De câteva zile, în lumea pisicilor mele e mare furtună. A fost greu până am înţeles ce se întâmplă, dar acum pot răsufla uşurată. Ştiu despre ce este vorba. Primele semne ciudate le-am văzut într-o dimineaţă, când am ieşit în curte să le dau de mâncare. Mi-a atras atenţia faptul că Iulişca stătea deoparte şi cumva parcă nu era interesată deloc de ce se întâmpla în jurul castroanelor. Ea este o pisicuţă mai tânără, din a treia generaţie, care şi-a găsit loc în gospodăria mea. Este suavă ca o adolescentă, modestă, nepretenţioasă şi tare jucăuşă. E o pisică de talie mică, nu seamănă deloc cu Roji, mama ei care e dolofană, aş zice chiar obeză, dacă nu m-ar auzi. Iulişca are blăniţă tricoloră, minunat colorată în alb, galben şi maro. Petele galben-aurii o fac să fie de-a dreptul sclipitoare, când trece în viteză printre flori. O văd adeseori sărind după fluturi şi muşte, e neastâmpărată şi tare curioasă. Mereu îşi găseşte preocupări în cele mai ciudate locuri.
Am început s-o urmăresc de la distanţă, ca să înţeleg ce se întâmplă cu ea şi am observat imediat că, de fapt, ea ar vrea să vină la castronul cu mâncare, dar este alungată de celelalte pisici. Lucru tare ciudat, care nu s-a mai întâmplat până acum. Ce să fie? Ce să fie? Toată ziua le-am pândit, în speranţa că o să mă lămuresc şi o să pot pătrunde în tainele lumii lor pisiceşti. La un moment dat, Iulişca a dispărut şi cam aşa s-a încheiat prima zi de urmărire. Au mai trecut câteva zile în care ea a fost mereu alungată de toate celelalte pisici, aparent fără niciun motiv. De-abia ieri am înţeles, în sfârşit, ce se întâmplă şi acum pot răsufla uşurată.
Iulişca e îndrăgostită, şi atunci când dispare, îşi petrece, de fapt, ziua cu motanul Garson, din vecini. I-am văzut, întâmplător, pe acoperişul magaziei de lemne. Stăteau la soare şi-şi curăţau unul altuia blana de scame şi praf. Deci asta să fie oare explicaţia faptului că celelalte mâţe o privesc cu dispreţ? Că o alungă de la mâncare? Îndrăgosteala ei primăvăratică e văzută oare drept neseriozitate? De ce le deranjează aşa de tare pe celelalte faptul că-şi petrece siestele în compania motanului portocaliu? "Pericole" prea mari nu sunt, întrucât sunt castraţi amândoi. Sunt liniştiţi, nu fac gălăgie, el nu-i ţine serenade nocturne, miorlăitoare. Sunt paşnici, decorativi, aproape ca nişte pensionari în gesturile lor caline. Şi-atunci? E de neînţeles şi de neexplicat pentru mine răutatea celorlalte mâţe care s-au unit în această atitudine dispreţuitoare faţă de mezina clanului. Să fie la mijloc numai gelozie pisicească? E văzută Iulişca drept "trădătoare" a clanului, pentru că s-a împrietenit cu un motan străin?
Mărturisesc deschis şi fără regret că am trecut rapid de partea îndrăgostiţilor şi am hotărât să-i ajut cât pot, aşa că acum le pun mâncare separat, departe de ochii verzi, scăpărători şi vigilenţi ai matronei Roji, departe de lumea pisicească dezlănţuită.
Sâmburele de dragoste dintre Julieta mea blănoasă şi Romeo cel portocaliu mi-a dat semne că şi viaţa sufletelor cărora le zicem animale poate fi, uneori, tare complicată. Cu iubiri, gelozii, răzbunări sau doar cu tandre şi nemăsurat de puternice prietenii.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
