Leacuri de iarnă

În medicina populară româ­nească, leacurile de iarnă au un loc privi­le­giat. Ele sunt im­presio­nan­te, nu doar ca număr, ci şi ca inge­niozitate a reţe­telor. Cu o sută de ani în urmă, când ză­pe­zile lui Gerar îngropau drumurile şi izolau com­plet satele, singura salvare în caz de boală erau leacurile pe care oamenii le aveau prin poduri, be­ciuri şi cămări. Cunoaş­terea ierbu­rilor de leac nu era în acele vremuri un simplu hobby, ci o adevă­rată necesitate vitală. Cum se vindecau stră­moşii noştri în vremurile în care nu existau antibiotice, febrifuge, an­tiinflamatoare şi întreg corte­giul de medicamente cu care ne "dopăm" azi la primele semne de răceală sau de du­rere? La această între­bare, vom răs­punde în cele ce urmează.

Astm

În me­dicina populară ro­mâ­nească se folosea con­tra astmului "umed" (cu se­creţii abun­den­te), rădă­cina de iarbă-mare (Inula helenium). Planta uscată se măcina în piuă şi apoi se ad­mi­nis­tra sub formă de pul­bere, câte un sfert de lin­guriţă, de pa­tru-cinci ori pe zi. În ast­mul "uscat" se ia, ca reme­diu de ur­genţă, infuzie fierbinte din men­tă (Mentha viridis) şi roiniţă (Melisa officinalis). Infuzia se ob­ţine prin punerea câte unei lin­gu­riţe din fiecare plantă mărunţită într-o cană cu apă clocotită, unde se lasă vreme de 10 minute, după care se filtrează. Acest preparat se adminis­trează cât mai cald po­sibil şi are efect puternic anti­spas­tic şi bronhodila­ta­tor.

Bronşită

Se tratează cu hrean, care este poa­te cel mai folosit leac de iarnă în me­dicina popu­lară româ­neas­că. Rădăcina lui se dă prin ră­zătoarea mare, apoi cinci linguri cu hrean ras se amestecă bine cu zece linguri cu miere poli­floră şi se lasă să stea vre­me de patru ore, ca să se înmoaie. Se ia câte o ju­mă­tate de linguriţă - o lin­guriţă din acest pre­pa­rat, la intervale de o oră. Fie­care doză se mes­te­că bine înainte de a fi în­ghiţită.

Febră

Cel mai ra­pid reme­diu po­pu­lar împo­triva febrei es­te iarba de ţintaură (Centau­rea um­bella­tum). Se ia câte o jumătate de lin­­guriţă cu pul­­bere, obţi­nută prin mă­cinarea cu râş­niţa electrică de ca­fea, la 2-3 ore. Este extrem de ama­ră, însă are un efect fe­bri­fug surprin­ză­tor de ra­pid şi, în plus, ajută orga­nis­­mul să lupte îm­potriva infecţiilor.

Guturai (rinită acu­­tă)

Cel mai simplu remediu popular este apa caldă cu sare (1 lin­­guriţă la un pahar de 200 ml), care se pune în căuşul palmei şi se trage apoi pe nas, al­ter­nativ pe o na­ră şi pe cealaltă, pentru a decon­­gestiona căile respiratorii superioare. În zona Olteniei, se con­suma şi mult ardei iute, care are un efect an­tiin­­fecţios puter­nic, desfundă nările şi creş­te tem­peratura orga­nis­mului (ceea ce aju­tă la lupta sistemului imu­ni­tar împotriva infec­ţiei). În zo­nele de munte se consuma macerat la rece de frun­ze de mesteacăn (Be­tu­la alba): 1 lin­guriţă cu plantă bine mă­run­ţită se lasă la macerat într-un pa­har cu apă caldă, vreme de 8 ore, după care se filtrează. Se con­su­mă 2-3 pahare pe zi.

Imunitate

Se face o cu­ră cu vâsc (Viscum al­bum) care creşte pe măr sau pe brad. O linguriţă cu pul­be­re de frunze de vâsc se pune la macerat într-un pa­har cu apă, de dimineaţă şi până sea­ra, când se strecoară. Se consumă acest pre­pa­rat, pe sto­macul gol, în fie­care dimineaţă, vreme de 30 de zile la rând. Are efecte puter­nic imuno-sti­mu­lente, fiind efici­ent nu doar pentru a ajuta orga­nismul în lup­ta cu infec­ţiile res­pi­ratorii, ci şi cu alte boli, cum ar fi tumorile.

Laringită, amigdali­tă

Se face gargară cu tinctură de arni­că (Ar­nica montana), pe care o găsim în magazinele spe­cia­lizate. Două linguriţe cu tinctură se dizolvă într-un sfert de pahar cu apă, iar cu soluţia rezultată se face gargară de 3-4 ori pe zi. Su­pli­mentar, se înmoaie un be­ţişor de vată în tinc­tură de pro­polis şi se unge circular zona fa­ringelui. Procedura se repetă mi­nimum de 3 ori pe zi.

Meteosensibili­ta­te

Iar­na se ma­ni­festă adesea aceas­tă tulburare, mai ales în zilele cu ceaţă ori cu fron­turi atmosferice joase, care creea­ză un climat mohorât, apăsător. Un leac foarte bun pentru persoa­nele pe care acest gen de vreme le depri­mă, le face astenice ori an­xioase, este sunătoarea (Hyperi­cum perfo­ra­tum). Se adminis­trea­ză sub formă de infu­zie com­binată, preparată astfel: se pun 3-4 linguri cu iar­bă de sună­toare mă­run­ţită la macerat în jumătate de litru de apă vreme de 8-10 ore, după care se filtrează. Preparatul rezultat se pune deo­par­te, iar plan­­­ta ră­ma­să după fil­­trare se fier­be în încă jumă­tate de litru de apă vre­me de 5 mi­nute, după care se lasă să se răcească şi se filtrează. În fi­nal se amestecă cele două ex­trac­te, obţinându-se apro­xi­mativ ju­mă­tate de litru de infu­zie com­bi­na­tă de sunătoare, care se ad­mi­nistrează pe parcursul unei zi­le. Acest preparat cal­mea­ză fluc­tua­­ţiile emoţionale, conferă o sta­re de luciditate şi de tonus men­tal.

Pneumonie

În po­por, unul dintre adjuvan­tele cu o efi­cienţă in­credibilă este chiar fai­moa­sa mă­măligă româ­neas­că. După ce se face la ceaun, se lasă să se răcească atât cât să poa­tă fi aplicată pe piele, după care se întinde pe zona pieptului. Se face aplicaţia cu mămăligă cât de caldă se poate suporta, se pune într-un strat gros de două degete pe torace şi se ţine vre­me de 15 minute, după care se înlă­tură, iar pielea se şter­ge cu un tampon în­muiat în spirt camforat. Un alt reme­diu ex­trem de puternic îm­potriva pneu­mo­niei este uleiul volatil de cimbru (Thy­mus vul­garis), din care se iau câte 2 pică­turi de trei-patru ori pe zi. Este un antibiotic natural foarte pu­ter­nic.

Răceală

De la pri­me­le semne de răceală se fac ur­mătoa­rele trei demersuri. 1. Se face o baie de pi­cioa­re cât de caldă puteţi suporta, pu­nând în apă sare grunjoasă (3 linguri la litru). 2. Se beau trei căni cu ceai fier­bin­te de măghiran (Majo­ra­na hor­ten­sis), plan­tă-condiment pe care o gă­sim şi în ma­ga­zinele ali­men­­tare. 3. Se con­­sumă cât mai multă cea­pă şi us­tu­roi, două antibiotice şi an­tivirale na­tu­rale extrem de efi­ciente. Pentru cei care au pro­ble­me cu gâtul se reco­man­dă con­­su­ma­rea din belşug a ar­de­iului iute; pen­tru cei la care căile na­zale şi sinu­surile sunt sen­si­bile se re­comandă inha­larea va­po­rilor re­zultaţi prin ra­de­rea hrea­nului.

Sinuzită

Cel mai bun leac este hreanul: se rad două rădă­cini de hrean prin ră­ză­toarea mare, se pun într-o bu­cată de pânză roşie, nu prea groa­să, care se aplică pe zona frunţii şi se ţine cât mai mult timp (aşa încât să nu producă arsuri pe piele). Efectul este imediat: căile respiratorii se vor des­funda, ne va curge nasul, eliminându-se pe cale naturală se­creţiile în exces şi drenând astfel sinusurile. Proce­du­ra se repetă zilnic, vreme de o săptă­mână. Vin­decă chiar şi cea mai "în­că­păţânată" sinuzită. Este contra­in­dicată celor cu pielea foar­te sensibilă, care vor putea, în schimb, inhala va­po­rii dintr-o cană în care s-a pus hrean proas­păt ras.

Tuse

Un leac care nu dă greş: se pun la fiert două cepe de mărime medie, cu tot cu coajă, în jumă­tate de litru de apă şi se ţin vre­me de un sfert de oră la foc mic. Fiertura astfel obţinută se lasă să se ră­cească puţin, după care se în­dulceşte cu miere şi se bea cât mai fierbinte po­sibil. Are un gust nu foarte agrea­bil, dar efectul antitusiv este uimitor de puter­nic. În zona Buzăului, există o reţetă similară, dar pe lângă cele două cepe se pun la fiert şi zece nuci sfărâmate, cu tot cu coajă. Acest ultim reme­diu este foarte bun în tusea cu multe secreţii (taninul din coaja de nucă are efect astringent).