Cazuri de extremă urgenţă

"Sunt prizonierul propriului meu corp"

Stimată doamnă director Sânziana Pop,
Numele meu este Florin Coconu, am 38 de ani şi locuiesc în oraşul Brăila. Sunt tetraplegic, ca urmare a unei fracturi de coloană cervicală (la nivelul gâ­tului). În anul 1995, am mers cu prietenii la Du­năre şi, într-un moment teribil de neatenţie, am plon­jat în apă (cu capul înainte) fără să controlez adân­cimea; am dat cu capul de fundul apei şi în acel şoc, coloana a cedat. Urmarea... sunt de 23 de ani utili­zator de scaun rulant şi total dependent de însoţitor, în cazul meu fiind părinţii. A fost foarte greu, este foarte greu şi va fi în continuare, pentru ei şi pentru mine, dar... viaţa este o luptă, pentru oricine. Duc o durere pe care greu o exprim în cuvinte şi anume, faptul că în loc să fiu eu sprijinul şi ocrotitorul pă­rinţilor mei, si­tuaţia este exact invers. Bătrâneţile bat la uşă şi groa­za mă cuprinde ca o menghină.
Problema mea este că locuiesc la etajul 1 şi nu pot să cobor pe scări. Până acum câţiva ani, reuşeam cu tata (cu multă greutate) dar, datorită unei boli car­diace, acum nu mai are voie să depună acest efort. Mama are probleme cu coloana vertebrală, dar şi cu tensiunea arterială. Pot spune că sunt prizonierul propriului corp, dar şi cel al apartamentului în care locuiesc. Este incredibil de greu să nu poţi ieşi afară din casă cu săptămânile şi, uneori, cu lunile...
Am tot căutat soluţii pe internet şi am găsit un elevator de transport pe scări. Practic, acest elevator se ataşează sub căruţul rulant şi, cu ajutorul lui, co­bo­rârea şi urcarea treptelor devine mult mai uşoară şi fără un efort deo­sebit. Problema e că nu avem capa­citatea financiară să achiziţionăm acest elevator. Am­bii părinţi sunt pen­sionari, pensii foarte mici, iar eu, ca persoană cu handicap de gradul 1, nici nu pot visa că voi reu­şi să-l cumpăr.
Astfel, îmi strig durerea şi frus­trarea către dum­neavoastră şi către oamenii buni care îmi vor auzi po­vestea, în speranţa că voi reuşi, în sfârşit, "să cobor şi să urc nişte simple scări".
Vă mulţumesc pentru orice aju­tor şi vă doresc Sărbători Fericite şi un an nou bun! Doamne ajută!
Am deschis cont la Banca Transilvania, pe numele Coconu Florin:
RO55BTRLRONCRT0348492701.
Numărul meu de tel. 0728/89.80.44
COCONU FLORIN - Cartierul Obor, str. Hipodrom (colţ cu Albinei), nr. 63, sc. 2, et. 1, Brăila
(Am ataşat copii acte doveditoare: bilete ieşire din spital, certificat persoană cu handicap, buletin.)

"Ajutaţi-mă să mai trăiesc!"

Stimată doamnă Sânziana Pop,
Subsemnatul June Iosif din comuna Rapoltu-Mare, nr. 110, jud. Hunedoara, în vârstă de 75 de ani, vă rog cu lacrimi în ochi să publicaţi scrisoarea mea în cadrul paginii S.O.S., prin care fac apel la cititorii revistei din ţară şi străinătate, să-mi întindă o mână de ajutor. Eu sunt un om sărman şi nenorocit. Din naştere sufăr de o boală incurabilă, numită ma­ladia Obstein (oase de sticlă) şi din cauza acestei boli nu am umblat niciodată pe picioare, decât ajutat de două cârje sau de un scaun cu rotile. În luna februarie 2018, am căzut şi mi-am rupt piciorul stâng, şi nu mai pot umbla, sunt imobilizat la pat şi nu am copii să mă ajute. Soţia este şi ea bătrână şi bolnavă de Par­kin­son şi de diabet. Pe spate şi pe picioare mi s-au făcut nişte bube numite esca­re, care mă dor în­grozitor. Zilnic plătesc două persoane să mă panseze, să mă îngrijească şi banii din pensia mea de handicap nu îmi ajung. Fac apel la oamenii care au inimă bună să mă ajute cu ceva, nu neapărat cu bani, ci măcar cu medicamente, pamperşi nr. 4. Am nevoie de spray Menalind, unguent Me­­nalind, şer­ve­ţe­le Menalind. Mulţumesc an­ti­cipat celor ce se vor îndura să mă ajute şi îi rog pe Dum­nezeu, pe Sfânta Fe­cioa­ră Maria şi pe dom­nul Iisus, să le răsplă­tească fapta.
Anexez şi un cer­tificat medical şi vă mul­ţumesc pentru înţe­legere. Cu multă stimă,
JUNE IOSIF - com. Rapoltu-Mare, nr. 110, jud. Hunedoara, cod 337365, tel. 0254/26.40.03

"Nu mai pot să umblu în cârje"

Dragă redacţie,
Stimată d-nă Sânziana Pop,
Mă numesc Măriuţa Dumitru şi sunt în vârstă de 48 de ani. În urmă cu trei ani, am făcut un accident stupid, căzând dintr-un pom. Mi s-a fracturat laba unui picior. Nu i-am dat importanţă, rana a făcut infecţie care a urcat pe picior, ajungând la genunchi. Până la urmă am mers la spital, singura soluţie fiind amputarea piciorului stâng. De atunci, viaţa mea a devenit un chin. Marea mea dorinţă este de a-mi procura proteză, ca să pot merge şi fără cârje. Acesta este motivul pentru care am apelat la această presti­gioasă revistă, care ajunge în toată ţara şi în străi­nă­tate. Am anexat scrisorii toate analizele şi operaţiile pe care le-am suferit.
Îi rog pe cei care vor să mă ajute să-mi trimită prin poştă câţi bani îi lasă inima. Venitul meu este de 380 lei, pe care îi primesc lunar.
Cu stimă şi respect,
MĂRIUŢA DUMITRU - sat Poiana Mărului, com. Mălini, str. Principală nr. 380, jud. Suceava, cod 727353, tel. 0747/56.89.77

"Îmi este din ce în ce mai rău"

Mă numesc Munteanu Vasile, sunt din Câm­­­­pi­na, am vârsta de 66 de ani şi am o pensie de 655 de lei. Soţia mea nu are niciun venit. Su­­făr de tumoră la cap pe partea dreaptă, pa­reză pe partea dreap­tă, glandă cu noduli. Am fost internat la Bucu­reşti, la Spitalul Bag­da­sar Arseni, mi s-a reco­mandat să merg să fac RMN-uri, care mă costă 600 de lei, şi tra­ta­ment, timp de 6 luni, dar nu am posi­bi­li­tatea să le achit. Doamnă di­rec­­toare, ultima mea speranţă este la dum­nea­voastră şi la citito­rii revistei. Pe cei ca­re pot îi rog să mă ajute cât de puţin, ca să pot mer­ge la con­­trol, la Bucu­reşti. Îmi este din ce în ce mai rău, nu pot să mă mai dau jos din pat, să mai fac efort. Vă mulţumesc din tot sufletul, cu speranţa că mă veţi ajuta.
MUNTEANU VASILE - Câmpina, str. Prundului nr. 36, jud. Prahova, tel. 0730/22.93.31