Stimată doamnă director Sânziana Pop,
Numele meu este Florin Coconu, am 38 de ani şi locuiesc în oraşul Brăila. Sunt tetraplegic, ca urmare a unei fracturi de coloană cervicală (la nivelul gâtului). În anul 1995, am mers cu prietenii la Dunăre şi, într-un moment teribil de neatenţie, am plonjat în apă (cu capul înainte) fără să controlez adâncimea; am dat cu capul de fundul apei şi în acel şoc, coloana a cedat. Urmarea... sunt de 23 de ani utilizator de scaun rulant şi total dependent de însoţitor, în cazul meu fiind părinţii. A fost foarte greu, este foarte greu şi va fi în continuare, pentru ei şi pentru mine, dar... viaţa este o luptă, pentru oricine. Duc o durere pe care greu o exprim în cuvinte şi anume, faptul că în loc să fiu eu sprijinul şi ocrotitorul părinţilor mei, situaţia este exact invers. Bătrâneţile bat la uşă şi groaza mă cuprinde ca o menghină.
Problema mea este că locuiesc la etajul 1 şi nu pot să cobor pe scări. Până acum câţiva ani, reuşeam cu tata (cu multă greutate) dar, datorită unei boli cardiace, acum nu mai are voie să depună acest efort. Mama are probleme cu coloana vertebrală, dar şi cu tensiunea arterială. Pot spune că sunt prizonierul propriului corp, dar şi cel al apartamentului în care locuiesc. Este incredibil de greu să nu poţi ieşi afară din casă cu săptămânile şi, uneori, cu lunile...
Am tot căutat soluţii pe internet şi am găsit un elevator de transport pe scări. Practic, acest elevator se ataşează sub căruţul rulant şi, cu ajutorul lui, coborârea şi urcarea treptelor devine mult mai uşoară şi fără un efort deosebit. Problema e că nu avem capacitatea financiară să achiziţionăm acest elevator. Ambii părinţi sunt pensionari, pensii foarte mici, iar eu, ca persoană cu handicap de gradul 1, nici nu pot visa că voi reuşi să-l cumpăr.
Astfel, îmi strig durerea şi frustrarea către dumneavoastră şi către oamenii buni care îmi vor auzi povestea, în speranţa că voi reuşi, în sfârşit, "să cobor şi să urc nişte simple scări".
Vă mulţumesc pentru orice ajutor şi vă doresc Sărbători Fericite şi un an nou bun! Doamne ajută!
Am deschis cont la Banca Transilvania, pe numele Coconu Florin:
RO55BTRLRONCRT0348492701.
Numărul meu de tel. 0728/89.80.44
COCONU FLORIN - Cartierul Obor, str. Hipodrom (colţ cu Albinei), nr. 63, sc. 2, et. 1, Brăila
(Am ataşat copii acte doveditoare: bilete ieşire din spital, certificat persoană cu handicap, buletin.)
"Ajutaţi-mă să mai trăiesc!"
Stimată doamnă Sânziana Pop,
Anexez şi un certificat medical şi vă mulţumesc pentru înţelegere. Cu multă stimă,
JUNE IOSIF - com. Rapoltu-Mare, nr. 110, jud. Hunedoara, cod 337365, tel. 0254/26.40.03
"Nu mai pot să umblu în cârje"
Dragă redacţie,
Stimată d-nă Sânziana Pop,
Mă numesc Măriuţa Dumitru şi sunt în vârstă de 48 de ani. În urmă cu trei ani, am făcut un accident stupid, căzând dintr-un pom. Mi s-a fracturat laba unui picior. Nu i-am dat importanţă, rana a făcut infecţie care a urcat pe picior, ajungând la genunchi. Până la urmă am mers la spital, singura soluţie fiind amputarea piciorului stâng. De atunci, viaţa mea a devenit un chin. Marea mea dorinţă este de a-mi procura proteză, ca să pot merge şi fără cârje. Acesta este motivul pentru care am apelat la această prestigioasă revistă, care ajunge în toată ţara şi în străinătate. Am anexat scrisorii toate analizele şi operaţiile pe care le-am suferit.
Îi rog pe cei care vor să mă ajute să-mi trimită prin poştă câţi bani îi lasă inima. Venitul meu este de 380 lei, pe care îi primesc lunar.
Cu stimă şi respect,
MĂRIUŢA DUMITRU - sat Poiana Mărului, com. Mălini, str. Principală nr. 380, jud. Suceava, cod 727353, tel. 0747/56.89.77
"Îmi este din ce în ce mai rău"
Mă numesc Munteanu Vasile, sunt din Câmpina, am vârsta de 66 de ani şi am o pensie de 655 de lei. Soţia mea nu are niciun venit. Sufăr de tumoră la cap pe partea dreaptă, pareză pe partea dreaptă, glandă cu noduli. Am fost internat la Bucureşti, la Spitalul Bagdasar Arseni, mi s-a recomandat să merg să fac RMN-uri, care mă costă 600 de lei, şi tratament, timp de 6 luni, dar nu am posibilitatea să le achit. Doamnă directoare, ultima mea speranţă este la dumneavoastră şi la cititorii revistei. Pe cei care pot îi rog să mă ajute cât de puţin, ca să pot merge la control, la Bucureşti. Îmi este din ce în ce mai rău, nu pot să mă mai dau jos din pat, să mai fac efort. Vă mulţumesc din tot sufletul, cu speranţa că mă veţi ajuta.
MUNTEANU VASILE - Câmpina, str. Prundului nr. 36, jud. Prahova, tel. 0730/22.93.31