"Decizia de a scrie a venit în ianuarie 2017, când a început lumea să iasă în stradă"
- Andreea, ai debutat ca regizor de teatru pe un text scris de tine, "Înapoi în iarnă". Povesteşte-ne, te rog, câte ceva despre cum ai gândit acest text şi acest spectacol.
- Textul s-a născut într-o perioadă sensibilă, în ianuarie 2017. Începusem să mă gândesc la el încă din toamna care trecuse, însă nu se aşezase nimic foarte concret. Decizia a venit în seara aceea de final de ianuarie, când a început lumea să iasă în stradă. Voiam să mă simt mai utilă, probabil. Şi mă întrebam cum se simţeau copiii celor împotriva cărora se demonstra. După aceea, am început să mă gândesc la mine şi la ai mei, la ai mei şi la ai lor. Tot în perioada aia, mama mea a dat peste câteva fragmente din jurnalul bunicului meu. Scria foarte bine, deşi nu avea decât opt clase, dintre care ultimele patru făcute după 18 ani. Nu-mi venea să cred că cineva pe care îl cunoşteam atât de bine trecuse prin foamete, dormise pe podele în frig, fusese dat afară din casă de propriul tată. Tipul ăla de realităţi care nu ni se mai par atât de reale astăzi, pentru că nu le trăim aproape de noi, prin oamenii de lângă noi. Aşa că având toate datele astea pe masă, am început să scriu textul. Probabil dintr-o combinaţie de revoltă şi nevoia de a înţelege mai bine ce se întâmplă în jurul meu şi în mine.
- Este un text care se vrea un manifest politic?
- Cred că se vrea mai degrabă un manifest pentru căutarea identitară şi unui tip de maturizare prin diferenţiere şi delimitare faţă de părinţii noştri şi, totodată, prin asumarea terenului comun pe care îl împărtăşim cu ei. Mi se pare esenţial ca un text contemporan să-şi respecte timpul şi să-l includă în ţesătura narativă.
- Piesa vorbeşte despre un politician malefic, pornit din "Pădurea nebună", în traducere, din Teleorman. Orice asemănare cu persoane reale e voită sau întâmplătoare?
- Vin din sudul ţării, şi locul acela şi-a imprimat mai multe lucruri în ADN-ul meu decât aş fi crezut - câmpiile infinite, ţărâna şi sărăcia de acolo, fricile locului. Aşa că scriu despre lucrurile pe care le ştiu, pe care le-am simţit, în general despre lucrurile care mă fac curioasă şi care mă ajută să înţeleg mai bine cum funcţionează lumea din jurul meu. Am scris în piesa asta despre un părinte neasumat, despre un politician corupt, aşa cum sunt mulţi în ţara asta, inclusiv în locul de unde vin. Şi despre doi fraţi care caută să înţeleagă cine sunt. Aşa că asemănările sunt naturale. Dacă te uiţi în jurul tău, vezi lucruri şi lucrurile alea te inspiră.
"În zona rurală din sud, oamenii sunt dependenţi de autorităţi până la limita în care nu pot spune public ce cred"
Mari actori - mentorii generaţiei viitoare
- Nu mai locuiesc în Alexandria de mai bine de zece ani şi mi s-ar părea nepotrivit să zic că înţeleg cu totul cum funcţionează mecanismele acolo. Cred însă că e un loc în care omul vede şi înţelege mai bine sau mai puţin bine ce se întâmplă, dar nu acţionează. De teamă. De teamă că şi-ar putea pierde slujba, poziţia socială etc. Asta mă revoltă - să îi ştirbeşti omului libertatea de a-şi manifesta opiniile şi de a acţiona în funcţie de ele. Mulţi, mai ales în zona rurală (o lume care pe mine mă preocupă foarte tare), oamenii sunt dependenţi de autorităţi, până la limita muţeniei, la care nu pot spune public ce cred. E înspăimântător şi nimeni nu ar trebui să permită tipul ăsta de servitute. E uşor să vorbeşti despre libertate atunci când ţi-o permiţi. Şi cred că sunt mulţi care uită sau nu văd asta.
- Cum te simţi ca teleormănean la Bucureşti?
- Nu cred că face nicio diferenţă originea sau locul de unde te tragi. Cred că te pui pe tine, în lume, aşa cum eşti. Sigur că locul de unde vii spune lucruri despre tine. Dar e relevant să cauţi care sunt lucrurile alea particulare pe care le spune. Doar aşa mi se pare că poate să conteze cu adevărat de unde vii.
"«Ideo Ideis» a început datorită unor prietenii importante"
- Eşti co-fondatorul unui fenomen special în lumea culturală românească, festivalul de teatru pentru liceeni, "Ideo Ideis". Cum a început acest eveniment?
- "Ideo Ideis" a început împreună cu doi prieteni foarte buni, colegul meu Alexandru Ion, alături de care şi conduc asociaţia TETA, şi Oana Nedelea. Cred că fără ei, fenomenul nu ar fi început şi nu ar fi luat numele pe care îl are acum, şi nici structura şi ethos-ul pe care s-a construit. Aşa că aş zice acum, după 12 ani, că a început datorită unor prietenii importante. Eram şi frustraţi, şi cu nevoie mare să dovedim că putem face lucruri importante, dar dincolo de toate astea, sunt sigură că oamenii alături de care am început au însemnat foarte mult.
- Cum ai reuşit să atragi alături de un festival de teatru pentru liceeni, nume grele ca Marcel Iureş, Marius Manole, Andi Vasluianu, Cătălin Ştefănescu şi alţii ca ei? Ce i-a fermecat la festivalul vostru?
- Cred că am reuşit să îi facem să ni se alăture prin însuşi excepţionalul situaţiei. În prezentarea pe care o făceam în anii de început, era foarte relevant să vorbim despre "festivalul de teatru din oraşul fără teatru". În plus, am început povestea pe vremea când nu eram încă decât nişte puşti. Şi cred că e greu să nu te sensibilizezi, atunci când simţi pasiunea la nivelul la care o simţeam noi atunci.
- Într-un an, din clipul de prezentare al festivalului vorbea chiar Jeremy Irons. Cum a ajuns Jeremy Irons să facă reclamă pentru "Ideo Ideis"?
- Întotdeauna lucrurile au ajuns să se întâmple aşa la Ideo Ideis, pentru că am avut "prieteni care ştiau alţi prieteni". Impresarul Angelei Gheorghiu a fost cel care ne-a contactat la un moment dat şi ne-a oferit suportul lui. Acel ajutor a venit mai apoi însoţit de cel al doamnei Gheorghiu, personal, cea care a şi realizat de altfel acel clip video cu Jeremy Irons, în pauza unor repetiţii la un proiect la care lucra la vremea aceea.
- La o altă ediţie, tinerilor veniţi la festival le-a vorbit Adrian Ghenie, pictorul nostru de milioane, cu cotă uriaşă în Occident. Ce le-a spus el tinerilor artişti?
- Din câte îmi amintesc, Adrian Ghenie le-a vorbit mult despre autonomie şi i-a invitat să gândească pentru ei. Spunea, la un moment dat, că a venit la Alexandria din gelozie că nu a avut şi el un Ideo Ideis la 16 ani. A evitat pe cât de mult poziţia de "mentor" şi a încercat să povestească din propria experienţă, ce anume a funcţionat pentru el.
- Cum decurge o zi la "Ideo Ideis"?
Alexandru Ion, Marcel Iureş şi Andreea Bortun
- Ce s-a întâmplat, ulterior, cu participanţii la festival? Au ajuns unii dintre elevi, actori?
- Un număr considerabil de "absolvenţi" "Ideo Ideis" au ajuns să joace sau să pună în scenă spectacole. Mulţi dintre cei care au ajuns actori joacă cu foşti membri ai juriului de pe vremea când ei nu erau decât în trupele de teatru de liceu. E emoţionant să vezi parcursul multora dintre ei. Însă cei mai mulţi dintre cei care participă la festival nu dau la actorie. Dar se întâmplă să ne întâlnim cu mulţi dintre ei, peste ani, în diverse contexte, şi să ne trezim sprijiniţi de cineva care a fost acum 10 ani la festival şi pentru care ediţia cu pricina a însemnat ceva.
- Ce planuri artistice ai pentru 2019?
- Lucrez la proiectul meu de lungmetraj, "Malul Vânăt". E un film care este plasat în mediul rural din sud şi spune povestea unei femei, o mamă tânără, care încearcă să îşi asume libertatea într-o lume cu valori profund patriarhale. Tot în 2019, voi realiza două scurtmetraje. Pe lângă toate astea, continuu să organizez "Rezidenţa Internaţională de Scenaristică Pustnik" (anual, scenarişti străini şi români se întâlnesc la Tabăra de creaţie, în conacul lui Dinescu de la Cetate).
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
