- De ani de zile, eu şi colegii mei jurnalişti, străbatem Europa, cu o mirare căreia nu i-am aflat răspuns. În călătoriile noastre am descoperit urme dacice, din Ţările Baltice până în Polonia, Franţa şi Suedia. În calitatea dvs. de specialist al acestei epoci istorice, cum vă explicaţi această mare iradiere a culturii pornită din Carpaţi?
- În primul rând mă bucur că mai sunt jurnalişti cu astfel de mirări şi astfel de căutări! Înţeleg ce spuneţi, mai ales că din Dacia s-a călătorit mult până la Marea Baltică şi în nordul Europei, pe vechile drumuri comerciale. Aceste rute au fost folosite multă vreme, fiind o moştenire importantă de la bastarni şi sarmaţi. Pentru a înţelege acest fenomen dacic, în primul rând cred că nu ar trebui să rămânem cu privirea fixată strict pe ultima perioadă, cea de dinainte de cucerirea romană. Am înţelege mai bine dacă am lărgi un pic cadrul discuţiei, să zicem cu o sută de ani înainte de venirea romanilor, când civilizaţia dacică s-a propagat puternic în Europa, ba chiar am putea coborî până în secolul şapte sau şase înainte de Hristos. Între secolul şapte şi secolul trei î.H, a existat o influenţă puternică, în special din Oltenia şi Muntenia, şi mai ales din estul Carpaţilor, până la Nistru, unde înflorise deja o civilizaţie foarte importantă. Sîntana Mare e un exemplu în acest sens. Între 300 şi 200, această civilizaţie a început să dispară în acea zonă şi doar câteva aşezări au mai rămas. Dar, oricum, în perioada La Tène, a existat o dezvoltare impresionantă în jurul Carpaţilor, atât în artă, cât şi în prelucrarea metalelor, încât zona a devenit faimoasă. Sigur că multă ştiinţă fusese importată de la greci sau din alte părţi, însă dezvoltarea acestui amalgam a dat o nouă civilizaţie. Cumva era firesc ca acea civilizaţie să iradieze şi în alte regiuni. Şi o parte importantă a acestei civilizaţii dacice s-a dezvoltat şi în centrul Bulgariei de astăzi, care apoi a emigrat către Oltenia. Acolo vorbim despre o "cultură a elitelor", ce se poate vedea atât în mormintele lor, dar şi în ritualurile de înmormântare. Aş zice că acolo a fost vorba despre o elită militară, socială şi economică, care a devenit un grup dominant în a doua parte a celui de-al doilea secol înainte de Hristos. Din aceste dinastii au ieşit noile dinastii precum cele din Hunedoara, Costeşti, Miercurea Sibiului sau Piatra Craivii şi Sighişoara.
"Toate aceste populaţii s-au retras în Munţii Carpaţi, pentru că acolo erau în siguranţă"
- Sigur că Sarmizegetusa a fost capitala regatului dacic. Însă Complexul de la Grădiştea, din Munţii Orăştiei, s-a dezvoltat numai după sec 1 înainte de Hristos, aşadar, este o dezvoltare după existenţa centrelor puternice din sud, şi acest fapt poate să fie conectat cu romanii, în special în timpul dintre anul 10 î.H şi anul 6 d.H, când sunt campaniile importante ale romanilor la nord de Dunăre. Este o perioadă în care, după cum arată studiile, toate fortificaţiile şi aşezările au cedat sau au dispărut în Oltenia şi Muntenia. În aceeaşi perioadă, şi zonele din Banat sau Crişana au început să dispară, şi atunci e firesc să ne întrebăm unde s-a dus populaţia din aceste regiuni. Cred că toate aceste populaţii s-au retras în Munţii Carpaţi, pentru că acolo erau în siguranţă. Şi această perioadă coincide cu o explozie a dezvoltării în Munţii Şureanu. De la un moment la altul, am văzut schimbarea densităţii populaţiei în aceste locuri. A fost o migraţie masivă către Transilvania. A fost căutarea unui loc sigur pentru aceşti oameni, dar au contat şi resursele din zonă - aurul, cuprul şi mai ales fierul fiind foarte importante.
- Această migraţie masivă poate să fie şi o explicaţie pentru numeroasele comori găsite în zona Munţilor Orăştiei?
- Sigur că da, pentru că oamenii şi-au luat cu ei când au plecat ce au avut mai important şi, când au simţit pericolul romanilor, le-au îngropat.
- În toate muzeele europene unde am descoperit obiecte dacice, niciodată nu se spune că ele provin din Dacia. Acest cuvânt nu apare nicăieri, şi muzeul din Viena nu face excepţie. Mereu este notat "Europa centrală", "Europa de est" sau, în cel mai bun caz, Transilvania. Cum se explică lipsa Daciei ca reper arheologic, şi cine ar trebui să clarifice lucrurile - cercetătorii români sau cei ce deţin obiectele?
- Nu cred că este ceva voluntar. Este mai degrabă o problemă a felului cum aceste obiecte au ajuns în muzeele respective. În mod normal, ele au ajuns din piaţa de antichităţi, şi nimeni nu cunoaşte locul exact al descoperirii. Şi cum nimeni nu poate spune locul exact, este trecută o regiune mai largă. Sigur că se poate menţiona din ce cultură şi din ce perioadă a făcut parte un obiect. Dar cred că informaţiile detaliate lipsesc, şi atunci se notează doar Carpaţi sau Balcani etc. Din păcate, lucrurile sunt greu de clarificat, pentru că ceea ce avem astăzi prin muzee provine în bună măsură din săpături ilegale, sau sunt obiecte recuperate de pe piaţa neagră de valori.
"Sunt unul dintre criticii arheologilor de la Cluj, care fac săpăturile la Sarmizegetusa"
- Sunt unul dintre criticii arheologilor de la Cluj care fac săpăturile la Sarmizegetusa. Eu cred că acolo e nevoie urgent de o schimbare, pentru că fac cercetări în acelaşi fel cum se făceau pe vremea lui Daicoviciu, în anii 50. Or, Daicoviciu, ca şi fiul său, erau nişte arheologi diletanţi, nu aveau pregătirea necesară sau, oricum, nu aveau pregătirea arheologilor de azi. Din păcate, cei de la Cluj îl glorifică pe Daicoviciu şi le este foarte greu să accepte o atitudine critică faţă de ceea ce a făcut el. Aş zice că la Sarmizegetusa este nevoie de un proiect internaţional. Pe această temă, am luat legătura şi cu Institutul pentru Patrimoniu din România. Eu consider o mare ruşine că până la această oră încă nu se cunoaşte zona cetăţilor dacice. Acolo, de fapt, s-a cercetat foarte puţin, sub 10% din suprafaţă! Avem zeci de terase şi construcţii imense pe Valea Anineşului, pe Valea Mică sau în Muntele Şesului, şi nimic nu s-a cercetat în acele zone! Astăzi, sunt atâtea metode moderne de cercetare, începând de la radar Leader, încât se poate face o cercetare serioasă acolo. Însă, pur şi simplu, nu se doreşte, pentru că asta ar face să se prăbuşească sistemul de gândire de la Cluj. E nevoie de o schimbare urgentă de mentalitate! Este foarte important să cunoaştem ce e în zona Sarmizegetusei, este un subiect de interes internaţional, nu doar local. Vă dau un exemplu: cetatea de la Piatra Roşie. Acolo a fost o singură săpătură arheologică făcută de Constantin Daicoviciu, timp de două luni. Nu s-a săpat cu metodă arheologică, a fost un haos în cercetare, iar planul publicat al descoperirilor de acolo este o ficţiune totală: măsurătorile sunt greşite, cronologia este eronată, stratigrafia nu este clară. Din păcate, tot ce ştim de acolo este că au fost săpături ilegale, şi în felul acesta au fost sustrase celebrele scuturi de fier şi monede. Cum să dezlegi misterul civilizaţiei dacice în felul acesta?
"Arheologii au astăzi la dispoziţie aparate care le pot arăta ce se află în fiecare strat de zece centimetri de pământ, până la o adâncime considerabilă"
- Trebuie folosite toate metodele moderne. Sigur că şi acele detectoare de metale se pot folosi în prospecţiuni, însă arheologii au astăzi la dispoziţie aparate geo-magnetice şi geo-electrice care le pot arăta ce se află în fiecare strat de zece centimetri de pământ, până la o adâncime considerabilă. Aşadar, problema nu este tehnologia, foarte avansată astăzi faţă de ce era în urmă cu 60-70 de ani, cât dorinţa de a folosi această tehnologie modernă în cercetările actuale. Până acum, în zona cetăţilor dacice, arheologii români nu au folosit nimic din tehnologia modernă. Din păcate, au făcut-o braconierii...
"Să sperăm că în cercetarea dacilor o să fie loc pentru dialog"
- Sunt surprins să văd cât de bine sunteţi informat despre realităţile româneşti...
- Vin destul de des în România, pentru a dialoga cu cercetătorii români. Anul acesta am fost la o conferinţă unde am fost mirat să aflu că arheologii de la Sarmizegetusa au săpat anul acesta... trei gropi, de 2 pe 3 metri. Care de altfel mai fuseseră săpate în 1805, de oamenii fiscului austriac, în acelaşi loc! Dacă se cercetează în felul acesta, cu siguranţă nu vom afla nimic nou despre daci prea curând. La conferinţă am discutat despre realitate şi ficţiune în arheologia românească. Din păcate, în ciuda invitaţiei, celor ce sapă la Sarmizegetusa le-a fost interzis să vină la o astfel de conferinţă! Îmi pare rău de această lipsă de deschidere la dialog. Domnul Gelu Florea, responsabilul cercetărilor arheologice de la Sarmizegetusa, cred că în curând se va retrage de pe şantier şi se pare că în locul sau va veni domnul Răzvan Mateescu. Din păcate, domnul Mateescu - nu doar că este un arheolog foarte slab, dar este şi genul de om care nu acceptă păreri sau idei diferite de ale domniei sale. Într-o conferinţă la Cluj, după ce mi-am expus punctul de vedere, mi-a strigat că sunt un eretic... Să sperăm că în cercetarea dacilor o să fie loc pentru dialog, pentru o arheologie modernă şi, poate, printr-o misiune internaţională, o să scoatem la lumină istoria veche a românilor şi a Europei.
Aurora Peţan - Cercetătoare, istoric, preşedinte al Fundaţiei Dacica
"Ştiu că este greu de crezut, dar cercetările de la cetatea Piatra Roşie chiar au rămas la nivelul anului 1949"
- Profesorul Karl Strobel nu este singurul critic al echipei de arheologi de la Sarmizegetusa Regia, dar este printre primii şi, totodată, cel mai incisiv dintre cercetătorii care au arătat că situaţia acestui sit este revoltătoare. Arheologul britanic Kris Lockyear insista, acum aproape 15 ani, să se publice cu maximă prioritate toate rapoartele complete de săpătură din acest sit - lucru care nu s-a întâmplat până acum, iar mai recent, cercetătorul clujean Coriolan Opreanu a criticat foarte dur metodele de cercetare utilizate la Sarmizegetusa Regia. De fapt, nu sunt puţini cei care dezaprobă metodele şi ritmul de lucru din acest sit, însă nu toţi au curajul să o spună deschis.
- Fundaţia Dacica, al cărei preşedinte sunteţi, se află chiar la Piatra Roşie, unul dintre siturile dacice cele mai importante din Munţii Şureanu. Sunt cercetările arheologice de acolo slabe calitativ, aşa cum declară domnul profesor Strobel?
- Ştiu că este greu de crezut, dar cercetările de la cetatea Piatra Roşie chiar au rămas la nivelul anului 1949. Nu s-a mai făcut mare lucru de atunci.
- Avem o moştenire istorică şi culturală excepţională, de o importanţă atestată prin statutul de monument UNESCO al acestor cetăţi dacice. De ce credeţi că nu se reuşeşte cercetarea lor temeinică şi punerea lor în valoare?
- Cred că tot "moştenirea" e cuvântul-cheie în această problemă. Există o puternică tradiţie instituită şi cultivată de şcoala clujeană, de a ţine aceste situri sub un monopol ştiinţific. La iniţiativa lui C. Daicoviciu, în 1955 a fost creată o rezervaţie arheologică numită "Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei", care acoperea câteva sute de kilometri pătraţi şi includea cetăţile Sarmizegetusa Regia, Costeşti-Cetăţuie, Costeşti-Blidaru şi Piatra Roşie, dar şi fortificaţiile izolate şi aşezările din preajma acestora. Rezervaţia a fost desfiinţată în 1990, odată cu abrogarea vechii legi a monumentelor. Totuşi, colectivul de la Cluj solicită şi obţine an de an de la Ministerul Culturii o unică autorizaţie de cercetare pentru tot acel ansamblu, care nu mai există legal, dar în felul acesta se menţine monopolul asupra întregii zone. Evident, această echipă nu poate face faţă unui şantier atât de mare şi de complex, dar nici nu dă semne că ar dori să colaboreze cu alte echipe din ţară sau din străinătate. Prin urmare, se sapă foarte puţin, doar în una sau două cetăţi, şi se publică şi mai puţin.
- La aproape trei decenii după căderea comunismului şi peste două secole de la descoperirea cetăţilor dacice, românii încă nu ştiu ce taine se ascund în Munţii Orăştiei. Cine este astăzi responsabil de ritmul lent al cercetărilor şi cine ar putea să schimbe ceva în această privinţă?
- Principalul responsabil este Ministerul Culturii, care ar trebui să controleze şi să sancţioneze ce se întâmplă cu aceste situri, din punct de vedere ştiinţific, şi să găsească soluţii pentru ieşirea din această situaţie.
- Credeţi că cercetări temeinice, făcute, aşa cum propunea profesorul Strobel, cu o echipă internaţională, ar putea să aducă la lumină noi date importante despre misterioasa civilizaţie dacică?
- Da, fără nicio îndoială. În momentul de faţă, suntem încă la început cu cercetările la aceste cetăţi şi sunt convinsă că marile surprize abia de acum încolo vor veni.
Daca nu aveti un cont, va puteti inregistra 
