Una dintre referințele de mare valoare pentru lumea creștină ne spune că omul se poate schimba, că până și cel mai mare criminal poate păși treptele Raiului dacă renunță la viața de păcat și ia calea credinței. Iar credința asta în schimbarea omului e valabilă nu doar în viața spirituală, ci și în viața noastră socială, de zi cu zi. E chiar fundamentul societății noastre, câtă vreme, de la educație la justiție și de la ecologie la sport, toate mecanismele care o compun au ca scop transformarea în (mai) bine a omului. Că asta nu reușește decât într-o oarecare măsură se vede, bunăoară, din stadiul actual al societății noastre, după trei decenii de ieșire din dictatură. Statul însuși e populat, la cele mai înalte niveluri, de oameni care, departe să dea semne că i-ar vizita remușcările și c-ar fi dispuși să se schimbe în bine, o țin în rele, de ani de zile. Din rele în mai rele, de-au ajuns să umple străzile de infractori și să-i pună României Europa în cap, numai ca să-și ascundă propriile fărădelegi! Ei bine, tocmai aceste personaje, a căror singură misiune, în doi ani de guvernare, a fost schilodirea Justiției, au devenit principalii "acuzatori" împotriva fostului procuror general al României, Augustin Lazăr. Că Lazăr, alături de Laura Codruța Kovesi și de guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, erau ultimele redute în calea acaparării totale a statului de către PSD se știa deja de multă vreme. Iar atacurile concertate împotriva lor demonstrau asta. Rămânea de văzut doar modalitatea prin care aveau să fie îndepărtați din fruntea instituțiilor "nesubordonate" pe care le conduceau.
Cu Kovesi știm cum s-a procedat. Cazul face obiectul unui proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a decis să-l soluționeze cât mai rapid posibil. În situația lui Augustin Lazăr s-a procedat altfel. I s-a întocmit o biografie de torționar comunist, pe baza unei asemănări de nume cu un om al Securității, și s-au legat de faptul că ar fi fost membru într-o comisie de eliberare condiționată, care a respins dosarul unui dizident anticomunist. Omul a cedat presiunii și s-a pensionat.
Evident că Augustin Lazăr nu e vreun sfânt. Are în spate o biografie, la fel ca orice om care a trăit suficient de mulți ani în comunism. Dizidenții acelori vremuri îi numărăm pe câteva mâini, îi știm. Nu prea știm cazuri de procurori dizidenți în România comunistă. Câtă vreme n-a fost torționar - și n-a fost - Augustin Lazăr a fost, nici mai mult, nici mai puțin, la fel ca sute de alți procurori tineri. Augustin Lazăr n-a fost un erou al acelor timpuri. Dar asta descoperim noi după 30 de ani? În schimb, Augustin Lazăr a fost un procuror onest și curajos al vremurilor de după 1989. Chiar dacă ar fi greșit înainte, și-a demonstrat nu o dată integritatea și valoarea, în ultimii ani. Îi era greu să pactizeze cu PSD-ul ca să-și salveze funcția și privilegiile, așa cum au făcut-o atâția? Nu îi era. Îi era greu să se mai țină de scaun câteva luni? Nu îi era. A plecat. Iar în timp ce Lazăr alegea o retragere de onoare, România e condusă, la Palatul Victoria și în Parlament, de oameni cu dosare penale. A mai căzut o redută.