Referitor la prima scrisoare publicată în revistă, în care se spunea că partenerii s-au despărțit după 13 ani de conviețuire, sunt de părere că asemenea povești se întâmplă destul de des. Suntem oameni, și nimic nu este imposibil în relațiile dintre noi. Doamna trebuie să mulțumească lui Dumnezeu că nu au existat și copii. În multe cupluri se întâmplă ca rutina relației să fie brusc întreruptă de apariția unei persoane a cărei atracție este irezistibilă, chiar și atunci când partenerii țin cu adevărat unul la altul. Unii se despart, alții suportă chinul unui triunghi amoros, mai mult sau mai puțin secret, pentru o anumită perioadă, după care, cuplul se reface. Nu trebuie să facem o catastrofă din asta. Sunt extrem de puține cazuri când sentimentele omenești durează o viață. E bine ca în afară de inimă să avem și rațiune, pentru a putea realiza că este o himeră să credem că există oameni de neînlocuit. Atunci când o pereche trăiește 13 ani fără să se căsătorească, ceva nu funcționează cum trebuie. Și faptul că n-ați avut copii atâta timp spune multe.
Gândiți-vă ce vreți cu adevărat de la viață, și apoi, numai în funcție de asta, încercați să faceți alegerea potrivită! Vă va trebui și un dram de noroc.
"Copiii ar fi meritat un tată adevărat"
În ce privește a doua scrisoare, mai dureroasă, întrucât este vorba de un divorț după 16 ani, în care sunt implicați și copii, acolo, după părerea mea, este exclusiv vina dumneavoastră, stimată doamnă. Nu vă judec, că n-am niciun drept, dar dacă ați putut trăi atâția ani cu un om atât de meschin și mic la suflet, și să faceți și copii cu el, înseamnă că pentru dumneavoastră atracția fizică a fost mai importantă decât caracterul omului. În viață întotdeauna suportăm consecințele faptelor noastre. Din păcate, copiii ar fi meritat un tată adevărat.
Totuși, o persoană ca dvs. care, în cele din urmă, s-a dovedit suficient de puternică pentru a-și lua soarta în mâini, sunt convins că are toate șansele să își refacă viața. Dar atenție cu cine și cum! Copiii nu trebuie să sufere!
PAUL
"Feriți-vă sufletul de vânătăi"
Mă adresez autoarei celei de a doua scrisori, pentru că viețile noastre par trase la indigo. Cunosc umilința banilor dați pe din două, chiar și la biletele de tramvai. La mine, coșmarul a ținut nouă ani, după care am reușit să mă recăsătoresc cu un om darnic și generos. Dar eu sunt marcată pe veci. Când mergem în oraș, la restaurant, la plată pun jumătate din bani pe masă, spre disperarea soțului meu. Și mai groaznic este că atunci când mergem amândoi la cumpărături, fac gestul reflex de a întinde mâna după banii "lui". Glumește și râde. Îmi spune "Hagi Tudosica mea", dar eu sunt îngrozită de modul dezastruos în care port tiparul fostei căsnicii. Doamnelor, feriți-vă sufletul de vânătăi.
LIZUCA H. - Brașov