- De ani de zile, eu și colegii mei jurnaliști, străbatem Europa, cu o mirare căreia nu i-am aflat răspuns. În călătoriile noastre am descoperit urme dacice, din Țările Baltice până în Polonia, Franța și Suedia. În calitatea dvs. de specialist al acestei epoci istorice, cum vă explicați această mare iradiere a culturii pornită din Carpați?
- În primul rând mă bucur că mai sunt jurnaliști cu astfel de mirări și astfel de căutări! Înțeleg ce spuneți, mai ales că din Dacia s-a călătorit mult până la Marea Baltică și în nordul Europei, pe vechile drumuri comerciale. Aceste rute au fost folosite multă vreme, fiind o moștenire importantă de la bastarni și sarmați. Pentru a înțelege acest fenomen dacic, în primul rând cred că nu ar trebui să rămânem cu privirea fixată strict pe ultima perioadă, cea de dinainte de cucerirea romană. Am înțelege mai bine dacă am lărgi un pic cadrul discuției, să zicem cu o sută de ani înainte de venirea romanilor, când civilizația dacică s-a propagat puternic în Europa, ba chiar am putea coborî până în secolul șapte sau șase înainte de Hristos. Între secolul șapte și secolul trei î.H, a existat o influență puternică, în special din Oltenia și Muntenia, și mai ales din estul Carpaților, până la Nistru, unde înflorise deja o civilizație foarte importantă. Sîntana Mare e un exemplu în acest sens. Între 300 și 200, această civilizație a început să dispară în acea zonă și doar câteva așezări au mai rămas. Dar, oricum, în perioada La Tène, a existat o dezvoltare impresionantă în jurul Carpaților, atât în artă, cât și în prelucrarea metalelor, încât zona a devenit faimoasă. Sigur că multă știință fusese importată de la greci sau din alte părți, însă dezvoltarea acestui amalgam a dat o nouă civilizație. Cumva era firesc ca acea civilizație să iradieze și în alte regiuni. Și o parte importantă a acestei civilizații dacice s-a dezvoltat și în centrul Bulgariei de astăzi, care apoi a emigrat către Oltenia. Acolo vorbim despre o "cultură a elitelor", ce se poate vedea atât în mormintele lor, dar și în ritualurile de înmormântare. Aș zice că acolo a fost vorba despre o elită militară, socială și economică, care a devenit un grup dominant în a doua parte a celui de-al doilea secol înainte de Hristos. Din aceste dinastii au ieșit noile dinastii precum cele din Hunedoara, Costești, Miercurea Sibiului sau Piatra Craivii și Sighișoara.
"Toate aceste populații s-au retras în Munții Carpați, pentru că acolo erau în siguranță"
- Noi am învățat la școală că la Sarmizegetusa a fost capitala Daciei, dvs. spuneți că a fost în sud și a migrat de acolo către Munții Orăștiei...
- Sigur că Sarmizegetusa a fost capitala regatului dacic. Însă Complexul de la Grădiștea, din Munții Orăștiei, s-a dezvoltat numai după sec 1 înainte de Hristos, așadar, este o dezvoltare după existența centrelor puternice din sud, și acest fapt poate să fie conectat cu romanii, în special în timpul dintre anul 10 î.H și anul 6 d.H, când sunt campaniile importante ale romanilor la nord de Dunăre. Este o perioadă în care, după cum arată studiile, toate fortificațiile și așezările au cedat sau au dispărut în Oltenia și Muntenia. În aceeași perioadă, și zonele din Banat sau Crișana au început să dispară, și atunci e firesc să ne întrebăm unde s-a dus populația din aceste regiuni. Cred că toate aceste populații s-au retras în Munții Carpați, pentru că acolo erau în siguranță. Și această perioadă coincide cu o explozie a dezvoltării în Munții Șureanu. De la un moment la altul, am văzut schimbarea densității populației în aceste locuri. A fost o migrație masivă către Transilvania. A fost căutarea unui loc sigur pentru acești oameni, dar au contat și resursele din zonă - aurul, cuprul și mai ales fierul fiind foarte importante.
- Această migrație masivă poate să fie și o explicație pentru numeroasele comori găsite în zona Munților Orăștiei?
- Sigur că da, pentru că oamenii și-au luat cu ei când au plecat ce au avut mai important și, când au simțit pericolul romanilor, le-au îngropat.
- În toate muzeele europene unde am descoperit obiecte dacice, niciodată nu se spune că ele provin din Dacia. Acest cuvânt nu apare nicăieri, și muzeul din Viena nu face excepție. Mereu este notat "Europa centrală", "Europa de est" sau, în cel mai bun caz, Transilvania. Cum se explică lipsa Daciei ca reper arheologic, și cine ar trebui să clarifice lucrurile - cercetătorii români sau cei ce dețin obiectele?
- Nu cred că este ceva voluntar. Este mai degrabă o problemă a felului cum aceste obiecte au ajuns în muzeele respective. În mod normal, ele au ajuns din piața de antichități, și nimeni nu cunoaște locul exact al descoperirii. Și cum nimeni nu poate spune locul exact, este trecută o regiune mai largă. Sigur că se poate menționa din ce cultură și din ce perioadă a făcut parte un obiect. Dar cred că informațiile detaliate lipsesc, și atunci se notează doar Carpați sau Balcani etc. Din păcate, lucrurile sunt greu de clarificat, pentru că ceea ce avem astăzi prin muzee provine în bună măsură din săpături ilegale, sau sunt obiecte recuperate de pe piața neagră de valori.
"Sunt unul dintre criticii arheologilor de la Cluj, care fac săpăturile la Sarmizegetusa"
- Acum, la Sarmizegetusa avem arheologi care cercetează locul și ar putea aduce informații suplimentare prețioase pentru elucidarea enigmelor istoriei. Din păcate, aceste cercetări sunt făcute de o echipă redusă și merg foarte încet. Credeți că o cercetare mai temeinică la Sarmizegetusa ar fi de ajutor?
- Sunt unul dintre criticii arheologilor de la Cluj care fac săpăturile la Sarmizegetusa. Eu cred că acolo e nevoie urgent de o schimbare, pentru că fac cercetări în același fel cum se făceau pe vremea lui Daicoviciu, în anii 50. Or, Daicoviciu, ca și fiul său, erau niște arheologi diletanți, nu aveau pregătirea necesară sau, oricum, nu aveau pregătirea arheologilor de azi. Din păcate, cei de la Cluj îl glorifică pe Daicoviciu și le este foarte greu să accepte o atitudine critică față de ceea ce a făcut el. Aș zice că la Sarmizegetusa este nevoie de un proiect internațional. Pe această temă, am luat legătura și cu Institutul pentru Patrimoniu din România. Eu consider o mare rușine că până la această oră încă nu se cunoaște zona cetăților dacice. Acolo, de fapt, s-a cercetat foarte puțin, sub 10% din suprafață! Avem zeci de terase și construcții imense pe Valea Anineșului, pe Valea Mică sau în Muntele Șesului, și nimic nu s-a cercetat în acele zone! Astăzi, sunt atâtea metode moderne de cercetare, începând de la radar Leader, încât se poate face o cercetare serioasă acolo. Însă, pur și simplu, nu se dorește, pentru că asta ar face să se prăbușească sistemul de gândire de la Cluj. E nevoie de o schimbare urgentă de mentalitate! Este foarte important să cunoaștem ce e în zona Sarmizegetusei, este un subiect de interes internațional, nu doar local. Vă dau un exemplu: cetatea de la Piatra Roșie. Acolo a fost o singură săpătură arheologică făcută de Constantin Daicoviciu, timp de două luni. Nu s-a săpat cu metodă arheologică, a fost un haos în cercetare, iar planul publicat al descoperirilor de acolo este o ficțiune totală: măsurătorile sunt greșite, cronologia este eronată, stratigrafia nu este clară. Din păcate, tot ce știm de acolo este că au fost săpături ilegale, și în felul acesta au fost sustrase celebrele scuturi de fier și monede. Cum să dezlegi misterul civilizației dacice în felul acesta?
"Arheologii au astăzi la dispoziție aparate care le pot arăta ce se află în fiecare strat de zece centimetri de pământ, până la o adâncime considerabilă"
- Sunteți de acord ca arheologii să folosească detectoare de metal, așa cum fac braconierii, cei ce fură comorile?
- Trebuie folosite toate metodele moderne. Sigur că și acele detectoare de metale se pot folosi în prospecțiuni, însă arheologii au astăzi la dispoziție aparate geo-magnetice și geo-electrice care le pot arăta ce se află în fiecare strat de zece centimetri de pământ, până la o adâncime considerabilă. Așadar, problema nu este tehnologia, foarte avansată astăzi față de ce era în urmă cu 60-70 de ani, cât dorința de a folosi această tehnologie modernă în cercetările actuale. Până acum, în zona cetăților dacice, arheologii români nu au folosit nimic din tehnologia modernă. Din păcate, au făcut-o braconierii...
"Să sperăm că în cercetarea dacilor o să fie loc pentru dialog"
- Sunt surprins să văd cât de bine sunteți informat despre realitățile românești...
- Vin destul de des în România, pentru a dialoga cu cercetătorii români. Anul acesta am fost la o conferință unde am fost mirat să aflu că arheologii de la Sarmizegetusa au săpat anul acesta... trei gropi, de 2 pe 3 metri. Care de altfel mai fuseseră săpate în 1805, de oamenii fiscului austriac, în același loc! Dacă se cercetează în felul acesta, cu siguranță nu vom afla nimic nou despre daci prea curând. La conferință am discutat despre realitate și ficțiune în arheologia românească. Din păcate, în ciuda invitației, celor ce sapă la Sarmizegetusa le-a fost interzis să vină la o astfel de conferință! Îmi pare rău de această lipsă de deschidere la dialog. Domnul Gelu Florea, responsabilul cercetărilor arheologice de la Sarmizegetusa, cred că în curând se va retrage de pe șantier și se pare că în locul sau va veni domnul Răzvan Mateescu. Din păcate, domnul Mateescu - nu doar că este un arheolog foarte slab, dar este și genul de om care nu acceptă păreri sau idei diferite de ale domniei sale. Într-o conferință la Cluj, după ce mi-am expus punctul de vedere, mi-a strigat că sunt un eretic... Să sperăm că în cercetarea dacilor o să fie loc pentru dialog, pentru o arheologie modernă și, poate, printr-o misiune internațională, o să scoatem la lumină istoria veche a românilor și a Europei.
Aurora Pețan - Cercetătoare, istoric, președinte al Fundației Dacica
"Știu că este greu de crezut, dar cercetările de la cetatea Piatra Roșie chiar au rămas la nivelul anului 1949"
- Într-un interviu pe care i l-am luat anul acesta, la Klagenfurt, în Austria, profesorul Karl Strobel s-a declarat dezamăgit de ritmul lent al săpăturilor de la Sarmizegetusa Regia, cât și de nivelul de profesionalism al arheologilor care ar trebui să dezlege misterul moștenirii dacice. Cât de justificată este atitudinea domniei sale?
- Profesorul Karl Strobel nu este singurul critic al echipei de arheologi de la Sarmizegetusa Regia, dar este printre primii și, totodată, cel mai incisiv dintre cercetătorii care au arătat că situația acestui sit este revoltătoare. Arheologul britanic Kris Lockyear insista, acum aproape 15 ani, să se publice cu maximă prioritate toate rapoartele complete de săpătură din acest sit - lucru care nu s-a întâmplat până acum, iar mai recent, cercetătorul clujean Coriolan Opreanu a criticat foarte dur metodele de cercetare utilizate la Sarmizegetusa Regia. De fapt, nu sunt puțini cei care dezaprobă metodele și ritmul de lucru din acest sit, însă nu toți au curajul să o spună deschis.
- Fundația Dacica, al cărei președinte sunteți, se află chiar la Piatra Roșie, unul dintre siturile dacice cele mai importante din Munții Șureanu. Sunt cercetările arheologice de acolo slabe calitativ, așa cum declară domnul profesor Strobel?
- Știu că este greu de crezut, dar cercetările de la cetatea Piatra Roșie chiar au rămas la nivelul anului 1949. Nu s-a mai făcut mare lucru de atunci.
- Avem o moștenire istorică și culturală excepțională, de o importanță atestată prin statutul de monument UNESCO al acestor cetăți dacice. De ce credeți că nu se reușește cercetarea lor temeinică și punerea lor în valoare?
- Cred că tot "moștenirea" e cuvântul-cheie în această problemă. Există o puternică tradiție instituită și cultivată de școala clujeană, de a ține aceste situri sub un monopol științific. La inițiativa lui C. Daicoviciu, în 1955 a fost creată o rezervație arheologică numită "Cetățile dacice din Munții Orăștiei", care acoperea câteva sute de kilometri pătrați și includea cetățile Sarmizegetusa Regia, Costești-Cetățuie, Costești-Blidaru și Piatra Roșie, dar și fortificațiile izolate și așezările din preajma acestora. Rezervația a fost desființată în 1990, odată cu abrogarea vechii legi a monumentelor. Totuși, colectivul de la Cluj solicită și obține an de an de la Ministerul Culturii o unică autorizație de cercetare pentru tot acel ansamblu, care nu mai există legal, dar în felul acesta se menține monopolul asupra întregii zone. Evident, această echipă nu poate face față unui șantier atât de mare și de complex, dar nici nu dă semne că ar dori să colaboreze cu alte echipe din țară sau din străinătate. Prin urmare, se sapă foarte puțin, doar în una sau două cetăți, și se publică și mai puțin.
- La aproape trei decenii după căderea comunismului și peste două secole de la descoperirea cetăților dacice, românii încă nu știu ce taine se ascund în Munții Orăștiei. Cine este astăzi responsabil de ritmul lent al cercetărilor și cine ar putea să schimbe ceva în această privință?
- Principalul responsabil este Ministerul Culturii, care ar trebui să controleze și să sancționeze ce se întâmplă cu aceste situri, din punct de vedere științific, și să găsească soluții pentru ieșirea din această situație.
- Credeți că cercetări temeinice, făcute, așa cum propunea profesorul Strobel, cu o echipă internațională, ar putea să aducă la lumină noi date importante despre misterioasa civilizație dacică?
- Da, fără nicio îndoială. În momentul de față, suntem încă la început cu cercetările la aceste cetăți și sunt convinsă că marile surprize abia de acum încolo vor veni.