Epoca
Controversatul Rege Carol al II-lea, supranumit și "Voievodul Culturii", a avut, pe lângă numeroase greșeli și păcate istorice, câteva merite culturale remarcabile, printre care poate fi menționată și inițiativa tipăririi unei cărți de excepție, cu scopul de a marca aniversarea împlinirii primilor 15 ani de la Marea Unire din 1918. Drept urmare, Suveranul i-a cerut lui Octavian Goga, pe atunci ministru al Culturii și Cultelor, să ia legătura cu un "artist-fotograf" dintre cei mai renumiți în epocă, căruia să-i fie încredințată nobila misiune de-a imortaliza imagini din "Regatul României Mari". Asta se întâmpla în 1931, la un an după ce Carol al II-lea, revenit din exil, urcase pe Tronul României, în condiții controversate, motiv pentru care unii politicieni autohtoni au suspectat această inițiativă regală drept "propagandă publică în beneficiu personal", cum scria în cotidianul "Curentul" redutabilul Pamfil Șeicaru. Dar soarta a făcut ca gestul monarhului român, indiferent cât de onorabile sau controversate au fost intențiile sale, să intre în istorie!
Omul
La acel moment, în Europa interbelică, pe buzele tuturor se afla numele lui Kurt Hielscher, un fotograf german în vârstă de 50 de ani, care editase deja câteva albume fotografice de mare succes. Admiratorii săi, care îl apreciau pentru grația și precizia cu care reușea să surprindă "lumina dreaptă", îl considerau cel mai important fotograf al Europei, de la francezul Louis Daguerre, inventatorul dagherotipului.
Născut în 1881 la Striegau, în Silezia Orientală (pe teritoriul de azi al Poloniei), Hielscher făcuse Belle-Artele la München, după care urmase un curs de "artă fotografică" la Dortmund, în primii ani ai secolului XX. Pe atunci, fotografia era încă o îndeletnicire artistică aproape avangardistă, iar tânărul neamț din acea perioadă era pasionat de această artă revoluționară. Pe Hielscher l-a ajutat foarte mult în cariera sa viitoare faptul că absolvise Artele Plastice, ceea ce i-a "format ochiul", cum se spune în limbajul de specialitate. Este și motivul pentru care germanul nu a fost fotoreporter în timpul Primului Război Mondial și nici nu s-a arătat interesat de o carieră în jurnalism. El a rămas toată viața pasionat de "fotografia artistică", fără vreo legătură directă cu realitatea cotidiană.
Opera
La 1931, când Kurt Hielscher este contactat de Statul Român, cu propunerea de-a realiza un album fotografic despre România Mare, artistul german publicase trei volume, asemănătoare ca subiect, despre Spania, Italia și vechea Jugoslavie interbelică, volume care cunoscuseră un mare succes și fuseseră reeditate în limbi de largă circulație, precum engleza, franceza și spaniola, pe lângă edițiile originale apărute în limba germană. Datorită acestei popularități ieșite din comun, Guvernul României l-a invitat pe german în țara noastră și i-a oferit artistului un contract substanțial, o diurnă generoasă, fără limită de timp, plus mașină la scară cu șofer personal. Ceea ce fotograful a acceptat imediat, deși a recunoscut în ajunul călătoriei sale că: "Un scriitor cunoscut m-a întrebat cu mirare: De ce să pierzi timpul tău scump cu lucrarea aceasta? Ce-o să găsești deosebit în România?". După ce a ajuns la o înțelegere cu autoritățile românești, germanul și-a cumpărat câteva mii de filme de celuloid, "Agfa-Isochrom", pe care le-a expediat în România. Apoi și-a procurat un aparat foto de mare performanță, marca "Zeiss-Ikon" și, nu în ultimul rând, a semnat un contract editorial cu "Institutul Grafic F.A. Brockhaus" din Leipzig. Statul român se obliga să suporte cheltuielile de tipărire a trei ediții ale albumului, în limbile română, germană și franceză, dar drepturile de "copyright" rămâneau în posesia Institutului de Fotogravură german.
Kurt Hielscher a sosit în România Mare, în primăvara anului 1931, și a vizitat toate regiunile românești, timp de un an și jumătate. În această perioadă, el a parcurs aproape 2500 de km, de-a lungul și de-a latul tuturor provinciilor istorice românești, și a realizat peste 5000 de fotografii, dintre care, din păcate, rigorile editoriale l-au obligat să publice doar 304 clișee fotografice.
România Magică
"În fiecare zi și în fiecare săptămână, țara îmi era mai dragă"
Germanul și-a început "expediția artistică", dacă o putem numi așa, cu Transilvania și Bucovina, după care a urmat Moldova, proaspăt întregită pe atunci cu Basarabia, și și-a încheiat călătoria cu sudul țării, inclusiv Dobrogea, deși tipărirea fotografiilor în volum nu ține cont de această ordine. Hielscher a fost profund impresionat, după cum a mărturisit mai târziu, de civilizația românească tradițională, pe lângă cultura sașilor sau a șvabilor din Ardeal și Banat. Din același motiv, el a și revenit în România de mai multe ori, până la începerea celui de-Al Doilea Război Mondial. Chiar în textul "La imaginile mele", care prefațează fabulosul album fotografic realizat de artist, Hielscher își declară iubirea și fascinația pentru România, pe care a descoperit-o atunci, ca și pentru minunații oamenii pe care i-a întâlnit pe meleagurile noastre. "Așteptările mele au fost cu mult întrecute. Aproape în fiecare zi aveam surprise noi. Ce priveliști! Formații sălbatice de munte în Carpați. Văi fermecătoare printre plăcute și prietenoase coline ardelenești. Larga Dunăre, cu strâmtoarea ei stâncoasă la Porțile de Fier, și nemărginita zare a Deltei sale; lagunele și Coasta de Argint la Marea strălucitoare. Stepele Dobrogei și șesurile fertile ale Munteniei. Ce simț al formelor în clădiri! Colibe simple de lut și case țărănești cu porți de lemn bogat crestate. Grădini și palate, într-adevăr, regești. Biserici ortodoxe cu fresce exterioare și cu altare în întregime poleite. Cetățui mânăstirești cu ziduri puternice. Gingașe bisericuțe cu acoperișuri foarte ascuțite și, în Transilvania, masive și numeroase biserici fortificate germane, unice în lume. Și am văzut poporul, în unele ținuturi, într-o împestrițată conviețuire, cu graiuri și obiceiuri felurite. L-am văzut, l-am auzit și am învățat să-l iubesc. Cu cât un sat e mai singuratic, cu atât mai nealterat este tipul rasei și cu atât mai nobile trăsăturile. Portul popular, încă păstrat, m-a fermecat cu bogăția, cu diversitatea lui și cu vioiciunea culorilor sale. Cu câtă dragoste, cu cât simțământ artistic înnăscut își împodobesc țăranii casele și mormintele lor. Crucile din cimitire, dela fântâni sau de pe drumuri, sunt semnele adâncei și naivei lor sensibilități. În fiecare zi și în fiecare săptămână, țara îmi era mai dragă. Firea deschisă și prietenoasă a locuitorilor din satele românești mi-a mers la inimă."
Emoționant este și faptul că fotograful german, într-un mod de-a dreptul profetic, atrage atenția, încă de pe-atunci, asupra modernizării excesive și forțate a României, ce va mutila civilizația tradițională autentică ("se apropie norii grei ai Occidentului, praful civilizației care înăbușe orice culoare"), fenomen ce se petrece sub ochii noștri, chiar în acești ani!
Lansarea tuturor celor trei ediții ale albumului "România" s-a făcut simultan, la București, Berlin și Paris, în luna noiembrie a anului 1933, conform știrii apărute în cotidianul "Universul", pe prima pagină. Dar autorul a participat doar la festivitățile din București, petrecute la sediul Fundațiilor Regale, în prezența Majestății Sale, Regele Carol al II-lea. Tirajul total al celor trei versiuni, în limbile română, germană și franceză, a fost de o sută de mii de exemplare, conform unei declarații făcute de Grigore Gafencu, ambasador al României în Franța. În 1934, Regele Carol al II-lea îl decorează pe fotograf cu "Medalia pentru Litere, în Grad de Cavaler". Anunțul este publicat în Monitorul Oficial din același an. Cu aceeași ocazie, revista Realitatea Ilustrată îi publică artistului un grupaj de fotografii, din ciclul "România Mare".
În loc de epilog
Cariera ulterioară de "artist-fotograf" a lui Kurt Hielscher a continuat până spre sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, deși a fost umbrită de simpatiile sale naziste. Din nefericire, majoritatea clișeelor sale au fost distruse, împreună cu întreaga clădire a "Institutului Grafic F.A. Brockhaus" din Leipzig, în urma bombardamentelor aliaților anglo-americani, din timpul războiului.
Kurt Hielscher a încetat din viață la vârsta de 67 de ani, în 1948, în casa sa din localitatea germană Lichtenstein im Sachsen, în care se retrăsese, izolându-se de restul lumii ce-l judecase cu ostilitate, imediat după război. În același an în care artistul pleca din această lume, în țara noastră se instaura cu forța dictatura comunistă, iar albumul său fotografic despre România Mare era interzis de cenzură. După Revoluția din 1989, lumea a uitat, cuprinsă de euforia libertății, de această capodoperă dedicată poporului român și civilizației sale.
După 85 de ani...
Cu aproximativ 5 ani în urmă, inimosul om de afaceri Valentin Ionescu, proprietar al unui conac boieresc din Oltenia (despre care s-a mai scris în revista noastră), a înființat Fundația "Domeniul Otetelișanu", care a inițiat numeroase proiecte culturale, în colaborare cu autoritățile românești sau cu sponsori privați. Dintre acestea, cel mai recent este dedicat reeditării excepționalului album fotografic al lui Kurt Hielscher, în cadrul așa-numitului proiect "100 de ani". O echipă de artiști, istorici și documentariști, din care fac parte, printre mulți alții, regizorul basarabean Igor Cobileanski, Cristian Gugu, care este și director artistic al proiectului, alături de regizorul Lucian Dobrovicescu și Evantia Barca, directorul editorial al proiectului, au decis să plece pe urmele lui Kurt Hielscher, pentru a reface fabulosul drum parcurs de fotograful german prin România Mare, la începutul anilor '30.
Proiectul "100 de ani", al cărui manager general este Valentin Ionescu, a ajuns aproape de final și are o "recoltă" foarte bogată. Colaboratorii s-au întâlnit cu urmași ai românilor fotografiați de Hielscher și au stat de vorbă cu ei, au vizitat locuri și monumente, au făcut fotografii și filme documentare, în încercarea de-a pune față în față România pe care a vizitat-o artistul german cu România de azi. Toate aceste contribuții documentare sunt accesibile pe site-ul www.100deani.ro.
Din lipsă de spațiu, vă putem da numai câteva scurte exemple emoționante. La Drencova, de pildă, pe malul Dunării, s-a descoperit, cu ajutorul unei familii de localnici binevoitori, că locul din care fotografiase Hielscher rămășițele vechii cetăți nu mai există acum, din cauza lacului de acumulare al hidrocentralei Porțile de Fier. La Hotin, în schimb, în nordul Basarabiei, cetatea lui Ștefan cel Mare este conservată perfect, dar nu mai întâlnești picior de român pe acele meleaguri. De aceea, românii bucovineni spun și astăzi că frumoasa cetate "plânge pe tăcute"... Într-o fericită opoziție cu situația tragică a dispărutei Mânăstiri Văcărești, demolată de buldozere din ordinul lui Ceaușescu, se află azi monumentul roman Tropaeum Traiani, de la Adamclisi, care pe vremea lui Hielscher era doar un morman de bolovani, dar acum este refăcut integral.
De o mare emoție a fost și întâlnirea echipei "100 de ani" cu Maria Ciucă, o țărancă din Poiana Sibiului, considerată azi "un tezaur uman viu", pentru colecția personală de obiecte vechi românești, fiindcă familia sa locuiește în aceeași casă de patru generații. Femeia și-a recunoscut bunicul într-o fotografie a lui Hielscher, din albumul apărut acum 85 de ani, și a fost impresionată până la lacrimi. La fel de emoționantă a fost și descoperirea pe care echipa proiectului cultural "100 de ani" a făcut-o la Berlin, în capitala Germaniei. Acolo trăiește, la o vârstă venerabilă, Christian Hamann, astăzi profesor pensionar, nepotul lui Kurt Hielscher. Nepotul cunoaște opera bunicului său și pasiunea acestuia pentru România. Singurul lucru care i-a mai rămas este un tablou cu portretul bunicului său, pe care l-am reprodus și noi în acest text.
Așadar, echipa inimoasă "100 de ani" s-a lăsat inspirată de unul dintre cele mai prețioase albume ale timpului, considerat cel mai frumos și elegant volum tipărit în epoca interbelică, și a plecat pe urmele autorului său, într-o fabuloasă călătorie, ce a durat aproape un an de zile, călătorie pe care o încheie acum. Cartea este tipărită în 2.000 de exemplare, ce nu vor fi puse în vânzare, ci vor fi oferite cadou de Fundația "Domeniul Otetelișanu" celor mai importante instituții românești.