parlamentului European, nici criticile din Consiliul sau Comisia UE ori cele din partea partenerilor din NATO și nici chiar ex­cluderea PSD-ului din PES (partidul socialiștilor euro­peni). Dragnea joacă, de acum, la "totul sau nimic", știind că are în spate o "echipă" care, dependentă de el, merge cu el până la capăt. Scrupulele lui Tudorel, care și-a îndeplinit destinul de slugă, nu-i mai servesc în niciun fel.
PSD-ul, secondat cu ezitări de ALDE, nu-și mai as­cunde, așadar, aspirațiile totalitare. Nominalizarea pentru portofoliul Justiției a unui "politruc" capabil de orice, ca E. Nicolicea, arată că s-a decis să folosească toate mij­loacele pentru a-și asigura victoria. Referendumul inițiat de președintele Iohannis și prezența masivă la vot sunt, de aceea, ultimele căi prin care democrația românească își poate asigura supraviețuirea și rămânerea în marea fa­milie a Europei și în NATO.