Recomand tratamentul cu tămâie albă (macină piatra şi dizolvă tumorile benigne), pe care l-a practicat o rudă de-a mea şi s-a vindecat. Tratamentul durează patru săptămâni. În prima săptămână, se înghite în fiecare dimineaţă, cu apă, pe stomacul gol, un bob de tămâie albă (cât un bob de mazăre mijlociu) cu grijă să nu atingă dinţii (provoacă carii). Pentru mai multă siguranţă, tămâia se poate băga în miez de pâine, care se înghite fără să fie mestecat. În următoarele trei săptămâni, se ia bobul în aceleaşi condiţii, dar doar din două în două zile. (În Bucureşti, tămâia albă se poate procura de la magazinul Patriarhiei.) În prezent, ruda mea duce o viaţă foarte activă.
CRISTINA - Ploieşti
"Soţul meu are ginecomastie"
(Răspuns pentru DANA, F. AS nr. 1083)
Citesc cu regularitate revista "Formula AS", pe care abia aştept s-o iau când apare. Sunt un pensionar de 91 de ani. Anul trecut, am avut la sânul drept o situaţie asemănătoare cu cea descrisă de d-na Dana. Nu i-am dat nicio importanţă la început, dar am văzut că se umflă şi se întăreşte şi, totuşi, n-am consultat niciun medic. Cineva care a avut ceva asemănător mi-a sugerat ca, sub îndrumarea unui medic, să fac următorul tratament: frecţii, la 2-3 zile, cu un unguent care se găseşte la farmacie, Fenilbutazonă. Frecţiile se fac seara, la culcare, dar fără a apăsa prea tare pe zona bolnavă. După 20-25 de zile, n-am mai avut nimic, şi nici n-a recidivat umflătura. Îi urez soţului dvs. să obţină aceleaşi rezultate ca şi mine. Cu stimă,
ALEXANDRU G. - Bucureşti
"Am scaune cu sânge"
(Răspuns pentru MARIN - Bucureşti, F. AS nr. 1095)
Vă sfătuiesc să aveţi încredere şi să utilizaţi următorul tratament care în mod sigur vă va vindeca: procuraţi din farmacii sau de la magazinele Plafar rădăcină de obligeană. Din această plantă, bine mărunţită, se pune o linguriţă rasă la un sfert de litru de apă rece (fiartă în prealabil şi răcită la temperatura camerei). Se amestecă bine şi se lasă peste noapte în vasul respectiv. Dimineaţa, ceaiul obţinut prin macerare se încălzeşte puţin (să fie călduţ) în baie de apă caldă (vasul cu ceai se pune într-un alt recipient cu apă fierbinte). Din ceaiul de obligeană astfel obţinut se beau zilnic în total şase înghiţituri, câte două la fiecare din cele trei mese principale, din care prima înghiţitură înainte de masă, pe stomacul gol, iar a doua înghiţitură după ce s-a luat masa. Ceaiul se bea neîndulcit şi nu mai mult de cele şase înghiţituri. Ceaiul de obligeană vindecă toate afecţiunile de stomac şi de intestine, chiar dacă sunt cronice, inclusiv diareea cu sânge.
L. P. - Miercurea-Ciuc
"În urma unei căzături, mama are dureri cumplite de spate"
(Răspuns pentru ADRIAN, F. AS nr. 1126)
Am avut şi eu o fractură de coloană în zona coccisului, în urma unei căzături pe gheaţă. Durerea a fost cumplită. În urma radiografiei, s-a stabilit diagnosticul: disjuncţie sacru-coccis. Am apelat la un corset elastic sigur, stând în pat şi făcând mişcări minime. În plus, am practicat un leac, recomandat de regretata Elena Niţă Ibrian, pentru fracturi şi entorse - pâine neagră stropită cu spirt. Am făcut un săculeţ din tifon, am pus în el pâinea neagră (dar eu am stropit-o cu bitter suedez) şi l-am ţinut zi şi noapte sub corset, vreme de o săptămână. Operaţia se repetă ori de câte ori pâinea se usucă (înainte de aplicarea compresei, pielea se unge cu alifie de gălbenele). Durerile au încetat ca prin farmec, iar mobilitatea coloanei a revenit, chiar dacă nu în totalitate. Oricum, mi-am reluat activitatea. Preventiv, pentru a evita o eventuală inflamaţie, iau zilnic calciu lactic, câte o tabletă de două ori pe zi, şi tot de la mine putere am făcut şi o cură de vitamine. Acum, văd cu uimire că nici la schimbarea vremii nu mă mai doare nimic. Am şi uitat prin ce am trecut. Dorindu-i multă sănătate colectivului redacţional al revistei, pentru a dovedi aceeaşi abnegaţie faţă de nevoile neamului, rămân devotata dvs. cititoare,
ADRIANA A. - Suceava
"Sufăr de bronşită cronică de origine microbiană"
(Răspuns pentru ION P. - Hunedoara, F. AS 1249)
Stimate domnule, am înţeles care este doleanţa dvs. în ceea ce priveşte afecţiunea de care suferiţi. Analizând cu atenţie simptomele pe care le descrieţi, am ajuns la următoarea concluzie. În primul rând, vă recomand o infuzie de scai vânăt.
Intern: 250 ml apă + o linguriţă de plantă opărită. Se bea o cană pe zi, încet, cu înghiţituri rare. Dar, având în vedere cronicizarea bronşitei pe care o reclamaţi, vă recomand şi un ceai mai complex, din mai multe plante medicinale: ciuboţica-cucului, coada-calului, coada-şoricelului, ienupăr, izmă, pătlagină, pin, tătăneasă, tei, trifoi-roşu, vetrice. Din toate plantele se foloseşte câte 1 linguriţă la 250 ml de apă.
Doza este de 2-3 căni pe zi, dar având în vedere vârsta dvs., care nu cred că depăşeşte pe a subsemnatei, v-aş recomanda ca mai întâi să începeţi cu două căni pe zi şi, ulterior, să măriţi doza.
Recomandabil este şi masajul reflexogen la un cabinet specializat, pentru masarea următoarelor puncte de reflex: 14, 39, 40, 41, 21, 13.
MARIA M. - Ibăneşti, judeţul Mureş
"Am diagnosticul infertilitate primară"
(Răspuns pentru CAMELIA - Italia, F. AS nr. 1290)
În cazurile de infertilitate, tratamentul homeopatic poate acţiona prin eliminarea unor blocaje apărute în urma diverselor traume emoţionale, fizice sau de altă natură. În urma unei consultaţii detaliate, se pot evidenţia anumite cauze care trebuie tratate. Ar fi de recomandat să urmaţi în paralel cu tratamentul alopat şi un tratament homeopatic. Remediile homeopatice nu au efecte secundare şi pot fi folosite şi în cursul sarcinii, contribuind la menţinerea şi buna evoluţie a acesteia, fără niciun pericol asupra fătului.
DORINA PETRE - Buzău
"Caut un remediu pentru hipoacuzie neuro-senzorială bilaterală"
(Răspuns pentru MARIAN S. - Ploieşti, F. AS nr. 1292)
Uleiul de ricin este un remediu excelent în multe afecţiuni şi chiar în hipoacuzie. Chiar eu mi-am recăpătat auzul cu ajutorul lui. Se introduce în ureche un tampon de vată subţire şi lung, înmuiat la capăt în ulei de ricin cald (tamponul trebuie să ajungă cât mai aproape de timpan). Se ţine de seara până dimineaţa. Rezultatul se va simţi după primele 4-5 zile.
SEBASTIAN - Bucureşti
"Caut un remediu pentru ulcer duodenal"
(Răspuns pentru MIRUNA, F. AS nr. 1296)
Cu mulţi ani în urmă, am avut şi eu un ulcer duodenal cu nişă. Fiind pe sistem neurovegetativ, am fost internată în spital, unde mi s-a făcut somnoterapie timp de trei săptămâni. Mi se injecta zilnic în venă Plegomazin şi eram hrănită în exclusivitate cu lapte dulce, frişcă şi glucoză perfuzată. După acest tratament, nişa s-a închis, iar acasă am urmat o cură progresivă cu suc de varză crudă (dar bine coaptă). Varza conţine vitamina U, benefică în afecţiunile stomacului, dar care se degradează foarte repede în suc. De aceea, se mixează doar o jumătate de foaie de varză, spălată foarte bine şi uscată perfect. Sucul astfel obţinut se filtrează prin tifon foarte curat şi se bea atât cât intră într-un degetar, de trei ori pe zi, cu o jumătate de oră înaintea meselor principale. După două zile, cantitatea se dublează (se foloseşte o foaie întreagă) şi tot aşa, până ce se ajunge la 50 ml suc pentru o porţie (deci 150 ml pe zi). Tratamentul se face o lună, şi o lună se întrerupe. În funcţie de rezultatele obţinute, se reia sau nu. Mie mi-au ajuns cele 30 de zile. De reţinut: regimul alimentar trebuie riguros respectat (fără prăjeli, tocături, sosuri, condimente, afumături, conserve, alcool, tutun, cafea). De asemenea, ceaiurile din plante să nu vă lipsească, în special cele de sunătoare şi muşeţel. (Infuziile se lasă 15 minute în vas.) Se beau călduţe, nu fierbinţi sau reci. Vă doresc sănătate, răbdare şi perseverenţă. Important: sucul de varză se prepară pentru o singură porţie.
ELENA A. - Bucureşti
"Sinuzita cronică se poate vindeca naturist?"
(Răspuns pentru MIHAI - Piatra-Neamţ, F. AS nr. 1316)
De-a lungul anilor, am făcut de şase ori sinuzită. Nu există tratament naturist pentru această boală. Dacă s-a cronicizat după tratamentul cu antibiotice, raze ultrascurte şi instilaţii nazale, atunci se recurge la puncţie, când se introduce prin fosa nazală tot un antibiotic. În caz de sinuzită acută, după 1-3 puncţii se elimină puroiul. Dacă lichidul extras e ca zeama de varză, urât mirositor, e vorba de o sinuzită cronică netratată corect.
MIHAELA
"De trei ani mă chinuie dermatita seboreică"
(Răspuns pentru ALINA, F. AS nr. 1317)
Vă recomand următoarele: cumpăraţi de la farmacie vaselină salicilată (2-3%), circa 200-300 g. Luaţi apoi un tampon de vată compact (bine strâns), îmbibaţi-l cu unguent şi frecţionaţi puternic zonele atinse de boală, până ce se topesc toate crustele. Dacă părul de pe cap este prea abundent, se poate scurta puţin. Dacă se fricţionează insistent, pielea devine roşie şi crustele dispar. Se formează un alt tampon şi se fricţionează mai departe, până ce se curăţă tot corpul de aceste cruste. Se poate face după aceea o baie cu apă caldă şi săpun de toaletă. După baie, se pot face frecţii cu soluţia: acid salicilic - 1 g, rezorcină - 2 g, alcool de 70° - 100 ml. Chiar dacă crustele seboreice reapar, procedeul prezentat mai sus se repetă până la deplina vindecare.
Dr. NICOLAE C. - Arad