Pe Buna Ana din Orăştioara de sus am găsit-o la fereastră, înflorind o ie cu motive vechi, româneşti. Buna Ana tocmai a împlinit 90 de ani. În trosnetul încetişor al focului din sobă, în timp ce afară ningea ca în poveşti, am stat şi eu la fereastră, lângă bătrână, pentru a afla poveştile iernilor de altădată.
Colindătorii din fereastră
- Uite ce ninge afară, Bună Ana! A venit iarna!
- Las să ningă! A venit iarna, că dară n-or mâncat-o lupii. Numai de nu s-ar stârpi... Că în vremurile de azi îmi pare că nici iarna nu mai e iarnă şi zăpada se stârpeşte... Se pune şi se ie, se desface. Aşa îi vremea acum.
- Dar când erai dumneata tânără, cum era iarna la timpul ăsta?
- Erau zăpezile cât gardurile, de-abia mergeai la vecini. La timpul ăsta se pregăteau oamenii de Crăciun. Tăia porcul toată lumea, numa' care era chiar sărac şi nu avea pământ cu ce ţine, numa ăla nu tăia. Era singura existenţă pentru ţăran, că în copilăria mea, nu aveai de unde să cumperi. Eu nu am văzut în copilărie de vânzare pită sau carne, nu exista aşa ceva. Fiecare îşi făcea. Dacă aveam noi grâu de la holda noastră, duceam la moară, făceam făină şi din ea pită. Şi de sărbători făceam colaci mari şi nişte colaci aşe, mai micuţi, pentru piţărăi. Şi pentru colindătorii de la fereastră făceam anume colăcuţii din fereastră, aşa le ziceam. Era o colindă şi unii veneau şi o cântau cu vocea, alţii cu fluiera, era bucurie mare. Cântecul Crăciunului! Steteau la fereastră şi ţi-o cântau şi noi toţi în casă ne adunam să o ascultăm. Cam aşe ziceau oamenii la fereastră: "Doamne, Isuse Cristoasă, Dă-ne nouă zori frumoasă, şi raze prea luminoasă, Că din cer te-ai pogorât, de la Tatăl ţi-ai venit, şi te-ai dat în chip de rob, că să scapi lumea din foc. Şi ţi-ai pătimit, Hristoase, ca fiarele cel setoase, Care coboară la izvoară, şi beau apă şi s-adapă. Pe pământ pace să fie şi-ntre oameni bucurie". Asta era cântarea din sara Ajunului. Cred că e cea mai veche colindă pe care am ştiut-o din copilărie. Cântau cei de la fereastră, da cântam şi noi, cei din casă, cu ei. La sfârşit, le dădeam colăcuţul din fereastră.
Farfuria cu sămânţuri
- Piţărăii erau copii şi mergeau în dimineaţa de Ajun. S-adunau toţi copiii, cât de mici, mergeau la biserică şi după slujbă pleacau prin sat. Ei nu aveau o colindă, mereau şi strigau aşe: "Ghiiii-roooo! Ghiiii-roooo!". Ce înseamnă nu ştiu să spui, da aşa am apucat strigătura pentru piţărăi şi aşe să strigă şi amu. Intrau prin curţile oamenilor strigând, şi oamenii le dădeau colăcuţi. Mama me avea dovlete, bostan de la câmp, îi scotea afară de pe unde erau băgaţi, şi copiii, dintre piţărăii care erau mai mărişori, dădeau cu nişte bâte pre ei să îi spargă şi tot aşe strigau - "Ghiii-rooo!". Mama, ieşită în prag, cu o farfurie cu sămânţuri - toate câte le avea, şi de cucuruz, şi de grâu, şi de dovleac sau floare - la sfârşit lua câte o mână de sămânţuri amestecate şi arunca peste copii, peste piţărăi.
- Bucuria cea mare era naşterea Domnului! Cum, oare, ne-am fi dus noi zilele peste an şi viaţa noastră, dacă Isus nu ar fi venit printre noi? Ce bucurie mai mare decât să ştii că Dumnezeu a venit pe pământ? De-asta tăt satul mergea la biserică îmbrăcat în alb, în hainele noastre ţărăneşti cele mai bune. Tot postul coseam şi ţeseam ca să facem ii, cioareci şi laibăr. Ăsta era portu nost. Biserica bărbaţilor, adică partea dinspre altar a bisericii, era tătă cu oameni în cioareci albi şi în laibăr alb. Tare mândru era! La priciasna din slujbă ieşeau bărbaţii în mijloc, toţi îmbrăcăţi în alb, şi cântau o colindă anume: Pe sub dumbra merilor. Adică pe sub umbra merilor, da colinda aşe zice, dumbra. Aia se colindă în biserica noastră de când ştiu. Şi-atunci ne ţineam tăţi de mâini şi cântam împreună. Asta era bucuria noastră: să fim împreună şi să îi cântăm lui Dumnezeu o colindă în faţa altarului.
Înjerul Crăciunului
- Ie, aşa îi, de când mă ştiu, rânduiala... Mai la urmă, se colindau oamenii. Când veneau cu colinda, mai întâi intra în casă înjerul. Era un copiluţ îmbrăcat în chip de înjer şi el spunea cătră gazdă: "Eu sunt înjerul Marelui Sfat, care la dumneavoastră sunt mânat! De vreţi să ascultaţi o colindă frumoasă, cu vers şi cuvioasă, vă rog, pe ceilalţi îi primiţi în casă?". "Primim, primim", ziceam noi, şi colindătorii se scuturau de zăpadă, intrau şi ziceau colinda potrivită casei - a fetei sau a feciorului sau a plugarului, a ciobanului... după cum era casa.
- De ce vă e dor cel mai mult din acele vremuri?
- În zilele Crăciunului, mergeam unde ştiem că-i casă de joc, aşe se zicea. Era câte cineva care se făcea gazdă şi puteam să mergem acolo să jucăm. Asta era bucuria noastră, că ne puteam aduna şi puteam juca şi povesti, că altfel, în timpul anului, nu aveai vreme. Trăgeam bătute şi învârtite... Da, vedeţi, că erau oamenii mai omenoşi pe atunci, ţineam unii cu alţii mai mult, se chemau prietenii, neamurile din alte sate, ca să primească împreună colindătorii, să fim laolaltă în bucurie. Asta îmi lipseşte - jocul, că piciorul ăsta nu mă mai lasă, şi laolalta oamenilor. Da tot e bine, că am familia lângă mine - copii, nepoţi şi strănepoţi, şi m-a lăsat Dumnezeu, drăguţu, să mă pot bucura de bucuria lor, până la anii ăştia.
Lelea Opriţa
Câteva uliţe mai departe, mai la deal, locuieşte Lelea Opriţa. E aproape de aceeaşi vârstă cu Buna Ana, doar un pic mai tânără. Am intrat şi pe la ea să aflu cum era Crăciunul de altădată, mai ales că i s-a dus vestea că ştie cele mai frumoase şi mai vechi colinde din Munţii Orăştiei. Am găsit-o în bucătărioara ei mică, fierbind o oală cu "zamă" pe plita sobei.
În ie nouă, la fotograf
- Ce frumos era Crăciunu, vaaaai! Se făcea la gazdă, nu la cămin ca acuma, cu tătă lumea grămadă. Că mai demult, ca gazdă, trei camere pregăteam cu mâncare şi prăjituri, noi, fetele, ca să poată şedea căluşerii şi colindătorii. Şi nu era cu filmări, ca acu - mergeam la oraş să ne facem poză! Lucra fiecare la câte o ie, într-ascuns, să nu vadă celelalte femei şi numa ieşeai şi te făleai cu ia, ce lucrasei de mână tăt postul şi mergeai la fotograf, la oraş. Că nu era pe-atunci atâta putere de haine şi trebuia să îţi faci. Aşa ne întâlneam, ori la clacă, ori la şezătoare, ori la slove. Lucrai cânepa şi inul, cu alea făceai. Clăcile erau cu joc şi slovele erau fără joc, doar cu masă. Da era frumooos, domnucule, dragă! Acuma, nici timpul nu mai e ca atunci. Păi mergeam la găzdoaie cu zăpada pân la brâu. Era tăt un frig şi o zăpadă. Şi io cântam... faaaai de capu mieu ce mai cântam! Na, că acu venii dumneata cu zăpadă, de-ar ţâne!
- În tinereţile dumitale, sătenii nu stăteau de Crăciun, ca acuma, în faţa televizorului. Cu ce se bucurau oamenii de Sfintele Sărbători?
- Bucuria mare era că venea Naşterea Domnului Isus Hristos! Naşterea Lui! Şi ziceam la colinzi! Acu nu mai ştie nimeni colinzile pe care le ştiu eu. Aşe. Păi câte ştiu eu...! I-am cântat o colindă la doctoriţa din sat, Colinda lui Adam, ce nu o mai ştie nime, şi uite aşe îi curjeau lăcrimile... Nu am cum să vă esplic, da în zâlele de Crăciun era aşe, o linişte şi o pace păste tăt satu, şi tătă lumea se îmbrăca ţărăneşte - noi, fetele, cu ie şi ciupag cusut aşe, cu ciocănele. Nu te îmbrăcai în tătă zâua aşe. Era frumos! Pacea asta era şi păste case, da şi păste păduri şi animale. Aveam animale, şi eu am lucrat cu ele de la opt ani, că aveam nouă vaci a noastre şi era mult de lucru. Aşa că eu le ştiu. Şi ele simţeau că vine Crăciunul. Dacă te uiţi la vaci, ele suflă seara aşe, în jos, o dată în stânga, o dată în dreapta şi iar în stânga. De trei ori suflă vaca. Şi oaia, înainte să se culce, face aşe, cu piciorul, sămnul crucii pe locu ei. Eu am văzut, că dară tăt cu animale am trăit. Au şi ele ceva credinţă în ele de la Dumnezeu, chiar dacă îi animal. Sâmt şi ele Crăciunul. Că şi pădurea îl sâmte, vaaai! Să mergi dumneata şi s-asculţi, s-auzi vântul cum dă de veste şi troznesc copacii bătrâni. Ş-apoi să lasă o linişte păste lume, ca în biserică. Poţi zâce, fără a minţi, că pădurea îi o biserică adevărată. Nici ciutele, nici urşii nu mişcă. Stau aşa, înlemniţi, şi se uită la stele, să vadă când a pleca a mai mare din ele cătră Ierusalim. No! Aşa-i de Crăciun pă la noi. O nesuflare pă lume, ca să se nască Hristos.
Foto: RAUL POENAR (2)
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
